Războiul Părintelui Ganea

Ajunsesem în anul trei la seminar. Cu toți profesorii mă înțelegeam foarte bine. Îmi apreciau eforturile la învățătură, comportamentul ireproșabil. Numai Părintelui Ganea nu-i intram în grații! Nu știam să mă fac plăcut și util. Dacă mă vedea prin curte și mă trimitea în grădină să-i aduc ,,o frunză” de ceapă sau de pătrunjel, eu îi aduceam câte trei-patru, că, de, ce să faci cu o frunză. Asta îl scotea din sărite, fiindcă nu învățasem ce-i ascultarea. Nu eram bun nici la măturat prin bibliotecă sau prin chilia sfinției-sale, nu-mi plăceau nici mâțele și le goneam întotdeauna, când, ducându-mă în sala de lectură, le prindeau istericalele și începeau câte un concert sau câte o goniță pe sub mese, iar uneori și pe mese. Îl enerva la culme, când mă vedea cu nasul în cărți pe la bibliotecă sau cu manualul sub braț prin curte, căutând vreun cotlon mai ferit. Îmi pusese eticheta din primul an: „Vânătorul de note”. Era convins că eu învăț numai ca să iau note mari, numai de dragul notelor.

În anul trei făceam cu dânsul, la fel ca-n anii precedenți, limba română. Venea cu niște foi îngălbenite de vreme, de pe care ne dicta cuvânt cu cuvânt. Se întâmpla destul de des ca unele cuvinte să fie șterse sau unele foi rătăcite de la locul lor și lecțiile aveau niște știrbituri care se observau de la o poștă. Dânsul punea accent mult pe memorare. Era lege ca să știm toate poeziile din manual și cât mai multe de la fiecare autor studiat. Trebuia să știm prefețele cărților  din literatura română veche, anumite pasaje din romane, nuvele, texte critice etc. Prima probă, la ascultare, erau textele memorate. De la începutul până la sfârșitul anului trebuia să le ținem minte pe toate, ca niște benzi de magnetofon. Nu știai bine textele, treceai la loc, fiindcă nu-l mai interesa dacă mai știai sau nu și altceva.

La teza de la limba română mi-a căzut un subiect cu sintaxa frazei, mai bine-zis, împărțirea propozițiilor. Cu câteva săptămâni înainte găsisem în oraș un compendiu de gramatică a limbii române semnat de Ștefania Popescu, publicat de Editura Didactică și Pedagogică. Era foarte bine organizat materialul. Definiții clare, explicații convingătoare, exemple ilustrative bine alese. Învățasem toate capitolele de gramatică din trimestrul acela după noua gramatică și neglijasem notițele Părintelui Ganea. Am făcut o teză foarte bine documentată. Definiții, explicații, exemple ilustrative, totul „ca la carte”. Eram sigur că-mi va da nota zece. Când ne-a adus lucrările, îmi dăduse șase. Am protestat. A replicat brusc: „- Uite vânătorul de note! Eram sigur că o să fie nemulțumit! I-am dat șase, fiindcă nu a folosit exemplele pe care vi le-am dat eu. Nu știu după ce-a învățat, dar să zică mersi că nu i-am dat patru!” Am văzut stele verzi în fața ochilor.

Am luat caietul de teză, compendiul de gramatică și caietul cu notițele date de dumnealui și am ieșit din clasă. „-Unde te duci, mă, băiatule?” „- Mă duc la director!” Nu i se mai întâmplase așa ceva. Să-l raporteze un elev la director, că nu i-a dat nota care i se cuvenea era peste poate! A venit după mine. Pe coridor a încercat de mai multe ori să mă oprească. Ba chiar mi-a promis că va reveni asupra notei. Ți-ai găsit! Am intrat în cancelarie. Acolo era directorul, Părintele Prof. Petre Constantinescu. „- Ce e, măi, Stănciulescule?” I-am explicat ce mă aducea la dânsul și i-am pus pe masă teza, cartea și caietul de notițe. Părintele Ganea aștepta în pragul ușii. Nu știa cum să intre în vorbă. Directorul, calm și tacticos, s-a uitat peste teză, a deschis cartea unde pusesem semn, a analizat cu atenție, s-a uitat și peste notițele Părintelui Ganea. Acesta n-a mai putut răbda și a izbucnit: „- E un vânător de note! Nu-i convine că i-am dat șase!”  Directorul s-a uitat la mine și parcă aștepta să zic ceva. N-am întârziat: „- Părinte Director, de trei ani sunt în școala dumneavoastră și părintele Ganea nu m-a scos din ,,vânător de note”! Nu învăț de dragul notelor. Învăț, în primul rând,  fiindcă pentru asta am venit în această școală, iar în al doilea rând învăț, ca să scot medie de bursă. Părinții mei sunt colectiviști și iau  trei lei pe zi. Taxa este de 2.500 lei pe an, plus alimentele pe care trebuie să le dăm, plus cărțile, caietele, îmbrăcămintea, banii de drum și multe alte cheltuieli care trebuie să le fac. Pot să-mi ajut și eu părinții învățând și luând bursă! Consider că teza mea nu este de nota șase. Vreau să mi se facă dreptate, chiar dacă va fi nevoie să mă duc în audiență la mitropolit!”

Directorul s-a uitat mai atent la mine, s-a uitat  la Părintele Ganea și i-a zis: „- Părinte Ganea, te rog să reexaminezi această teză. Atâta vreme cât nu a copiat, iar cartea după care a învățat este editată de Ministerul Învățământului, nu consider că a greșit, chiar dacă nu a învățat după notițele dumneata. Dacă mai există vreo nemulțumire după aceea, voi convoca consiliul profesoral și vom analiza teza în consiliu, dar asta se va lăsa și cu urmări! Am încheiat!”

Părintele Ganea a luat materialele de la director și a doua zi mi le-a adus. Îmi dăduse nota nouă. Din acel moment nu-mi amintesc să mai mă fi scos la lecție, așa cum era rânduiala. Nu-mi amintesc, însă, că a fost vreo oră a dumnealui, în care să nu-mi pună întrebări. Dacă se întâmpla să nu știe ceva vreun coleg, pe mine mă întreba. Eu trebuia să știu toate textele, toate poeziile, să știu despre ce e vorba în cutare sau cutare piesă literară, să fac analize gramaticale. Toate, însă, numai din bancă. Abia la sfârșitul trimestrului, când toți aveau note, îmi dădea și mie un nouă sau un zece. În anul cinci a fost foarte greu, fiindcă mai aveam, pe lângă Limba Română și Istoria literaturii universale. Era enorm de mult de citit. Mi-a fost greu, dar, de voie, de nevoie, am învățat la română mai mult decât la  oricare alt obiect. „Războiul” cu Părintele Ganea a fost lung, obositor, dur, dar folositor.

Mai târziu, când am ajuns la redacția revistei „Mitropolia Olteniei”, Părintele Ganea trimitea predici să i le publicăm. Multe mi-au fost repartizate mie să le corectez. Era trudă de rob, ca să-i faci un text publicabil.

Ce mai note i-aș fi dat eu Părintelui Ganea!

Un răspuns la Războiul Părintelui Ganea

  1. Mucanu Aurel spune:

    Cum le aseaza Dumnezeu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*