Când se vor regăsi românii transilvăneni pe stema României?

Nu este o întrebare nici nouă, nici retorică. Au mai pus-o şi alţii. Fiindcă este o nedreptate istorică, o gafă impardonabilă, o eroare făcută din neatenţie, sau din neştiinţă. Indiferent de natura ei, ne-a exclus, pe noi, românii transilvăneni, de pe unul dintre cele mai importante simboluri naţionale: Stema României!

S-a mai vorbit şi s-a mai scris despre această „scăpare”. S-au lansat idei ale unor oameni de ştiinţă, specialişti în probleme de heraldică, s-au făcut chiar şi propuneri pertinente, demne de a fi luate în seamă. Degeaba. Nu au avut nici un ecou, nu au stârnit interesul niciunui politician contemporan. Toată lumea tace. Iar tăcerea e şi ea un răspuns. Eu aş dori însă să le reamintesc politicenilor, guvernaţilor de azi ai ţării, adevărul cuprins într-un proverb latin, care spune că „cel care trece cu vederea o greşală, invită la o nelegiuire”!

Este într-adevăr o nelegiuire şi în cazul acesta, când cele şapte milioane de români transilvăneni nu se regăsesc pe Stema României! În locul lor se află, prin simbolurile care-i reprezintă, ungurii, secuii(maghiarizaţi, între timp) şi saşii(din care aproape nu mai avem).Cu alte cuvinte „naţiunile” care au semnat, în 1438, înţelegerea de la Bobâlna, cunoscută sub denumirea de „Unio Trium Nationum”, îndreptată tocmai împotriva românilor din Transilvania. „Bravos baţiune!…Halal să-ţi fie!..Vivat!

Am citit, zilele trecute, un excelent articol pe această temă, apărut în cotidianul „Cuvântul liber”, din Târgu Mureş, scris de un mare profesionist al condeiului din această parte de Românie(încă o mai putem socoti aşa!), care este Transilvania, scriitorul Lazăr Lădariu. Domnia Sa îşi exprima opinia pe marginea unui alt articol apărut în „Flacăra lui Adrian Păunescu” (18-24 octombrie 2013) avându-l ca autor pe prof. univ.dr. în istorie Gheroghe Dumitraşcu, fost senator, întitulat „Despre ce e vorba”? Da, chiar despre ce e vorba? Este vorba despre „greşala de neiertat, comisă în 1992, cu prilejul elaborării stemei de stat a României”. Las la o parte cele scrise în legătură cu cei ce s-au războit, din prostie, măgărie şi neghibie, în 1989, cu Stema României, decupând-o din drapel, catalogând-o a fi ceauşeistă. Însă nu mă pot abţine ca să spun: nu, domnilor „revoluţionari”, era Stema României!

Mă reîntorc la ceea ce scria Gheorghe Dumitraşcu. „Pur şi simplu, noi, românii, raportat la revizionismul unguresc, suntem nişte naivi curaţi, care am luat pe de-a-ntregul(…) o parşivenie  imperialist-revizionistă ungurească ce s-a comis sub neatenta privire a regelui Feridnand I (…). Transilvania e reprezentată (în stema României) de trei naţiuni: maghiară, secuiască şi germană (…) Dintr-o dată, 2/3 din populaţia Transilvaniei – românii – , adică de două ori mai numeroşi decât secuii, germanii şi ungurii, la un loc,  au fost omişi de pe stemă” .Stema de azi a României reprezintă Transilvaniei fără români! Oare mai are deci vreo valoare deviza înscrisă cândva pe frontispiciul ziarului „Tribuna” din Sibiu, de Ioan Slavici: Pentru toţi românii, soarele răsare la Bucureşti!?

Bine că se regăsesc secuii! Secuii care nu mai sunt… secui! Fiindcă, maghiarizaţi, 1în corpore”, ei au devenit acum „secui-maghiari”. Iar cei vreo două sute de indivizi care s-au declarat „secui”, la ultimul recensământ, nu pot avea pretenţia că formează un popor. Care popor? O ficţiune! „Îi cunoscusem pe mulţi dintre conducătorii UDMR, şi războiul cu dublul spion Tőkes Laszlo se declanşase mai demult, pentru a fi atent la orice mişcare a revizionist-imperialismului unor cercuri politice maghiare. Am dormit în cizme!” Aşa scrie dr. Gheorghe Dumitraşcu.

Au trecut de atunci 22 de ani. Dormitul în cizme se pare că se prelungeşte şi acum! Oare chiar nu se trezeşte nimeni? Nu ia aminte la ceea ce se întâmplă azi prin Transilvania, mai ales prin aşa-zisele „judeţe secuieşti”? Adică pe „pământul nostru natal secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară”!

Lazăr Lădariu pune toate acestea pe seama acelor „trecători mediocrii prin viaţă şi istorie”, care au „orbul găinilor,veche boală românească, de-a neglija, de a trece cu vederea tocmai ce nu trebuie trecut (…) Rănile noastre, ale românilor ardeleni, nu-i interesează – deloc – , de ele nu le pasă puternicilor clipei din 1990 încoace. După ei, potopul! Ce mai interesează, acolo o stemă? Oricum, pentru ei, de fapt nu mai contează nimic! Să ne mai mire, oare, că Tricolorul românilor, prin localităţi din Harghita şi Covasna este călcat în picioare, aruncat în noroiul şanţurilor? Că pe sedii ale instituţiilor Statului Român sunt arborate alte drapele, cel secuiesc, cel al Ungariei, nu şi Tricolorul, simbolul naţional al românilor!

Nu ne mai mirăm. Iar dacă o facem şi ne întrebăm, revoltaţi, cum e posibil?, ni se înegreşte sufletul. Fiindcă e prea mult, s-a ajuns prea departe. Transilvania este pe cale să fie acaparată, paşnic, de unguri! Retrocedările ilegale ale unor uriaşe suprafeţe de pământ şi păduri, ale unor importante obiective şi imobile către urmaşii falşi, din cea de „a şaptea spiţă ai unor grofi; vănzările masive a pământurilor strămoşeşti” către toţi veneticii rătăciţi pe aici nu pot avea o altă consecinţă decât ruperea Tranasilvaniei din trupul României. Asta o urmăresc toţi ntrebnicii zilei! Oare chiar vânduţii de azi, din fruntea ţării, nu mai au nevoie de Transilvania? Oare s-au uitat atât de repede cuvintele rostite de marele român, care a fost Nicolae Titulescu: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal”?..

Revenind la Stema României, trebuie precizat că în decembrie 2013 Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” a redactat şi trimis un memoriu autorităţilor Statului Român, cerând modificarea stemei în privinţa reprezentării Transilvaniei, pentru „îndepărtarea, de urgenţă, a gravei greşeli”. Totodată, prof.univ.dr. Ioan Silviu Nistor, din Cluj-Napoca, a făcut chiar câteva propuneri concrete, menite să îndrepte „măgăria incomensurabilă înscrisă pe stema ţării noastre – România, în numele intereselor străine, duşmane, din afară şi dinăuntru”. S-a aplecat cineva asupra lor? Nu cred. Şi totuşi nu pot să închei fără a mai întreba încă o dată: Când se vor regăsi românii transilvăneni pe Stema României?

2 răspunsuri la “Când se vor regăsi românii transilvăneni pe stema României?”

  1. Mucanu Aurel spune:

    Cred ca Roata pe care au fost trasi Horia si Closca ar reprezenta cel mai bine neamul romanesc in general si nu numai cel ardelenesc. Roata este supliciul la care este supus neamul romanesc de 2000 de ani.
    Desi tot atat de bine ar putea fi ca stema si Jiltul de fier pe care a fost „perpelit” un alt martir al nostru, Gheorghe Doja.
    Ambele insemne arata cat au suferit stramosii nostri si cat suferim si noi astazi, calcati in picioare de minoritati si de minoritari.
    Din pacate nu noi ne stabilim insemnele ci altii, oculta masonica ce ne conduce si care se foloseste pentru aceasta de minoritati si de minoritari.
    Daca cineva doreste sa se revolte si sa incerce sa schimbe lucrurile poate s-o faca, dar va fi inutil. Nimeni si nimic in lume nu poate sa ne schimbe destinul ce ne-a fost stabilit : pieirea pentru groaznica acuzatie de holocaust.
    Eu m-am resemnat, nu contati pe mine.

  2. Mucanu Aurel spune:

    Ce chestie, nu ma asteptam. Mare-i prostia la noi, la romani. Ce ne-au pacalit. Cred ca de fapt 90% din populatia tarii nu stie ce-i pe stema noastra, o stema incarcata, plina de brizbrizuri. Iti obosesti si ochii cand te uiti la ea.
    Ma uit la evreii aia din Israel. Au asezat doua triunghiuri isoscele, unul peste altul astfel incat si cel mai mic copil o poate desena si indragi. Dar la noi ?
    Au ales ca imn national un cantec cu foarte multe strofe, parca nu se mai termina. Poate gresesc, dar p[oporul nu stie canta „Desteapta-te romane”.
    Imi pare rau ca ardelenii nu se regasesc pe stema. Abea acum stau si am gandesc, de ce trebuie sa avem o stema ca o compilatie a stemelor ce le-am avut de-a lungul secolelor ? Ca sa nu suparam diverse orgolii ?
    Cine stie cate pacaleli am mai incasat noi cu politica acestor pucisti decembristi si inca nu ne-am dat seama. Ce perfizi sunt domnule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*