Frate-al meu, prieten jandarm!

Dacă te-ai făcut jandarm doar pentru că ai o pasiune nastăpânită de a bate şi te-ai prins că-ţi poţi satisface şmechereşte această plăcere sadică aplicând-o oricând, oriunde şi oricui, chiar sub umbrela legii, transformându-ţi pasiunea în meserie, nu te mai obosi să citeşti aceste rânduri. Nu sunt pentru tine. Te înţeleg şi te iert. Te iert, aşa cum iert un bolnav care nu ştie ce face. Te-aş trimite chiar şi la doctor, dar mi-e teamă că din pasiune, ai să-l iei la bătaie şi pe acesta. Aşa că nu-mi rămâne decât să mă rog pentru tine: „Dumnezeu să te ierte!…„

Dacă te-ai făcut jandarm doar pentru că, lipsit fiind de iniţiativă, de voinţă şi de imaginaţie, n-ai găsit altceva mai bun de făcut în viaţă şi ai decis astfel să-i laşi pe alţii să gândească şi să ia decizii în locul tău pentru ca să acţionezi mecanic la ordinul lor, nu te mai obosi nici tu să citeşti aceste rânduri. Nu sunt nici pentru tine: n-ai să le înţelegi. Eu în schimb te înţeleg. Te înţeleg şi pe tine şi te iert. Te iert pe tine şi pe toţi cei ca tine, care nu se întreabă dacă banii pe care-i duc lunar acasă sunt făcuţi făcând bine sau rău oamenilor din jurul lor şi neamului din sânul căruia s-au ridicat: „Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac!…”

Dacă te-ai făcut jandarm doar pentru că ai considerat că e o slujbă sigură cu salariu de la stat, garantat şi plătit constant indiferent de oscilaţiile zbuciumate ale competiţiei economice, indiferent de preţul materiilor prime şi fără nici o legătură cu criza mondială, dacă-ţi permiţi să te ghidezi în viaţă după dictonul „timpul trece leafa merge”, dacă ai un numărător de bani în loc de creier şi-un seif în loc de suflet şi nu te interesează de unde şi de la cine vin banii cu care instituţia la care prestezi îţi plăteşte salariul, chiar n-are rost să citeşti aceste rânduri – fiind gol pe dinăuntru cuvintele n-au de ce să se agaţe şi-or să-ţi sune a vorbe goale. În locul tău puteau să angajeze foarte bine o maşină de bătut covoare cu fise – funcţionează pe exact acelaşi principiu. Nu-i uman ceea ce faci, nu te-nţeleg şi creştin fiind, nu ştiu ce să mai inventez ca să te iert!

Dacă însă te-ai făcut jandarm din pasiune pentru oameni, pentru a le asigura acestora liniştea şi somnul sacrificându-ţi liniştea şi somnul tău, om şi tu la rândul tău, te invit să reflectezi o clipă la cine eşti, de unde vii şi cui datorezi devenirea ta pe lume. Te invit să reflectezi o clipă la cine sunt ai tăi. Te invit ca măcar atunci când, în liniştea căminului conjugal, te lepezi de uniformă şi devii civil, să-ţi aduci aminte că nu eşti singur pe lume. Nu eşti dar ai putea să devii, dacă ai să uiţi că ai şi tu părinţi, fraţi, surori, unchi şi mătuşi, veri şi verişoare, că ai şi tu vecini şi probabil chiar şi (încă) prieteni, că ai şi tu un neam, din care (încă mai) faci parte.

Nu te-ai născut în pustie şi n-ai trăit singur şi izolat. Te-ai născut în ţara lăsată de străbunii noştri şi ai crescut între oamenii acestei ţări. Oameni harnici, gospodari, inteligenţi şi buni. Oameni de omenie!

Oamenii ăştia ţi-au plătit doctorul care te-a ajutat să vii pe lume, educatoarea de la grădiniţă, învăţătoarea şi profesorii de la şcoală şi liceu, ţi-au plătit liniştea, ţi-au aparat hotarele, ţi-au păstrat resursele, ţi-au protejat mediul ambient şi sănătatea, pentru ca tu să creşti mare, voinic şi deştept. N-au făcut-o doar pentru tine. Au făcut-o şi pentru mine şi pentru noi toţi, iar pentru asta le suntem datori! Suntem datori ca, odată ajunşi la maturitate, să le luăm cu cinste locul, să ne împărţim cu inteligenţă sarcinile şi să le asigurăm cu responsabilitate o bătrâneţe liniştită – din plin binemeritată, iar generaţiei noastre şi celor ce vor veni după noi, suntem datori moral să le garantăm liniştea şi educaţia, sănătatea şi mediul, hotarele şi resursele. Lor şi numai lor. Celor de-un neam cu noi, şi-atât! În rest, nu mai suntem datori nimănui altcuiva, cu nimic… Că nimeni nu sa-nghesuit la dat, ci numai la luat. Şi au luat… să fie primit, că-s tare pofticioşi! Dar… ar cam trebui să le ajungă!… Numai că pe ei nu prea îi lasă inima să se oprească. S-au învăţat la supt şi-s greu de dezbărat şi-atunci, va trebui să ne luăm noi inima în dinţi şi să le-o spunem. Dar cum să le-o spunem? Că dacă iese vreo unul în stradă să strige la ei, imediat se trezeşte cu tine zid în faţa lor, bătând ameninţător cu bastonu-n scut. Şi-atunci eu unul, mă opresc…

Mă opresc pentru că ştiu că eşti de-al meu şi nu-nţeleg de ce-mi stai în faţă şi nu alături! Nu vreau să dau în tine şi nu-nţeleg de ce vrei tu să dai în mine!… Tu chiar nu vezi? Chiar nu auzi? Chiar nu simţi? Chiar nu-nţelegi? Chiar nu te-ntrebi ce dracu’ cauţi tu acolo! Noi ştim, dar important este să ştii şi tu. Şi mai ales să conştientizezi. Să conştientizezi că eşti acolo la ordin, ca să o iei pe cocoaşă

Un răspuns la Frate-al meu, prieten jandarm!

  1. Mucanu Aurel spune:

    Stimate dle Remus Constantin Raclau,
    Dumneavoastra ii cereti jandarmului sa inteleaga faptul ca …..
    Dar dvs. nu intelegeti ca jandarmul este jandarm, si este jandarm ca sa fie jandarm. Chiar nu intelegeti ce inseamna jandarm ? Definitia cred c-o stiti, dar conotatia ? Jandarmul este parte a organului de represine al unui regim. Un regim ii represeaza pe toti cei ce se abat de la legile statului, pe toti infractorii dar si pe cei ce se opun actiunilor sau legilor statului prin demonstartii, meetinguri, etc. Nu inteleg cum nu intelegeti ca misiunea lor este sa faca ordnea statului, sa loveqasca fara crutare cu bastonul sau cu patul armei pe dusmanul poporului si al statului. Jandarmii care i-au sugrumat pe ditinutii legati de bancile din masinile aflate in apropiere de Tancabesti, vor face si azi acelasi lucru daca li se ordona. La mjandarmerie sunt alesi numai cei care-si „merita” numele de jandarm.
    Nu pe jandarmi trebuie sa-i schimbati ci marea masa a populatiei romanesti care trebuie sa evite sa primeasca bastoane, sa evite sa-si antreneze forta pe cocoasa noastra. Suntem multi, dar ei sunt si mai multi pentru ca au gloante si bastoane mai multe decat santem noi in stare sa ducem.
    Ma gandesc ca singura noastra arma, a romanilor, ar fi sa fie invatatura de carte, stiinta. Numai cu multa carte ii putem invinge. Si toti sa aiba multa invatatura si carte, multe cunostinte ale cartii, inclusiv a Bibliei pentru ca sa-i putem invinge. Dar cum sa-l faci pe roman sa nu se mai uite la telenovele, sa nu mai asculte manele si sa se perfectioneze in meseria sau profesiunea sa prin citit si studiu pana la sfarsitul vietii ? Zau ca nu stiu. Desi capul nu ma (mai) ajuta, am sa ma stradui pana la moarte sa invat, orice pot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*