Impertinența maghiară – revista presei (2)

Putem fi liberi doar susţinându-ne reciproc – Scrisoare către concetăţenii noştri români

Voi vreţi să dăinuiţi în continuare ca români, ca oameni, iar noi vrem să dăinuim ca maghiari pe acel pământ pe care trăim şi pe care au trăit strămoşii noştri, timp de decenii. Ştiţi că în 27 octombrie, când am mărşăluit şi eu alături de cei 150.000 de oameni, nu am făcut acest lucru împotriva voastră? Am mărşăluit şi pentru voi! Pentru că şi voi veţi deveni mai altfel dacă vă veţi înlătura ura din suflete.

Eu am crescut în Sfântu Gheorghe, într-un oraş locuit în procent de 90% de către maghiari. Mama mi-a spus: trebuie să salutăm pe toată lumea. Pe maghiari în limba maghiară, iar pe români în limba română! Când în data de 27 octombrie au trecut pe lângă noi autoturisme cu numere de înmatriculare din judeţele Bacău, Vaslui, Teleorman, cei din autoturisme ne-au zâmbit. S-ar fi putut totuşi supăra ţinând cont de faptul că din cauza noastră au circulat mai încet şi mai anevoios. Sunt convins că printre voi se află mulţi care consideră că avem dreptate, că nu este un păcat să manifeşti ataşament faţă de pământul tău natal.

Spaniolii nu au devenit mai inferiori prin faptul că au declarat limbile catalană şi valenciană de rang egal cu limba lor şi că le-au acordat autonomie popoarelor care trăiesc acolo. Nici fraţii din Moldova nu sunt mai inferiori prin faptul că le-au acordat autonomie găgăuzilor şi ruşilor care convieţuiesc cu aceştia. Libertatea face minuni şi libertatea mea poate să fie şi libertatea ta! Belgia a acordat autonomie pentru 120.000 de germani, iar finlandezii le-au acordat autonomie suedezilor. In Finlanda, limba suedeză vorbită de 6% din locuitori este limbă oficială. Nici voi nu sunteţi mai bogaţi dacă despre ţara voastră se spune că este locuită de cel mai mare popor-sclav din Europa. Trebuie să vă daţi seama că prin intermediul nostru încearcă să distragă atenţia de la mârşăvia lor .

În acea frumoasă zi de duminică am scandat şi eu: Autonomie! Autonomie! Da, aici, în Transilvania, unde în anul 1568 libertatea conştiinţei a fost legiferată. Transilvania a fost o mică Elveţie şi ar putea fi şi în momentul de faţă. Omul poate fi fericit doar într-o ţară pe care o simte că îi aparţine.

Trecutul nu poate fi şters din sufletul nostru. Nu este vina noastră că Dumnezeu ne-a creat secui-maghiari. Si voi veţi deveni mai liberi şi mai altfel dacă vom putea fi liberi şi noi.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7038 din 06.11.2013, autor Gazda Jozsef

Pentru retrocedare, în mod neschimbat

Marko Attila, parlamentar din Sfântu Gheorghe, s-a întâlnit ieri după amiază cu Douglas Davidson, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar însărcinat cu problema retrocedării şi a Holocaustului în cadrul Departamentului american de stat, care vine anul acesta pentru a două oară în România, pentru a se interesa în legătură cu situaţia retrocedării bunurilor confesionale, comunitare şi în legătură cu cazul Miko.

În cadrul întâlnirii, Marko Attila a declarat că aparent, procesul retrocedării s-a urnit din punctul mort, însă decurge anevoios. Se adoptă puţine decizii şi se înregistrează întârzieri în privinţa hotărârilor de guvern care ar reglementa păstrarea destinaţiei imobilelor. Procesul de despăgubire este la fel de lipsit de perspective, dat fiind faptul că nu s-a încheiat încă nici inventarierea terenurilor agricole.

Douglas Davidson s-a interesat şi în legătură cu destinul legii imobilelor confesionale, propusă de UDMR, lege care a fost respinsă de către senat şi care este discutată în momentul de faţă în comisiile Camerei Deputaţilor. Ne aşteptăm în continuare ca premierul să-şi respecte promisiunea în legătură cu acest lucru.

In cadrul întâlnirii, o altă temă a fost procesul Colegiului Szekely Miko. Statele Unite ale Americii urmăresc cu o atenţie deosebită acest caz şi sperăm că va fi adoptată o decizie dreaptă – a declarat diplomatul din Washington. Marko Attila a mulţumit pentru atitudinea manifestată de secretarul american de stat şi de diplomaţii de la Bucureşti şi a atras atenţia asupra faptului că este din ce în ce mai evident că simbolurile, drepturile şi bunurile comunităţii maghiare au devenit instrumente ale justiţiei. Nu este vorba despre problema personală a unor oameni. Este vorba despre o atitudine împotriva comunităţii noastre, care pune sub semnul întrebării însuşi caracterul de stat de drept – a declarat parlamentarul.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7039 din 07.11.2013

A fost adoptată declaraţia finală a Consfătuirii Permanente Maghiare – Poziţie unitară pentru autonomie

Declaraţia finală a celei de-a XII-a şedinţe a Consfătuirii Permanente Maghiare (MAERT) a fost adoptată în unanimitate, cu semnătura tuturor participanţilor maghiari de peste hotare şi a partidelor parlamentare din Ungaria. Documentul prevede între altele faptul că anul 2014 va fi anul împlinirii juridice a naţiunii maghiare unitare. Declaraţia finală – care cuprinde cele mai importante problemele care ar trebui soluţionate în baza părţilor de naţiune – menţionează în legătură cu România faptul că participanţii protestează faţă de reorganizarea teritorială şi administrativă prin care sunt ignorate normele europene în vigoare şi care afectează negativ comunitatea maghiară din Transilvania. Sunt sprijinite toate acele aspiraţii care prin urmărirea principiilor solidarităţii şi subsidiarităţii sprijină dăinuirea maghiarilor din Transilvania, ca şi comunitate. Ei îşi exprimă în continuare convingerea că sistemul juridic al autonomiilor comunitare reprezintă garanţia dăinuirii pe pământul natal.

MAERT consideră exemplar marele marş al secuilor, un important instrument al democraţiei directe, şi felicită unitatea de acţiune de care s-a dat dovadă în privinţa organizării. Ei dau asigurări că vor sprijini acele aspiraţii ale comunităţii, potrivit cărora simbolurile naţionale şi comunitare, limba maternă să poată fi utilizate fără restricţii şi se protestează împotriva atitudinii autorităţilor române de limitare a drepturilor. Este luat la cunoştinţă cu îngrijorare faptul că nu a fost soluţionată disputa creată în jurul înfiinţării secţiei maghiare independente în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. I se cere guvernului român ca în interesul înfiinţării secţiei maghiare să valideze drepturile asigurate de legea învăţământului.

Vicepremierul Semjen Zsolt a declarat în legătură cu şedinţa că există un consens deplin în cele mai importante două probleme de politică naţională, lucru inimaginabil în trecut. In cazul maghiarilor în bloc este nevoie de autonomie teritorială, iar în cazul diasporei, de autonomie culturală – a menţionat el.

În cadrul şedinţei a luat cuvântul şi premierul Orban Viktor. El a subliniat: maghiarii care trăiesc în Bazinul Carpatic se pot aştepta ca în următorii ani să fie susţinuţi de o ţară-mamă de succes. In cazul în care ţara-mamă este puternică, este recunoscută, poate oferi un ajutor mai mare comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic. Orban Viktor a subliniat că guvernul său se străduieşte ca îmbunătăţirea din ţara-mamă a situaţiei macroeconomice să îşi facă apariţia şi pe teritoriile de peste hotare. Una din cele mai importante problemele ale următorului ciclu guvernamental va fi ca strategia economică din Bazinul Carpatic, creată din punct de vedere spiritual, să devină funcţională şi în realitate.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr.7040 din 08.11.2013

Proiectul de lege privind autonomia, în curs de elaborare / Va fi înaintat parlamentului în luna februarie

Până la sfârşitul lunii decembrie, UDMR va înainta spre dezbatere publică proiectul de lege privind autonomia teritorială a Pământului Secuiesc şi se pregăteşte ca la începutul lunii februarie să îl înainteze parlamentului român – a declarat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, sâmbătă, la Cluj.

In momentul de faţă, se lucrează, împreună cu specialiştii, la proiectul care are ca punct de pornire modelul autonomiei din Tirolul de Sud. Până la sfârşitul lunii decembrie vom încheia activitatea de atelier şi vom înainta spre dezbatere publică documentul. În cadrul dezbaterii publice, oricine îşi poate exprima punctul de vedere, organizaţii politice, organizaţii civile sau biserici. Intenţionăm să înaintăm proiectul în parlament la începutul sesiunii parlamentare de primăvară, care va începe în luna februarie – a declarat Kelemen Hunor.

În bilanţul său politic susţinut în faţa Consiliului Autonomiei Culturale, el s-a referit şi la problema legislaţiei. El a afirmat că fără convingerea societăţii române, lupta autonomistă este lipsită de şanse. Nici Bruxelles, nici Moscova, nici Washington şi nici Budapesta nu ne vor aduce autonomia – a adăugat el. El a mai amintit faptul că în anii 1990, societatea română a respins cu aceeaşi fermitate drepturile lingvistice, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă cu autonomia, însă prin intermediul unui dialog inteligent şi echilibrat s-a reuşit includerea în lege a drepturilor lingvistice. Sarcina este aceeaşi şi în privinţa autonomiei: trebuie abordată, însă nu este permisă aruncarea în aer a zidurilor neîncrederii – a formulat Kelemen Hunor. In opinia preşedintelui, marele marş al secuilor a sprijinit procesul, deoarece a indicat cerinţa comunitară. El a calificat ca fiind o reuşită ecoul presei occidentale favorabile, referitor la acţiune şi au existat intelectuali români care au apreciat ca fiind pozitivă acţiunea în masă.

Kelemen Hunor a mai amintit faptul că în momentul de faţă UDMR luptă şi pentru ideea ca parlamentul să nu reia proiectul de lege privind minorităţile din urmă cu 7 ani – proiect înaintat de către guvernul Tăriceanu – care ar trebui să instituţionalizeze autonomia culturală a minorităţilor. Există temerea că legea împotmolită în parlament să fiei adoptată de legislativ fără capitolul referitor la autonomia culturală.

Preşedintele UDMR a numit ca fiind imaginabil faptul ca această coaliţie guvernamentală să se dezmembreze în primăvara anului 2014 şi să se pună problema intrării Uniunii la guvernare. In opinia lui Kelemen Hunor, trebuie luate în considerare toate scenariile posibile. S-ar putea întâmpla ca UDMR să rămână în opoziţie şi în noua situaţie, să intre la guvernare sau să sprijine o guvernare minoritară în parlament.

Nu va fi totuşi referendum privind regiunile

Se pare că vor eşua referendumurile judeţene, planificate pentru data de 8 decembrie. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat pentru MTI că abia dacă va putea fi respectat planul etapizat anunţat anterior. El a mai adăugat că în judeţele Harghita şi Covasna, autoguvernările judeţene vor decide în această săptămână în legătură cu organizarea referendumului, însă potrivit informaţiilor pe care le deţine, aceste hotărâri vor fi atacate de prefecţi. In cadrul autoguvernărilor judeţelor Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Bihor, UDMR nu este majoritară. In baza negocierilor de până acum se conturează ideea potrivit căreia reprezentanţii partidelor române nu vor vota organizarea referendumului în luna decembrie.

Kelemen Hunor a mai declarat că în judeţele Bihor, Satu Mare şi Salaj, se discută cu reprezentanţii locali ai partidelor româneşti despre ideea adoptării unei hotărâri principiale în legătură cu organizarea referendumului, iar data referendumului să fie stabilită doar atunci când problema reorganizării regionale va deveni de actualitate şi la nivelul politicii naţionale.

În cadrul Consiliului Autonomiei Culturale, preşedintele UDMR a declarat că s-a reuşit prezentarea voinţei publice maghiare, dat fiind faptul că în decurs de două săptămâni s-au strâns 170.000 de semnături în vederea susţinerii iniţiativei privind referendumul. UDMR a început acţiunea de strângere de semnături în data de 26 septembrie, în vederea organizării, în data de 8 decembrie, a referendumurilor la nivel judeţean. In judeţele Bihor şi Satu Mare, însăşi UDMR a renunţat la ideea fixării problemei referendumului pe agenda de lucru a autoguvernării. In cele două judeţe s-au înregistrat întârzieri în privinţa strângerii semnăturilor.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr.7042 din 11.11.2013

Reuniunea Consiliului Autonomiei Culturale – Szekely Istvan este preşedintele

Szekely Istvan, secretar general adjunct al UDMR pe probleme de organizare socială, a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Autonomiei Culturale (KAT). Organismul a adoptat regulamentul de funcţionare şi a decis în legătură cu elaborarea strategiilor politice pe termen mediu şi lung şi a proiectelor care asigură în domeniul învăţământului, culturii, informării şi utilizării limbii, păstrarea identităţii naţionale şi transmiterea acesteia, ocrotirea şi dezvoltarea culturii maghiare.

La finalul şedinţei, Szekely Istvan i-a declarat Agenţiei MTI faptul că aceste strategii politice trebuie elaborate până la mijlocul anului 2014. Noi am apreciat faptul că autonomia culturală nu înseamnă numai proiectul de lege care s-a împotmolit de ani de zile în parlament, ci şi analizarea acestuia. In cazul în care vom reuşi să obţinem autonomia culturală a comunităţii maghiare, ce vom face în domeniul învăţământului, culturii şi în domeniul informării? – a declarat preşedintele KAT. El a mai adăugat că politica de specialitate de 25 de ani trebuie să ofere de fapt răspuns la întrebarea privind condiţiile în care doresc să trăiască membrii comunităţii maghiare în România. Szekely Istvan a fost de părere că proiectul de lege privind autonomia culturală şi strategiile politice profesionale trebuie să contureze împreună imaginea de viitor a maghiarilor din Transilvania. În opinia preşedintelui KAT, pe lângă conturarea imaginii de viitor, consiliul autonomiei trebuie să caute răspuns la întrebarea privind măsurile pe care le poate adopta comunitatea maghiară, cu ajutorul atribuţiilor administrative actuale.

Pe Pământul Secuiesc, autoguvernările pot dispune funcţionarea instituţiilor lor subordonate ca instituţii maghiare. Într-un mediu mixt – unde maghiarii dispun de o influenţă semnificativă în cadrul autoguvernărilor – comunitatea maghiară poate cere personal, programe şi buget, corespunzătoare procentului său. In zonele de diasporă, unde maghiarii nu sunt prezenţi în cadrul autoguvernărilor, susţinerea poate fi asigurată de organizaţiile civile. In opinia preşedintelui KAT, este necesară elaborarea unor programe care să se extindă asupra tuturor celor trei pături ale comunităţii maghiare şi care pot fi finanţate de către autoguvernările majoritar maghiare.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7042 din 11.11.2013

Condiţia participării la guvernare nu poate fi decât autonomia

După lejera solidaritate creată în legătură cu marele marş şi în legătură cu organizarea acestuia, comunitatea maghiară din Transilvania s-a putut gândi că UDMR a putut învăţa ceva din activitatea sa de peste 20 de ani – activitate care nu s-a soldat totuşi cu rezultate liniştitoare – şi acum, aflându-se în opoziţie, a tras concluziile în sensul că trebuie să renunţe la participarea la guvernare şi să creeze o solidaritate maghiaro-maghiară şi o platformă de negocieri cu civilii, cu bisericile, cu CNS, cu PCM şi cu PPMT şi trebuie să-şi focuseze capacitatea organizatorică pe realizarea autonomiei de trei nivele, inclusă în programul său din anul 1992.

Şedinţa de sâmbătă a Consiliului Autonomiei Culturale parcă ar fi dorit să disperseze această iluzie. S-a hotărât ca până la sfârşitul lunii decembrie, UDMR să lanseze spre dezbatere publică proiectul de lege privind autonomia teritorială a Pământului Secuiesc (luând ca model autonomia din Tirolul de Sud). Din comunicatele apărute după şedinţă reiese că atitudinea de până acum a UDMR este clădită pe nisipuri mişcătoare. Putem fi de altfel de acord cu străduinţa Uniunii de a ajunge la guvernare, însă numai dacă condiţia participării va fi autonomia.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7042 din 11.11.2013, autor Simo Erzsebet

În loc de compromisuri

Este absolut indiferent dacă pe prefect, paznicul legalităţii la nivelul autoguvernărilor – conform explicaţiei oficiale, însă în realitate întruchiparea puterii de la Bucureşti – îl cheamă Dumitru Marinescu sau Codrin Munteanu. Procesele intentate împotriva primăriilor din Trei Scaune, sub cele mai absurde pretexte, demonstrează în unanimitate că persecutarea din partea autorităţilor nu depinde de persoana care ocupă funcţia de prefect, aceasta fiind doar executantul seriei de atacuri armonizate şi dirijate din capitală. Nu ei sunt iniţiatorii acestora.

Acest lucru nu este, bineînţeles, o scuză, la fel cum nu este o scuză nici faptul că actualul prefect al judeţului Covasna nu se opune – după cum a declarat într-un interviu -, în calitate de persoană particulară, utilizării simbolurilor comunităţii secuio-maghiare. Ar trebui totuşi să fie atât de consecvent – chiar dacă este politician din România – încât să nu pună în aplicare dispoziţii contrare principiilor sale, iar în calitate de funcţionar public să nu mintă ca în cazul estimării numărului participanţilor la marele marş al secuilor. Nu este sigur faptul că prefectul din Trei Scaune îşi bate capul cu formularea scrisorii sale de adio pentru că a dezinformat practic o parte a opiniei publice din ţară şi din străinătate. Mult mai plauzibilă este varianta că se pregăteşte să atace hotărârea consiliului judeţean – aşa cum a presupus preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în declaraţia sa făcută la sfârşitul săptămânii trecute – care va fi probabil adoptată în cursul acestei săptămâni şi care se referă la organizarea referendumului privind regionalizarea.

Dacă aşa se va întâmpla, prefectura va obstrucţiona de fapt organizarea referendumului – considerată una din cele mai importante instrumente ale exprimării voinţei poporului. Poate că şi conducătorii noştri ar trebui să mediteze asupra unor aspecte. Dacă merită să facă cu ochiul Bucureştiului în speranţa obţinerii unor soluţii-simulacru sau dacă vom fi fermi pe poziţii şi nu ne vom teme să ne formulăm limpede revendicările iar prin intermediul unui dialog sincer să căutăm parteneri printre români şi aliaţi în întreaga lume. Nu vor putea spune că nu s-au aşteptat la reacţia prefectului teleghidat de la Bucureşti.

Cotidianul Haromszek, nr. 7043 din 12.11.2013, autor Farcadi Botond

Tirolul de Sud şi secuii – Un nou punct de pornire în edificarea patriei secuieşti

Exemplu sud-tirolez din Italia pare a fi un punct de pornire corespunzător în privinţa anunţatului proiect privind autonomia Pământului Secuiesc, proiect – care potrivit declaraţiilor liderilor – va fi adus în curând de UDMR la cunoştinţa opiniei publice.

Această provincie autonomă a Italiei, locuită în majoritate de germani, seamănă cu părţile transilvănene – din punctul de vedere al caracteristicilor zonei. Cei peste o sută de mii de protestatari paşnici au demonstrat în ziua marelui marş, în 27 octombrie, că proiectul Pământului Secuiesc care doreşte să se administreze singur reprezintă cea mai mare aspiraţie a grupului nostru etnic şi este un proiect care beneficiază de sprijinul poporului. Pământul Secuiesc şi Tirolul de Sud seamănă nu numai din punct de vedere geografic şi economic, ci şi din punct de vedere istoric.

În mai 2006, senatorul italian Francesco Cossiga a înaintat un proiect de lege prin care a dorit să-i însărcineze pe alegătorii din cele două provincii autonome ale regiunii – Trentino şi Bozen – să decidă dacă rămân în cadrul statului italian sau doresc o independenţă deplină, ori să aparţină de Austria sau eventual de Germania. Toate părţile – inclusiv separatiştii – au respins moţiunea, invocând faptul că aceasta ascunde pericolul reînnoirii tensiunilor etnice.

Paralelele cu regiunea noastră sunt mai mult decât surprinzătoare. Tirolul de Sud, locuit în majoritate de germani, a aparţinut de Monarhia Austro-Ungară până în anul 1919. Tratatul italiano-austriac, semnat după cel de-al doilea război mondial, nu s-a dovedit a fi o soluţie satisfăcătoare. A fost nevoie de 30 şi ceva de ani de negocieri şi de luptă până a luat fiinţă provincia autonomă Bolzano.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7043 din 12.11.2013, autor B. Kovacs Andras

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

Un răspuns la Impertinența maghiară – revista presei (2)

  1. Istvan Nagy spune:

    Nu gasesc,ce poate sa fie nerusinare”Impertinenta”,in acest subiect foarte obiectiv,orientat catre cele mai grave probleme ale minoritatilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*