L-am cunoscut pe Eugen Cioclea alias Iura Cioclea în anturajul cineaștilor Mircea Chistrugă, Dumitru Olărescu, Vlad Druc și Dumitru Orjakovski. Ei erau de prospețimea poeziei lui Cioclea, care venea din cu totul altă lume. Le plăcea să-l asculte și să-l laude. Cel mai priceput în poezie era, desigur, Vlad Druc și Ion Puiu, care publicase niște cicluri de versuri în revista România Literară. Puiu și Druc făcuseră carte la Moscova și îl cunoșteau foarte bine pe poetul teribil Cioclea, care la acea oră abandonaseră studiile la Facultatea Fizică și Matematică de la Universitatea ”M.Lomonosov” din Moscova și se angajase muncitor la o uzină. Între timp reușiseră să se însoare cu o fiică de general, să se învârtească prin înaltele cercuri ofițerești și să-și petreacă vacanța la o vilă somptuoasă din pădurea Ruza, îngrădită de ochii muritorilor de rând. Dar mariajul cu fiica de general nu a ținut mult. S-a destrămat în favoare boemului Cioclea. A părăsit fata, fiica și vila și s-a mutat într-o garsonieră din raionul Severnoe Medvedkovo.
În 1981 pe când am participat la o întrunire a tinerilor scriitori sovietici de la Peredelkino, am hotărât să-i fac o vizită inopinată tânărului poet al clasei muncitoare. Am ajuns târziu. Taximetristul m-a purtat vreo oră prin cartierul acela fără de sfârșit. Pe Cioclea l-am găsit în garsoniera lui de la etajul trei, într-un bloc prăpădit, cu inscripții injurioase pe pereții proaspăt vopsiți. Pe masă era o sticlă deșartă de votcă și alta abia începută. Aperitivul se compunea din cartofi fierți și o scrumbie gâtuită. Într-un capăt al mesei stătea amfitrionul, care tot smulgea de pe pereții slinoși câte o poezie și o citea cu voce apăsată camaradului din celălalt capăt de masă. Era marele boem Emil Codău, care toată viața a ignorat carnetul de muncă. Avea mare pică pe puterea sovietică și făcuse acest drum până la casa lui Cioclea, ca acesta să pună un cuvânt de bine pe lângă socrul general, ca să-l ajute să emigreze în SUA. Dar mare i-a fost dezamăgirea când a aflat că Cioclea nu mai este ginerică de general.
Astfel ne-au apucat zorii până a fost citit tot clitul de poezii de pe pereți în prima, a doua și a treia lectură.
Lasă un răspuns