Pontaurul „made in China” – o copită în poarta Schengen

De mulţi ani butada bolului de orez numai este valabilă în China. Dar devine valabilă în ţările pe care le „colonizează”. Acolo de unde absoarbe masiv resurse. Iar „descălecarea” chineză la noi în ţară, chiar înaintea liberalizării vânzării de terenuri de la 1 ian 2014 către străini, ar trebui privită exact ca o tentativă de marcare a teritoriului. A unei părţi din bucata de „tort” de pământ fertil din România rămasă în urma felierii de către „investitorii” colonialişti din UE şi sferele de interes din zona arabă. Pentru că nu importul de bovine şi porcine interesează, de fapt, China, şi nici agricultura în asamblul ei, ci achiziţionarea legală de terenuri agricole (cunoscut fiind că oriunde poate, China cumpără masiv terenuri agricole).

Iar investiţiile chineze ar fi, într-adevăr, binevenite. Dar numai dacă nu se va ajunge la încălcarea normelor UE şi, mai ales, cu garanţia că nu ne vor fi iarăşi vândute pe nimic bogăţiile ţării. Inclusiv pământul. Şi lăsăm la o parte faptul că, punctual, exportul masiv de ovine, porcine şi cereale va alimenta poate proiecţia bugetară a guvernului Ponta, dar va afecta în mod cert cetăţeanul. Pentru că, într-un export masiv al unei producţii autohtone oricum reduse, se va reduce masiv oferta de pe piaţa internă, impunând importul, mult mai scump, din UE. Ceea ce va duce la creşterea preţurilor alimentelor pentru consumul intern. Şi nu numai, căci, ţinând cond de politica fiscală anti-naţională a guvernanţilor, de conceptul de supraaccizare al cabinetului Ponta, se va ajunge, pentru a micşora cererea internă şi a asigura exportul, la extinderea bazei de accizare.

Desigur, chiar dacă suntem avertizaţi că vom exporta masiv (iar atenţionarea oficialilor chinezi nu este întâmplătoare: „Nu puteti voi exporta cât putem noi importa!”), este puţin probabil să ajungem, în încercarea de a respecta viitoarele angajamente de export, să raţionalizăm din nou piaţa internă. Dar nu acelaşi lucru se poate spune despre preţul la care vor ajunge alimentele. Pentru că, oricâţi bani ne-ar da China azi, nu vom putea reface sectoarele agrotehnice mâine! Iar China vrea să importe masiv şi cât mai grabnic, ceea ce ar putea însemna că „investitorii” nu urmăresc doar refacerea în timp a sectoarelor noastre, ca politică pentru deceniul următor, ci şi un import imediat de alimente, prin noi, de pe piaţa UE. O piaţă la care, din cauza restricţiilor, nu au acces direct (condiţii în care devine clar și sensul notificării UE, acela că orice va pleca la export spre China de pe piaţa comunitară, inclusiv din România, se va supune unei suprataxări de cel puţin 43 la sută!).

Oricum, deschiderea arătată de România către China va complica relaţiile noastre cu UE. Căci, în momentul în care Europa este pusă în faţa unui desant de peste 400 de „investitori”, iar premierul României spune, apăsat, că dacă firmele chineze vin cu mai mulţi bani vor avea PRIORITATE, UE are de ce să devină mai rezervată. De altfel, notificarea dată de Bruxelles către ţările membre participante la forumul desantului chinez la Bucureşti nu a fost întâmplătoare. Pentru că, dacă în cadrul UE ar exista o ţară singulară, în speţă România, disponibilă să deschidă porţile Chinei, nu ar fi o tragedie. Fiind în afara spaţiului Schengen, România nu ar putea asigura oricum Chinei intrarea în UE. Dar, în faţa ofertei financiare uriaşe folosită ca momeală de premierul chinez, zece miliarde de euro puse la dispoziţia ţărilor UE (bani mult mai uşor de obţinut decât tot mai dificilele fonduri europene!), ar putea schimba balanţa, fiind o nadă perfectă pentru statele aflate deja în Schengen şi care chiar ar putea asigura accesul Chinei pe piaţa comunitară.

Problema este că, din nou, am fost minţiţi şi manipulaţi! Pentru că prezenţa celor 400 de posibili investitori chinezi, memorandumurile semnate, desenarea hărţilor de interes, însăşi vizita premierului chinez, nu puteau fi urmarea unei negocieri deschise cu numai câteva luni în urmă, ci ar fi trebuit, pentru a se ajunge la nivelul de azi (când steagul UE a fost înlocuit în sala de plen a Parlamentului de cel chinezesc!), ca discuţile să fi demarat, cel mai probabil, cu un an, un an şi jumătate în urmă. Este poate şi adevăratul motiv pentru care ţara noastră, deşi pregătită tehnic, nu a fost lăsată să adere la Schengen.

Şi devine evident și întreg spectacolul regizat de guvernanţi. De la îndreptarea vigilenţei societăţii civile către Roşia Montana şi gazele de şist, tocarea a felurite subiecte sociale, pentru a distrage atenţia de la adevăratul calambur chinezesc. Şi trebuie să recunoaştem că diversiunea a reuşit, chiar dacă semnale ale unei exagerate apropieri a guvernanaţilor faţă de China au existat (inclusiv vizita „prostească” a lui Mircea Geonă ori a altor lideri politici, dar şi manipulările din jurul privatizărilor de la Oltchim). Şi tot acum ar trebui să înţelegem şi strădania puterii de rigidiza cadrul fiscal din România, inclusiv prin accentuarea pedepselor pentru evaziunea fiscală, a „perierii” mediului privat. Chinezii vor o piaţă curată. Şi poate şi penibilul festvism de lift şi scară rulantă la care s-au dedat guvernanţii şi reprezentanţii lor în teritoriu, prin inaugurarea şi tăierea de panglici la absolut orice, a avut un scop…

Desigur, dincolo de penibilul situaţiei de a deveni, în sala în care am condamnat comunismul, partenerii de bază ai unei puteri comuniste, investiţiile chineze sunt necesare. Dar trebuie să fim vigilienţi! Şi nu este vorba de riscul de a strecura interesele asiatice în Europa, căci, este clar că spaţiul Schengen se va închide oficial de acum, ci de „infrastructura” pe care o vor construi chinezii. Pentru că, dacă vor face investiţiile ca la ei acasă, nerespectând norme elementare de poluare (doar în China există zece combinate într-un oras!), vom fi într-un continuu conflict de mediu cu Europa dar, mai ales, vom polua definitiv viitorul copiilor noştri. Şi nu va mai fi vorba doar de hainele şi jucăriile cu vopsele toxice după care aleargă azi  inspectorii OPC!

Oricum, adevărul este că doar maeştrii clonării puteau găsi un reper al „seriozităţii” într-un plagiator. Şi chiar dacă Europa nu se va împotrivi, în cele din urmă, investițiilor chinezești în România, cel puţin atâta vreme cât investitorii vor rămâne pe feliile lor (şi nu vor pofti la petrolul luat de austrieci ori la terenurile deja arvunite, prin interpusi, de către italieni sau unguri), ne întrebăm care este oare poziţia serviciilor noastre? Pentru că o asemenea investiţie va fi urmată de trimiterea a mii, zeci de mii de „oameni de afaceri” care să asigure interesele Chinei. Şi am putea asista la conturarea unei noi minorităţi, lucru care va da apă la moară acţiunilor secesioniste ale maghiarimii.

Or, merită un bol de orez în plus (pentru că atât ne va rămâne nouă!) un asemenea risc?

Un răspuns la Pontaurul „made in China” – o copită în poarta Schengen

  1. Virgil Costea spune:

    Adâncă şi consistentă „analiză”. Cam cât un…bol de orez. Se pare că, printre multe alte lucruri care au dispărut din România se află şi simţul ridicolului. Ţineţi-o tot aşa!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*