Decizia CNA favorabilă homosexualilor şi postului Pro Tv contestată oficial în baza legilor României: Constituţia ţării, Codul civil, Legea audiovizualului.

SESIZARE către CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI cu privire la emisiunea intitulată “4 nunţi şi o provocare“ difuzată la postul de televiziune PRO TV, în data de 12.09.2013, orele 20.25 – 22.30.

Având în vedere faptul că la şedinţa din 1.10.2013, în care Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie cele circa 2000 de plângeri formulate la adresa ilegalităţilor postului ProTv, nu a fost prezent nici un reprezentant al petiţionarilor, postul în cauza beneficiind însă de reprezentare; Având în vedere faptul că la aceeaşi şedinţa nu a participat un membru marcant al Consiliului şi, în acelaşi timp, conform stenogramei pe care ne-aţi transmis-o recent, s-a dovedit că alţi membri ai CNA sunt, din nefericire pentru ei la ceasul adevărului şi pentru români în acest moment, ignoranţi în materie de Constituţia României, nu cunosc prevederile Codului Civil şi nici măcar Legea Audiovizualului (ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra posibilităţii îndeplinirii prerogativelor lor de slujitori ai cetăţenilor români contribuabili în calitatea de membri ai CNA cu rang de secretari de stat); Având în vedere existenţa unei Coaliţii pentru Familie şi Constituţie, un for civic compus din 29 de organizaţii ale societăţii civile, între care se numără şi petiţionari la adresa emisiunii şi postului în cauza şi luând în considerare respectul faţă de Legile României pe care trebuie să-l arate o instituţie a Statului Român,

Va solicit reanalizarea emisiunii „4 nunţi şi o provocare” într-o şedinţa a CNA la care să participe şi cel puţin un reprezentant al Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie, pentru a se dispune sancţionarea postului de televiziune ProTv, conform Legii, având în vedere următoarele considerente legale:

În fapt, în data de 12.09.2013, orele 20.25 – 22.30 a fost difuzată emisiunea intitulată “4 Nunţi şi o provocare“, în care s-a prezentat detaliat căsătoria reală a unor persoane de acelaşi sex. Formatul emisiunii “4 nunţi şi o provocare” propune celor patru mirese şi patru gineri să participe, fiecare pereche, la nunta celorlalte cupluri. Fiecare cuplu evaluează nunta concurenţilor din punct de vedere al vestimentaţiei, al locului de desfăşurare, al meniului şi al experienţei acumulate. La final, va fi descoperit cuplul care a câştigat o luna de miere de lux. Evenimentul care a privit oficierea căsătoriei prin serviciul religios dintre cei doi – Mihai şi Daniel- a fost îndeplinit de un pastor aparținând ritului protestant în cadrul Metropolitan Community Churches.

Apreciem că emisiunea încalcă normele interne, respectiv dispoziţiile Constituţiei, ale Codului civil, ale Legii audiovizualului nr. 504 din 11/07/2002 şi ale Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi impune sancţionarea postului tv pentru următoarele considerente:

1. Faptele evidenţiate în emisiune au fost reale, reprezentând căsătoria pe teritoriul României a unor persoane având cetăţenia română, persoane de acelaşi sex. Precizăm că dispoziţiile articolului 277 din Noul Cod Civil interzic în mod expres căsătoria între persoanele de acelaşi sex:
Art. 277. – “(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(4) Dispoziţiile legale privind liberă circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.”

Prin materialul difuzat s-a indus ideea ca fiind normal un comportament ilegal, sancţionat de normele Codului civil cu nulitatea (art.293 arată că este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată între persoane de acelaşi sex) şi se promovează însuşirea unor comportamente ilegale.

Nu se poate aprecia că materialul difuzat reprezintă o ficţiune, având în vedere faptul că nu s-au respectat dispoziţiile art. 14 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual potrivit cărora, în situaţia în care materialul este o ficţiune se va proceda la avertizarea corespunzătoare a publicului : „Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţă unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, se semnalează, la început şi la sfârşit, precum şi la reluarea după pauze publicitare, prin menţiunea «Acest program este o ficţiune», afişată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înalta definiţie, şi pentru o durata de minimum zece secunde”.

Avertizarea publicului cu privire la clasificarea conţinutului, la genul programului – divertisment gen reality show- şi aprecierea radiodifuzorului potrivit căreia respectiva căsătorie ar fi una „simbolică” (dar totuşi reală) nu sunt elemente suficiente pentru a satisface exigenţă dispoziţiilor legale menţionate.

Mai mult, recunoaşte expres reprezentantul postului Pro tv în cadrul audierii din şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului faptul că nunta încheiată între persoanele de acelaşi sex a fost una reală, cei doi fiind căsătoriţi în acel rit protestant declarat.

2. Susţinerea potrivit căreia prin difuzarea materialului s-a evitat discriminarea nu poate fi reţinută deoarece discriminarea ar presupune orientarea sexuală şi nu actul juridic al căsătoriei. Însă în materialul difuzat nu s-a prezentat doar derularea unor relaţii intime sau de prietenie între persoane de acelaşi sex ci s-a difuzat căsătoria între aceste persoane, căsătorie care este interzisă.

Uniunea dintre persoane de acelaşi sex nu reprezintă o familie iar ceremonia de unire nu poate fi considerată căsătorie. Utilizarea unor astfel de termeni este abuzivă. Statul român prin instituţiile sale abilitate are obligaţia de a asigura dezvoltarea şi consolidarea familiei. Nu se poate promova un act ilegal dându-i şi posibilitatea recunoaşterii publice şi pecuniare.

Noul Cod Civil precizează:

Art. 258. – „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.
(4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. “

S-a adus atingere interesului superior al copilului precum şi dispoziţiilor art.17 alin.1 pc.5 şi art.29 lit. h) din Legea audiovizualului nr. 504 din 11/07/2002 (care protejează interesele minorilor) prin psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor. Dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători şi de a se săruta în public în costume de miri nu este recunoscut legal.

În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul Naţional al Audiovizualului are obligaţia să asigure protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor. Apreciem că neîndeplinirea acestor obligaţii legale reprezintă o abatere gravă de la litera şi spiritul normelor interne, în speţă Legea 504/2002 care reglementează domeniul audiovizual.

Art. 29. – „(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:
e) să nu aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultătorilor;
(2) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio dauna morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special:……”
Art. 39. – „(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.

3. Arată membrii CNA că la art. 3 alin. 1) al Directivei Serviciilor Media Audiovizuale se specifică: Statele membre garantează liberă receptionare şi nu restricţionează retransmisia serviciilor mass-media audiovizuale pe propriul teritoriu din alte state membre din motive care se încadrează în domeniile reglementate de prezenţa directiva.

Materialul nu reprezintă o redifuzare/retransmitere, fiind un material filmat în România şi nu s-a făcut dovadă că acesta ar fi fost difuzat iniţial în alt stat, în special în acest format. Nu s-a promovat nici un moment căsătoria unor persoane de acelaşi sex, eludând cadrul legal, promovând o ilegalitate. Formatul emisiunii din România nu este construit pe tiparul celui din Marea Britanie (după cum afirmă membrii CNA), această reiese şi din audierea reprezentantului postului tv în cadrul şedinţei CNA din dată de 01.10.2013.

4. Susţin membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului că în domeniul audiovizual în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, la nivelul efectelor, sunt aplicabile dispoziţiile Directivei Serviciilor Media Audiovizuale. Punctual cu privire la tema nediscriminării pe criterii de orientare sexuală în cadrul serviciilor de programe media audiovizuale, al art. 9, alin.c), pct. (II) se stipulează angajamentul statelor membre „de a nu include şi de a nu promova orice discriminare bazată pe sex, origine rasială sau etnică, naţionalitate, religie sau credinţă, handicap sau orientare sexual, în cadrul comunicărilor comerciale audiovizuale”. La art. 3, alin. 1) al Directivei se arată că: Statele membre garantează liberă receptionare şi nu restricţionează retransmisia serviciilor mass-media audiovizuale pe propriul teritoriu din alte state membre din motive care se încadrează în domeniile reglementate de prezenţa directiva.

Atât dreptul UE cât şi dispoziţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Maruko, cauza Moustaquim/Belgia, cauza Richards, cauza Burden/Regatul Unit, cauza Muñoz Díaz/Spania) recunosc că discriminarea descrie o situaţie în care o persoană este dezavantajată într-un anumit fel din cauza unei „caracteristici protejate”. Discriminarea se caracterizează fie prin tratamentul diferenţiat: trebuie să se demonstreze că presupusa victimă a fost tratată mai puţin favorabil din cauza faptului că deţine o caracteristică ce se încadrează la „criterii protejate”, fie prin impactul diferit sau efectele diferite: trebuie să se demonstreze că un grup este defavorizat de o decizie atunci când este comparat cu un grup folosit că termen de comparaţie.

În baza dreptului UE privind nediscriminarea, interdicţia discriminării este de sine stătătoare, dar se limitează la anumite contexte, cum ar fi ocuparea forţei de muncă. Nu poate fi vorba de o discriminare după cum se insistă în argumentare. Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului care priveşte serviciile mass-media audiovizuale şi care este invocată de membrii CNA vorbeşte de interzicerea discriminării, însă discriminarea presupune un „criteriu protejat”, criteriul orientării sexuale şi nu actul juridic al căsătoriei. Însă în materialul difuzat nu s-a prezentat doar derularea unor relaţii intime sau de prietenie între persoane de acelaşi sex ci s-a difuzat căsătoria între aceste persoane, căsătorie care este interzisă. Este inadmisibil că un post de televiziune să promoveze o ilegalitate reală.

Cu privire la efectele directivei asupra normei interne a unui stat membru facem precizarea că statul are o marja de apreciere în alegerea formelor şi metodelor de implementare a unei Directive Europene. Directiva este un act normativ cu forţă obligatorie pentru statul membru căruia îi este adresată numai în ce priveşte rezultatul de atins, rămânând autorităţilor naţionale din statul respectiv competenţă alegerii formelor şi metodelor de aplicare a ei. Directiva apare că un instrument folosit la nivel comunitar în vederea armonizării legislaţiilor naţionale, de depăşire a diferenţelor, a contradicţiilor, de multe ori substanţiale, dintre reglementările interne ale diverselor state membre ale U.E.

În ceea ce priveşte transpunerea directivei, această presupune adoptarea de către autorităţile naţionale competenţe, în termenul prevăzut de către instituţiile comunitare, a măsurilor necesare pentru aplicarea în ordinea juridică internă a normelor conţinute de directiva. Trebuie precizat faptul că aceste măsuri naţionale nu vizează „introducerea” directivei în dreptul intern aşa cum este această înţeleasă în teoria dualistă. În cadrul dreptului comunitar există chiar interdicţia oricărui procedeu de tip dualist. Transpunerea directivei constă numai în a pune în practică acest act prin măsuri de ordin intern, procedeul fiind similar situaţiei în care se adopta hotărâri de guvern în vederea aplicării unei legi sau ordonanţe.

Dispoziţia cu privire la interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex nu intră în contradicţie cu Directiva 2010/13/UE. Statul român a adoptat propriile norme interne respectând cadrul general trasat de Directiva. Legislaţia română cu privire la interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex nu înfrânge cadrul legal european şi nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Discriminarea are în vedere exclusiv orientarea sexuală şi nu actul căsătoriei. CEDO: Nu există dreptul la “căsătoria” între homosexuali. Prin hotărârea în Cauza Schalk şi Kopf contra Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu se recunoaşte căsătoria, că act juridic, între persoane de acelaşi sex ci doar convieţuirea, iar emisiunea criticată a evidenţiat şi avea că subiect căsătoria. În 2002, doi austrieci, Horst Michael Schalk şi Johan Franz Kopf, au cerut că oficialităţile din Viena să le acorde licenţă de căsătorie. Întrucât au fost refuzaţi, pe motiv că “mariajul” homosexual nu este legal în Austria, ei s-au adresat instanţei, care le-a respins cererea. Cei doi şi-au dus apoi cauza la Curtea Constituţională, în faţă căreia au reclamat că le sunt încălcate drepturile la respectul pentru viaţă privată şi de familie şi dreptul la non-discriminare.

Curtea Constituţională de la Viena a respins acţiunea întrucât, conform legii naţionale, “conceptul de căsătorie, legat fundamental de posibilitatea de a avea copii, nu este necesar să fie extins la relaţii de un tip diferit.” Curtea citează o hotărâre precedentă a CEDO care stabilea că restricţia căsătoriei la acest concept “tradiţional” este “justificată în mod obiectiv”. Codul Civil austriac stabileşte că o căsătorie se poate încheia când “două persoane de sex opus îşi declara intenţia legală de a trăi împreună în matrimoniu indisolubil, de a procrea şi a de-şi creşte copiii şi de a se sprijini reciproc”. Într-o decizie crucială, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a confirmat o hotărâre a Curţii Constituţionale a Austriei, întărind astfel că statele membre ale Consiliului Europei nu au nici o obligaţie să implementeze “căsătoria” sau uniunile civile între persoane de acelaşi sex. Pentru statele membre UE, acesta este un lucru cunoscut deja în virtutea “principiului subsidiarităţii”, enunţat de art. 9 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE: “Dreptul la căsătorie şi la fondarea unei familii va fi garantat în conformitate cu legile naţionale care guvernează exercitarea acestor drepturi.” În cazul Schalk şi Kopf contra Austria, CEDO a stabilit că homosexualii nu pot forţă guvernul austriac să le recunoască legal, sub numele de căsătorie sau altfel, coabitarea. “Admiterea sau nu a căsătoriei între persoane de acelaşi sex este lăsată spre reglementare legii naţionale din statul contractant”, se scrie în decizia CEDO, care totodată subliniază că articolul 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului rezervă dreptul la încheierea căsătoriei persoanelor de sexe opuse. Textul acestui articol este următorul: „Dreptul la căsătorie. Începând cu vârstă stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.”

5. Chiar dacă în cadrul emisiunii a fost difuzat doar momentul căsătoriei religioase, potrivit art.48 din Constituţia României căsătoria religioasă poate avea loc doar după prezentarea certificatului de căsătorie emis de starea civilă. Din acest punct de vedere nu s-a respectat nici un moment dispoziţia legii fundamentale a ţării.

ARTICOLUL 48 din Constituţia României arată că:
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

Având în vedere toate aceste argumente, Doamna Preşedinte, va solicit să dispuneţi sancţionarea postului de televiziune Pro Tv şi luarea tuturor măsurilor în vederea înlăturării situaţiei ilegale.

Cu deosebită consideraţie,
Victor Roncea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*