Cine învață din nenumăratele lecții ale istoriei?!

Mitterand și Nicolae CeaușescuA devenit de notorietate faptul că anumite state susțin financiar partide din alte state pentru a câștiga alegerile. Dacă este sau nu corect, aceasta este o altă problemă. „Exportul””de democrație nu se mai practică ca altadată, prin revoluționari de profesie instruiți și prelucrați peste hotare, așa cum se întâmpla, spre exemplu, la începutul și chiar jumătatea sec. al XX-lea, ci pe diverse alte căi ocolite și aparent transparente. Spre exemplu, se susțin financiar – prin interpuși (ONG-uri, spre exemplu) – campanile electorale ale unor persoane și partide aflate în opoziție pentru a câștiga alegerile. Sau… vrea un stat să-și promoveze anumite interese în România?

Ei bine, servicii specializate selectează discret anumite persoane, oameni de perspectivă, din diverse medii de interes – ce vor deveni apoi agenți de influență – și le acordă așa zise burse de studii. Ce studiază ei acolo, e o chestiune mai mult sau mai puțin discutabilă. A se vedea cazul revoluțiilor portocalii – mai mult sau mai puțin reușite – susținute (și) cu bani americani. Asta când, binențeles, nu sunt susținute pe față anumite interese, așa cum a fost și cazul provinciei Kosovo a cărei intenție de separare a fost susținută încă de la început – financiar, politic și militar – de către SUA. De ce? E simplu… căutați să vedeți ce companii străine exploatează în prezent resursele din Kosovo, ce acționari au și veți înțelege de unde au venit și banii pentru obținerea ”independenței” fostei provincii sârbe.

Interese diverse fac ca aceste practici (pragmatice, dar imorale) sa fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în această privință, determină perpetuarea lor. Într-un articol publicat în nr. 47/2005 al revistei ”Historia”, Mircea Mitran, fost diplomat în MAE, arăta cum a câștigat Mitterand alegerile din Franța. Născut în 1923, în Osica de Jos, județul Olt, Mircea Mitran a absolvit Facultatea de filologie a Universității București și a lucrat timp de câțiva ani ca cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca asistent și lector la Facultatea de filologie din București. Din 1963, anul în care a intrat în diplomație și până în 1997, a îndeplinit diferite funcții în Ministerul Afacerilor Externe din România: secretar și consilier al ambasadelor României din SUA, Franța (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe între 1989-1990, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia între 1990-1994 și ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, între 1994-1997. În anul 1981 se afla la post, în Franța, iar în acel moment se prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil președinte al Franței, în timp ce Giscard D. Estaigne se afla în cădere liberă.”

Potrivit diplomatului român, un om apropiat al lui Mitterand – probabil din stafful de campanie al acestuia – s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj. ”Suntem într-o mare dificultate financiară, ar fi spus trimisul lui Mitterand. Nu mai avem cu ce să plătim deplasarile lui Mitterand și ale celorlalți colaboratori în campania electorală. De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteți camaradului Ceaușescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă ne-ați putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea.”Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe canalele oficiale ”camaradului””de la București, care cu puțin timp în urmă ștersese”o datorie de 60 de milioane de dolari a unui lider african. Era de așteptat să satisfacă și cererea lui Mitterand, mai ales că România avea interesul să mențină relațiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit lui Mitran, răspunsul lui Ceaușescu a venit prin Direcția de Informații Externe din M.A.I., la 26 aprilie 1981, arătându-se faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt timp, acesta a și venit. Aflat la o recepție, Mitran a fost abordat de mesagerul lui Mitran, care i-ar fi spus: „250.000 de franci… Asta numiți voi ajutor?””.

Dupa vizita la ambasada României de la Paris, mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu același mesaj și la ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al președintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic președintelui maghiar care a dispus ca toți banii care-i avea în acel moment ambasada la dispoziție – 200 de milioane de franci – să-i fie dați respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic informațiile circulă foarte repede. Gestul lui Kadar avea să fie cât se poate de inspirat, dar și apreciat de partea franceză. Primul șef de stat străin invitat de Mitterand după ce ajuns președinte al Franței, a fost Janos Kadar, iar prima vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria. A fost și ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar central din Budapesta, Mitterand a „deplâns durerea” poporului maghiar pentru teritoriile și milioanele de cetățeni pierduți de Ungaria la sfârșitul războiului, în favoarea unor vecini, pe care, ce-i drept, nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înțeles la cine făcea aluzie președintele francez. Chiar dacă reacțiile diplomatice la aceste afirmații au fost prompte – nu ca acum, când suntem jigniți deschis lipsind deseori orice reacție a MAE din România – afirmațiile președintelui francez au demonstrat puținilor inițiați în culisele ascensiunii la putere a președintelui francez, că orice conștiință are un preț. Chiar și conștiința lui Mitterand…. dovedit ulterior – dar prea târziu pentru el – ca fost colaboraționist al guvernului de la Vichy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*