Roşia Montană, după Sfântul Ion

Unul dintre elementele negociate de Guvernul României cu FMI, privind bugetul pe anul 2014, mă face să cred că am avut dreptate când am spus că premierul Ponta trage de timp în privinţa proiectului minier Roşia Montană. Există raţiuni politice şi economice pentru aceasta.

Trage de timp, însă, cu intenţia de a da drumul la exploatarea aurului în Apuseni. Pentru că are nevoie de bani. Însă, aşa cum deja ştim cu toţii, protocolul încheiat cu corporaţia „exploatatoare” este foarte prost pentru România, dacă ar fi să luăm în calcul doar redevenţa de numai șase la sută care ar reveni statului. Dar, protocolul a fost semnat şi, odată acordul dat, nu mai poate fi întors. Decât dacă intervine ceva mai puternic decât un protocol, înainte ca acordul final să fie semnat. Cum ar fi o lege, internă sau europeană. Deocamdată acordul final stă agăţat în avizul de mediu, care nu a fost dat.

Elementul de noutate este că Guvernul a stabilit, împreună cu FMI, că, în ţara noastră, de la anul, redevenţele pentru exploatarea resurselor naturale, cu excepţia gazelor şi a petrolului, să fie de 25 la sută. Deci, de anul viitor, Ponta va pune pe masa celor de la RMGC legea bugetului. Uite, fratele meu canadian, asta e legea la noi, redevenţa este de 25 la sută, nu putem să încălcăm legea. Probabil că cei de la corporaţie vor accepta. Pentru că interesele sunt enorme.

Canadienii au construit deja cartiere întregi, cu vile moderne, în care s-au mutat sute de locuitori din Roşia Montană, le-au plătit locuinţe prin diferite oraşe, le-au mutat morţii din cimitir, pe unde a vrut fiecare, au investit ceva şi în conservarea siturilor arheologice, au cheltuit pentru prospecţiuni (deşi, aici am înţeles că sumele n-au fost cine ştie ce, pentru că cineva, desigur vreun bugetar bine plasat, le-a vândut hărţile cu prospecţiuni şi trăieşte liniştit urmărind surâzător evenimetele din faţa plasmei, de lângă şemineul din vila sa cu piscină).

În sfârşit, proiectul este amplu şi, deocamdată a presupus numai cheltuieli. Aşa că îşi vor investi întreaga energie ca să-l pornească. Cum spuneam, au toate şansele, fiindcă proiectul este susţinut, acum deja în mod evident, de Guvernul României. Pentru că redevenţa de 25 la sută înseamnă, din câte am citit, peste 12 miliarde de euro.

Rămâne de rezolvat problema cu protestele ecologiştilor. Proteste care ar putea strica atmosfera politică în preajma alegerilor europarlamentare. Probabil, va urma o campanie în care să se arate cât de sigure sunt metodele de extragere a aurului cu cianuri. Eu la astea nu mă pricep. Am văzut documentare, am citit articole, am auzit declaraţii de la cei care se dau specialişti. Unii spuneau că e aşa, alţii că e invers.

Cu siguranţă numărul specialiştilor, care vor spune că se poate face exploatarea în siguranţă, va creşte. Şi, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care primăvară, posibil, chiar imediat după Sfântul Ion, acordul dintre Guvernul României şi RMGC va fi semnat. Eu cred că acesta este scenariul. Pentru că interesele economice primează în lumea noastră. În lumea cealaltă, nu ştiu. Iluminaţii spun că acolo nu-s interese, ci doar o dulce plictiseală, sus, şi o amară chinuială, jos. Am văzut şi eu în picturi şi, mai nou, în nenumărate cugetări de pe fesibuc. Dar, asta e altă poveste.

De ce spun că după Sfântul Ion şi nu după Sfântul Aşteaptă? Pentru că atunci România se trezeşte din sărbătorile de iarnă, mahmură şi fără bani. Caută în buzunare, caută în cămară, şi îşi dă seama că proviziile sunt puţine şi primăvara e departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*