O conştiinţă a vremurilor actuale

Scriitorul George Petrovai recidivează cu o nouă carte de versuri – Cvintet megapoemic. Cartea se deschide cu poemul filosofic ”Lucifer” (Panorama deziluziilor), în care poetul sighetean îşi/şi ne pune întrebări existenţiale, cum ar fi rostul fiinţei umane pe Pământ. Încă din prima parte numită „Facerea”, autorul ne introduce într-o „lume supratemporală/ unde mișcarea-i rău văzută”. Personajul central este, desigur, Lucifer, un fiu al aurorei total diferit de celelalte ființe celeste, animat de-o asemenea sete de cunoaștere, încât dă naștere la bănuieli și clevetiri printre nemuritori, dovadă că invidia și turnătoria sunt nelipsite și pe la case mai mari…

Din versurile lui G. Petrovai ne dăm seama că Lucifer reprezintă un simbol mult departe de ceea ce îndeobște se știe despre el, pe care Tatăl, preocupat de salvarea armoniei din ceruri, decide să-l trimită pe Pământ, cu misiunea clar formulată de a pune la încercare prima pereche umană și apoi de-a fi ca o umbră pe noul traseu existențial al omului decăzut din drepturile nemuririi, implicit de a-și dovedi sieși deșertăciunea oricărei ambiții și imposibilitatea schimbării destinului fără acordul Atoatefăcătorului: „Te pregăteşte să cobori/ pe al Pământului rotund,/ unde sunt toate rânduite/ ca să-ți bei cupa pân’ la fund…”

Partea a doua se referă la „Coborârea” lui Lucifer taman în Eden, iar aici intervine metafora şi simbolul reprezentat de „pomul vieţii” şi de „păcatul strămoşesc”.

În partea a treia, „Cunoaşterea luciferică”, poetul are ca obiect de lucru misterul existenţial care se arată pe de-o parte prin semnele sale şi pe de altă parte se ascunde după semnele sale, ceea ce-mi aminteşte de Lucian Blaga. George Petrovai face referire la fraţii Cain şi Abel, unde necuratul intervine printr-o „crimă mişelească”, iar istoria umanităţii de la origini până în prezent o compară, plastic, cu o „ciorbă lungă şi amară”, fără a putea spune cu certitudine despre om, care-i văzut ca încrucișarea dintre „un demon și un zeu”, dacă acesta-i „pios sau filosof ateu”.

Partea a patra şi ultima a acestui poem cursiv, cu versuri reuşite, bine legate, melodioase şi cu mesaj, intitulat „Dezamăgirea” duce la concluziile autorului despre viaţă, un adevărat „ars-poetica”dacă îmi este permis să o numesc aşa: „Am obosit tot alergând/Şi-atâtea ştiu că m-au scârbit!/ Ştiu de exemplu că Pământul/ Prin vrerea marilor sforari/ (conducători şi generali”/ a devenit deja mormântul/atâtor specii strămutate.” Autorul îşi doreşte un nou început în care Duhul Sfânt să umble liber peste conştiinţele oamenilor, putând astfel aceşti bipezi să ajungă nemuritori.

Poemul „Întoarcerea în timp” este splendida modalitate utilizată de poet pentru o memorabilă întâlnire cu Mântuitorul, deja condamnat la moarte de fanatismul și ura celor care nu cu mult timp în urmă Îl considerau Mesia și Fiul lui Dumnezeu… „Testamentul lui Aristotel”, poem pe care l-am publicat cu drag pe blogul revistei culturale „Izvoare Codrene”, are trei acte: Dimineaţa vieţii, Amiaza vieţii şi Amurgul vieţii. George Petrovai abordează din nou trecerea efemeră a omului pe Pământ, cu temerile, concepţiile şi întrebările acestuia despre lume şi viaţă. Asemeni filosofului grec Aristotel, autorul consideră că „Universul are un scop,/dar care nu e necesar,/alminteri moartea trebuie văzută/ca al vieţii scop hilar!…”

Din primele trei poeme se observă cu ochiul liber un scriitor erudit, cu vaste cunoştinţe filosofice, dar şi cu o mare uşurinţă în mânuirea rimei şi versului, lucru ce (probabil) se  dobândeşte prin exerciţiu şi cărţi publicate. În „Balada ticăloşilor cu ştaif” și „Balada aflătorilor în treabă” întâlnim un scriitor și un om de cultură căruia nu-i place să stea deoparte nici în ceea ce priveşte politicile economice şi sociale ale României de azi, dar nici în trezirea la realitate a acestui neam. În aceaste două megapoeme-pamflet, G. Petrovai ia poziţie faţă de clasa politică de după 1990. Pe mine nu mă miră tonul incisiv, agresiv uneori al acestuia, deoarece George Petrovai a publicat mai multe articole, inclusiv editoriale în ziare şi săptămânale tipărite, precum şi în ziare electronice din ţară sau străinătate…

Consider că această nouă carte a prietenului meu sighetean va fi bine primită de către cititori și critici, ba chiar şi de politicienii care au un dram de conştiinţă, deoarece versurile lui George Petrovai trag un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi în a clădi România prin credinţă, pe adevăratele valori şi tradiţii româneşti, pentru vlăstarele ce o să vină, adică aşa cum ne îndeamnă apostolul şi ucenicul lui Isus în I Petru 2, 9-11: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.” Fiecare dintre noi avem datoria morală să fim conştiinţe vii ale neamului românesc, exemple de urmat, să ne folosim de talantul primit de la bunul Dumnezeu. George Petrovai o face cu prisosinţă prin această nouă apariţie editorială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*