Iubiţi-i, nu-i omorâţi!

De când cu moartea lui Ionuţ, copilul sfâşiat de o haită de maidanezi, românii s-au împărţit în două tabere. Una, care susţine eutanasierea, şi alta, care se împotriveşte. Este firesc să se întâmple aşa, mai ales că unii au reacţionat mai mult emoţional, aşteptând parcă un astfel de moment dureros pentru a se dezlănţui împotriva câinilor fără stăpâni.

Ceea ce nu este normal, e faptul că susţinătorii acestei soluţii radicale sunt încrâncenaţi peste măsură, posedaţi de o ură viscerală faţă de aceste biete dobitoace. Am auzit că unii au cerut să-i împuşte, pentru a hrăni urşii flămânzi din pădure. Alţii şi-au amintit că, pe vremuri, din pielea câinelui se confecţionau feţe de pantofi şi alte chestii de genul acesta, drept pentru care ar fi cazul să omorâm toţi câinii din ţară, pentru a construi o fabrică de pantofi.

Sunt convins că toţi cei care au gândit în acest mod barbar n-au privit nici măcar o singură dată în ochi un câine, şi nici că i-au dat vreo coajă de pâine uscată, să nu mai vorbim de o mângâiere pe creştet. Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut licărul de bucurie cu care acesta se gudură pe lângă cel care îl hrăneşte şi nu s-ar mai fi gândit la astfel de aberaţii barbare.

Între primele măsuri luate imediat după evenimentele din decembrie 1989 a fost şi abolirea pedepsei cu moartea. Chipurile, vechea pedeapsă ţinea de alte vremuri şi nu ne mai caracteriza ca şi cetăţeni europeni ce începusem să devenim. Am salutat o astfel de măsură, deşi numărul criminalilor nu a scăzut, ci dimpotrivă. Am ţinut cu tot dinadinsul să ne situăm la nivelul standardelor europene, şi nu ne-am opus celor care, de 23 de ani, tot gândesc în locul nostru.

Cel care omoară doi-trei oameni într-un accident de circulaţie scapă cu o condamnare jenant de mică, scurtată cu o treime sau cu una cu suspendare. Din culpă sau nu, pedeapsa e ridicolă, iar autorul faptei rămâne, cel mult, cu conştiinţa încărcată. Uciderea unui om ar trebui drastic pedepsită, indiferent de circumstanţe.

Nu am auzit ca vreun violator de bătrâne sau de copii să putrezească în puşcărie pentru faptele lui. La fel în cazul celor care şi-au batjocurit propriii copii. Dimpotrivă, statul se îngrijeşte ca acestora să nu le lipsească nimic în închisoare, să nu cumva să ne certe ONG-urile Europei pentru rele tratamente aplicate deţinuţilor.

Nu la fel stau lucrurile când vine vorba de câinii fără stăpân. După ce nu am făcut mai nimic pentru ei, acum vrem să-i măcelărim, la fel cum se măcelăreau oamenii în războaiele medievale. Pretextul îl reprezintă nefericita de întâmplare cu Ionuţ. Pentru un câine, trebuie să-i omorâm pe toţi ceilalţi, să scăpăm, chipurile de pericolul lor. Dacă judecăm atât de simplist, atunci de ce nu-i omorâm şi pe criminali, violatori ori incestuoşi căci, spre deosebire de câini, e de presupus că aceştia ştiu ce fac în astfel de momente?

Europa civilizată, la care ne tot raportăm, nu omoară câinii, ci îi hrăneşte şi îngrijeşte ca pe copiii abandonaţi. Noi nu suntem în stare de aşa ceva, pentru că ne gândim cum am putea dintr-o astfel de activitate să facem o afacere profitabilă, fără să ne intereseze soarta acestor animale. Înainte de a identifica soluţii pentru sterilizarea şi adăpostirea lor în padocuri, alegem calea cea mai simplă, care nu întotdeauna e şi cea mai bună.

Şi încă ceva, cei care au adoptat o astfel de lege, cu siguranţă nu sunt în stare să se iubesca nici pe ei înşişi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*