Draftul lui Şovăială şi scursura literelor din Plumb

În timp ce ONG-urile erau plimbate batjocoritor de la o instituţie la alta, de la un decident la altul, pentru a li se arăta şi promite un mare nimic, dar mai ales pentru a „dezbate” doar ceea ce voiau autorităţile să audă, Dan „Şovăială”, vieţuitoare trăitoare pe sub Marile Proiecte, pitrocea de zor la draftul proiectului de exploatare pentru Roşia Montana. Ba, într-o campanie de manipulare ce nu s-a deosebit cu nimic de mizeriile din clipurile TV ale companiei canadiene, a stabilit, pe sub nasul protectorilor de mediu, termene şi strategii de împlinire, în cadrul acestei campanii promovând prin media aservită un comunicat sec în care anunţa demararea exploatării în noiembrie 2016 (nu ca intenţie, ci faptic!).

Iar la prima vedere pare că am putea răsufla oarecum uşuraţi! Mai este vreme ca voluntarii să lupte în încercarea de  a trezi o ţară adormită… Numai că, nu termenul de începere al exploatarii este important în acest comunicat, ci anunţarea datei de aprobare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru decembrie 2013! Adică, asigurarea unuia dintre ultimele  avize care mai stau în calea invadatorilor. Aceasta este miza reală. Pentru că, după obţinerea PUZ-ului, decalarea termenului de începere a exploatării va veni de la sine, fiind de aşteptat ca USL, dar mai ales PSD, să nu aştepte până în 2016 pentru a-şi lua „tainul”. În fond, pe linia „timpului” politic, 2016 este mult prea îndepărat şi nesigur (poate că la acel moment, mulţi dintre actualii lideri nici nu vor mai fi în vreo structură de partid, ci într-una penală cu număr de matricolă şi gratii din Plumb!), pentru ca trădătorii guvernamentali de astăzi să nu-şi „extragă” foloasele cât mai grabnic.

De aceea, anunţarea anului 2016 ca an de începere a exploatării este menită nu doar a calma ONG-urile de mediu şi a servi tranchilizante media pentru somnul raţiunii naţiei, ci şi pentru a deturna atenţia publică de la infracţiunea principală: acordarea unui important aviz. Apoi, trebuie remarcat faptul că în draftul-comunicat nu se vorbeşte de începerea exploatării minereurilor de aur şi argint, ci de exploatarea „primelor minereuri de la Roşia Montana”. Adică, nu neapărat aurul şi argintul vor constitui primele resurse vizate de noul El Dorado, ci poate uraniul și zirconiul (asociate zăcămintelor aurifere), acestea reprezentând de fapt marea miză.

În acelaşi draft apar însă şi alte detalii esenţiale. Unele care dovedesc că şeful de la Marile Proiecte a negociat în genunchi, de exemplu, fiind prezentată ca o mare reuşită (cum altfel?!) obţinerea unei penibile creştere a participaţiei statului la acţiuni cu… 5,69 la sută. Adică, un total de 25 la sută! Iar pentru postura de zecimală de „69”, guvernanţii au fost condiţionaţi „de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor”. Adică, nu doar PUZ-ul din acest an, care va permite începerea imediată a exploatării, şi nu peste ani când poate actualii guvernanţi vor visa la marile eliberări condiţionate, ci şi restul avizelor necesare.

Acelaşi Şovăială pare tare mândru şi de „renegocierea” cotei de redevenţă care va ajunge la… şase procente! Asta în timp ce în… Africa o astfel de cotă este de minim 30 la sută, pentru nu mai vorbi de cele 60 de procente cât se cer în ţările guvernamental normale (asta pentru aur şi argint, pentru că în cazul uraniului vorbim de cifre şi mai consistente!). Ba, până şi în India redevenţa este mai mare ca la noi, trecând de zece procente! Tot în draftul lui Şovăială, negociat în postura de zecimală „69”, guvernul prezintă ca o mare realizare faptul că procentul de şase la sută va putea fi primit… „în natură”. Or, privind plăcerea de care dau dovadă guvernanţii în a negocia din posturi umile, nu poţi să te întrebi: oare ce va însemna plata „în natură” în cazul lor?!

Mai rău este că am putea ajunge chiar să ne împrumutăm de la Gabriel Resources (RMGR). Astfel nu numai că le dăm resursele noastre moca (şi lor), dar este posibil să ne îndatorăm. Pentru că aşa a negociat același Şovăială! Dacă RMGR este obligat să facă vreo majorare de capital („impusă de prevederile legale” – adică, atenţie!, de ceea ce va solicita ulterior Statul Român companiei), iar Statul şi acţionarul minoritar controlat de acesta nu vor avea resursele financiare necesare, atunci acesta se va împrumuta de la Gabriel Resources „pentru realizarea aportului la capitalul social şi menţinerea cotei de participare”.

Iar dacă documentul include un calendar clar în favoarea canadienilor, prin obligarea părţii române de a asigura aprobarea PUZ-ului (Zona Industrială) până în decembrie 2013, finalizarea dobândirii dreptului de folosinţă asupra imobilelor din perimetrul de exploatare până în mai 2014, scoaterea imobilelor din fondul forestier şi din circuitul agricol până în iunie 2014 şi obţinerea autorizaţiei de construire până în iunie 2014, investiţiile ulterioare în conservarea patrimoniului şi „refacerea” mediului sunt extrem de firave.

Astfel, partea română a convenit cu investitorul ca acesta să asigure pentru proiectele de conservare, amenajare şi revitalizare a patrimoniului cultural o investiţie totală de… 100 milioane dolari! Adică, nici măcar cât să dea cu var pe unde a degradat patrimoniul naţional… Mai mult, deşi va defrişa munţi întregi, compania este obligată să realizeze împăduriri pe o suprafaţă totală de numai… 1 000 hectare de teren! Şi asta cu o „prevedere”: în termen de cinci ani „de la data la care îi sunt puse la dispoziţie suprafeţele de teren necesare” de către Statul Român. Aşadar, nici o obligaţie de refacere a mediului la locul „crimei”, iar dacă guvernanţii vor fi unşi în continuare şi vor „uita” să aloce terenurile de împădurire, Gabriel Resources chiar va fi lipsit de orice grijă.

Acum, ce am mai putea spune? Poate doar să-i aducem aminte doamnei Ponta că mai agârţ se jura că se leagă de poarta guvernului daca va începe proiectul de exploatare! Şi poate o vedem şi pe asta: prima soaţă care-şi pedepseşte bărbatul la locul de muncă!

P.S.:

Dacă nici acum nu este evident că minele de aur au fost închise de guvernanţi pentru a asigura conjunctura necesară afişării „canadienilor” drept salvatori ai moţilor muritori de foame, poate vom pricepe ceva în clipa în care mina de uraniu de la Crucea, închisă şi ea de aceeaşi guvernanţi, va fi dată ca supliment RMGR-ului sau altui investitor poleit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*