Despre vrednicii păstori ai neamului: astăzi, Ioan Selejan

Vlădicul Ioan, chemat la arhierie într-una din zonele cele mai binecuvântate de Dumnezeu ale României, a avut misiunea grea de a conduce o turmă risipită şi drastic năpăstuită de amplul proces de deznaţionalizare la care a fost supusă timp de secole, împreună cu toţi cei cu care au convieţuit pe aceste meleaguri mioritice, pe cât de frumoase, pe atât de bântuite de nostalgii, nelinişti şi proiecte de enclavizare. Pe altarul de jertfă al greu încercaţilor credincioşi ortodocşi din Covasna şi Harghita, în anii de arhipăstorire, s-au înscris faptele ziditoare ale acestui luptător român ortodox, omul potrivit şi binecuvântat de Dumnezeu, la locul şi timpul potrivit, în vremuri de restrişte.

Ardelean născut pe meleagurile legendare ale Bihorului, format ca inginer destoinic şi apoi ca monah deschis spre misiune concretă, Vlădica Ioan şi-a dovedit măsura personalităţii sale ca stareţ al mânăstirii Lainici, apoi ca superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi, mai cu seamă, ca misionar trimis de Dumnezeu în inima plaiurilor româneşti, de unde se adapă izvoarele Mureşului şi Oltului.

În răstimpul scurs de la întronizarea sa ca Episcop al Covasnei şi Harghitei, Vlădica Ioan a înscris pagini de adevărată istorie pe aceste plaiuri româneşti, atât de încercate de vitregiile vremurilor, asigurând dăinuirea fiinţei naţionale, prin Biserică, pilonul de nădejde al neamului românesc. Dovadă stau lăcaşurile sfinte restaurate, noile biserici parohiale şi mânăstiri înălţate întru dăinuirea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, dar şi ctitoriile sale spirituale şi culturale: instituţiile muzeale, volumele monografice, publicaţiile ştiinţifice şi religioase, sesiunile şi simpozioanele de înaltă ţinută şi intensă trăire românească şi multe altele. Semnificaţia deosebită a tuturor ctitoriilor sale rezidă din faptul că ele întruchipează într-un mod trainic, fie şi prin dramatismul lor, componentele esenţiale ale neamului nostru: ortodoxia şi românitatea.

Roadele apostolatului pastoral al Prea Sfinţitului Episcop Ioan de la reaprinderea candelei credinţei ortodoxe în nou înfiinţata eparhie a Covasnei şi Harghitei vor dăinui peste timp. Între minunăţiile acestor roade se înscriu, la loc de cinste, pe lângă numeroasele lăcaşuri de cult şi case parohiale, grija pentru încadrarea cu preoţi a parohiilor vacante şi asigurarea unor salarii decente pentru aceştia şi familiile lor, sporirea bazei economice a eparhiei, recuperarea terenurilor agricole şi a pădurilor ce au aparţinut parohiilor, amplele acţiuni de asistenţă socială şi de ajutorare a celor aflaţi în nevoinţă, afirmarea Episcopiei ca factor de pace interetnică şi confesională şi de promovare a duhului bunei învoiri între oameni, sprijinirea învăţământului şi a culturii în limba română, grija pentru efectuarea cercetărilor pentru punerea în valoare a urmelor de locuire daco-romană, cetăţi dacice şi castre romane, precum şi cele ale creştinismului românesc, prin salvarea şi valorificarea fondurilor arhivistice create de parohiile din eparhie.

De aceea preţuim, deopotrivă, cărturarul şi constructorul, ierarhul şi liderul de necontestat al românilor din Arcul intracarpatic, modestia şi demnitatea sa, strădania depusă cu sârguinţă, răbdare, îndrăzneală, dârzenie, pragmatism şi optimism, dar şi proiectele îndreptate spre viitor, spre cele ce aşteaptă să fie împlinite, pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, lingvistice şi confesionale a românilor din Covasna şi Harghita.

Reper de demnitate naţională, Prea Sfinţitul Ioan, s-a implicat la modul pragmatic şi eficient în viaţa cetăţii, mijlocind, cu autoritatea şi prestigiul de care se bucură, legătura reprezentanţilor societăţii civile din cele două judeţe, cu demnitari din conducerea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. În eparhie, şi în întreaga ţară, este cunoscută activitatea Sfinţiei Sale ca preşedinte de onoare al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, precum şi cea de asigurare a sprijinul financiar necesar acţiunilor de asistenţă socială a persoanelor aflate în nevoinţă, a instituţiilor de sănătate şi învăţământ. Prin intervenţia nemijlocită a Sfinţiei Sale au fost construite, doar într-o săptămână, două locuinţe sociale necesare mutării chiriaşilor care locuiau ilegal, în clădirea primei şcoli româneşti din Sf. Gheorghe, construită în 1799 şi acest exemplu nu este singular.

Prea Sfinţia Sa, se implicat nemijlocit în organizarea şi conducerea sesiunilor ştiinţifice şi simpozioanelor organizate la Miercurea-Ciuc, Izvoru Mureşului, Sf. Gheorghe şi în alte localităţi din eparhie, sprijinind permanent activitatea instituţiilor de cultură şi învăţământ în limba română, din judeţele Covasna şi Harghita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*