Trebuie remarcat felul dibaci în care s-a orchestrat tot acest mecanism care astăzi are o direcţie clară: cenzura noilor media. S-a plecat la drum cu un instrument de presiune şi intimidare care nu avea, aparent, nici o legătură cu puterea, fiind activat din interiorul breslei jurnalistice. Un trust de presă care avea propriile sale interese comerciale, „țintele” fiind reprezentate de site-uri ce nu aveau un caracter pur gazetăresc, ci aparţineau jurnalismului de divertisment. Plângerea „media” de la acea vreme, care a activat în cascadă şi Poliţia şi CNA, viza conţinutul audio-video distribuit gratuit de anumite site-uri. Iar, aparent, implicarea trustului în cauză (ProTv) se lega de lansarea de către acesta a unui site propriu care să furnizeze conţinut audio-video similar (voyo.ro), dar contra cost. „Aparent”, pentru că, dincolo de încercarea de a închide acele site-uri gratuite pentru a activa propria platformă contra cost, se regăsea şi interesul puterii de a se folosi de această „găselniţă” pentru a lovi în site-uri mult mai apropiate de gazetăria clasică. Pentru că se putea croi un mijloc legal şi fără putinţa de a acuza imixtiunea şi cenzura din partea puterii pentru închiderea inclusiv a site-urilor de presă din cauza oferirii de către acestea de secţiuni audio-video. Iar în plângerea trustului respectiv nu au fost vizate direct ziarele electronice pentru că presa mai avea la acel moment un cuvânt de spus.
Și chiar dacă nu s-a ajuns la închiderea site-urilor, multe dintre acestea fiind găzduite de servere din afara ţării, acolo unde Poliţia nu avea competenţă, totuși un prim rezultat s-a obținut: masacrarea legislaţiei audio-vizualului în primele şedinţe de guvern ale cabinetului Ponta! Dar, deși noua legislaţie îngrădea masiv apariţia de noi televiziuni şi posturi de radio, punând sub sabia fiscală şi licenţele posturilor existente (prin obligarea acestora de a-şi plăti, sub riscul pierderii licenţelor, toate amenzile de la CNA, fie ele şi contesate în instanţă), puterea nu s-a mulţumit cu atât.
A urmat un al doile atac, de data acesta prin ieşirea la rampă a unui instrument vizibil mai apropiat de sfera puterii. Un ONG, polarizat şi politizat (facias) care, reclamând presupusul extremism (!) promovat de unele site-uri, a trecut dincolo de jurnalismul de divertisment atacând ţinte mult mai precise din sfera gazetăriei electronice: site-uri de analiză şi opinie. Dar, chiar dacă intenţia era evidentă, nici în acest caz nu s-a putut reproşa direct puterii încercarea de a activa cleştii unei cenzuri a presei. Cu toate că, închiderea OTV între cele două momente putea fi privită ca piatra de temelie a construirii unui hidos mecanism de presiune, intimidare şi şantaj care să indentifice, mai bine spus „să producă”, motivele extinderii ulterioare a atribuţiilor actualului CNA şi peste domeniul virtual. Evident, sub pretextul identificării şi monitorizării conţinutului audio-video al site-urilor şi blogurilor.
Astăzi, într-o a treia intervenţie (mult mai făţişă!), cercul este aproape închis. Iar intenţia puterii este aproape rostită public prin utilizarea unui instrument de presiune şi intimidare aflat chiar în sfera sa. CSM. Pentru că nu mai este vorba de un jucător privat care face jocurile puterii pentru a-şi atinge propriile scopuri comerciale, nici de un ong care ar propriile răfuieli semite, ci de o instituţie a statului. CSM care, prin Inspecţia Judiciară pe care o asmute pentru a doua oară asupra unei televiziuni şi întâia oară asupra unor ziare electronice, devine atât instrument de presiune asupra presei, cât și izvor de fundamentare a intenției guvernanţilor de a scoate pe piaţă o legislaţie de control şi a ziarelor electronice. Iar faptul că CSM a ajuns un instrument activ de „corecţie” este evident şi din rapiditatea de care a dat dovadă Justiţa în a pune pe rol dosarul de calomnie activat de şefa CSM împotriva a două publicaţii online chiar în plină vacanţă judecătorească!
„Aplicarea” viitoarei legislații se va face probabil tot prin intermediul CNA, o instituţie nu doar de „tortură” a audiovizualului „clasic”, terestru şi prin satelit, ci şi al aceluia specific noilor media (internet, platforme digitale). Iar momentul atribuirii de noi prerogative ar putea fi chiar în 2014, când CNA va trebui să-şi revizuiască legislaţia după eliminarea licenţelor radio-TV analogice şi trecerea pe licenţe digitale.
De aceea, asmuţirea de către CSM a Inspecţiei Judiciare (organism creat pentru a controla activitatea profesională a procurorilor şi judecătorilor!) asupra a două ziare electronice („DcNews” şi lumeajustiţiei.ro) poate fi privit ca ţăruşul de precedente de care se va agăţa laţul generalizării controlului şi „corecţiei” spaţiului virtual. Un moment ce va fi consemnat într-o viitoare istorie a presei (când se va mai scrie aceasta, pesemne după o nouă revoluţie în care să ne recâştigăm libertatea de exprimare pe care astăzi o lăsăm călcată în picioare de toţi impostorii şi plagiatorii). Pentru că, este deja o certitudine, gheara puterii s-a apropiat mult prea mult de libertăţile noastre. S-au făcut deja paşi uriaşi (închiderea unei televiziuni, declanşarea urmării penale împotriva altei televiziuni!) spre clipa în care faptele nu vor mai putea fi înturnate spre firescul şi logica lor decât, poate, printr-o altă răzmeriţă. Dacă va mai avea cine să o facă?!
Lasă un răspuns