Tu, mărite Tudor Gheorghe

Gheorghe Gheorghe al lui Tudor,
Fiert în foc de cositor
Şi în jar de-argint şi fludor,
Ca lumina ochilor,

Nu e bard mai bard cu barda
Să despice dor cu dor
Inimile moi cu joarda
Doinelor, baladelor.

Şi nu e român mai dacic,
Mai român şi simţitor
Decât tine, om, ce tragic
Vei trăi după ce mori…

Nu e vreun bărbat de ţară
Cu suflet mai trăitor
Pentru vatra milenară
Azi umbrită de greu nor,

Nu e un român mai mare,
Glasul tău sfâşietor
E al neamului ce moare
Fără tine, domnul lor!

De durere şi-ndurare
Ce n-o cer duşmanilor,
Nu-i durere grea mai mare
Decât cea de trădător,

Tu, mărite crai de frunte
Cu glasul potopitor
Izbeşti muntele de munte,
Fiu de om îndurător

Pe drumeag de tragedie
La răscrucea rănilor,
Baci de oi în pribegie,
În exod cu stâna lor,

Nu ai lacrimi câte lacrimi
Verşi în vers tulburător
Şi-n românii mei ce sacri-mi
Sunt aici, în ţara lor!

Tudor Tudor al lui Gheorghe,
Glasul tău detunător
Ca un clopot, ca un gong e,
La trezirea de popor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*