Radu Negru Vodă versus Neagu Djuvara!

În luna mai 2013 a apărut, în condiţii grafice excelente, lucrarea “O scurtă istorie ilustrată a românilor“ de Neagu Djuvara. Suntem deja foarte obişnuiţi cu efortul pe care îl face Editura Humanitas de a promova lucrarile D-lui Djuvara, unele dintre ele ajungând până la a 8 – 9 ediţie (!?), chiar în condiţiile în care multe din opiniile autorului, legat de istoria românilor nu sunt acceptate de către istoricii şi cercetătorii români.

După ce a încercat prin doua lucrări:  “Thocomerius – Negru Vodă, un voievod de origine cumană la începuturile Ţarii Româneşti” şi “Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă” să ne convingă că dinastia Basarabilor era de origine turanică, respectiv cumană, autorul recidiveaza în “O scurta istorie ilustrată…. “ extinzându-şi teoria cumanicităţii. În “Cuvânt înainte” d-l Djuvara face menţiunea că lucrarea s-a născut în ideea încercării de a prezenta o “istorie nedeformată” diferită de cea existentă în manualele scolare dinainte de anul 1989. Or, domnia sa nu numai că prezintă o istorie total deformată, susţinând, din interese probabil personale, o adevărată istorie cumanica a poporului român!

Spicuind din lucrarea domniei sale, vom constata că Basarab şi întreaga dinastie Basarabă era de origine cumană, iar mulţi dintre boierii Ţării Româneşti vor fi alesi din rândul acestei populaţii migratoare asiatice. În continuarea teorie sale face afirmaţia că românii şi-au cizelat limba prin intermediul limbii cumanice, preluând de la aceştia un număr însemnat de cuvinte?! De asemenea vechii români nu aveau cunoştiinţe privind arta purtării războiului fiind nevoiţi să înveţe acest mesteşug de la cumani?! Şi toată această proslăvire a cumanilor si a civilizaţiei lor culmineaza cu afirmaţia prin care Neagu Djuvara îi identifica şi pe celebri fraţi vlahi Asan ca fiind cumani?!

Nu voi încerca să răspund d-lui Djuvara la aceste afirmaţii fanteziste, deoarece au mai făcut-o şi alţii. Nu am nimic cu persoana domniei sale, chiar fiindu-mi foarte simpatică, lucrarea sa “Amintiri din pribegie” pe care am citit-o cu multă plăcere mi-a amintit de stilul Ion Creangă din “Amintiri din copilărie”, dar aş vrea să-i atrag atentia asupra unui lucru care nu a fost băgat în seama de domnia sa, dar nici de alţi amici sau contestatari ai săi – este vorba de numele de botez pe care îl purtau domnitorii, fii lor şi ulterior ceilalţi descendenţi ai acestora. „Se ştie că în general există o filiaţie bunic – nepot , astfel încât de cele mai multe ori nepoţii dau copiilor lor numele bunicului sau al tatălui. Analizând cu atentie numele de botez al Domnitorilor Ţării Româneşti vom constata în decursul a circa 370 de ani, de existenţă a Dinastiei Basarabilor, frecvenţa repetiţiei numelui. Astfel că numele de Radu este preluat de domni de 11 ori, Vlad/Vladislav de 10 ori, Basarab (4), Mircea (4), Alexandru (3), Dan (3) Petru (3), Nicolae (2), Mihnea (2), Mihai, Neagoe şi Vintilă doar o dată.

Filiatia bunic – nepot este si mai determinativă în acest caz:

  • Nicolae Alexandru , fiul lui Basarab şi nepotul lui Radu Negru, îşi botează fiul cu numele de Radu (Radu I, domn 1377-1383)
  • Mircea cel Batran, fiul lui Radu I, şi nepotul lui Nicolae Alexandru, îşi botează un fiu cu numele de Alexandru (Alexandru I Aldea, domn 1431 – 1436), iar pe altul Radu (Radu II , domn 1420 – 1427, cu întreruperi)
  • Vlad II Dracul, fiul lui Mircea cel Batran şi nepotul lui Radu I, îşi botează un fiu cu numele de Radu (Radu III cel Frumos, domn 1462 – 1475 , cu întreruperi)
  • Vlad IV Călugărul, fiul lui Vlad II Dracul şi nepotul lui Mircea cel Batran, îşi botează doi fii (?) cu numele de Radu (Radu Călugărul, domn 1521, si, Radu IV cel Mare 1495 – 1508)
  • Radu IV cel Mare, fiul lui Vlad IV Călugărul şi nepotul lui Vlad II Dracul îşi botează copii cu numele de Vlad (Vlad VI Vintilă, domn 1532-1535, cu întreruperi), Mircea (Mircea III Ciobanul, domn 1545-1559, cu întreruperi) şi alţi trei fii (?) cu numele de Radu ( Radu zis Bădica, domn 1523 – 1524 ; Radu Paisie, domn 1534 – 1545, cu întreruperi ; Radu de la Afumaţi, domn 1522 – 1529, cu întreruperi)

Acest fenomen se manifesta şi cu alte nume, şi în cazul filiaţiei unchi – nepot: Mircea cel Bătrân, fiul lui Radu I îşi va numit un fiu Vlad (Vlad II Dracul, domn 1436 – 1447, cu intreruperi) după unchiul său Vladislav, domn intre anii 1364 – 1377, fratele lui Radu I. Din simplă analiză a arborelui Dinastiei Basarab nu identificăm nici un nume transmis, ulterior sub forma de Thocomerius, lucru ce ar trebui să-i dea de gândit d-lui Djuvara. Totodată se observă că Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I, şi, nepotul lui Radu Negru îşi va boteza fiul Radu I cu numele bunicului Radu,nici într-un caz, Thocomerius.

Ceea ce ne certifică adevărul istoric, Radu Negru a fost tatăl lui Basarab I, şi bunicul lui Alexandru Nicolae Basarab. Speculaţia legata de numele lui Basarab privind originea lui sunt simple pierderi de timp ale istoricilor. Numele de Basarab ales de către Radu Negru si soţia lui,  pentru fiul lor era un nume obişnuit în acele vremuri în Transilvania, şi larg răspândit, precum: Tatomir, Seneslau, Crăciun, Bogdan, Drag cu variantele Dragoş şi Dragomir, s.a. Pe eupedia.com există un studiu genetic elocvent privind populaţiile din Europa, bazat pe analiza haplogrupurilor, adică ramuri ale arborelui genealogic uman, alcătuite din totalul mutaţiilor pe care le-a suferit o populaţie de-a lungul miilor de ani. Potrivit acelui studiu, pe teritoriul României haplogrupul N, specific populaţiilor uralice (deci şi cumanilor), are o frecvenţă zero, în timp ce haplogrupul Q, specific populaţiilor turcice (implicit hunilor, magharilor şi tătarilor), are o frecvenţă de doi la sută. Dacă Thocomerius era cuman, haplogrupul specific popoarelor altaice se trasmitea întregii familii a Basarabilor. Tinând cont de numărul mare al urmaşilor acestora  înruditi şi încuscriti cu numeroase familii româneşti ar fi trebuit să avem totuşi o frecvenţa mai mare, fata de acel zero la sută absolut, măcar pentru a se putea forma un judeţ cu minoritate cumanică majoritar!(?)

Tot procesul de dezinformare, manipulare, interpretare părtinitoare a documentelor şi  popularizare excesivă, pornit de către d-l Djuvara, în încercarea de a ne convinge că dinastia Basarabilor este o dinastie de origine cumană nu este unică.

În „Monografia judeţului Satu- Mare”, la pagina 586, conform informaţiei date de catre preotul St.Tăsiedanu din Ciumeşti, legat de genealogia familiei Ilosvay de Nagyiloşva se afirmă în mod foarte senin că: „Cel intâiu stramoş cunoscut <al familiei> este Tugomir, al cărui fiu este Bazarad, voieovodul român. Pe fiul acestuia, pe Bogdan, l-a colonizat Carol Robert în Maramureş. Nicolae şi Maxim s’au asezat între anii 1330 – 1334 în judetul Beregh, ocupând teritoriu de 24.000 de iugăre lângă râul Iloşva unde s’au aşezat întaie-dată Iloşva Mare şi de aici s-au împrumutat numele şi mai târziu atributul familiar <de Iloşva>. Tăsiedanu în sprijinul afirmaţie celor de mai sus, pomeneşte despre existenţa din vechime şi a unui munte aflat la graniţa dintre judeţele Maramureş şi Nasaud, pe nume Basarab.

Nimic nou sub soare, iată cum o familie nobiliară maghiară care se trăgea din spiţa Voievodului Tatomir, încerca să rescrie istoria în favoarea ei, pretinzându-se descendenţi a lui Basarab I, Domnul Tării Romăneşti. Bine-nţeles că personajele istorice sunt amestecate, aparănd ca fiu a lui Tatomir, un Bogdan în locul lui Seneslau de Dolha şi un Nicolae, în locul lui Crăciun de Bilca, tatăl lui Nicolae de fapt. Totodată în text se integrează şi cunoscuta teorie imigraţionistă, susţinută de către istoricii maghiari, precum că Bogdan ar fi fost  adus din Serbia de către Carol Robert de Anjou, şi colonizat în Maramureş, în jurul anului 1340, în urma aşa ziselor lui fapte de vitejie.

Ca o concluzie în final, de subcapitol, voi reveni asupra altei afirmaţii făcute cu dezinvoltura dezarmantă de către dl.Djuvara: „Cumanii sunt cei care i-au învăţat pe români arta războiului.” (Thocomerius – Negru Voda, Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti.)

Aceaşi afirmaţie gratuită o mai face şi cronicarul Anonymus, când povestind despre luptele dintre maghiarii conduşi de Tuhutum şi valahii conduşi de Gelu, îi eticheteaza pe cei din urmă ca fiind cei “mai neînsemnaţi din toată lumea” neavând decât “ arcul şi săgeţile pentru apărare “ şi că „n-ar îndrăzni să stea împotriva curajului ungurilor.” Totusi Anonymus îşi va corecta afirmaţia completând cauza slăbiciunii valahilor, cauzată de “multe vătămări din partea cumanilor şi picenaţilor.”

Arta războiului moştenită de către valahi de la dacii cei războinici le permitea să lupte în acelaşi timp împotriva a trei duşmani: cumanii, pecenegii şi ungurii. De altfel Tuhutum nu va obţine o victorie supremă asupra valahilor, în urma mortii lui Gelu, ci va căuta o întelegere pasnică cu boierii voievodului român.

Aceasta stăpânire a „artei războiului” la români îi va obliga pe maghiarii aliaţi cu cumanii şi pecenegii să lupte timp de peste 250 de ani până să dobândeasca Transilvania, iar dorinţa lor de expansiune în Moldova şi Ţara Românească va fi stopată din primul moment de „cei mai neînsemnaţi din toată lumea.”

Istorie

Un rezumat al evenimentelor petrecute între anii 1291 şi 1315, şi a identităţii Întemeitorului Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, poate fi sintetizată prin documentele timpului şi ulterioare:

– documentul din primăvara anului 1291, prin care Ugrinus este pus în posesia celor doua moşii din Ţara Făgăraşului;

– cronica lui Nicefor Gregoras,  care menţionează despre existenţa unui principe al Valahiei în jurul anului 1300;

– inscripţia de pe mormântul lui Laurentiu de Longo Campo din anul 1300;

– menţionarea Valahiei şi a unui mare conducător al ei, în anul 1307, în cronica lui Ottokar de Styria;

– pisania de pe frontispiciul Bisericii din Câmpulung care menţionează anul sfiinţirii ei, 1315;

– documentul emis în anul 1332, de cancelaria regală maghiară, în care Radu Negru este menţionat sub numele de Tatomir;

– cronica lui Nicolo Luccari, din anul 1352, care îl identifică pe Radu Negru ca Întemeietor al Ţării Româneşti;

– hrisovul din anul 1549 a lui Mircea Ciobanul, în care se confirmă existenţa unor acte de danie din timpul lui Negru Vodă;

– idem, în anul 1558, acelaşi domnitor Mircea Ciobanul;

– 1569, domnitorul Alexandru II Mircea re-confirmă actul de danie a lui Negru Vodă;

– în anul 1585, seniorul Jaques Bongars, vizitează ruinele cetăţii lui Negru Vodă;

– în anul 1618, Gavrilă Movilă confirmă un act de danie făcut de către Nicolae Alexandru Basarab, „nepotul răposatului Negru Radul Voievod” ;

– Matei Basarab, confirmă în anul 1646 existenţa în cancelaria domnească a unor documente de pe vremea lui Negru Vodă;

– în Letopiseţul Ţării Româneşti a lui Macarie Zaim, scrisă în jurul anilor 1640-1650, scrie despre Ankro Voivod (Negru Vodă);

– în jurul anilor 1660, Paul de Alep, scrie despre „Negrul Voievod, adică, Domnul cel Negru”;

– în anul 1656, călugării de la Bărătia, prezinta un document autentificat cu pecetea lui Negru Vodă, judelui Ghergina;

– în anul 1659, Mihnea Vodă întăreşte privilegiile câmpulungenilor, în baza „hrisovului lui Negru Vod㔑

– Letopiseţele Cantacuzinesc şi al Bălenilor, scrise în jurul anilor 1665 – 1678, îl menţionează pe Radu Negru Voievod ca descălecator;

– în anul 1682, Gheorghe Duca, întăreşte privilegiile câmpulungenilor în baza hrisovului lui Negru Vodă;

– cronica călugărilor franciscani din anul 1764, mentioneaza întemeierea oraşului Câmpulung de către Radu Negru.

În baza documentelor, mai sus prezentate, se poate alcătui o cronologie a evenimentelor care au dus la Întemeierea Tării Româneşti.

Radu Negru Vodă (cca.1255/60 – 1315) a ales drumul surghiunului, descălecând în Ţara Românească, însoţit de supuşii lui în anul 1291, şi Intemeind Ţara Românească. Radu Negru era căsătorit cu Marghita (Margareta) şi avea, cel puţin doi copii, Vlaicu zis şi Basarab şi o fată al cărei  nume nu-l cunoaştem, din păcate. Soţia lui  Radu era de naţie maghiară şi era catolică, cea care va iniţia construcţia Biserici Catolice din Câmpulung. Radu Negru va construi în Campulung doua biserici, una ortodoxă, terminată şi sfiinţită în anul 1315 şi una Catolică, pentru supuşi lui catolici, fideli, sfiinţită în anul 1304. Piatra de temelie a Oraşului Câmpulung va fi pusă în anul 1299, administrarea  oraşului făcându-se între anii 1299-1300 de către magistrul sas Laurentiu. Tot in anul 1300, Radu Negru îşi va căsători fiica cu regele sârb Stefan Milutin. Începând din anul 1304 oraşul Câmpulung va deveni capitala oficială a Ţării Româneşti. Radu Negru, Întemeitorul Ţării Româneşti va trece la cele vesnice în anul 1315, conducerea destinelor locuitorilor acestei ţări trecând în maînile fiului acestuia, Vlaicu (Ivancu) Basarab, numit in istoria oficială, ca şi Basarab I.

În documentul emis de cancelaria maghiară în anul 1332 prin menţţiunea referitoare legat de numele de Basarab, „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris”, istorici şi cercetătorii noştri, începând cu Nicolae Iorga şi până la Neagu Djuvara, omit întelegerea textului. Basarab era fiul lui Tatomir (Thocomeri), de religie ortodox (schismatic), infidel, dar Olah (Român). „Cum se poate ca fiul, român fiind, să fie de neam cuman, prin tată? “ (fragment din Istorie Furata. Cronica Romaneasca de Istorie Veche – Editura Karuna Bistrita,  martie 2013, autor Cornel Birsan).

Un răspuns la Radu Negru Vodă versus Neagu Djuvara!

  1. Kanata spune:

    Asa cum s-a scris deja, Djuvara NU este istoric, de altfel o afirma si el scriind ca-i…amator, iar istoricii il cam iau peste picior. „Adevarurile” scrise de Djuvara sunt crezute numai de cei spalati la creier postdecembrist. Dupa 1989 au aparut noi Mihai Roller in persoanele lui Djuvara, Solomovici, Boia, care ne „scriu” si ei istoria „adevarata”, caci in ceausism nu li s-a permis tiparirea elucubratiilor. Te intereseaza etnia copiilor lui Negru Voda ? Intreaba-te CE etnia avea Sandor Petofi daca tatal era sarbul Petrovici si mama era slovaca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*