Au dat năvală lupii la stână!

26 iunie este Ziua Drapelului României. În urmă cu 73 de ani, la 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică prezenta României ultimatumul pentru cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Pe 26 iunie 2013, a fost declarată zi de doliu național pentru sfârşitul tragic al unor turiști, dar nu şi pentru comemorarea pierderii Basarabiei, a Bucovinei şi a Ţinutului Herţa. Tristă, recenta catastrofă din Muntenegru, dar nu poate fi comparată cu pierderea sutelor de mii de victime ale bolşevismului sovietic în Basarabia şi apoi în România, ca urmare a acelui ultimatum. Din nou am ratat. Era un prilej unic, când sub acelaşi Doliu Naţional ar fi putut fi asociate cele două pierderi. Ruşine „aleşilor neamului” care tac şi acum, după 73 de ani de la ultimatumul sovietic şi cotropirea pământului românesc!

Ruşine „aleşilor neamului” care nu au demnitatea să reclame lichidarea efectelor pactului Hitler-Stalin şi a ocupaţiei sovietice! Ruşine „aleşilor neamului” care nu au curajul să dea curs dorinţei poporului român, de unificarea teritorială şi administrativă a Republicii Moldova cu Ţara-mamă, România! Ruşine „aleşilor neamului” care contribuie la distrugerea statului român prin regionalizare dictată! Ce le pasă, pleacă în vacanţă!

După borna kilometrică a lui ’89 pornografia a dat în floare şi rodeşte an de an pe maidanul culturii. A ajuns de bon-ton şi se vinde bine de la Nord la Sud, la chioşcurile de ziare sau la librăriile „cu fason”. De pildă, ce-a adus BUN în teatrul românesc un Andrei Şerban, primit cu tam-tam în ’90 şi „marele” Purcărete cu Decameroanele şi Palilulele lui? Vax! Întrebaţi-l pe Grid Modorcea. Este, categoric, mai competent decât trepăduşii şi premiaţii mungişti, care-şi cumpără premiile la festivaluri, distincţiile şi reclamele, din banii contribuabililor. Personal, prefer spectacolele teatrului şi ale filmului clasic, nu făcăturile postmoderniste, postdecembriste, agresive, obscene, scabroase şi cultivatoare ale prostului gust, inspirate din decadenţa occidentală. Am fost decoraţi ca un pom de Crăciun cu tot felul de kitschuri şi festuri: Book-fest, Snow-fest, Hall-fest, Beer-fest, Water-fest, Zoo-fest, Gay and lesbian-fest… În opinia specialiştilor, neologismele trebuiesc folosite atunci când nu există corespondenţe în limba noastră, dar, aşa cum am importat sărbători inutile şi păgâne, pur comerciale şi fără legătură cu tradiţia românească – Haloween, Valentine Day & Co. – importăm bazaconii şi ne ignorăm graiul. Este condamnabilă stâlcirea limbii strămoşilor şi promovarea absurdă a „romglezei”. Parcă ne-am afla pe vremea Coanei Chiriţa. Spunem „furculision”, nu furculiţă şi strigăm în gura mare:„Workshop”, nu „atelier”. Folosim abuziv şi de cele mai multe ori, în mod neadecvat, mai ceva decât Coana Chiriţa: „Trainer”, „Feedback”, „Show”, „Showbiz”, „Stad-by”„Summer school”, „Job”… Academia Română, cea mai înaltă instituţie a culturii şi civilizaţiei româneşti se subordonează, docilă, comenzilor politice şi/sau holocaustologice, modificând DEX-ul, opiniile şi deciziile după poruncile potentaţilor zilei şi ai „licuricilor” Noii Ordini Mondiale (N.W.O.) Dacă şi instituţiile de cultură plătite din banii publici practică limba anti-română, ce s-ar mai putea spune despre majoritatea veleitarilor din mass-media sau despre politrucii din schema de cadre postdecembristă? Până şi Ţaţa Floarea de la Cuca Măcăii vorbeşte mai curat româneşte. Jenant!

Ni se aminteşte obsedant de „Fondurile europene”, dăruite cu generozitate ţărilor din Uniune, mai precis României. Nu intru aici în amănunte, pentru că de fapt sunt tot banii românilor, dar despre altceva este vorba. Dacă tot ni se serveşte zilnic lozinca fonduri „europene, de ce să nu vorbim şi de ipocriziile „europene”? Trăim în anul de graţie 2013, iar România este parte componentă (pe hârtie) a Uniunii Europene. Cu zece ani în urmă, ţiganii, astăzi rromi, nu ajunseseră sperietoarea Europei şi nu erau – încă – asociaţi cu naţiunea română. Consiliul Europei a recomandat folosirea termenului de „rrom” în loc de „ţigan”. În replică, Ministru de Externe de atunci, Teodor Meleşcanu a precizat că pentru noi s-a creat o situaţie foarte neplăcută: asocierea rom-România, precizând că, prin modificarea denumirii din „ţigan” în „rom” se va înţelege că România ar fi de fapt ţara ţiganilor (visul sörösist, pe cale de înfăptuire). Răspunsul domnului Martinez, preşedintele (de atunci) al Adunării Parlamentare Europene a fost, pe cât de ferm, pe atât de ipocrit: „Care este problema? Abordarea dumneavoastră este intolerantă, xenofobă şi împotriva normelor europene. Romii sunt – ca şi românii, ca şi ungurii, ca şi spaniolii, ca şi francezii – o naţie din cele multe care formează Europa de azi. A vorbi peiorativ la adresa romilor este la fel de urât ca şi cum ai vorbi peiorativ la adresa propriei tale naţii”. Recent acelaşi domn Martinez a declarat în presa spaniolă că este îngrozit de infracţiunile… românilor din Italia şi Spania. Întrebat fiind de ce vorbeşte de români când este vorba de romi, a comentat „romi, români tot una este!”. Să fi discutat cumva cu clovnul Sarkozy despre egalitate şi discriminare, sau a deschis ochii – mă rog, doar unul singur, deocamdată?

Revenind la mult-dezbătuta temă – mai precis, catastrofă – a regionalizări României, plec de la întrebarea logică şi firească: „Quid prodest?” În haosul general în care am fost aruncaţi de-a valma după mascarada decembristă, asta-i mai lipsea României! La ordinele New World Order se marşează puternic spre punctul final, care se doreşte a fi destrămarea, distrugerea definitivă a României ca stat (nu mai spun independent, pentru că atributul este deja caduc). Hai să dăm mână cu mână să dezmembrăm visul împlinit temporar de către Mihai Viteazul, apoi, magnific, de voinţa tuturor românilor, la 1 decembrie 1918. Nu pricep nici în ruptul capului gugumăniile acestea pe care ni le servesc pe post de imagini paradisiace veleitarii şi trădătorii ministeriali, dar care, în înalta lor deşertăciune îşi dau cu stângu-n dreptu’, recunoscând că „Statul este un prost administrator”. Mai pe şleau spus, recunosc faptul că Statul român este condus de Proşti. „Frunzărind” trecerea anilor, a secolelor, nu-mi amintesc să fi întâlnit un al doilea caz când, după ce nişte netrebnici au jefuit Ţara şi au secătuit-o de bogăţii, să fi procedat la înşelarea cruntă a speranţelor poporului şi la dezmembrarea Ţării. La comanda Licuricilor planetari, de ani de zile, poporului român i s-a servit otravă cu linguriţa. Nu doar prin „Codex alimentarius”, ci şi prin drogul numit televiziune. Mai întâi au zis că-i Împărtăşanie, apoi Nectarul zeilor, servindu-i, pe sticlă, imagini morganatice ale belşugului capitalisto-corporatist. Astăzi trăim o altă faţetă a mocirlei globaliste. Regionalizarea. Guristul de serviciu al guvernului ne anunţă că fiecare regiune nou creată va avea „n” capitale, adică o harababură organizată, mai mulţi funcţionari, mai multe căpuşe, slugi ale Uniunii, şi mai multe cheltuieli peste capul românilor. „Singurul proiect valabil de regionalizare a României este în lucru la Ministerul Dezvoltării Regionale (regională, poate, dar dezvoltare… în ce sens, al distrugerii – n.a.). [...] Am constatat că după 23 de ani de la Revoluţie (te-apucă sila: care revoluţie?) în Bucureşti este mult prea multa putere şi mult prea mulţi bani, iar cetăţenii României sunt mult prea departe de aceste lucruri. Odată cu regionalizarea, şi decizia şi banii vor fi aduşi foarte aproape de comunităţi”. (Vicepremierul Liviu Dragnea, citat de Adevărul). După un asemenea discurs, există un singur mod de exprimare: Sanchi! Care „prea mulţi bani”, Coane Fănică – pardon, Liviu? Cei de care vă lamentaţi că nu-i are Statul Român pentru salarii şi pensii? Banii pe care i-aţi împrumutat şi i-aţi împărţit cu băncile străine îndatorând poporul român pentru multe generaţii de aici înainte? Scuze, cititorule, dar nu am decât un singur răspuns: Sictir!

„Opinia noastră este ca regiunea să aibă un consiliu regional format din consilieri regionali, structura aleasă şi regiunea va fi condusă de un preşedinte. Dacă va fi propus şi acceptat, vom institui un prefect regional şi sunt variante: prima, să fie un singur prefect regional şi subprefecţi în fiecare judeţ sau câte un prefect în fiecare regiune. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu şi urmăreşte realizarea programului de guvernare de către comunităţi [...] Nimeni nu ştie în acest moment câte regiuni vor fi şi nici care vor fi sediile. Sfătuiesc pe toată lumea să nu joace la această loterie opt din 42 pentru că s-ar putea să tragă o carte necâştigătoare” (acelaşi Liviu Dragnea zis Conu’ Fănică, nedumerit încă dacă trebuie să anunţe noile porunci ale Bruxell-ului). Dacă nu erau suficiente perlele vicepremierului, adaug pe cele ale şefului săi: „Actualele județe nu pot fi performante în accesarea fondurilor europene, vreau să facem acea standardizare, bugetul de funcționare pentru o primărie, în funcţie de populație și suprafață. Județele rămân. Dacă le desființăm, încurcăm absolut tot și nu puteam pune în loc niște structuri regionale funcționale”. (Prim-ministrul Victor Ponta, la TVR). Gura păcătosului, adevăr grăieşte exprimând Adevărul!: „Dacă le desființăm, (judeţele – n.n.) încurcăm absolut tot și nu puteam pune în loc niște structuri regionale funcționale”. Dacă judeţele-s bune, la ce ne trebuie regionalizare? Pentru că aşa ne vor Licuricii?

Deloc de neglijat este şi pericolul despre care nu se prea vorbeşte. Toate potenţialele regiuni au nume amorfe: Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Vest, sud-Est, Sud, Sud-Vest… Nimic nu mai aminteşte de elementele tradiţionale ale României: Muntenia, Moldova, Ardeal, Oltenia, Banat, Bucovina, de ce nu, Cadrilater, că doar hotarele adevărate ale României se întind „De la Nistru pân-la Tisa”… Ipotetic, în cazul realizării catastrofalei soluţii impuse de Noua Uniune Sovietică – Uniunea Europeană, susţinută cu slugărnicie de către lustragii guvernanţi, spre fericirea lipitorilor U.D.M.R.-iste, România va pierde elementele româneşti, tot astfel cum persoanei Icsulescu, intrată într-un lagăr, i se înlocuieşte numele cu un număr sau o „poreclă” amorfă, lipsită de personalitate.

Chiar dacă unii vor privi pieziş, haideţi să recunoaştem că atâta vreme cât a trăit Ceauşescu, nimeni n-a îndrăznit – nici chiar Măreaţa Uniune Sovietică – să se atingă de o palmă de pământ românesc. Au urmat la tronul Împuşcatului: Criminalul, Prostovanul şi Hoţul, care n-au vrut decât şefia statului şi, cât s-a putut, beneficiile funcţiei. Puţin spus. Acum suntem la mâna acestei diabolice noi Uniuni Sovietice, în care ni s-a dat brânci să vrem a intra, ca să cotizăm, să ne supunem ordinelor bruxelliene, nu şi pentru a avea drepturi. Cu ce ne-am ales? Cu discriminarea. Excelenta jurnalistă, Maria Diana Popescu scria într-un articol că „Zidul de la Târgovişte” este prea mic pentru câţi netrebnici are România. Şi cîtă dreptate are! Propun Zidul Chinezesc!

Săriţi, români! Puneţi mâna pe pari că iar au dat năvală lupii la stână!

Lasă un răspuns