Nabucco, marele eşec USL!

Nu cred că şansa proiectului Nabucco a fost ratată doar prin absenţa de la Bratislava a ministrului roman al Economiei, a celui de Externe şi a celui al Energiei, unde a avut loc intrunirea recentă a statelor din Europa Centrală, cum acuză fostul ministru al Energiei, Lucian Bode. Cred că lucrurile sunt mult mai sensibile chiar şi atunci când jocurile se fac de la Moscova şi Washington. Şi cred asta tocmai din motivaţia înjumătăţită a premierului Ponta, încropită cu ocazia vizitei lui de săptămâna trecută în Azerbaidjan.

Declaraţia premierului cum că înţelege cauzele economice care au determinat consorţiul de la Şah Deniz să caute o altă rută spre Europa nu convinge nici dacă admitem că România ar fi statul cu cel mai mic consum de hidrocarburi din import dintre partenerii Nabucco. Pierderile sunt mult mai mari în altă parte; gazul azer mai ieftin decât de la actualul furnizor şi, mai mult decât atât, se pierd 1,5 miliarde de euro ce ar fi reprezentat pentru România volumul de investiţii ca ţară de tranzit. Lucian Bode, tocmai pentru aceste considerente, aprecia cu ocazia ratării proiectului Nabucco că suntem aşadar în faţa celui mai răsunător insucces al actualilor guvernanţi care se arata incapabili de a gestiona proiecte geostrategice atât de importante.

În cele din urmă nu convinge nici interesul comercial firesc al ruşilor, care s-au opus în orice chip proiectului Nabucco, în joc fiind profitul celor de la Gazprom, nu convinge nici interesul la fel de firesc american, prin Chevron. Că UE şi FMI, prin privatizarea companiei greceşti DESFA a deschis calea spre câştigul companiei azere SOCAR, după retragerea ruşilor de la Gazprom, ar fi de înţeles tot pe raţiuni economice; costurile mai mici pe traseul Turcia-Italia-Grecia-Albania, motiv ca să câştige proiectul Trans-Adriatic Pipeline (TAP). Abia când admitem că proiectul Nabucco  a avut susţinere politică începem să spunem adevărul: UE şi-a dorit de mult timp alimentarea cu gaze din Caspica tocmai pentru a evita monopolul ruşilor de la Gazprom. În plus, în Caspica, la Şah Deniz, operează englezii de la BP cu Statoil din Norvegia, cu SOCAR din Azerbaidjan, cu francezii de la Total, cu ruşii de la Lukoil şi alţi  parteneri mai puţin importanţi, deci pe proiectul TAP se dă satisfacţie altor interese UE, mult mai bine conturate, printe care nici românii, nici bulgarii şi nici ungurii nu se regăsesc nici măcar în chip indirect.

Sigur, Victor Ponta este mişcat de aceste jocuri, sigur că încearcă să apere imaginea cabinetului său, dar mai întâi trebuie să-şi repare imaginea proprie în UE după evenimentele politice interne din vara trecută şi după declaraţiile cel puţin nediplomatice care plecau tot atunci de la Bucureşti spre proprii parteneri europeni. Ce-i mai rămâne acum de făcut premierului? Nimic altceva decât să mai dreagă busuiocul încercând scenarii deocamdată neconvingătoare, cum ar fi de pildă cel din proiectul AGRI (adică Azerbaidjan-Georgia-România Interconector). Ce propune AGRI? Gaz natural din Azerbaidjan transportat prin conductă în Georgia şi de acolo să fie transportat lichefiat pe Marea Neagră până în România, unde să fie din nou gazeificat şi îndrumat spre consummator.

Deocamdată, cum spunea şi Constantin Niţă, ministrul actual al Energiei, proiectzul AGRI stagnează încă, dar nu din cauza României, ci se pare că trebuie convins şi Turkmenistanul să se alăture AGRI, deşi este implicat în  Nabucco. Numai întâlnirea lui Victor Ponta cu preşedintele azer Ilham Alyiev nu pare suficientă nici după asigurările acestuia că va gasi o soluţie şi pentru România. Iată de ce nu cred că ocolirea României de Nabucco este numai de natură economică, chiar dacă o analiză de suprafaţă pare să releve cât de frumos este războiul profiturilor şi cât îi datorăm, mai ales când încă ascundem gunoiul sub preş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*