„Dincolo de ceea ce ne apropie sau ceea ce ne desparte, avem în faţă un viitor european comun”

Giuseppe Munarini iubește România, și asta pentru că o cunoaște foarte bine. A studiat și  a susţinut o teză de doctorat în ţara noastră. Acceptă critic și obiectiv unele momente din istoria noastră comună, dar crede cu tărie și într-un viitor european comun. Este corespondent pentru Italia al revistei „Ararat”. Despre România, despre istoria noastră comună, dar și despre emigraţie și românii din Italia, într-un interviu în exclusivitate.

*

Domnule profesor, știu că iubiţi mult România. Cum aţi ajuns însă să o cunoașteţi?

– În 1969 eram student la Universitatea din Padova, an în care, prin Ministerul de Externe al Italiei, am primit o bursă de studii în România, prima dată pentru șase luni, apoi pentru patru luni. Am studiat la Universitatea din București și mi-am susţinut licenţa cu o temă referitoare la poezia lui Lucian Blaga. Adevărul este că mă apropiasem de România mai înainte, graţie profesorului Niculescu, care preda atunci la Universitatea din Padova. A doua specializare la Facultatea de litere am obţinut-o cu o teză despre Ioan Inochentie Micu-Klein. Însă cunoașterea României, în ceea ce are ea profund și de valoare, mi-a fost facilitată și de faptul că, la facultate, am lucrat câţiva ani cu Cicerone Poghîrc, specialist în lingvistică generală, indo-europenistică, indianistică și istoria religiilor, profesor universitar și membru marcant al exilului românesc. De România m-am apropiat și mai mult prin faptul că, urmând studii la Facultatea de teologie romano-catolică din Padova, am decis, la un moment dat, să le continui cu studii de teologie ortodoxă, la Paris, iar în anul 2000 am susţinut o teză de doctorat la Universitatea din Cluj-Napoca, cu o temă referitoare tot la Ioan Inochentie Micu-Klein. Astăzi, atât eu, cât și prietenul meu, Marchi, colaborăm foarte bine cu Biserica greco-catolică din Padova, fiind implicaţi – graţie părintelui protopop Vasile Barbolovici – în multe proiecte comune, iar acest fapt ne facilitează cunoașterea  și mai cuprinzătoare a României sub toate aspectele.

Ca „fraţi de gintă latină”, avem un capitol de istorie universală comună. Dincolo însă de ceea ce ne apropie, ce credeţi că ne desparte?

– Evident că avem multe lucruri care ne apropie: cultură latină, tradiţii, obiceiuri, caracterul, de ce nu… Ceea ce ne desparte este însă evoluţia istorică contemporană. A existat și un moment 1940, dureros pentru dumneavoastră,  și la care Italia, din păcate, a contribuit în mod nefast, ceea ce a creat resentimente populaţiei românești, dar aţi avut și neșansa să intraţi sub dominaţie comunistă după război. Azi, cred, însă, sincer, că trebuie să privim critic și obiectiv spre trecut, dar în același timp cu mai multă deta are, și asta pentru că avem în faţă un viitor european comun.

Avem foarte mulţi români care lucrează în Italia, dar avem și italieni care s-au stabilit în România, mulţi dintre aceștia având aici afaceri foarte prospere. Vizavi de românii din Italia există însă niște clișee negative. Care credeţi că sunt cauzele acestei percepţii, în cea mai mare parte neîntemeiată?

– În opinia mea este vorba despre emigraţia masivă și necontrolată, precum și de confuzia creată de această realitate, peste care se suprapune lipsa de informare, dar și o anume atitudine din unele momente a mass-media italiene. Fapt deloc neglijabil, există în societatea italiană o mare ignoranţă faţă de istoria Estului, inclusiv a României, ceea ce a sporit lipsa de informare. Mineriadele au creat și ele o percepţie negativă în exterior.

Ca unul care aţi fost de mai multe ori în România, inclusiv la Târgu-Mureș, un oraș  multietnic, cum îl apreciaţi, ce impresie v-a făcut?

– La Târgu-Mureș  sunt pentru a șasea oară. E un oraș frumos, curat, civilizat și verde. Aveţi o populaţie politicoasă, iar oamenii de aici sunt deosebit de prevenitori și serviabili.

Întrucât, așa cum am mai spus, știu că iubiţi România, vreau să vă întreb când intenţionaţi să reveniţi?

– Voi reveni peste câteva luni, pentru a continua studiile și cercetările pe care le-am început, dar și pentru a începe altele noi. O fac de fiecare dată cu mare plăcere, pentru că m-am simţit foarte bine aici și nu am avut niciodată senzaţia că sunt departe de casă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*