Şah la drapel

Charmantul Yes-man, campionul gafelor din galeria miniştrilor români de externe, şi-a adus aminte de perioada când se trăgea de brăcinar cu Regele Spaniei şi a reluat aruncatul „perlelor”: „… introducerea unei steme pe tricolor poate crea o «situație confuză». De exemplu, actuala stemă oficială a României, care a fost adoptată de Parlament în anul 1992, include simboluri pentru cinci regiuni istorice (Moldova, Țara Românească, Dobrogea, Oltenia și Transilvania). Însă în prezent se discută despre regionalizarea României, iar un proces de regionalizare ar crea alte regiuni.” Yes-man-ul motivează că – vezi, Doamne -, regionalizarea nu se va regăsi în stema de pe drapel. De acord cu el că „o stemă trebuie dată pe mâna unor specialiști în heraldică […], altfel iese o caricatură”, dar ultimul cuvânt din declaraţie ar putea sugera o referire autocritică? Opinia sa despre amplasarea stemei pe tricolor sună astfel: „E o problemă de formă și nu de fond”. „Modificarea Constituției aduce în dezbatere probleme mult mai importante decât modul în care va arăta steagul„. Tot el ar opta pentru un drapel oficial al României simplu, tricolor, fără stemă, aşa cum au alte republici latine, precum Franța sau Italia.

Da, are dreptate, dar ce ne facem cu Ciadul care a solicitat României să-şi modifice – în termen de o lună de zile – steagul, motivând cu frecventele şi gravele confuzii făcute de oficiali, din cauza faptului ca cele doua steaguri sunt identice (diferă uşor doar nuanţele). Cererea este corectă. Ciadul a avut acest steag încă din 1960, deci înainte de balamucul decembrist din ’89, când românii(oare ei?) au scos stema socialistă, lăsând în mijlocul drapelului naţional o gaură, de fapt, previziune, a ceea ce urma să se întâmple cu economia şi starea României.

Preşedintele ţării, meşter în inginerii diabolice, a cerut cetăţenilor propuneri pentru o variantă de stemă sau o combinaţie de culori, care să nu fie folosită la alte steaguri. „Piticul”, fostul lustragiu prezidenţial şi om bun la toate, dă şi el cu bâta-n baltă: „Dacă nu găsim o soluţie în maxim o lună, o să revenim la steagul de la Revoluţie cu o gaură în el, nu avem de ales”. Chiar nu ştie că ăla n-a fost niciodată steagul oficial, ci o batjocură care a nesocotit şi sfidat un simbol naţional? Da! S-au scos de pe drapel grânele ţării, pădurile, sondele, uzinele, fabricile şi chiar munţii anticipând ce urma să se întâmple cu România în următoarele două decenii de democraţie capitalist-corporatistă. Prin cabinetele guvernamentale s-au găsit imbecili care, motivează că „deşi steagul de la Revoluţie cu o gaură în mijloc este destul de urât, Guvernul României consideră ca aceasta ar fi o variantă acceptabilă, deoarece nu s-ar aloca noi bugete pentru realizarea altor steaguri.

„Mâncai-ar ciorile şi spânzurătorile”! Pentru limuzinele de lux, pentru tehnică de calcul, pe care mulţi nici nu ştiu să o mânuiască şi-o dau pe mâna odraslelor lor, pentru deplasările estivale ale propriile familii, pentru referendum-urile contrafăcute şi alte atâtea matrapazlâcuri se găsesc parale, pentru însemnele naţionale, nu. Fac gaură în bugetul ţării. Ca o ironie a sorţii şi a actualei imagini a României în lume, într-un comunicat oficial, Preşedintele Ciadului a aruncat o găselniţă zeflemistă, în care propunea ca în cazul în care România nu schimbă steagul în timp util, soluţia salvatoare ar fi ca cele doua ţări să se unească sub acelaşi drapel: „Nu sună rău Republica Ciadului Român.” (Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendo Va Za Banga, prim ministrul Republicii Ciad).

Rezultat cert al tuturor sondajelor: Românii nu vor monarhie! Nu-l mai vor rege nici pe Mihai, şi nici pe un alt descendent de-al acestuia. Ieşind în întâmpinarea timonierului-şef al României, dispus să favorizeze restaurarea monarhiei în România înaintea expirării jalnicului său mandat, perseverentul guru al câtorva posturi de televiziune, Stelian Tănase dă şi el cu palma-n mămăligă, susţinând că România este republică de câteva decenii, că „nu s-a inventat la 1918″, şi că este de acord cu punerea stemei pe drapelul României, dacă aceasta va conține și coroana regală. Păi, s-avem pardon musiu, cine-ţi cere matale părerea? Ai căderea să iei decizii în numele poporului român? Care tradiţie? Monarhia oficială a durat în România câteva decenii: 1881-1947, republica postbelică 1947-2013. În ambele cazuri „66″ de ani. Aş aminti celor amnezici că monarhiile secolului al XXI-lea au rămas simple instituţii anacronice de decor, cele încă vii, făcând parte din capitolul „tradiţii”.

Mulţi spun că abdicarea a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a intereselor naţionale din partea Regelui Mihai. Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi? (Traian Băsescu). Dacă tot am citat din „opera” timonierului-şef care a condus şi mai conduce încă ţara, buşind-o de toate stâncile şi pe cale s-o eşueze pe bancul de nisip al falimentului – nu doar economic -, să cotrobăim puţin prin ingineriile sale machiavelice. Deşi există mult adevăr în afirmaţia de mai sus, fără îndoială că nu a fost lansată pentru respectarea adevărului, ci cu scop bine definit. Este vizibilă recrudescenţa restauraţiei păpuşată prin sfori prezidenţiale şi urmată precum Oile lui Panurge de către generaţia expirată a câtorva nostalgici regalişti. Chiriaşului de la Cotroceni nici prin cap nu-i trece să pledeze pentru mumia vie a fostului suveran pe post de rege sau pentru vreun descendent de-al lui. A dat ordine în dreapta şi în stânga, a dispus să fie refăcute proprietăţile Coroanei. E nevoie de zestre, nu? Dacă bine mă gândesc, principele scăpătat, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a ajuns în România cu o sărăcăcioasă valijoară. De unde miile de hectare acumulate în timp record, precum miliardarii postdecembrişti? De unde proprietăţile al căror număr nu-l mai ştia nici el? Nu din truda şi din bogăţiile aceluiaşi Popor Român?

Pe averile Coroanei se bat mulţi, iar actualul preşedinte nu este străin de subiect. Subtitlurile ediţiei din 12 noiembrie 2012 al cotidianului Ziua sunt relevante şi nu pot fi ignorate: Toată averea Casei Regale a României este sfâșiată de interesele politico-economice ale lui Traian Băsescu și ale unui grup de evrei. Paul de România și-a vândut toate drepturile pe patru milioane de euro. Gașca Băsescu-Tal Silberstein profită de litigiul pe averea personală a lui Carol al II-lea și vrea să obțină bunuri ale Coroanei României în valoare de patru miliarde de euro. În timp ce Paul de România a devenit marionetă, Remus Truică și Andrei Marcovici, adică oamenii lui Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, au devenit cozi de topor .Pentru a-și asigura succesul, Băsescu l-a aruncat în luptă pe Videanu, prin intermediul fraților Caval…. Parcă am fi Ţara proştilor!

Abuzând de impotenţa guvernanţilor, asemenea comisarilor sovietici, Comisarul european Öttinger şi-a permis să afirme despre România că este „o ţară aproape neguvernabilă”. Afirmaţia necontrazisă de oficialii noştri, pare să întregească tabloul jalnic în care se află România, astfel încât stafia monarhiei a fost lăsată să umble liberă. S-a vânturat o vreme eventuala înscăunare a „Principelui” Nicholas (românizat Nicolae) – născut în 1985, văr cu Prinţul Charles şi nepotul cel mai vârstnic al fostului rege Mihai I. A fost, iniţial, nominalizat de Neagu Djuvara ca posibil succesor la tron, „dacă reinstaurarea monarhiei constituţionale ar întruni majoritatea opţiunilor românilor” – ipoteză exclusă din start. Tot Neagu Djuvara a afirmat că „Singura soluţie de a resuscita monarhia românească ar fi ca tânărul Nicolae să fie naturalizat român, să înveţe carte românească, să fie pregătit pentru o posibilă înscăunare”, afirmaţie la care prinţul de conjunctură a răspuns prompt şi, desigur, direct interesat: „Dacă ţara, românii, mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aş accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar dacă mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată„. Oarecum buimac, după cum rezultă din propria-i declaraţie şi nefiind suficient agreat de către familiile regale europene, planul a fost abandonat. În context, uşor nedumerit aş întreba pe venerabilul Neagu Djuvara: cum rămâne cu ADN-ul domnitorilor români propus spre cercetare tot de către acelaşi aristocrat?

În noiembrie 2012, familia regală a fostului suveran al României a participat la un serviciu religios în capela privată a Reginei Elisabeta a II-a, Capela Savoy, prilej cu care Mihai I şi-a expus blazonul regal, gest interpretat de mass-media drept încheierea mandatului ultimului rege al României şi actul de predare al tronului României Casei Regale a Marii Britanii. Nu pot fi ignorate multiplele semnale: repetatele vizite ale Prinţului Charles în România şi convorbirile sale cu Preşedintele României; scandalurile imobiliare în care este implicat Paul Lambrino; răcirea relaţiilor dintre preşedinte şi prinţul nerecunoscut de Mihai; semnalul de apropiere interesată a Casei Regale a Marii Britanii de România; campania eşuată de promovare a „Prinţului” Nicolae şi, mai nou, împingerea pe scena românească a Prinţului Harry (Henry Charles Albert David) al Marii Britanii, conduc spre scenariul urcării pe tronul din fundul curţii republicane a unui rege, altul decât Mihai I. Prinţul Charles nu poate fi rege în România, Prinţul William este urmaş la coroana Angliei, aşa că singurul rămas disponibil este Harry, prinţului motociclist, care şi-a arătat „bijuteriile coroanei” la Las Vegas. Trăiască democraţia!

Aşa cum Constituţiile multor ţări stipulează faptul că şeful statului trebuie să aparţină naţiei şi etniei majoritare, ar trebui să se prevadă în Constituţia Ţării noastre, ca Şeful statului Român să fie Român, nu alogen şi nici să nu aibă dublă sau multiplă cetăţenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*