Nu este îndepărtată vremea când fiecare individ va plăti pentru faptele lui (2)

Este revoltător faptul că acesti istorici evrei holocaustişti copiază unul după altul, fără să facă cea mai mică modificare a textului şi nu aduc nici o dovadă asupra afirmaţiilor din scrierile lor.

Cifra de 25.000 de evrei localnici din Odesa este preluată întocmai din cartea lui Jean Ancel (anagrama lui Celan), Transnistria (Editura Du style, Bucureşti, 1998, vol. 2, pag. 70). Această cifră a fost inventată în timpul războiului de către fostul ministru de Interne al U.R.S.S., evreul Viktor Semionovici Abakumov, şi i-a fost transmisă lui I.V. Stalin. Ca represalii pentru împuşcarea celor 25.000 de evrei din Odesa, de către autorităţile române, I. V. Stalin a ordonat executarea a 15.000 de prizonieri de război români la Saratov, pe Volga (vezi Jean Ancel, op. cit., pag. 70 şi 71). Comandantul politic al lagărului de prizonieri de război români era evreul Goldenberg (1911-1997), originar din oraşul Comrat, Basarabia, care, după 1945, s-a stabilit în România, unde a şi murit, fiind înmormîntat la Cimitirul Ortodox „Sfînta Vineri“, fig. 15, loc 263, din Bucureşti. Evreii au refuzat să-l înmormînteze într-un cimitir evreiesc, iar în Cimitirul „Sfînta Vineri“, pe Aleea Ilegaliştilor, nu a vrut el. În mod sigur a făcut aceasta ca să-şi ascundă originea etnică. Acest evreu GOLDENBERG, cunoscut în România cu numele de Alexandru Bîrlădeanu, a fugit la sovietici în luna iunie 1940, unde s-a înrolat în Armata Uniunii Sovietice cu numele de Sasha Bardenco, şi cu gradul de colonel (!). El a fost recunoscut de un fost student de la Universitatea din Iaşi, unde acest evreu Bîrlădeanu fusese asistent universitar. El nu a îndrăznit să vină în România decât în anul 1945, când a fost răsplătit cu înalte funcţii în conducerea Statului Român de evreica Ana Pauker, chiar şi cu un castel în oraşul Breaza, pe str. Naţiunii, nr. 9 (cel mai mare şi mai frumos imobil din Breaza). Al cui a fost acest imobil şi cine îl stăpîneşte în prezent nu se ştie. Se pare că, în prezent, locuieşte în el fiul lui Mircea Răceanu, revenit din S.U.A. (acesta din urmă fiind unul dintre semnatarii „Scrisorii celor 6“, din 13 martie 1989). Ne merităm soarta, neam de tîmpiţi ce suntem, vorba filozofului Petre Ţuţea. O mai mare batjocură nici nu se putea! Parcă nu-ţi vine să crezi. La cîteva zile după ce autorităţile sovietice executaseră 15.000 de prizonieri de război români, la Saratov, ca represalii pentru executarea a „25.000 de evrei“ din Odesa, de către autorităţile române, I. V. Stalin şi-a dat seama că s-a grăbit cu ordinul de execuţie şi i-a cerut lui V. S. Abakumov să aducă dovezi despre cei 25.000 de evrei împuşcaţi şi spînzuraţi la Odesa. Viktor S. Abajumov nu a putut dovedi decît circa 200 numărul celor executaţi pe străzile oraşului, şi circa 2.000, numărul celor care au fost masacraţi în bărcile de la Dalnik. Acuzat ca instigator de crime, mareşalul Viktor S. Abakumov a fost condamnat la moarte şi executat la Moscova (vezi Constantin I. Kiriţescu, România în Al Doilea Război Mondial, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, vol. 2, pag. 57).

Este mai mult decît revoltător faptul că, în cartea de istorie coordonată de evreica Zoe (Zoae) Petre (fostă Condurache, fostă Israel), se scrie că represaliile ordonate de Ion Antonescu, la Odesa, au dus la uciderea unui număr greu de evaluat (între 25.000 şi 40.000) de evrei aflaţi în oraş. O minciună mai mare nu este decît aceea cu cei 400.000 de evrei, înscrisă la Templul Coral! Nu trebuie uitat că Armata Română, pînă la 16 octombrie 1941, pierduse 119.833 oameni, dintre care la Odesa 106.561. (Vezi General Platon Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei Sovietice, Editura Fides, Iaşi, 1998, pag. 201). Ca atare, conchidem că şi cifra de 400.000 de evrei ucişi, exhibată la Templul Coral, este de aceeaşi factură: o minciună! Cifra totală a evreilor morţi, fie din cauză că au fost ucişi pe teritoriul românesc, fie că au pierit din cauza deportărilor în Transnistria, a bolilor etc., este dată de dr. Wilhelm Filderman, ca fiind de 15.000 (vezi Wilhelm Filderman, Populaţia evreiască în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Suedia, 1957, pag. 46).

România nu are nici o obligaţie faţă de statul Israel. Dimpotrivă, Israelul este dator Statului Român sute de miliarde de dolari pentru faptul că acesta a hrănit şi adăpostit, în ultimii 150 de ani, milioane de evrei care au fost alungaţi din toate ţările Europei, iar în timpul războiului a salvat de la moarte singură mai mult de jumătate de milion de evrei. De aproape 150 de ani, evreii alungaţi din Germania, Galiţia, Polonia, Austria, Ucraina, Ungaria şi Rusia au fost primiţi, adăpostiţi, hrăniţi de Poporul Român. În nici o ţară din lume, evreii nu au trăit aşa de bine ca în România. De aceea, foarte mulţi evrei, la ora actuală, vor să (re)vină în România – unde au fost „holocaustizaţi“! Este revoltător că Ion Antonescu, omul care a salvat de la moarte sigură mai mult de jumătate de milion de evrei, care a asigurat supravieţuirea a 2-3 milioane de evrei în timpul războiului, cînd au tranzitat teritoriul României, care a convins Puterile Aliate (cu toată împotrivirea Perfidului Albion) să permită instalarea evreilor în Palestina, cu toate acestea, deci, să fie, azi, acuzat de jidani ca Teşu Solomovici de antisemitism şi de crime de război – fapte pe care nu le-a săvîrşit!

Aceşti acuzatori ai Poporului Român urmăresc, în principal, două scopuri: primo – obţinerea unor sume fabuloase de dolari, drept despăgubire din partea Statului Român pentru aşa-zisele victime ale „holocaustului“, şi, secundo, să-i determine pe români să accepte imigrarea a sute de mii de evrei în România, ca să scape de răzbunarea arabilor pentru crimele comise de statul Israel în Palestina! După unele surse, România ar fi impusă la plată către statul Israel, drept despăgubire pentru pretinsele pierderi de vieţi ale evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu suma de 20 de miliarde de dolari: cîte 50.000 de dolari pentru „cei 400.000“ înscrişi pe soclul de la Templul Coral! Ar fi cazul ca Guvernul României să facă publică această pretenţie a statului Israel şi care este răspunsul Statului Român la această spoliere a jidanilor: mai exact, cît a plătit, pînă acum, din suma pretinsă (se vorbeşte de suma de 12 miliarde de euro, plătită pînă acum!). Chiar aşa de tîmpiţi şi idioţi ne cred evreii! Dacă, în România, jidanii au fost aşa de persecutaţi, prigoniţi, batjocoriţi, lichidaţi fizic, atunci de ce mai revin în ţară şi, culmea, vin şi fiii şi nepoţii lor, care sunt născuţi în alte ţări?! De ce nu merg în Volhinia, Podolia, Transnistria, Galiţia, Polonia, Ungaria şi chiar în Tambovskaya Oblasti, de unde au venit, iniţial, să-şi ceară acolo averile, pentru că în ţara noastră au venit cu mîinile goale şi au intrat ilegal, neinvitaţi, împotriva voinţei românilor? După ce au fost primiţi, adăpostiţi, hrăniţi şi nu au fost predaţi nemţilor – cum a procedat Ungaria – pentru a fi internaţi în lagărele de muncă din Germania şi Polonia, evreii vin acum cu pretenţii. Au cerut cetăţenie română şi li s-a acordat cetăţenie evreilor care, înainte de 1989, nici nu ştiau unde este România sau care şi-o pierduseră la emigrarea din România.

Poporul Român are dreptul să ştie, nominal, cui s-a aprobat cetăţenie română după 1989. Este necesar să fie publicată lista tuturor persoanelor care au obţinut cetăţenie română după 1989. E sigur că jidanii nu s-au întors să muncească! Au venit cu vechea intenţie de acum 150 de ani de creare a Israelului european pe actualul teritoriu al României. Războiul antisovietic a costat România peste 400 de miliarde de lei şi viaţa a peste 500.000 soldaţi, iar averile evreilor au fost puse la păstrare de Ion Antonescu pentru a fi restituite la terminarea conflagraţiei mondiale. În timp ce tineretul român murea pe front, Ion Antonescu nu ştia ce măsuri să mai ia pentru protejarea evreilor. A înfiinţat CENTRALA EVREILOR, care era, de fapt, un stat jidănesc în interiorul Statului Român. Această măsură a lui Ion Antonescu i-a nemulţumit pe majoritatea românilor şi a lăsat consternată aproape toată lumea creştin-ortodoxă. Consecinţa imediată şi directă s-a văzut în iarna 1944-1945, cînd România nu a mai avut tineret naţionalist care să o apere de agresiunea iudeo-comunistă şi care să împiedice instalarea dictaturii comuniste. Acest lucru l-a înţeles Ion Antonescu cînd s-a aflat în faţa plutonului de execuţie. Plutonul de jandarmi români, refuzînd să-l execute pe Antonescu, a fost înlocuit cu un pluton de jidani îmbrăcaţi în uniforme cu mantale de piele din uniforma sergenţilor de stradă (vezi Preot Ştefan Palaghiţă, Garda de Fier spre reînvierea României, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1993, pag. 239). Ion Antonescu nu reflectase niciodată asupra maximei că recunoştinţa omenească este o floare rară, iar recunoştinţa evreiască întotdeauna inexistentă. Ce imensă durere o fi simţit, văzîndu-se batjocorit şi împuşcat ca un tîlhar de drumul mare, privind rînjetele satisfăcute ale celor din plutonul de execuţie. Ultimele cuvinte ale Mareşalului ION ANTONESCU, înaintea execuţiei au fost: „Îmi pare rău că am distrus tineretul ţării, pentru interese străine“ – pentru interesele iudaismului mondial cu sediul la New York.

Nimeni nu trebuie să uite că, la începutul războiului cu Uniunea Sovietică, au plecat cu Armata Roşie peste 350.000 de evrei din Basarabia şi Bucovina, care au dispărut aproape în totalitate în gulagul rusesc. Dintre aceşti evrei plecaţi cu Armata Sovietică în retragere s-au întors numai circa 5.000 de persoane. De acest lucru nimeni nu spune un cuvînt. Se va şti vreodată cîţi evrei au fost omoraţi pe teritoriul U.R.S.S., în timpul războiului, de puterea sovietică? Niciodată. Pentru că ei au fost omoraţi tot de către evrei. În timpul războiului, aproape toată conducerea U.R.S.S., ofiţerii din Armată, Securitate (N.K.V.D.) şi miliţie, erau jidani (autonumiţi „evrei“). De asemenea, evreii (jidanii) nu trebuie să uite că, în România, unii dintre ei, în timpul războiului, ieşeau cu schiurile pe Calea Victoriei şi se distrau, chiar se şi fotografiau. La protestul locuitorilor Capitalei, Ion Antonescu a fost obligat să dea un Decret-Lege pentru confiscarea schiurilor şi aparatelor de fotografiat de la jidani. Acest lucru se întîmpla în timp ce pe front mureau zilnic mii de ostaşi români. Constantin Rădulescu-Motru, văzînd comportamentul evreilor după ocuparea ţării de către trupele sovietice, în septembrie 1944, scrie următoarele: „Evreii care pînă mai ieri nu ştiau cum să se ascundă, astăzi merg ţanţoşi pe stradă, ca şi cum ar fi venit de pe front; postulaţii de slujbe de toate categoriile înşirînd fel de fel de prigoniri imaginare, pe care pretind că le-ar fi suferit de la vechiul regim… în sfîrşit, un spectacol scîrbos, cum nu mi l-aş fi închipuit niciodată în Ţara Românească!“ (cf. Revizuiri şi adăugiri, 1944, pag. 290). Stalin a fost îngrozit de comportamentul evreilor în timpul războiului şi a procedat în consecinţă – majoritatea evreilor din U.R.S.S. au fost deportaţi în peninsula Kola, în Kamceatka, în Sahalin, unde au murit aproape toţi. În Cernăuţi, înainte de invazia trupelor sovietice în 1940, un poet de ocazie, Itzic Danger pe nume, ţipa ca din gură de şarpe că regimul burghez de la Bucureşti nu i-a îngăduit niciodată să-l cînte pe marele Stalin. Se spune că a dispărut, ulterior, într-un lagăr din Peninsula Kola (vezi Mihai Pelin, Legendă şi Adevăr, Editura EDARD, Bucureşti, 1994). Evreilor din România le e ruşine şi chiar frică să spună adevărul şi, în consecinţă, inventează tot felul de poveşti ca să scoată „mangoţi“: euroi şi dolărei. Dr. Sabin Manuilă, de origine etnică evreu, a fost, în timpul războiului, preşedinte al Institutului Central de Statistică din România şi bun prieten cu liderul evreilor, dr. Wilhelm Filderman; după război s-a refugiat în Statele Unite şi a publicat studii statistice, în care afirmă că majoritatea evreilor din Basarabia şi din Bucovina au fugit odată cu sovieticii şi că, de fapt, în România n-a existat nici un „Holocaust“ (vezi Jean Ancel, Transnistria, vol. 3, pag. 199). Evreii trebuie să înţeleagă că au un stat al lor, fondat la 18 mai 1948 – Medinat Yisrael (Statul Israel) – şi să renunţe pentru totdeauna la acţiunile duşmănoase împotriva Statului şi Poporului Român. În anul 1948, cînd evreii au pus mîna pe conducerea Statului Român, cereau ca jumătate din populaţia ţării să fie băgată în puşcării sau, în cel mai fericit caz, să fie deportată în Siberia, pentru că românii au fost naţionalişti. Norocul românilor a fost cu acţiunea unor români patrioţi ca dr. Constantin I. Parhon, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi dr. Petru Groza (vezi Constantin Radulescu-Motru, op. cit., 1945 şi 1947).

În martie 1944, înaintarea trupelor sovietice a fost oprită pe Nistru. Evreii din nordul Moldovei au înfiinţat, cum am relevat mai sus, Republica Socialistă Sovietică Evreiască Botoşani. Atunci a înţeles Ion Antonescu că a fost manevrat tot timpul războiului de către evrei. Dar era prea tîrziu. Aceasta era recunoştiinţa evreilor.

Nu trebuie uitat comportamentul de-a dreptul criminal al evreilor din Radio, Televiziune şi Presă în timpul loviturii de stat din decembrie 1989, cînd au transmis ştiri false şi au incitat populaţia la crime şi la dezmembrarea Statului Român. A fost vreunul cercetat şi adus în faţa instanţelor de judecată?!

După decembrie 1989, evreii au acaparat majoritatea bogăţiilor Statului Român, nu prin muncă, ci prin mijloace necinstite: hoţii, înşelătorii, evaziuni fiscale, corupţie. Cine stăpîneşte bunurile mobile şi imobile este stăpînul ţării. Cîtă dreptate avea Dionisie Pop Marţian, în 1860, în lucrarea Analele Statistice. Dionisie Pop Marţian (1829-1865) a fost primul român care a denunţat pericolul evreiesc şi a arătat că proprietatea fiecărui evreu este proprietatea evreimii mondiale (vezi Karl Marx, Însemnări despre români, Editura Carpath, Madrid, 1966, pag. 135). Acesta este pericolul. Ceea ce n-au reuşit năvălitorii barbari, începînd cu anul 270, au reuşit conducerile post-decembriste ale României – să-i determine şi chiar să-i oblige pe români să-şi părăsească vetrele lor strămoşeşti. Relaţiile românilor cu ruşii s-au deteriorat de aproape 200 de ani, de cînd românii au permis instalarea evreilor pe meleagurile româneşti. Ne merităm soarta. Am avut milă de alogeni. Ar fi bine ca fosta secretară P.C.R. Zoae Petre să citească cel puţin cărţile lui Wilhem Filderman şi Sabin Manuilă, şi să nu mai scrie murdării despre poporul român, căruia trebuie să-i mulţumească pentru că a primit-o, a hrănit-o, a adăpostit-o, a protejat-o şi a făcut-o om: „prof. univ. dr.“, iar acum are neobrăzarea să apară pe toate posturile de televiziune (căci e şi fotogenică!). Altfel, dacă rămînea în Rusia, ar fi ajuns o destrămătură de fum în drum spre alte planete. De unde atîta ură împotriva poporului român la această iudeo-comunistă? De ce nu scrie Zoae Petre istoria poporului evreu? Mai ales că geneticianul Eran Elhaik, de la Şcoala de sănătate publică John Hopkins, Baltimore, S.U.A., conchide, pe baza unor cercetări ale ADN-ului, că „evreii“ actuali din Europa se trag din khazari! „Evreii de origine europeană, denumiţi aşkenazi, reprezintă aproximativ 90 la sută din cei peste 13 milioane de evrei care trăiesc în prezent în lume“.  Or, cuvîntul „ashkenazi“ este, cum se ştie, numele dat jüden-ilor (citeşte: jidanilor) proveniţi din khazari, spre a fi deosebiţi de sefarzi, evreii autentici, „de neam“, din Palestina! Sefarzii, categorisiţi de jidani, peiorativ, ca fiind „evrei fundamentalişti, mistici, bigoţi“ etc., sunt organizaţi, în S.U.A., în asociaţia Neturei Karta şi, cum am spus şi ilustrat mai sus, contestă virulent existenţa şi politica sionistă a statului Israel, făcînd diverse mitinguri cu care prilej incendiază, uneori, drapelul izraelian!

Este un paradox: după prima revoluţie anti-comunistă (anti-iudaică) reuşită din lume, evreii au pus mîna pe conducerea statului Român, pe bogăţiile României şi au transformat România într-o colonie a Israelului. Chiar Shimon Peres se lăuda, recent: „…am cumpărat România, Ungaria, Polonia…“ (sic). În România, înainte de decembrie 1989, majoritatea funcţiilor de conducere din Guvern, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, instituţiile centrale, presă, radio şi televiziune erau ocupate de jidani, iudeo-ţigani, iudeo-maghiari şi sectanţi. De aceea, represiunea iudeo-comuniştiilor emanaţi a fost aşa de sîngeroasă, deoarece comunismul a fost o formă de stăpînire a omenirii de către evrei. Aşa s-a ajuns ca evreul Kazbici, metamorfozat în Emil Constantinescu, cu bunicii veniţi din Elveţia şi stabiliţi la Tighina, ca evreul Skvoznikov, metamorfozat în Adrian Severin, cu bunicii veniţi din Galiţia şi stabiliţi la Cernăuţi, să ajungă la conducerea României şi să vîndă teritoriile româneşti: Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Nord-Vestul judeţului Dorohoi, Sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor. Acesta este pericolul. Mîine se vor găsi şi alţi evrei, care vor vinde şi restul teritoriilor româneşti. Nu e îndepărtată vremea cînd România va dispărea ca stat, iar românii vor deveni nişte grupuri răzleţe rătăcite în Istorie. Ne merităm soarta. Iată unde au dus bunătatea, toleranţa, indiferenţa, nepăsarea înrudită cu nesimţirea şi chiar prostia românilor. „Un popor ridicol şi criminal de tolerant“, cum declara Nicolae Iorga în 1910 (vezi Nicolae Iorga, Problema evreiască la Cameră, 1910). Evreii îşi ascund identitatea în spatele unor neaoşe nume româneşti şi urmăresc un singur lucru: România să fie lichidată ca Stat şi românii ca Naţiune. După decembrie 1989, a început o nouă invazie de evrei în România, mai periculoasă ca oricînd, întrucît este girată de Uniunea Europeană. Mai mult, cum s-a relevat, recent, în presă, s-a înfiinţat şi un Parlament al jidanilor din Europa (European Jewish Parliament – EJP)! Cum e posibil?

Noi nu putem primejdui existenţa neamului nostru, care şi-a făurit istoria şi şi-a pecetluit drepturile lui, cu risipa de jertfe şi de sînge, în luptele grele cu toţi năvălitorii, de dragul unor evrei, veniţi de pretutindeni, neinvitaţi şi care au pătruns în România, prin infiltrare ilegală, împotriva voinţei românilor şi care au răspuns, totdeauna, cu ură şi duşmănie la omenia şi ospitalitatea noastră. Am dat sîngele nostru pentru a păstra pămîntul nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*