Rafila Bărbos – ambasador al spiritualității

A trecut ,,ceva vreme” de când nu am mai ascultat cântări bisericești.  Este începutul Postului Marelui Praznic al Învierii. Aducându-mi aminte de cineva drag, am căutat numărul de telefon a celei mai bune prietene – interpretă de muzică populară autentică, Rafila Bărbos – și am sunat-o, cu gândul la acest interviu. Am vorbit scurt la telefon, fără prea multe ,,indicații”, urmând să ne vedem peste câteva zile. Iată, zilele s-au scurs, iar eu, cu întrebările pregătite, mă îndrept spre locul de întâlnire cu acest ambasador al spiritualității noastre.  

– Doamnă Rafila Bărbos, înainte de toate, permiteți-mi să mă alătur celor care zilele acestea, v-au fost alături, felicitându-vă pentru vârsta dumneavoastră, dar și pentru activitatea cultural artistică de prestigiu. O viață pusă în slujba cântecului popular dar, adaug eu, și în slujba cântărilor bicericești. Și totuși, cine este Rafila Bărbos? Vă rog, să-mi răspundeți în câteva propoziții, pentru ca cititorii să știe…

– Îmi dați emoție din prima clipă. Lăsați-mă să vă mulțumesc, dintru început, pentru că v-ați făcut timp să ajungeți aici pe frumoasele noastre meleaguri, ce îmfrumusețează, atâta de frumos, Fisculașul, din care provin, și eu, precum alții câteva mii de locuitori. Mi-i drag să vorbesc, nu atât despre mine, cât despre zona din care provin. Întotdeauna am simțit o legătură spirituală dintre mine și acest ținut binecuvântat, iar atunci când am fost plecată ,,în lume” am plâns de dorul locurilor. Nu îmi lipsea nimic, chiar puteam fi fericită acolo, în străinătate, aveam tot ce-și poate dori un om, dar nu aveam acest colț din rai, în care suntem așezați pentru a ne duce traiul și viața. Sunt născută și crescută în satul Fânațe, și așa cum probabil ați aflat, nu de mult am împlinit 60 de ani. Am fost căsătorită, și am doi copii, adică două fete, frumoase și istețe, căsătorite la rândul lor și care mi-au dăruit, nepoți. chiar pot spune că sunt împlinită.

– Să vă trăiască cei dragi, iar dumneavoastră mulți ani înainte, cu sănătate și cu multe bucurii. Se vede împlinirea și bucuria pe fața dumneavoastră. Vorbiți cu atâta drag de familie – fete și nepoți, încât oricine ar vedea expresia feței dumneavoastră, înțelegându-vă, ar fi invidios.

– Apoi, și poate să fie! Am cei mai minunați copii din lume. Chiar dacă între noi este o anumită distanță, evident în kilometri, ne înțelegem extraordinar, și fiecare în parte își manifestă bucuria și fericirea, așa cum știe mai sincer. Fetele-mi sunt căsătorite – una la Cluj, iar alta la Oradea, de asta am spus că este o distanță în kilometri, dar asta nu ne împiedică, să ne vedem destul de des, pentru a ne împărtăși bucuriile și necazurile vieții. Așa că dacă nu sunt la Cluj, și nici acasă nu mă găsiți, să știți că sunt la Oradea. Și roata poate continua.

– Mereu pe drumuri, așa cum se prea spune. Dacă nu aici, atunci la nepoți, să se poată bucura de bunici. Călătoriți mult. Când aveți timp pentru muzică? Și cum se împacă una cu alta – călătoria și muzica?

– Foarte bine, pentru că un interpret, dacă este solicitat, mereu este între două drumuri. Fă bagajul, desfă bagajul! În mare parte conduc – ,,eu sunt șoferul meu” (râzând!). Și știți ce am observat … mai ales după ce am ieșit pe piața muzical folclorică cu C.D.-urile? Înainte de-a le dărui iubitorilor de folclor, am avut plăcuta șansă, dar și un mare avantaj, de-a le asculta la C.D. din mașină. Călătorind, am avut timp și parcă și puterea de-a-mi da seama cât sunt sau nu de reușite aceste piese. De fapt, piesele mele, așa că pe unele le-am refăcut după ascutarea din mașină, altele nu a avut nevoie de nicio modificare, după etapa finală. Vedeți, cum e lumea, parcă, de fiecare dată, mai afli câte ceva, fie în bine fie în rău, ascultându-le. Și, nu mă rabd să nu mai spun, un cuvânt două despre mine – și eu sunt o perfecționistă. Îmi plac lucrurile ordonate, așezate ,,ca la  carte”, cum se zice. Sunt pretențioasă în primul rând cu mine, pentru că îmi doresc să ofer iubitorilor de muzică, autenticitate, calitate, și de ce nu, plăcerea să fie cu atât mai mare, atunci când mă ascultă, încât să-și dorească reîntâlnirea cu muzica mea și cu mine.

– Deci, Rafila Bărbos – perfecționistă și pretențioasă. O bunică model! Un ambasador al cântecului popular autentic. Ce calități mai pot fi aduse în discuție, gândindu-mă că, deja, am atins câteva?

– Sunt pretențioasă și cu mine și cu cei din jurul meu. Adică, îmi place ca omul de lângă mine să nu fie fățarnic, să fie sincer. Îmi place să nu fie mincinos, dimpotrivă, să fie cinstit, pentru ca și eu să-i pot răspunde cu aceeași măsură, mai ales în lumea în care trăim. Probabil, văzând atâta fățărnicie, ură și minciună jur-împrejurul meu, nici nu știu ce să-mi mai doresc. Oricum, mi-aș dori să trăiesc într-o altfel de lume – una curată, cu oameni care cunosc sentimentul omeniei, cu oameni care știu de onoare și demnitate. Cu oameni simpli fără de orgolii. Cu oameni care iubesc și slujesc rugăciunea. Cu oameni care nu încalcă poruncile Domnului. Dar, oare, mai este așa ceva? Nu! Nu cred! Au dispărut valorile morale din viața noastră, și de aceea prin ceea ce fac, doresc să transmit un mesaj pentru sinceritate, demnitate, iubire și rugăciune.

– Gândindu-mi la rugăciune, și la valorile ce ar trebui să ne fie exemplu pozitiv în viață, mă gândesc, că așa a început și dragostea pentru cântările bisericești. Cred că sunteți un om drept și cinstit, un om care sfințește și cinstește poruncile lui Dumnezeu. Cum ați început să cântați acest gen de muzică? Putem să vorbim despre un gen aparte, oare?

 – Povestea este lungă, dar frumoasă. Am s-o povestesc gândindu-mă la anii tinereții. La anii tinereții când îmi doream să intru în Sfânta Biserică doar pentru a asculta, pentru început, și-apoi a și cânta, aceste cântări religioase, bisericești. Acuma, la noi în zonă li se spune pricesne, și știți că se cântă într-un anumit moment din slujbă. În alte locuri, prin alte zone, oamenii le spun, simplu, doar cântări din biserică. Acestea nu se cântă, oriunde și oricum. Se cântă în biserică, în timpul procesiunilor, acolo unde se mai organizează astfel de manifestări religioase, se cântă în posturile de peste an. Am trăit și mai trăiesc încă, sentimentul din copilărie, acea bucurie care-o degajă aceste pricesne. ,,Vorbea Isus de pe colină / Poporului ce sta pe jos / Cu fața plină de lumină / Vorbea Isus de pe colină / Cu glasul rar, adânc, duios” este doar o strofă dintr-o priceasnă extraordinar de frumoasă – și mi se pare atunci când o interpretez, că într-adevăr este Isus pe o colină, uitându-se înspre noi, cei pământeni, cei muritori. Trăirea este una tensionată, emoțională, doar la ce îndeamnă Dreptul Isus, dacă nu la iubire, la împăcare, la iertare și iar la iubire. Și-mi aduc aminte pildele într-atâta de frumoase, acele povestioare, pe care le-am aflat datorită părinților și-a bunicilor. Ei mi-au transmis acest sentiment de spiritualitate, iar acum, eu, fiind bunică, încerc acest lucru. Nu știu dacă voi reuși, precum au reușit părinții sau bunicii noștri, dar vai ce frumoasă-i viața acolo unde există împăcare, unde există iubire. Și nu orice fel de iubire – o iubire pentru Hristos, pentru Măica Sfântă. Mama ori de câte ori asculta în biserică cum se cântau, plângea. Mi-a transmis și mie această stare. Și eu plâng când la cânt – gândindu-mă la lumea în care trăim – în ură, în dușmănie, în fărădelege. Mă bucur să pot spune că provin dintr-o familie religioasă. La noi în familie nu era zi să nu se spună rugăciuni – la masă, la prânz, la cină, seara înainte de culcare. Noi, ne rugam lui Dumnezeu să ne dea sănătate și iertare de păcate, să ne ocrotească părinții pentru a ne putea ocroti și oferi ce ne dorim. Nu erau atunci atâtea pretenții, ca acum. ,,Tu lasă ura la o parte / Dușmanului bătut de soartă / Tu dăi ce poți dar nu-l goni / Când un dușman în haine sparte / La ușa ta va aștepta / Tu lasă ura la o parte / Dușmanului în haine sparte / Tu dăruiei cămașa ta”, sunt alte versuri care te îndeamnă la bunătate. Doar ascultându-le, te trec fiori. Probabil, spun eu, se întâmplă atâtea și atâtea răutăți, și din cauza că nu mai mergem la biserică, Doamne iartă-mă! Nu vreau să judec, pentru a nu încălca poruncile lui Dumnezeu, dar bisericile sunt din ce în ce tot mai goale. Este un fenomen, o constatare. Și-atunci, așteptăm să facem bine celui care ne face rău? Nu! Tot cu răutate îi răspundem și noi, asta chiar dacă știm că-L mâniem pe Dreptul Judecător.

– Aveți pe piața muzicală, două albume cu astfel de cântări, unul mai vechi, și acesta din primăvară – ,,Străin am fost cândva, Iisuse!”, la care ați făcut lansarea la Casa de Cultură o orașului Târgul Lăpuș. V-au fost alături colegi și prieteni de cântec, din toate zonele folclorice ale Maramureșului…

– Da! Un moment, dar și un eveniment, de excepție din viața mea. Nu credeam că se mai pot întâmpla și minuni. Prin această lansare către iubitorii acestui gen de cântări, am marcat și cei 60 de ani din viață. Nu-mi place să mă ascund! Da! Atâția sunt – 60 de ani! Și câți or mai fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai mei or fi! Nici nu-i dau și nici nu-i iau! ,,Vreau lângă Dumnezeu / Să fiu mereu / Oricât ar fi de greu / Necazul meu”. Au fost zâmbete și au fost lacrimi de bucurie. M-am bucurat că am avut parte de ziua mea, de mulți-mulți prieteni, și lăsați-mă să le mulțumesc și în acest moment. Pentru că mi-au fost alături, căci, vai, de câte ori am plâns de ziua mea! (n.a. și-acum îi curg lacrimile!). Nu am avut o viață foarte fericită, dar ce m-a ajutat să trec prin amar și necaz, nu a fost atât cântecul popular, cât a fost priceasna – această cântare ridicată către Dreptul și Bunul Dumnezeu. Poate de acea mi-au ieșit atâta de frumoase. Mie tare-mi plac, iertați-mă de sinceritate. Dau slavă și plec privirea, că nu am curajul nici de-a privi cerul. Mă sună prieteni, cunoscuți și necunoscuți, de pe-aici și de departe, să-mi spună ce frumoase pricesne cânt. Nu sunt ale mele, sunt ale dumneavoastră, ale tuturor celor ce-l iubesc și-l slăvesc pe Dumnezeu. Eu, probabil, le-am dat viață, în felul meu, că oricum acestea-s cântate ori rostite de mulți interpreți. Priceasna nu este precum cântecul popular. Este un imn de slavă, către Dumnezeu. Am văzut oameni plângând, atunci când eu cântam aceste pricesne. Am plâns alături cu ei. M-au văzut, de-acolo din cer, toți cei dragi. Cred că le este dor și celor plecați, să mai audă și altfel de cântare. Priceasna ajunge până-n cer! La îngeri.

– Am văzut lacrimi în ochii dumneavoastră…

– Cum să nu plângi? Când vezi atâta necaz și atâta supărare în lumea asta. Priceasna alină dorul de cei plecați departe – frați, copii, nepoți, părinți. Priceasna ajunge în inima omului, mult mai adânc decât muzica populară, deși și aceasta este frumoasă. Ne este drag s-o cântăm altfel nu am mai apărea în fața spectatorilor sau a telespectatorilor. Dar priceasna este mult mai deosebită! Am văzut oameni ce plâng și când se cântă o piesă populară. Cred că priceasna poate fi considerată și o rugăciune către Dumnezeu, nu numai o cântare. Prin priceasnă mulțumim lui Dumnezeu pentru viața pământească, dăm slavă Dumnezeului nostru, ne rugăm de iertare și pentru iertare de păcate. Prin priceasnă cerem ajutorul Fiului născut în ieslea vitelor și înviat a treia zi. Ne întoarcem spre bunătate tot prin priceasnă. Priceasna înseamnă vindecare în caz de boală. Cum să nu plângi?

– Ați avut un exemplu în ceea ce privește interpretarea acestor pricesne?

– Desigur! Fără doar și poate, cea pe care am venerat-o, am apreciat-o, am iubit-o a fost Valeria Peter Predescu, din județul vecin, Bistrița, plecată să ducă priceasna, dar și cântecul popular, la îngeri, mult prea devreme. Astfel de oameni nu ar trebui să moară. De fapt, ei nu mor. Se duc să cânte în corul îngerilor, să-i cânte lui Dumnezeu, acolo în rai.

– Văd că nu puneți preț pe lungimea Vieții, cât pe valoarea ei. Care ar fi urarea dumneavoastră către cititori, către admiratori, deși sunt ferm convins că toate acestea sunt o invitație la iubire, la prietenie, la bunătate, tocmai pentru a trăi cu binecuvântare și în înțelegere.

– Nu știu dacă vom mai avea ocazia să ,,conversăm”, până la Marele Praznic al Învierii. Este devreme a face urări, dar tuturor le doresc din suflet un post binecuvântat nu spre osândă. Să nu uite Sfânta Biserică și nici rugăciunea. Dacă așa va fi sunt convinsă că nu vor uita nici cântarea, priceasna, imnul închinat lui Dumnezeu. Să primească Lumina Învierii cu pace și cu liniște în suflet. Celor care sunt cu aplecare spre biserică, spre rugăciune le dăruiesc acest nou album de pricesne. Va urma și un DVD așa cum am procedat și cu primul C.D. La primul album videoclipurile (unele din ele) s-au realizat la Sfânta Mănăstire Rohia, capitala spiritualității din Țara Lăpușului. Toate astea au fost posibile și vor fi posibile numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cel pe care-L vom slăvi și-L vom iubi neîncetat. Dacă zicem și credem în forța destinului, cred că și acest lucru poate să fie posibil, doar în mâna Lui sunt toate – și bunătate, și iertare, și putere, și biruință, și lumină.

– Eu mi-am ,,epuizat” setul de întrebări. Poate în toate acestea am uitat ceva, sau ați fi dorit să vi se pună o anume întrebare. Dacă așa este vă rog să faceți finalul dumneavoastră, mie revenindu-mi doar sarcina de-a vă mulțumi pentru amabilitatea cu care ne-ați primit, pentru sinceritatea răspunsurilor, pentru timpul acordat. Adestea fiind zise, îl rog pe Dreptul Dumnezeu să trimită și asupra dumneavoastră binecuvântare. Un post binecuvântat și dumneavoastră, și nu în ultim rând, împlinirea tuturor viselor și-a dorințelor. Doamne ajută!

– Plăcerea a fost de partea mea. Sincer, nu mă așteptam să fie atâta de ușor, și-acum lăsați-mă să-mi mărturisesc emoția întâlnirii cu dumneavoastră. Mă așteptam la ceva mult mai complicat, sau paote mai greoi, dar uite cât de frumos le-a potrivit Dumnezeu, și cât de repede s-a scurs timpul în preajma dumneavoastră. Nu cred că ar mia fi ceva de adăugat, iar dacă ar fi mai lăsăm și pe altă dată, și răspunsuri și întrebări, că doar nu au intrat zilele în sac. Vă mulțumesc pentru urări. Vă mulțumesc pentru tot și vă doresc la rândul meu multă sănătate, împlinirea viselor. Doamne ajută!

Făcându-ne cu mâna, în semn de salut, îi observ iar lacrimile pe obraz. Într-adevăr, nici mie nu-mi vine să cred că am reușit. Până și eu credeam într-o anume greutate a acestui interviu. Mulțumesc Doamne că mi-ai dat putere de-a reuși! Și în toată perioada cât a durat interviul, glasul lin și minunat, al interpretei, răsuna așa ca în surdină. Poate și asta ne-a dat putere! Sunt convins de-un singur lucru – acolo, sus, în ceruri, cineva o iubește pe Rafila Bărbos. Dacă așa n-ar fi  nici pricesnele nu ar fi atâta de minunate în interpretare.