Suntem liberi?

Într-o discuţie recentă cu doi prieteni, m-am trezit vorbind despre libertate. Am spus că libertatea este o valoare fundamentală, care trebuie respectată şi promovată, că libertatea este bună, şi alte banalităţi din acestea. Când unul dintre amici a insistat să spun ce este libertatea, să o definesc, mi-am dat seama că sunt pus în dificultate. Am avut, aşa, o vagă senzaţie că sunt cam prost, fiindcă nu ştiu să explic într-o frază coerentă ce este libertatea.

Când m-am regăsit singur, m-am mai liniştit, fiindcă rememorând ce m-au învăţat înaintaşii, mi-am dat seama că nici revoluţionarii francezi, când au lansat sloganul „libertate, egalitate, fraternitate!”, nici reprezentanţii poporului american, când au trecut în Constituţie dreptul omului la viaţă şi libertate, nici făuritorii Constituţiei României, când au scris că libertatea individului este inviolabilă, nu au fost mai breji ca mine. Au folosit termenul fără să-l explice, considerând că este explicit prin sine însuşi.

În altă carte importantă a omenirii, Biblia, nu se prea pune accentul pe libertate, valorile fundamentale fiind considerate credinţa, milostenia şi iubirea. În Vechiul Testament, apare, totuşi, capitolul „Exodul”, care este istoria ieşirii poporului evreu din robia egipteană, adică este vorba despre lupta pentru libertate şi aflarea libertăţii. Aşadar, se înţelege că un popor este liber, dacă nu este constrâns de alt popor (sau popoare) şi poate lua singur deciziile cu privire la soarta sa. Cam aşa gândeau înaintaşii noştri despre libertate.

La fel şi cu individul. Este liber, când nu este sclav, când nu altul decide pentru el, când hotărăşte singur ce este bine pentru el. Evident, respectând regulile sociale şi legile naturii. Cum ar veni, omul este liber când se poate mişca liber printre constrângeri. Este liber să se angajeze, printr-un contract, care îi limitează libertăţile, dar dacă decide că acel contract nu este convenabil, poate încerca să-l renegocieze ori poate demisiona, alegându-şi altul mai convenabil. Acest contract poate fi cu un individ, cu o firmă sau cu o ţară. Eşti liber dacă nu eşti ţinut cu forţa într-un contract pe care nu-l doreşti.

De aceea, personal, mă simt liber. Momentan fac ce-mi place, într-o ţară de care sunt nemulţumit, dar nu atât de nemulţumit încât să caut alta.

Nu am fost liber când am fost trimis fără acordul meu la şcoală, când am fost trimis cu forţa la armată, dar acum, că m-am făcut băiat mare, consider că am un contract cu ţara aceasta. Contract pe care într-o măsură îl respect, în altă măsură aş dori să-l modific. Evident că sunt egoist, evident că vreau să-mi fie mai bine, de aceea am păreri, fac lucruri, scriu şi vorbesc. Mă aflu în perioada negocierilor cu ţara.

Ştiu că ţara, prin reprezentanţii ei, se enervează. Asta e situaţia. Instituţia pe care o serveşti întotdeauna vrea să impună constrângeri mai multe, norme şi reguli mai strânse, taxe şi impozite mai mari. Eu vreau invers. De aceea mă aflu în contradicţie cu ţara. Dar mă simt, încă, liber. Cum s-a simţit liber şi deputatul Remus Cernea când şi-a exprimat public părerea că Statul ar trebui separat de Biserică. Are el o idee şi o susţine. Probabil, deocamdată, cu puţini sorţi de izbândă. Numai că, printre alţii, cunoscutul politician şi primar de Constanţa, Radu Mazăre, a spus, la fel de public, că dacă Remus Cernea mai vine cu astfel de idei o să-i rupă picioarele.

Şi nicio instituţie, niciun organism, dintre cele care se spune că apără drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, nu a reacţionat la huliganismul individului amator de ospeţe, mânios şi degrabă vărsătoriu de ameninţări şi trivialităţi. Poate că, totuşi, sunt eu prea prost şi nu înţeleg ce este libertatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*