În urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, episcopul Nicolae Colan a fost singurul ierarh ortodox care „a rămas în teritoriul vremelnic ocupat”, cârmuind pe toţi credincioşii ortodocşi români din Transilvania, rămaşi sub stăpânire străină. În toţi aceşti ani, a cutreierat „cruciş şi curmeziş”, întinsa eparhie, şi-a continuat activitatea publicistică, a publicat lucrări teologice, a editat cărţi de cult, în mai multe ediţii şi a tălmăcit „într-o neaoşe limbă românească” Noul Testament, care a apărut la Cluj, în două ediţii (în 1942 şi 1945).
Despre „cei patru ani cât patru veacuri”, din timpul ocupaţiei străine, cu toate că s-au scris numeroase studii şi lucrări, există încă multe arhive ce aşteaptă să fie cercetate şi puse în valoare. În ceea ce îl priveşte pe episcopul Nicolae Colan şi credincioşii săi, acesta, „dând glas îndemnurilor unor prieteni”, a adunat într-un volum câteva cuvântări şi pastorale din anii 1940-1944, intitulat, semnificativ, În legături, volum apărut la Cluj, în anul 1946.Cu sprijinul distinsei sale nepoate, Ileana Leuca Colan, au fost identificate majoritatea studiilor, articolelor, cronicilor, notelor, recenziilor, cuvântărilor şi pastoralelor apărute în publicistica vremii, în perioada 1937- 1957.
După trecerea la cele veşnice, a vrednicei de pomenire nepoate Ileana Leuca Colan, prin amabilitatea doamnei Cornelia Costea- sora şi prietenă statornică a defunctei- am intrat în posesia unor valoroase documente referitoare la familia Colan, o bogată corespondenţă a mitropolitului cărturar Nicolae Colan, care odată publicată va reprezenta o frântură din istoria Bisericii Ortodoxe Române, dintr-o perioadă zbuciumată a istoriei României. Până când acest proiect se va concretiza, cu sprijinul domnului academician Horia Colan şi a arhivistului Vasile Lechinţan, publicăm câteva din însemnările episcopului Nicolae Colan, aşa cum sunt ele scrise într-un caiet „de ciorne”. Nu ştim dacă episcopul, în aceşti ani, a ţinut un jurnal zilnic. Cert este că, dacă acest fapt s-ar fi realizat, informaţiile despre starea Bisericii Ortodoxe Române şi relaţiile acesteia cu autorităţile vremii, cât şi cu celelalte culte, ar fi fost mult mai cuprinzătoare. Dovada o constituie, fragmentele de jurnal şi celelalte însemnări pe care le vom reda în continuare.
În volumul „Omagiul Mitropolitului Nicolae Colan (1893-1993)”, apărut la Cluj-Napoca, în anul 1995, părintele profesor Alexandru Morar a redactat studiul intitulat „Aspecte din activitatea ierarhului Nicolae Colan din perioada 1940-1944”. Motivaţia prezentării acestei teme este aceea de a scoate în evidenţă adevărul istoric, din anii 1940-1944, din viaţa românilor transilvăneni… „nu pentru a încinge spiritele sau a umili pe cineva, ci pentru a face să înţeleagă că cei patru ani de ocupaţie străină, „lungi cât patru veacuri”- cum adesea afirma vlădica Nicolae Colan, nu trebuie să se reîntoarcă”.
Studiul părintelui Alexandru Moraru, evidenţiază „fapte ce încă nu au fost publicate până acum”, din arhiva Arhiepiscopiei Clujului, fapte petrecute în sânul Bisericii Ortodoxe din Transilvania, în ordine cronologică, în laturile: a) bisericească; b) culturală; şi c) economică. Din multitudinea acestor demersuri, întreprinse în condiţiile istorice cunoscute, amintim: întemeierea unui vicariat Ortodox Român la Alba Iulia, reluarea societăţilor cu caracter religios („sub supravegherea autorităţilor maghiare de stat”), hirotonirea unor noi preoţi pe seama parohiilor rămase vacante, efectuarea vizitelor canonice, asigurarea funcţionării Academiei Teologice, a Şcolii de cântăreţi de la Nuşeni, a şcolilor primare şi secundare ortodoxe, editarea publicaţiilor bisericeşti, gestionarea patrimoniului bisericesc- grav afectat după septembrie 1940 şi nu în ultimul rând asigurarea salariilor preoţilor, în condiţiile în care contribuţia din partea statului „era foarte mică”.
Lista problemelor prioritare ce urmau a fi soluţionate în anul 1946 care, printre altele, cuprindea: editarea catalogului cărţilor tipărite între anii 1940 – 1944, tipărirea unui „calendar mai bogat” la Dej, construirea unui cămin şcolar la Reghin, editarea unui „abecedar religios” ş.a.
Câteva citate şi însemnări, care urmau să apară în „Viţa ilustrată”, după cum urmează: „Suntem ce-am fost, rămânem ce suntem”; „a te naşte e uşor, a te renaşte e foarte greu (prov. Chinezesc)”; „Ţineţi cu poporul ca să nu rătăciţi” (S.Bărnuţiu). „Asta nu este un sfat inedit, ci concluzia unei vieţi istorice. Preoţii noştri au ţinut cu poporul –de aceea ei nu au rătăcit”. „Imprimat de trimis tuturor foştilor abonaţi ai V.I (Vieţii Ilustrate – n.n.), cu întrebarea dacă ar abona revista – dacă am scoate-o din nou în condiţiile în care a apărut înainte. Ea n-a fost subvenţionată de nimeni. A trăit din abonamente. Aşa aş vrea să dăinuiască şi de aici înainte”.
Întreg conţinutul fiecărui număr din „Viaţa ilustrată” a fost conceput de episcopul Nicolae Colan, de la aspectele de fond – orientarea tematică a publicaţiei, până la cele de formă – care priveau numărul de pagini şi raportul text-imagine („clişee”). De remarcat echilibru dintre articolele cu tematică teologică şi cele cu tematică laică, prezenţa constantă a încercărilor literare, a problemelor de artă, istorie, filosofie, cultură şi civilizaţie. Printre colaboratorii constanţi ai publicaţie respective, cei care semnau cu regularitate în paginile ei remmarcăm pe: Mircea Eliade, I. Agârbiceanu, Fl. şi C. Mureşan, Raul Şorban, L. Munteanu, C. Dragomir, R. Hatos, V. Sămărtineanu, M. Pop, A. Faur, V. Vlad, I. Nicolescu ş.a. După mai multe pagini albe, şi o filă îndoită, urmează patru file cu însemnări gen jurnal, scrise începând cu luna ianuarie 1943:
«ian. 10(?) – Se stinge neaşteptat-iubitul meu împreună lucrător, Ion Goron. Sunt deznădăjduiţi cu toţii cei dimprejurul meu, căci lasă un loc pe care cu greu îl va putea umple cineva. La Consistor, la Academia teologică, la catedrală, la revistă, pretutindeni. Bunul Dumnezeu să-l odihnească, iar pe noi să ne mângăe şi să scoale alţi goruni din mijlocul nostru.
1 Febr. „V.I”- Viaţa Ilustrată – n.n. apare tehnoredactată tot de + I. Gorun. Asta ca să se plinească legea. Pe Martie şi April e gata, dar nu poate apărea până nu-şi câştigă hârtiile noul redactor: Păr. Rector Munteanu. Îi merge greu, căci domnii din Budapesta nu-l primesc la Camera de presă, fiindcă revista nu e autorizată să apară; iar revista nu primeşte autorizaţie fiindcă redactorul nu e primit la Camera presei. Vechiul cerc vicios. Reciprocitatea – deschide porţile.
Aprilie 18. Florii: Slujbă arhierească în capela Gojdu din Budapesta. Cu un frumos terţet de studenţi. Lume multă. Intelectuali şi ţărani. Aceştia din urmă- concentraţi la muncă. O zi de îmbelşugat rod duhovnicesc.Participă, fireşte şi legaţia, în frunte cu domnul ministru Filotti, distinsul om de inimă.
25 april. I zi de Paşti. Acasă Invierea. Lume multă. După masă ora 6 Năsăud Vicernie. O mare de Români mă aşteaptă în faţa bisericii noastre. Am slujit şi predicat. Ce lume bună şi credincioasă!
26 April. La Săcel. Mă aşteaptă jandarmii. Abia mi-au deschis biserica. Am slujit Sf. Liturghie. După trei ani. (Nu-s ortodocşi !?). După masă. La Borşa – nu ne-au îngăduit jandarmii. În biserica sfinţită de mine!
Fraţii uniţi nu s-au arătat!
7 V. Se recrutează fetele pentru lucru de folos profan şi se duc în Dunantul (?). E robie modernă. Un fel de deportare.
2 V. Adunarea eparhială – Ca anul trecut, am ţinut-o însă la Dumineca Tomii. Încă înainte de Paşti apărea „Întâia carte de învăţătură”, a Părintelui Florea Mureşan. E una din cele mai importante cărţi apărute de trei ani încoace.
1 August. A trecut vara – ca un vis.
Nu-i nimic, să fii în ţară o lună jumătate.
1 Sept. Şcoala teologică o vom începe la 15 Sept. ca să putem da vacanţa mai lungă la Crăciun- cruţând lemnele.
28 XI 1943. De nu-mi aducea aminte lumea asta care m-a copleşit cu dragostea, nici nu ştiam că sunt de 50 de ani. Doamne, ajută-mă să fiu vrednic de această preţuire şi dragoste – făcându-mi slujba pe deplin.
6 Dec. Era să să se ţină la palatul „Albina” concertul şi şedinţa festivă a studenţilot teologi. Nu li s-a dat voie pe motivul că nu au destui ofiţeri de poliţie ca să trimită şi aici. Concertul şi cuvântările (religioase) deci numai programul religios s-a ţinut la Catedrală.
15 Dec. Liceul cu limba de predare română e închis – ca represalii pentru închiderea a trei şcoale secundare ungureşti confesionale din România.
24 Dec. Primesc prelungirea paşaportului – după şase săptămâni de la cerere. Cam aşa cum a primit lemnele, o şcoală din schiţa lui Caragiale.Dar încalte, am cerut pe 20 de zile şi mi s-a dat pe 60. Ca ţiganii lui Alexandri: n-am ce face cu atâta libertate.
25 Dec. Crăciun: La radoi Bucureşti aud o mulţime de melodii nemţeşti pe text românesc – toate de Crăciun, ca „O O Tannenbauu”, Stille Nacht etc- Ce bine că le cântă Românii, că nemţii nu se prea rup după ele! Aşa că războiul sfânt este şi nu prea. De Crăciun este şi Pastorala – foarte căutată. Probabil se va trece – ca Noul Testament – în mai puţin de un an. La Crăciun lume mai puţină ca de obicei la catedrală. Au cam plecat Românii pe la sate – căci cu 10 ecouri de carne la Cluj – cam slăbuţă treabă. Era să uit: în preajma Crăciunului Părintele I. Georgescu de la Oradea a ţinut o conferinţă despre Hristos în poezia românească A spus că Dante şi V. Hugo şi ceilalţi catolici – da, vorbesc despre Hristos, dar greco-orientalii aştia sunt tare slabi şi în această privinţă. Ce păcat – a spus Sfinţia Sa – scuzându-l pe P.S. Suciu din catehism, unde are ce are cu regăţenii aia de greci – că nu sunt toţi romano-catolici. Fiindcă (aici citez): „cel ce n-a trecut pe la Roma – fie ins singuratic sau popor –este şi rămâne un neisprăvit”. Câţi din cei prezenţi în sala „Albina” au ieşit, scârbiţi – de- atâta înţelepciune şi dragoste frăţească. Ceilalţi au rămas până la sfârşit, fiindcă se temeau „să nu fie daţi afară din sinagogă”.
25 spre 26 Dec. – Noaptea prietenii noştri au aşezat pe scările catedralei o şatră de târg (de poame). Săracii!
Sâmb. 11 Martie (1944?) Seara la Academia teolgică unită prăpăd. Câteva zile în şir au durat bătăliile pe stradă. Nici o instituţie românească din Cluj n-a rămas fără reprezentant bătut. Ameninţări cu moartea. Am amânat conferinţa religioasă din catedrală.
Dum. 19 martie Nemţii au ocupat Budapesta şi alte centre. Apoi lucrurile s-au liniştit.
2 Iunie, dim. 9,10 Clujul a fost bombardat de anglo-americani. Vreo sută de bombardiere au pustit cartiere întregi. Peste 400 de case complect dărmate şi aproape 1000 avariate. Jertfe omeneşti (?) 300 morţi civili şi mulţi răniţi. Cumplite clipe! Din pricina evenimentelor şi a greutăţilor de transport n-am convocat adunarea eparhială. Aproape seară de seară, uneori şi ziua şi noaptea, în adăpost. La- nceput emoţii. Apoi ne-am învăţat ca toamna cu grindina.
2 Iulie. Alarmă! Tocmai când eram gata să plec la Catedrală. Preoţii şi credincioşii au ieşit din biserică şi au venit în adăpostul Episcopiei, unde s-a continuat slujba. A şi predicat Părintele Nicoleascu? Ca în catacombele creştinismului primar.
4 VII. Mi se pare că trebue să stopez vizitaţiile canonice, că mi s-a rechiziţionat căruţa. De altfel şi cu „opinciile stau rău”.»
Alte informaţii despre calvarul episcopului N. Colan în timpul ocupaţiei hortyste sunt redate în lucrarea lui Ioan N. Ciolan „Transilvania ultima prigoană maghiară”, apărută la Roma în anul 1980. Împreună cu însemnările episcopului N. Colan am identificat textul predicii rostite de părintele Nicodim Belea, în Catedrala din Sibiu la 28 noiembrie 1943, cu prilejul împlinirii a 0 de ani a episcopului Vadului, Feleacului şi Clujului. Bucuria trăită odată cu eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţia străină este redată concis în scrisoarea trimisă de episcopul Nicolae Colan, nepotului său cărturarului braşovean Ioan Colan în toamna anului 1944.
Lasă un răspuns