Restituiri: Predica rostită în Catedrala din Sibiu la 28 noiembrie 1943 cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani a P.S. Episcop Nicolae Colan

„Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Iubiţi credincioşi,

Ziditorul cerului şi al pământului prin glasul psalmistului dă dreptul la viaţă tuturor naţiunilor. Dumnezeu a zidit pe om în aşa fel, ca el să se poată dezvolta şi în diversitate nu numai în unitate. Prin urmare naţiunea nu este un accident trecător, care astăzi poate să existe, iar mâine poate să dispară. Naţiunea este o realitate care izvorăşte din planurile veşnice ale lui Dumnezeu.

Marea importanţă a problemei acesteia constă în faptul, că singură Biserica ortodoxă şi acceptă indiscutabil principiul etnic şi ajută naţiunile pentru a se constitui în state naţionale independente. Singură Biserica ortodoxă ţine vie flacăra naţionalismului în sufletul popoarelor ajunse în sclavie politică şi ameninţate să-şi piardă conştiinţa naţională. Prin aceasta, Biserica ortodoxă s-a făcut maică ocrotitoare a neamurilor şi putere conservatoare a lor, încât ea se poate numi maică a neamului. Ea se găseşte oriunde acasă, la orice neam. Este Biserică a poporului şi poporul este al Bisericii. A fi a poporului însemnează a te frământa cu poporul; însemnează a sta cu poporul iobag împărtăşind aceeaşi soartă cu el. Biserica a poporului însemnează o Biserică cu un cler care are rădăcinile adânc înfipte în popor, nu cu un cler de clasă privilegiată; dacă este vorba de un privilegiu al Bisericii ortodoxe, apoi acesta este de a sluji alături de popor.

Atributul de Biserică a poporului şi-l merită Biserica ortodoxă, mai ales în legătură cu ramura ardeleană a poporului nostru. Românismul ardelean îşi datoreşte atât de mult menţinerea sa Bisericii ortodoxe, încât fără aceasta el şi-ar fi pierdut demult existenţa sub presiunea popoarelor înconjurătoare, favorizate de împrejurările istorice să aibă un rol de dominaţie.

Biserica Ardeleană este „Biserică de părinţi ai satelor; este o Biserică de ierarhi ai satelor; este o Biserică de sate şi preoţi”, cu bisericuţe de lemn, cu uşi sculptate după motive româneşti, cu iz de tămâie şi tropare pline de duioasele modulaţiuni ale doinei noastre.

Iubiţi credincioşi,

Neamul românesc, de trei ani încoace trăieşte ceasuri grele. I s-au sfâşiat marginile şi cu ele şi trupul Bisericii. Ardealul de dincolo de muchia străjuită de crucea lui Hristos, este azi din nou „o grădină a lacrimilor”. Ceasurile grele, vor fi poate multe încă, Dumnezeu ştie.

Primul Mitropolit al Ardealului României Mari, identificându-se şi topindu-şi sufletul cu poporul, a spus, nu demult, cu apostolească bărbăţie: „În ce mă priveşte, sunt gata să intru cu poporul credincios al meu, dacă aşa va vrea Dumnezeu, şi în noaptea cea mai amară a suferinţei”. Este semnificativă şi cutremurătoare asigurarea aceasta. Într’ însa clocoteşte dinamismul unui neam întreg care în frunte cu ierarhii poporului luptă şi îşi cere dreptul său la viaţă.

Dar dincolo de „dealul” care este mai scund decât Carpaţii; acolo stă pavăză neamului românesc unul dintre cei mai scumpi bărbaţi ai Ţării, Prea Sfinţitul Episcop Nicolae Colan, care împlineşte azi, 28 noiembrie, 50 de ani de rodnică viaţă.

Prea Sfinţitul Nicolae Colan, are azi cea mai înaltă chemare duhovnicească şi românească din inima Ardealului, acolo unde s-a făcut pe sine „îndreptător credinţei şi chip blândeţelor”.

Îmbogăţit în zestrea marelui duh şagunian la care s-a adăpat zi de zi sub ochii plini de bucurie ai Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi conştient de indisolubila legătură ce există între Biserica ortodoxă şi neamul nostru românesc „tuturor toate se face” acolo unde este acum, aşa cum s-a făgăduit în ziua înscăunării la Cluj, cel mai destoinic ucenic al Î.P.S. Voastre, plin de călugărească smerenie dar şi de apostolească încredere. Tuturor toate se face, în vârtutea puterii sorbite din Duhul lui Hristos şi din marea teologie paulină pentru care teologul biblic de ieri şi de azi nutreşte preferinţe speciale. Propovăduitorul „Apostolului neamurilor”, a fost sortit de Dumnezeu să ia calea Episcopatului „între neamuri”. Osteneala cu care-şi împlineşte misiunea de arhipăstor şi conducător al vieţii româneşti de dincolo de culmea Feleacului i-a adus toată dragostea Ţării sfâşiată şi toată recunoştinţa neamului.

Iubiţi credincioşi,

Tronul arhiereului Nicolae de la Cluj, este statornicit acolo de temutul „atlet al lui Hristos”, Ştefan cel Mare, iar toiagul arhieresc este azi şi steag în jurul căruia stă strâns un popor dârz, a cărei istorie nu o poate zădărnici nici o putere de pe lumea aceasta. Întrepătrunderea sufletească a arhipăstorului cu poporul pe care-l păstoreşte, s-a săvârşit încă din primele zile. Cel dintâi colţ pe care l-a vizitat arhipăstorul, a fost maramureşul descălecătorilor, al căror Duh din ceruri nu recunoaşte (…) făurite de degetul, fără de sânge.

L-am văzut pe P.S. Episcop Nicolae în mijlocul ţăranilor, plin de modestia plugarului chibzuit; l-am văzut în mijlocul tineretului de la ţară plin de neprihănita veselie a copiilor de moţ; şi l-am zărit şi în faţă învăţătorilor coborând înţelepciunea cerului pe pământ, pentru ca pe toţi să-i ridice către cer.

Îl zărim şi acum binecuvântând, cu gesturi pline de răspundere, toţi paşii poporului, care trebuie să devină mare, aşa cum vrea şi Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Sensul marei învălmăşeli de astăzi nu este altul decât să redea tuturor naţiunilor libertatea. Libertatea nu este şi nu poate să fie un privilegiu numai al unora dintre naţii, al celei mai mari, ci este un dar dat de Dumnezeu fiecărui neam, mic sau mare. Şi dacă „Dumnezeu este cu noi, cine va sta împotriva noastră” şi neamul nostru este crescut pe lespedea şi în tinda Bisericii, şi de aceea noi nădăjduim neclintit în izbânda dreptăţii noastre. Istoria ne-o scriem noi, nu ne-o pot scrie alţii. Şi pentru noi nu s-a scris încă ultima pagină a istoriei.

Dar pentru aceasta Biserica ortodoxă topindu-se şi de astă dată cu idealurile naţionale ale poporului nostru dreptcredincios, face un apel în clipa aceasta la toţii românii de a se întoarce la temeliile spirituale ce le oferă Biserica strămoşească. Istoria noastră se găseşte acum în marşul biruinţelor sale. Să stăm neînfricaţi încolonaţi în acest val de marş istoric plini de credinţa strămoşilor noştri şi biruinţa va fi a noastră, ca şi odinioară a lor.

Şi acum „să nu părăseşti Doamne, întru cărunţelile sale pe arhipăstorul nostru Nicolae al Clujului, pentru ca să vestească tăria Ta, celor ce aşteaptă marea zi a mării”.

Amin!”

N. Belea, Sibiu 28 XI 1943

 

Un răspuns la Restituiri: Predica rostită în Catedrala din Sibiu la 28 noiembrie 1943 cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani a P.S. Episcop Nicolae Colan

  1. Dr. Dorina Nowak spune:

    Am citit intamplator, cu surpriza, bucurie si emotie acasta predica a Tatalui meu.
    Ca fapt divers: parintii mei, Parintele Nicodim Belea, autorul acestei predici, si sotia sa, Minodora Belea, licentiata in Teologie si ea, i-au fost P.S. Nicolae Colan foarte apropiati. Pe vremea cand era inca Rectorul Academiei Andreiane din Sibiu, Prof. Nicolae Colan a fost nasul de cununie al Parintelui Nicodim si al Preotesei Minodora – impreuna cu Maria Campean, prietena a miresei (19 febr. 1933).
    Dupa cedarea Ardealului la 30 august 1940, parintii mei au intretinut legaturi foarte stranse cu Episcopul Colan, ingrijindu-se dupa posibilitati chiar si de ocazionale trimiteri de colete din Sibiu spre Ardealul de Nord izolat.

    In familia noastra se pastreza cu pietate cateva scrisori autografe din acea vreme, scrise de Episcopul Colan parintilor mei, ca si trei volume, editii princeps ale lui Lucian Blaga, daruite cu dedicatie prietenului sau de-o viata, Nicolae Colan.(volumele mi-au fost daruite mie de nepoata Episcopului Colan, nasa mea de botez, Elena Leuca-Colan, care mi-a fost toata viata, de aproape si de departe, mentor spiritual.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*