Zece sonete

Sonet I

încep să scriu, eu cred, nimicuri,
că doar în lume-i primăvară,
toți, așteptăm, ieșitu-afară,
săraca mamă așteaptă plicuri.

de la feciorul cel plecat,
să-și caute al său destin,
el s-a-mbătat cu roșu vin
și de-a sa mamă a uitat.

acuma iară-i supărat,
pe lumea asta urâcioasă
și de acasă a plecat.

noroc să caute și-n drum,
a spart un cuib de rândunică
și s-a-ntâlnit numai cu fum.
Sonet II

cu gând curat veneam spre casă,
tu semn cu mâna mi-ai făcut,
să vin să-mi vinzi al tău sărut,
eu, deja te vedeam mireasă.

același dulce sărutat
îl voi purta în gândul mereu,
atât cât va vrea Dumnezeu,
nu pot să spun că l-am uitat.

of! Doamne, iarăși am uitat,
în plină zi cu cer senin,
să îți mai fur un sărutat.

iubita mea mult prea frumoasă,
m-ai ocolit în drumul tău,
în timp ce te-ndreptai spre casă.

Sonet III

pe lumea asta-s furios,
nu mi-a adus decât necaz
și multe lacrimi pe obraz
și m-a întors cu susu-n jos.

abia acum mărturisesc,
de-al meu trai de-a mea tihneală,
tuturor dând socoteală,
eu, în urmă-mi nu privesc.

privesc spre cioata din pădure,
tăiată fără aprobare,
de un topor, de o secure.

privesc-nainte ușurat,
spunându-vă chiar din colină,
să nu credeți că v-am uitat.

Sonet IV

iubito-ți scriu cu iz dement
și chiar te rog să fii cu seamă,
fără să știu nici cum te cheamă,
îți spun de azi sunt absolvent.

tu nu-ntreba de școli gătate,
c-am să mă bâlbâi garantat.
să nu mă crezi niciun ratat,
îți spun cinstit c-o facultate.

chiar trebe școli să ai o mie,
să-i spui ființei c-o iubești
și c-ai în suflet bucurie.

nu cred să fie adevărat,
o vorbă din cele rostite,
de-o lună sunt licențiat.

Sonet V

îți scriu cu pix o scrisorică,
pe care dacă nu te plictisești
chiar vin și rog să o citești
și îți mai spun că n-am nimică.

scrisoarea mea să te găsească bine,
în loc de-antet voi desena o floare.
și-o rândunică-n lume călătoare
și doar atât eu nu pot fără tine.

cu ce-s de vină ori cu ce-am greșit,
atunci în ziua cea cu soare,
în piață de ne-am întâlnit.

de-atunci într-una mă gândesc,
de câte ori e soare afără
cum să mai fac să te-ntâlnesc.

Sonet VI

iarăși ninge lin afară,
eu la sobă mă-ncălzesc
și la tine mă gândesc,
cum să ne-ntâlnim deseară?

de când stau cu tine-n gânduri,
zăpada s-a adunat,
geamul mi l-a astupat,
fulg cu fulg și rânduri rânduri.

n-am putere să te sun,
dar nici n-aș ieși afară,
iau pixul și îți compun.

vreau să-ți scriu ceva frumos,
despre ger sau despre iarnă
și iubirii de folos.

Sonet VII

iubita mea azi îți mărturisesc,
doar astăzi am curaj de-a-ți spune,
vreo zece mii de vorbe bune,
așa ca să mă spovedesc.

la pop-am alergat degrabă
să-i spun și poate-n rugăciune
să te apropie de mine,
el mi-a răspuns că are treabă.

acum chiar nu știu ce să fac,
aștept o altă zi mai norocoasă,
de mine aproape să te-atrag.

nu sunt frumos dar am virilitate,
de vrei să vezi eu zic să-ncerci
și o să vezi că-mi dai dreptate.

Sonet VIII

chiar dacă nu-i o zi cu soare,
iubita mea cu ochi căprui,
te rog să nu spui nimănui,
că ți-am trimis în dar o floare.

și-un buchețel de ghiocei,
în mâna dreaptă l-ai luat,
l-ai mirosit, l-ai sărutat
și chiar că te-asemeni cu ei.

iubita mea ești prea sfioasă,
am pus în el iubire și parfum,
azi vreau să te conduc acasă.

de-a fi să se-mplinească visul,
și chiar de-o fi să mă îndrăgostesc,
am să-ți arat la noapte paradisul.

Sonet IX

fără să mă gândesc azi la păcate,
scriu lumii, mie fără de folos,
că totul e cu susu-n jos,
mă duc și-mi caut iar dreptate.

dacă a fi să n-am noroc,
căci a se-ntâmpla azi se prea poate,
o să-mi adun doi saci de sănătate
și-aș putea trece și prin foc.

de dorul tău mă simt ca un nebun,
alerg fără de țintă-n jos și-n sus,
văd totu-n ceață, văd totu-n fum.

cum aș putea să îți mărturisesc,
ca tu, frumoaso, să mă înțelegi,
cât iubesc și câte pătimesc.

Sonet X

nimic din lume n-am să duc,
nimic la lume n-am să cer,
atuncea când a fi să pier,
doar îngropați-mă sub nuc.

și mă depuneți chiar la rădăcină,
ca frunza umbră să îmi facă,
iar păsările-n el să nu îmi tacă
și spuneți-le tuturor că nu am nicio vină.

de sus, din cer, din bolta prea-nstelată,
să nu mă așteptați, nu voi veni,
nu n-am să vin, nu vin, să-mi cer răsplată.

de-a fi să duc ceva-ntre stele,
nimic din ce e pământesc,
îmi puneți rima și versurile mele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*