După o viaţă de muncă în slujba poporului român, pentru realizarea unităţii naţionale, TAKE IONESCU, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1918, a avut o comportare care a indignat pe toţi românii din ţară şi din străinătate. Guvernul român, condus de IONEL I.C. BRĂTIANU, obţinuse cu mare greutate încheierea Tratatului cu Rusia, Franţa, Anglia şi Italia, prin care Aliaţii admiseseră în scris revendicările noastre naţionale: Ardealul până la Tisa, Maramureşul şi Crişana până la Tisa, întreaga Bucovină şi întreg Banatul.
În ziua de 18 ianuarie 1919 s-a deschis la Paris Conferinţa de pace, care trebuia să reglementeze problemele internaţionale după primul război mondial. Alcătuirea delegaţiei care să apere dreptul României la Conferinţa de pace a suscitat vii controverse, mai ales prezenţa lui Take Ionescu în această delegaţie. Take Ionescu realizase o înţelegere cu PASICI NICOLA (1843-1926), prim ministru al guvernului sârb şi cu ANTETRUMBICI (1864-1938), delegat croat la Conferinţa de Pace, privind împărţirea Banatului între România şi Serbia, în timp ce Ion I.C.Brătianu cerea ca acest teritoriu să revină în întregime statului român. Aliaţii, la 17 august 1916, au semnat un tratat de alianţă între România, Franţa, Anglia, Rusia şi Italia, prin care Aliaţii acordau României dreptul de a alipi Bucovina, Banatul, Maramureşul şi toată Transilvania până la o linie care mergea de la Debretin la Seghedin, pornind de la faptul că până în secolul al XVIII lea, populaţia majoritară la est de Tisa era populaţie românească. Încă înainte de înaintarea armatelor generalului fracez Franchet d’Esperey prin Balcani spre Dunăre, Take Ionescu luase contact la Paris cu membrii Comitetului Naţional Iugoslav, TRUMBICI şi mai ales PASICI care susţineau în exil drepturile ţării lor şi începuse tratative cu ei. Avem astfel dovada sigură că încă de atunci în urma acestor convorbiri, el asigurase pe delegaţii iugoslavi de renunţarea României la revendicarea integrală a Banatului, înscrisă în tratatul de alianţă din 1916 şi că admisese ca partea occidentală a acestei provincii – Torontalul – să fie alipită Serbiei. Ce calitate avea atunci Take Ionescu? Era membru al guvernului, avea vreun mandat din partea Preşedenţiei Consiliului de Miniştri, din partea regelui Ferdinand? Incredibil! Atitudinea lui a lăsat consternată aproape toată lumea din Europa. Orice urmă de îndoială era acum înlăturată. Din acel moment, colaborarea cu Take Ionescu devenise imposibilă. Take Ionescu a avut o mare contribuţie în pierderea Banatului de Sud. Take Ionescu era foarte bun prieten cu NICOLA PASICI, şeful delegaţiei sârbeşti la conferinţa păcii, căruia îi transmitea discret memorii şi îl încuraja în susţinerea pretenţiilor sârbilor asupra Banatului.Toţii românii s-au întrebat de unde atâta afinitate, dragoste a lui Take Ionescu pentru sârbi? Puţini ştiu, iar unii istorici au spus-o parţial, sau au ascuns-o, că Take Ionescu avea origine sârbească din partea mamei. Bunica dinspre mamă a lui Take Ionescu, născută ANASTASIA ANDRONICU a fost căsătorită cu Delberovici, de origine sârbă, ofiţer de cavalerie în armata austriacă. DELBEROVICI s-a stabilit în România şi din căsătoria cu ANASTASIA ANDRONICU s-a născut un singur copil, EUFROSINA, mama lui Take Ionescu. Mai târziu când mama Eufrosinei, rămasă văduvă, s-a retras la mănăstirea Viforâta, comuna Aninoasa, lângă Târgovişte. După 20 de ani de călugărie a încetat din viaţă la 11 aprilie 1884 maica ATHANASIA DELBEROVICI, născută ANDRONICU. În cimitirul mănăstirii Viforâta se păstrează mormântul ei şi un mic monument funerar.
Fruntaşul liberal IONEL I.C.BRĂTIANU, preşedintele Consiliului de Miniştrii era adeptul unei atitudini demne, intrasigente pentru apărarea intereselor şi prestigiului României şi nu privea cu ochi buni politica de „sărut mâna” adoptată de Take Ionescu în raporturile cu marile puteri. La 28 iunie 1918, Take Ionescu primise permisia oficială a plecării cu destinaţia Elveţia. I s-a zis „trenul Take Ionescu”. Traversând Elveţia, prima ţară liberă în care putea vorbi el, dădu o serie de interviuri şi, continuându-şi drumul, ajunse la Paris, la 22 iulie 1918. La Paris, Take Ionescu a căzut sub influenţa iudaismului mondial şi se împrietenise cu EDOUARD ROTSCHILD, preşedintele Consistoriului Evreiesc din Franţa, şi cu ISRAEL LEVY, marele rabin al Franţei, cu care se întâlnea aproape zilnic. Pe aceşti doi evrei nu-i interesau soarta românilor, ci soarta evreilor din toată Europa şi doreau ca teritoriul României să fie să fie colonizat cu evreii din toată Europa şi chiar din Asia. Chestiunea evreiască, problema internaţională prin definiţie a îngreunat mult situaţia României la Conferinţa de pace de la Paris. Ostilitatea acestor cercuri evreieşti strâns legate de marea finanţă a Europei şi a Americii, a avut cele mai grave consecinţe asupra revendicărilor teritoriale ale României înfăţişate Conferinţei şi aprobate prin Tratatul încheiat cu Rusia, Anglia, Franţa şi Italia la 17 august 1916. Chiar VOPICKA CHARLES, ministrul Statelor Unite în România, începuse să facă propaganda pentru sârbi în contra României. Take Ionescu spera să parvie la minister prin ajutorul străinilor şi de atmosfera defavorabilă din Italia care, pentru a obţine Fiume (Rijeka), împingea pe sârbi în Banat.
La Paris, Take Ionescu a cunoscut o alogenă, ADINA OLMAZU (care o fi fost numele ei adevărat?), care mai târziu i-a devenit secretară. Această alogenă, ADINA OLMAZU, fusese căsătorită cu un individ CORDESCU, de care se despărţise (vezi revista „Biblioteca Bucureştilor” nr.12 decembrie 2007, editată de Biblioteca Metropolitnă Bucureşti, str. Take Ionescu nr.4, sector 1, pag.10-12, articolul Woroniecki semnat de Georgeta Filliti). Unii avansează ideea că Adina Olmazu a fost chiar căsătorită cu Take Ionescu. În ţară nu este transcris un asemenea act, deci nu are nicio valabilitate. Originea etnică a acestei femei este o enigmă. În anul 1928, Adina Olmazu s-a recăsătorit cu un refugiat evreu polonez, JEAN KORYBUT WORONIECKI, care pretindea că este principe. In realitate era un amarastean, un evreu care murea de foame în Galiția. Articolul doamnei Georgeta Filitti este plin de afirmaţii gratuite, fără niciun fel de acoperire documentară. Aceasta alogena, Georgeta Filiti, fosta o umila bibliotecara la Institutul Nicolae Iorga, s-a pretat la un lucru murdar: a distrul mormantul profesorului universitar CAPUTINEANU MIHAIL (1834-1912), fost directorul Scolii de Poduri, Sosele si Mine in perioada 1877-1878 din cimitirul Bellu Ortodox, fig. 16, loc. 6 si si-a construit un imens monument funerar. Alogenii vor sa stearga orice urma de existanta a romanilor pe meleagurile lor stramosesti. Cata nedreptate !!! Cine patroneaza si incurajeaza asemenea acte de vandalism??? Dânsa susţine în acest articol că Dinu Zamfirescu este nepotul prof. dr. Toma Ionescu, fratele primului ministru Take Ionescu. Dacă ar fi adevărat, dânsul s-ar fi îngrijit de mormântul profesorului, din cimitirul Bellu ortodox, fig 20, loc 4, care a fost înstrăinat şi profanat de un alogen oarecare Viţelaru Ilie, fost Weisman. De asemeni, dânsa mai lasă să se înţeleagă, fără sa aibe curajul să scrie acest lucru, că Dinu Zamfirescu ar fi nepotul generalului de divizie David Praporgescu, căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului (30 sept/16oct) în timpul contraofensivei germane. David Praporgescu este primul general român mort în războiul din 1916-1918. El este înmormântat în cimitirul Bellu ortodox, fig 1 bis, loc 10. Nu trebuie uitat că Dinu Zamfirescu este fostul director al actualului Insitut pentru memoria exilului românesc Bucureşti şi el este iniţiatorul şi primul semnatar al Declaraţiei de la Budapesta-declaraţie cu caracter profund antinaţional. El a fost portar, muncitor si o perioada buna tehnician, la Institutul Pasteur – Bucuresti. Cata nerusinare si cat tupeu la acest individ sa revina in tara si sa aiba si pretentia sa fie demnitar !!! Pentru ce merite ? Ce valoare are el ? El a fost ostil statului si poporului roman in toata perioada cat a fost in strainatate si a facut o propaganda dusmanoasa impotriva poporului roman. Ce origine etnica o avea acest individ ? Acest transfug antiroman isi pastreaza si cetatenia franceza de teama unor eventuale represalii din partea Statului Roman. Profesorul Constantin C. Giurescu a fost ministru al informatiilor si al propagandei in doua guverne inainte de 1940 si dupa 5 ani de inchisoare la penitenciarul de la Sighet a revenit la universitate si peste cativa ani a fost primit in Academia Romana, ca membru titular. Si ca profesorul Constantin C. Giurescu au fost si alti romani adevarati care au inteles mersul istoriei. Socialismul este sensul universal al istoriei. Prin trasatura sa, capitalismul (iudaic) este anti-uman, anti-social si anti-crestin. Crestinismul prin ideologia lui reprezinta mai mult decat o religie. El ramane singura solutie de emancipare a omenirii, deumanizare a omului si de salvare a planetei de un viitor sumbru. Fereasca Dumnezeu sa invinga iudaismul, pentru ca pe pamant va ramane, decat urma pasilor lui Iisus.
Poporul român a rămas consternat când a văzut atitudinea lui Take Ionescu la Conferinţa de pace de la Paris. El se aliase cu italienii, care erau în conflict cu sârbii pentru Fiume şi Dalmaţia. Le promisese sârbilor Banatul, dacă nu integral cel puţin jumătate, în schimbul renunţării la Fiume şi Dalmaţia. Atât le-a trebuit sârbilor, ungurilor, italienilor, bulgarilor, croaţilor, când au constatat că un diplomat şi om politic român, atacă Tratatul încheiat în 1916 şi renunţa la teritorii româneşti. Culmea neruşinării, Ungaria pretindea Dalmaţia pentru sacrificiile făcute în timpul războiului! În consecinţă, Ion I.C.Brătianu a decis să renunţe la colaboraea cu liderul conservator Take Ionescu. Prezint mai jos un fragment din cartea „Acţiunea politică şi militară a României în 1919” de Gheorghe Brătianu, Editura Corint, 2001, pag.52 şi 53:
Într-o discuţie cu Alexandru Lepedatu, Ion I.C.Brătianu relata că regele l-a invitat pe Take Ionescu – aflat în capitala Franţei – să revină în ţară pentru a se pune de acord cu preşedintele Consiliului de Miniştrii în legătură cu problemele care urmau să fie dezbătute la Conferinţă, în special aceea a Banatului. Dar Take Ionescu n-a răspuns cererii regelui.
„Aceasta e cauza că el nu este azi delegat al ţării la Conferinţa de pace şi nu orgoliul meu sau rivalităţile de partid„ a explicat Ion I.C. Brătianu.
Înainte de a pleca la Conferinţa de pace, Ion I.C. Brătianu îi spunea lui I.G. Duca: „ Să ştiţi că voi lupta la Paris pentru aplicarea integrală a tratatului [din 1916]. Sunt aproape sigur că Aliaţii nu-mi vor da tot Banatul. Dar puţin îmi pasă, nu mă duc acolo pentru succese vremelnice, vreau, oricare ar fi hotărârile de azi, să menţin pentru viitor neştirbită, măcar pe cale solemnă de protestare, integralitatea drepturilor noastre etnice. Ceea ce a făcut tatăl meu cu Basarabia la Berlin, voi face eu acum la Paris cu revendicările noastre în Apus. Chiar dacă ţara nu mă va înţelege şi nu mă va aproba azi, am credinţa că odată va da dreptate atitudinii mele”.
Această situaţie a făcut ca prim delegat al României la conferinţa păcii să apară BRĂTIANU, primul ministru, al doilea delegat, în locul lui Take Ionescu, fiind numit NICOLAE MIŞU, ministru plenipotenţiar al României la Londra. Brătianu adusese totuşi cu sine şi o plenipotenţă în alb, semnată de regele FERDINAND, pentru Take Ionescu, în cazul când acesta ar fi susţinut atitudinea sa (vezi revista „Flacara” nr. 19 din 14 mai 1982, Bucureşti, articolul „Voi lupta ca niciodată” de VASILE NETEA).
TAKE IONESCU a persistat în greşeala făcută şi astfel România a pierdut Banatul de Sud, cu populaţie românească compactă, între graniţele unui stat străin. În faţa refuzului conferinţei de a satisface cererile României, IONEL BRĂTIANU, repetă gestului tatălui său de la 1877.
În timpul tratativelor care precedaseră Congresul de la Berlin, imperialismul rusesc ne cerea judeţele Basarabiei de miazăzi, iar Ion C. Brătianu menţinea cu intrasigenţă conveţia încheiată cu Rusia la începutul războiului, care ne garanta integritatea teritoriului; sub niciun cuvânt nu admitea să renunţe de bunăvoie la dreptul nostru asupra părţii din Basarabia, pe care Europa ne-o restituise după războiul Crimeii.
Evenimentele din 1918 şi unirea Basarabiei întregi cu România dovediseră, tocmai atunci, dreptatea acestui punct de vedere Fără rezistenţa hotărâtă din 1878, România ar fi pierdut dreptul moral de a revendica Basarabia, atunci când sorocul dreptăţii i-o aducea, după patru decenii, în ceasul prăbuşirii împărăţiei ţarilor.
Crede că-i de datoria sa să păstreze neatinse, pentru viitor, printr-o protestare solemnă, „drepturile imprescriptibile ale României asupra Banatului”. De asemenea, găseşte inacceptibilă clauza minorităţilor care era de natură să ştirbească demnitatea şi autonomia Statului Român.
La tratativele de pace lungi şi anevoioase, în ciuda convenţiilor semnate în 1916, Aliaţii i-au tratat pe români de parcă s-ar fi aflat în tabăra învinşilor. Şi de data aceasta chestiunea evreiască a contat mult în hotărârile luate. Cu toate că guvernul român s-a angajat să respecte toate drepturile minorităţilor naţionale, s-a încercat să se impună guvernului român să accepte pentru evrei drepturi care-i transformau în minoritate privilegiată.
În acest timp, de la Paris soseau ultimative prin care guvernul român era somat să semneze tratatul de pace cu Austria. Faţă de refuzul României, Consiliul Suprem a decis încheierea tratatului la 10 septembrie 1919, punând România în faţa faptului împlinit. Neacceptând să-şi pună semnătura statului român, Ion I.C. Brătianu a prezentat demisia guvernului. La 1 decembrie 1919 s-a constituit unn guvern de coaliţie, prezidat de Al. Vaida Voievod, care avea, evident, atitudine antiliberală. La 10 decembrie 1919 acest guvern a semnat, cu mici modificări, tratatul de pace cu Austria fără să semneze art. 7 din Convenţia Specială din 9 decembrie a Marilor Puteri Aliate. Articolul 7 din Convenţia Specială din 9 decembrie 1919 prevedea colonizarea în România a 2 milioane de evrei (vezi cartea Corneliu Z. Codreanu vol. I de Dr. Şerban Milcoveanu, Editura Liga pentru Apărarea Adevărului Istoric, Bucureşti 1996, pag.15-23). Faptul că Ionel I.C.Brătianu, şeful primei delegaţii şi apoi dr.Alex Vaida Voievod, şeful celei de-a doua delegaţii, n-au vrut să-şi pună semnătura în calitate de prim-miniştri arată că acest articol 7 şi întreaga Convenţie specială n-au acordul Naţiunii care a alcătuit statul şi care răspunde în istorie. Această convenţie specială a fost semnată numai de NICOLAE TITULESCU, ministrul străinătăţii, cum era denumit de românii patrioţi şi naţionalişti. Reacţia de protest a naţiunii s-a produs spontan şi unanim în ziua de 10 decembrie 1922 prin Tineretul Universitar, care în România, la fel ca în toate ţările, este seismograful devenirii şi viitorul Ţării, la 4 martie 1923, la Câmpulung, în Bucovina, s-a fondat Liga Apărării Naţionale Creştine, sub preşedinţia ilustrului profesor A.C.Cuza..
Unul din argumentele impresionante ale sârbilor era de ordin militar. Dacă întreg Banatul ar fi fost al României, Belgradul şi Valea Moraviei erau descoperite şi la discreţia românilor.
Drepturile românilor asupra Banatului se sprijineau pe considerente de ordin geografic, etnic şi economic, ce nu se puteau contesta. Deşi în tratatul secret cu toate puterile Triplei Înţelegeri încheiat la 17 august 1916, prin care ni se asigura la încheierea păcii dreptul de a alipi Bucovina, Banatul, Maramureşul, Crişana şi toată Transilvania, până la o linie care mergea de la Debreţin la Seghedin, pornind de la faptul că până în secolul al XVIII-lea, populaţia majoritară la est de Tisa era românească, conferinţa a adoptat la 23 mai 1918 o soluţie de compromis, care este în liniile ei mari cea de astăzi, care este şi nedreaptă şi rea. Ea are marele dezavantaj, că nu ne-au fost acordate nici măcar judeţele Vârşeţ şi Alibunar cu o majoritate indiscutabilă românească. Graniţa a fost deplasată cu 20-30 km spre est, pe considerentul că Belgradul, capitala Iugoslaviei, se află prea aproape de hotarul românesc. Se punea problema mutării capitalei Serbiei. Alte popoare, în perioada interbelică, au realizat-o însă: turcii au mutat capitala de la Constantinopol la Ankara, în mijlocul podişului Anatolian; brazilienii au clădit o capitală nouă, tot pe un podiş, la Brazilia, în interiorul ţării; ruşii au mutat capitala de la Petrograd la Moscova.
Astfel au rămas pe teritoriul Serbiei peste 400.000 de mii de români, din care 100.000 de mii în Banatul de Sud şi 300.000 în vechea Serbie, pe Valea Timocului şi Craina. Datorită amplasării excentrice a Belgradului, jumătate din teritoriul Banatului, partea cea mai fertilă a rămas pe nedrept în stăpânirea sârbilor.
În susţinerea revendicării integrale a acestui ţinut românesc, prezentată de I.C. Brătianu, la Conferinţa Păcii, România s-a confruntat cu rezistenţa unor reprezentanţi ai Puterilor Aliate, care erau foarte puţin documentaţi în chestiunile româneşti şi pretindeau că Statul Român ar deveni prea puternic dacă i s-ar atribui întreg teritoriu al Banatului. Deosebit de ostil, ne-a fost evreul LANSING, ministrul de externe al Statelor Unite la Conferinţa de Pace, care, invocând, argumente etnografice rău întrebuinţate, fiind puţin documentat, cerea chiar şi retrocedarea Cadrilaterului.
Apariţia americanilor la Conferinţă, a făcut ca hotarele promise României să sufere ştirbiri simţitoare şi foarte păgubitoare intereselor şi viitorului neamului românesc. Asfel, neamul românesc din Banatul de Sud a fost ameninţat să piară. Românii s-au bucurat de puţine libertăţi democratice, autorităţile sârbeşti determinându-i să părăsească ţara. În anii ’50-’60, românii din Banatul de Sud au emigrat în masă peste ocean. Astăzi numai în oraşele New York, Chicago, Detroit şi Hollywood, trăiesc peste 40.000 români din Iugoslavia. Ei se străduiesc să menţină comunităţile etnice, tradiţiile, folclorul, limba, să-şi crească copiii în cultura românească şi se gândesc la România.
Sârbii au făcut o extraordinar de mare greşeală. Au gonit românii din Banatul de Sud şi în locul lor au adus sârbii din provincia Kosovo, acum culeg roadele. În Kosovo acum populaţia majoritară este albaneză. Recent provincia Kosovo şi-a declarat independenţa.
Experienţa trecutului ne învaţă să fim prudenţi, pentru că nu trebuie uitată atitudinea sârbilor din România, cât şi a sârbilor şi ungurilor din Banatul de Sud, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, care luptau pentru autonomia Banatului românesc şi chiar desprinderea lui de Statul Român. Aşa a început baia de sânge românesc în decembrie 1989.
În timpul conferinţei de pace (19 ianuarie 1918), baronul Eduard Rotschild şi soţia sa, i-au invitat pe Take Ionescu şi pe Adina Ecaterina Olmazu, să petreacă o vacanţă împreună în localitatea Chamonix din Munţii Alpi. Adina Olmazu, după moartea lui Take Ionescu s-a casatorit cu evreul polonez Woroniecki. Cine este această femeie? De unde venise? Ce origine etnică avea? studii, profesia? (vezi cartea Take Ionescu de Vasile Netea). Alexandra Ecaterina Olmazu s-a nascut in Bucuresti la 18 septembrie 1891 si a decedat la 3 august 1975 la Bucuresti. Este revoltator ca acest evreu comano-gagauz POPESCU NASTA CALIN MIRCEA, a depus urna cu cenusa a Adinei Alexandra Korybut Woronecki in incinta Mausoleului lui Take Ionescu din Sinaia. Un lucru extrem de neplacut si chiar ofensator la adresa memoriei lui Take Ionescu este faptul ca acest evreu cumano-gagauz a amplasat bustul Adinei Olmazu alaturi de bustul marelui politician in incinta mausoleului (vezi articolul „Profanarea Mausoleului lui Take Ionescu din incinta Manastirii Sinaia” din Ziarul Tricolorul Nr. 1061, luni 17 Septembrie 2007). Adina Olmazu a fost casatorita cu evreul polonez Korybut Woronecki timp de 47 de ani. Adina s-a casatorit cu Woroniecki in anul 1928. Ea mai fusese maritata inainte, cu un domn Cordescu, fost Camburas de care divortase. Acest Cordescu este inmormantat alaturi de : Florica Cordescu (1913-1965) – casatorita cu Jebeleanu; Marcela Cordescu (1915-1984), casatorita cu Vladimir Colin; Eugen Jebeleanu (1911-1991); Colin Vladimir (1921-1991) fiul lui Ella Pauker; Maria Camburas (1877-1964) – figura 114 din parcela scriitorilor – Cimitirul Bellu Ortodox. Culmea ironiei, mormantul scriitorului MIHAI UNGHEANU (1931-2009), este alaturi de mormitele acestor alogeni. Şi acum a apărut un pretins descendent al Adinei Olmazu, un oarecare POPESCU CĂLIN MIRCEA NASTA şi vrea să intre în posesia averilor lui Take Ionescu, individul neavând niciun drept. Din ce ţară a venit şi cine este de fapt acest individ? El este născut în Bucureşti în anul 1921. În prezent locuieşte în Bucureşti, str. Frederic Chopin nr.13, scara A, apart.2, parter, sector 1. Prin Hotărârea Curţii Europene pentru drepturile Omului STRASBOURG, din 7 ianuarie 2003, POPESCU CĂLIN MIRCEA NASTA a câştigat imobilul revendicat din str. Arh. Mincu nr.19, clădire care este proprietatea Academiei Române, unde a funcţionat o secție a Muzeului Naţional de Artă, vila lui Take Ionescu din oraşul Sinaia, Aleea Molomat nr.2 (la 200 m depărtare de Mănăstirea Sinaia), unde a funcţionat doi ani căminul de copii „30 Decembrie” şi muzeul Take Ionescu, a fost revendicată şi câştigată tot de Popescu Căln Mircea Nasta şi ginerele lui Georgescu Dan George. În această vilă (de fapt un castel cu o curte de 6500mp) erau 2 camere: biblioteca şi muzeul familiei Take Ionescu, iar în restul camerelor destul de numeroase funcţiona căminul de copii „30 Decembrie”. La câteva zile după ce a câştigat acest imobil, POPESCU CĂLIN MIRCEA NASTA şi ginerele lui GEORGESCU DAN GEORGE, au vândut întreg imobilul sportivului Rednic Mircea. În limba bulgară cuvântul Rednic înseamnă un om obişnuit, simplu, prost. Copii în nr de aproape 70 au fost alungaţi în stradă. Incredibil! Ce ruşine pentru primarul oraşului Sinaia, care l-a ajutat pe acest individ, evreul cumano-gagauz Popescu Călin Mircea Nasta (ce nume neaoş românesc) să intre în posesia acestui imobil.
În prezent, acest individ, Popescu Călin Mircea Nasta, a revendicat și câștigat și imobilul din str. Take Ionescu nr.25 Bucureşti, unde funcţionează Institutul de Etnografie şi Folclor din cadrul Academiei Române. Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia Civila irevocabila, nr. 743 din 9 Iunie 2011, atribuie reclamantului Popescu Nasta Calin Mircea, imobilul situat in Bucuresti, Str. Take Ionescu, nr. 25, sector 1, fosta Str. Atena nr. 25 – imobil care fusese vandut Statului Roman, respectiv Ministerului Justitiei de Adina Ecaterina Woroniecki, la 16 iulie 1940, prin decretul – lege nr. 2103 (rog vedeti Monitorul Oficial (parte II) Nr. 163 din Iulie 1940). Urmează ca Institutul de Etnografie şi Folclor să evacueze imobilul. Este incredibil! Academia Română s-a lăsat jefuită de aceşti indivizi alogeni. Nu cumva anumite persoane din Academia Română sunt implicate în acest jaf? Înainte de moarte, TAKE IONESCU a făcut un testament în care este scris clar: „Las întreaga mea avere, mobilă şi imobilă, fără nicio rezerva, oriunde s-ar afla în ţară sau străinătate, Academiei Române” Se va găsi vreodată vreun om care să aibă demnitatea, curajul , mândria să şteargă această ruşine a neamului românsc? Cine este acest individ, ce origine etnică are, de unde a venit, ce calitate procesuală are, cine este în spatele lui????? Popescu Călin Mircea Nasta nu are niciun grad de rudenie cu Adina Olmazu, ci doar a îngrijit-o circa 6 luni înainte de moarte. Un „gigolo” care a pus mana pe actele famailiei Ionescu. În ziua de 21 martie 2013 la Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila, are loc procesul pentru executare silita si evacuare a Institutului de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu” din imopbilul situat in Str. Take Ionescu, nr. 25, Sector 1, Bucuresti – Dosar nr. 4206/3/2012.
Cum a intrat WORONIECKI ADINA in posesia averii lui Take Ionescu este un mister. Dar si mai mare mister este, cum a intrat acest “anonim” in posesia averii lui Ecaterina Woroniecki (cunoscută sub pseudonimul Adina). Nici nu era posibil, pentru ca Take Ionescu avea frati, avea nepoti. Unul din nepotii lui Take Ionescu, colonelul IONESCU V. VICTOR, baiatul fratelui lui Take Ionescu, ambasador in Portugalia si general, IONESCU VICTOR inainte de deces a spus: nu am intalnit in viata mea o mai mare hoata ca aceasta Adina. El a fost ajutata de mafia evreiasca sa intre in posesia tuturor bunurilor care au apartinut familiei Ionescu. Aproape sigur ea avea origine evreiasca !!!
Ar fi o crima si o mare rusine pentru Statul Roman ca imobilul care a apartinut lui Take Ionescu si unde functioneaza in prezent Institutul National de Etnografie si folclor sa fie insusit de un evreu cumano – gagauz, strain de Neamul Romanesc, strain de orice urma de respect fata de patrimoniul material si spiritual al tarii si mai ales care nu are nici un drept de mostenire. Astfel vor disparea Romania ca stat si poporul roman ca natiune. Vorba profesorului Petre Tutea „Neam de tampiti ce suntem. Am avut mila de alogeni. Ne meritam soarta.” Profesorul Nicolae Iorga a fost mai precis si mai categoric : „ Un popor ridicol si criminal de tolerant”.
Lasă un răspuns