Capul prefectului de Covasna oferit de Ponta UDMR-ului…

Premierul Victor Ponta transmite un mesaj foarte clar de susținere a atitudinii sfidătoare a liderilor UDMR la adresa legilor și Constituției României

Astăzi a devenit oficial ceea ce știam că se va întâmpla de mai multe zile. Premierul Victor Ponta a semnat hotărârea prin care prefectul județului Covasna, dr. Codrin Munteanu, este numit  secretar general al Ministerului Apărării Naționale, locul lui fiind luat de către Marinescu Dumitru, fostul primar al comunei Vâlcele.

Evident, mutarea lui Munteanu de la conducerea Prefecturii Covasna servește UDMR care încă de la numirea acestuia în funcție s-a manifestat violent împotriva acestuia, mai ales prin vocile președintelui UDMR Covasna, Tamas Sandor, și a președintelui UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad Andras. “Încă de la numirea sa am spus că nu a fost o alegere potrivită. Vorbim despre o persoană care dezbină comunitatea locală formată din români şi maghiari. Am resimţit încă de atunci şi s-a confirmat în activitatea sa din ultimele şase luni că a făcut destule pentru a spori conflictele inter-etnice din zonă. Schimbarea lui din funcţie este de bun augur pentru dezvoltarea judeţului şi pentru atmosfera generală de aici. Se confirmă ceea ce ştiam despre domnul premier, că îşi doreşte ca într-un final să se detensioneze relaţiile dintre Bucureşti şi Ţinutul Secuiesc” a declarat în urmă cu câteva zile președintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, citat de Jurnalul Național.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş s-a pronunțat acum două zile, printr-un comunicat de presă, în legătură cu acest subiect: ”În acest context, cu atât mai de neînţeles, pentru toţi locuitorii de bună credinţă ai judeţului Covasna, este iminenta înlocuire din funcţie a prefectului Codrin Munteanu, doctor în drept administrativ, cunoscut pentru profesionalismul său şi pentru exigenţa dovedite în aplicarea prevederilor legale. Motiv pentru care solicităm primului ministru al Guvernului României, Domnului Victor Ponta, ca în conformitate cu declaraţiile făcute la Adunarea Populară a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş de la Topliţa, din 20 martie 2010, dar şi cu promisiunile USL din recent încheiata campanie electorală, să îl menţină în funcţia de prefect al judeţului Covasna pe Domnul Codrin Munteanu, garant al asigurării ordinii publice şi a legalităţii în judeţul Covasna. Înlocuirea din funcţia de prefect a Domnului Dr. Codrin Munteanu nu îmseamnă altceva decât încă un pas înapoi pe care guvernaţii României contemporane îl fac în faţa pretenţiior extremismului maghiar, care s-a şi grăbit să sărbătorească o nouă victorie obţinută în lupta cu “şovinismul românesc”.

După ce în martie 2010 Victor Ponta afirma răspicat, la adunarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş de la Toplița, că ”Ţinutul Secuiesc nu e România pentru că Ţinutul Secuiesc nu există!”, Ponta s-a răzgândit și transmite un mesaj cât se poate de clar că așa-zisul ținut secuiesc există și că Guvernul României negociază cu reprezentanții săi.

Dacă în județul Harghita actualul prefect Andrei Adrian-Jean, fostul cărăuș al diplomatului deputatului Mircea Dușa, actual ministru al Apărării, menține ”echilibrul” prin refuzul ostentativ și repetat de a aplica legea și a combate ilegalitățile UDMR, în Covasna Munteanu a nemulțumit UDMR prin acțiunile sale prin care a încercat și reușit respectare legii și a Constituției României. Evident, acest lucru a deranjat UDMR care a făcut presiuni pentru schimbarea lui și aducerea unui prefect pe placul UDMR.

Rezolvarea problemei prefectului de Covasna a venit pe filiera Mircea Dușa – Verestoy Attila. Exact ca pe vremea comuniștilor, Munteanu este ”promovat” și trimis în surghiun la București pentru a se face pe plac UDMR. Lui Munteanu i se face o ofertă pe care nu o poate refuza (iar dacă o refuză zboară din sistem) iar UDMR își instalează un prefect pe placul său care să închidă, din nou, ochii la toate ilegalitățile comise de primarii UDMR și PCM (l-au găsit în persoana unui individ despre care voi scrie în zilele ce urmează).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*