Semnal editorial şi publicistic: Mitropolitul Antonie Plămădeală – Privire asupra Bisericii

Născut la 17 Noiembrie anul 1926 la Stolniceni – Lăpuşna în Basarabia, a urmat studii medii seminariale la Chişinău şi din anul 1944, datorită refugiului, la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, pe care îl absolvă în anul 1945 după care urmează Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, până în anul 1948 când, datorită hărţuielii la care a fost supus din partea puterii politice de atunci, care era prigonitoare  a tuturor valorilor spirituale autentice româneşti, a fost nevoit ca ultimul an universitar să-l facă la Sibiu iar examenele şi lucrarea de Licenţă să le susţină la Institutul Teologic de grad Universitar din Cluj Napoca. În toată această perioadă a trebuit să fie un fugar, să se adăpostească pe unde a putut datorită prigonitorilor acestui veac care au fost comuniştii, în viziunea cărora tânărul Leonida Plămădeală constituia un real pericol pentru clasa politică de atunci şi, mai ales pentru clasa muncitoare de atunci ce se afla în plină dezvoltare!…

A fost prigonit aşa cum au fost atâţia alţii, contemporani ai săi – mari şi autentice personalităţi ai vieţii politice, religioase şi culturale şi care aşa au rămas şi vor rămâne în conştiinţa urmaşilor şi a posterităţii!… În acelaşi an – 1949 – va fi tuns în monahism la Mănăstirea Prislop de către marele Duhovnic Arsenie Boca, naş de călugărie fiindu-i Monahul Daniil – Sandu Tudor – iniţiatorul şi conducătorul mişcării spirituale – Grupul „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, grupare din care a făcut şi el parte, aceasta fiind ultimul bastion duhovnicesc ce a mai rezistat câţiva ani împotriva ideologiei atee comuniste dar care a fost distrus de către aceştia, toţi membrii ei fiind închişi pe motiv că ar fi constituit o mişcare conspirativă şi subversivă împotriva noului stat român muncitoresc!… Şi Mitropolitul Antonie a împărtăşit aceeaşi soartă fiind judecat în contumacie la şapte ani de temniţă grea, prins şi arestat în anul 1954 la 14 Octombrie, la Iaşi!…

Până atunci s-a ascuns pe unde a putut, ştiind că este urmărit de securitate, a peregrinat la Mănăstirile Crasna – Gorj şi Slatina – Suceava, unde a fost hirotonit preot în anul 1953, acolo cunoscând câţiva dintre marii duhovnici ai Bisericii noastre cum ar fi Arhimandriţii Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc şi Petroniu Tănase!… Între timp se înscrie la Cursurile de Doctorat ale Institutului Teologic din Bucureşti, dar va veni cumplitul an 1959 când datorită Decretului 410 va fi scos şi din monahism, din cler şi exmatriculat de la doctorat!… După aceea a fost o perioadă de mai mulţi ani, muncitor necalificat la o întreprindere de mase plastice din Bucureşti, căci era o persoană vizată spre „recuperarea ei” deoarece avea „tinichele de coadă” dar iată că va veni izbăvitorul an anul 1968 când Patriarhul de atunci al Bisericii, de pie memorie Iustinian Marina îl va lua sub ocrotirea sa angajându-l secretar la Institutul Teologic din Bucureşti şi în toamna aceluiaşi an îi va procura o bursă de studii pentru Heytropp College” de la Oxford apoi Londra, unde în anul 1971 va fi declarat Doctor în Teologie, urmând ca în anul 1972 să-i fie echivalat şi recunoscut doctoratul şi la Institutul Teologic de grad Universitar din Bucureşti!…

La sfârşitul anului 1970 şi la începutul lui 1971 va fi numit, respectiv hirotonit de către acelaşi vrednic patriarh, Episcop Vicar Patriarhal cu titlul de Antonie Ploieşteanul, fiind însărcinat a conduce departamentul relaţii externe bisericeşti, participând în această calitate, la foarte multe conferinţe şi simpozioane în străinătate, fiind membru a numeroase delegaţii ale Bisericii şi făcând parte din diferite comisii şi organisme internaţionale bisericeşti, căci a fost un pionier al dialogului şi a mişcării ecumenice autentice!… Totodată, între anii 1971 – 1974 a fost şi Rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti…

După doi ani de episcopat la Buzău, între anii 1980 – 1982, iar la 7 Februarie anul 1982 este întronizat la Sibiu – Mitropolit al Transilvaniei şi Arhiepiscop al Sibiului unde a păstorit duhovniceşte timp de peste 23 de ani, perioadă în care a scris foarte multe studii, articole şi mai ales cărţi de o nepreţuită valoare, a organizat şi, mai ales, a dezvoltat învăţământul teologic, a ctitorit şi rectitorit foarte multe biserici şi mănăstiri şi aici, la loc de frunte trebuie amintită mănăstirea dragă inimii sale de la Sâmbăta de Sus – al cărei cel de-al treilea ctitor este, după Domnitorul şi Sfântul Constantin Brâncoveanu şi după vrednicul înaintaş al său pe scaunul de la Sibiu – Mitropolitul Nicolae Bălan, de la a cărui moarte s-au împlinit zilele acestea 55 de ani!… În toată această perioadă a fost foarte activ pe plan teologic şi ecumenic, contribuind foarte mult la dezvoltarea relaţiilor interbisericeşti, interconfesionale şi interreligioase!… Datorită tuturor acestor calităţi şi merite, din anul anul 1992 a fost membru al Academiei Române şi al Academiei Republicii Moldova, de asemenea, la 12 Octombrie anul 1998 a primit Titlul Academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, iar în anul 2002 pe cel al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu!… Nu pot să uit faptul că, în mare parte, i se datorează reînfiinţarea – la 12 Decembrie anul 1992 – (a) Mitropoliei Basarabiei, neuitând, astfel, nici o clipă, locurile sale natale încărcate de istorie, cultură şi spiritualitate tot românească!…

Cu alte cuvinte, viaţa Mitropolitului Antonie Plămădeală „este mărturie vie a lucrării creştinului purtător al darurilor Sfântului Duh, în Biserică, prin slujirea arhierească. Pe lângă toate actele de cinstire, de aducere aminte şi de comemorare a unei personalităţi de excepţie, ierarhul Antonie rămâne pentru posteritate viu şi după moarte, tocmai pentru că a ştiut să lucreze şi să dăruiască altora, ca şi Domnului Însuşi, nu pentru vremelnicie, ci pentru eternitate. El a unit armonios râvna pentru cunoaşterea şi mărturisirea dreptei credinţe cu jertfirea de sine, în timpuri rele ori bune, dara s-a străduit, în Biserică, să rămână exemplar, viu şi pilduitor, părinte sufletesc şi dascăl competent, prelungind, astfel, existenţa sa în dragostea şi în recunoştinţa fiilor săi duhovniceşti, ale slujitorilor bisericeşti, ale cinului monahal, ale intelectualilor şi în evlavia tuturor credincioşilor, cărora le-a presărat în suflete „cu timp şi fără timp” „seminţele” credinţei, în „Tâlcuri noi la texte vechi”, temeiuri ale faptelor nemuritoare.

Altfel spus, de copil, în familie, a primit crucea Domnului nostru Iisus Hristos: era seminarist în timpul refugiului din Basarabia. Apoi a primit „botezul” în monahism, la 14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci, iar la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a plecat „Dincolo”! Vlădica Antonie şi-a aşezat crezul lucrării spirituale şi liturgic – misionare în „ogorul” sufletesc al poporului şi în viul „Bisericii slujitoare” strămoşeşti. El s-a remarcat prin unirea credinţei şi a culturii într-un tot organic, aşezat în „Calendarul de suflet şi de inimă românească”. Şi înscris înaintaşii cu veneraţie în ceata „Dascălilor de cuget şi simţire românească”. A slujit „sub vremi”, biruind cu Hristos chiar şi când i-a fost hărăzit temporar, să guste „Trei ceasuri” din iadul temniţelor, luptelor, frământărilor, ispitelor şi suferinţelor omeneşti, toate acestea sumate demn şi credincios, semn al purtării Crucii izbăvitoare. S-a identificat cu cei curajoşi, cu cei luptători şi cu cei „înviaţi” de Dumnezeu din cazne şi din primejdii. În acest sens, el a fost permanent conştient de importanţa şi de rolul vital al direcţiei duhovniceşti în viaţă, ca antidot la dezorientarea şi necazurile din viaţa socială. Aparţinând trup şi suflet familiei sacre – Biserica, ucenic al cuvioşilor noştri Părinţi Paisie Olaru şi Cleopa Ilie, iar în Teologie discipol al Părintelui Dumitru Stăniloae, el a fost chemat la arhierie de providenţialul Patriarh Iustinian Marina.

Pentru că a ucenicit real şi duhovniceşte, şi cultural, şi bisericeşte, şi social, a devenit la rându-i, dascăl şi părinte, păstor şi mentor, aşezat de acum pe aceleaşi file ale „Calendarului de inimă românească”… Întrucât toată viaţa a slujit „Biserica din mers”, cu credincioşie, cu demnitate, cu vrednicie şi realism, atent la „luminile” nestinse ale sfinţilor şi ale oamenilor mari, el însuşi a lăsat lumină multă, atât prin valoroasa lui operă teologică, istorică şi culturală, în ctitoriile bisericeşti, dar mai ales în viaţa ucenicilor şi a fiilor săi duhovniceşti” – după cum mărturiseşte Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Casian Crăciun Arhiepiscopul Dunării de Jos (unul dintre ucenicii săi mult iubit) în „Prefaţa” acestei cărţi – mărturii şi document, ce poartă titlul sugestiv „De la Melchisedec Ştefănescu, la Antonie Plămădeală”.

Prin urmare, „cel ce a readus la lumină marii înaintaşi în slujirea binelui din istoria bisericii şi a neamului a devenit, iată, el însuşi, o mărturie personală luminoasă a omului lui Dumnezeu, care ne vede de „Acolo”, aşa cum şi noi îl vedem, cu smerenie şi cu recunoştinţă, în Biserică şi în lucrarea noastră, pe „ctitorul” de oameni – Mitropolitul Antonie Plămădeală. Între cei îl simt şi îl iubesc permanent, viu în lucrarea bisericească, sunt arhierei, cuvioşi şi cucernici părinţi, tineri şi nenumăraţi credincioşi” (IPS Dr. Casian Crăciun – pag. 7).

Aşadar, prezenta carte apare ca o mărturie vie a dăinuirii Mitropolitului de pie memorie Dr. Antonie Plămădeală al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, dascăl şi misionar prin chiar scrisul său, pentru a i se prelungi, şi în acest mod, atât pasiunea, cât şi lucrarea sa în Biserica pe care a iubit-o şi o iubeşte şi de „Dincolo!” Ea nu-i scrisă de alţii despre sine, ci chiar de către autor (alcătuită fiind din studii, articole, eseuri, evocări, atitudini şi câteva interviuri, împărţite şi structurate în patru secţiuni: I. Rugăciune. Teologie. Spiritualitate, II. Preoţie. Pastoraţie. Misiune, III. Istorie. Cultură. Educaţie creştină, IV. Mitropolitul Antonie – păstor, teolog, dascăl (evocare şi portretizare) ), despre problemele şi despre provocările cu care ne confruntăm noi, astăzi, ca şi el, în timpul său. Cu alte cuvinte această carte (lucrare) este o reeditare a unor dintre cele mai actuale şi profunde texte presărate în bogata sa operă şi intitulată semnificativ: „Privire asupra Bisericii”. Ca titlu al volumului de faţă a fost preluat titlul unui articol al ierarhului, tocmai pentru a răspunde mai bine, mai clar mai limpede sau mobilizator, la unele dintre exigenţele slujirii în Biserică, şi astăzi tot „din mers!” Acum, la împlinirea a şapte ani de la naşterea sa în Împărăţia cea Cerească şi Veşnică „Mitropolitul Antonie Plămădeală ne readuce aminte că nu ne-a părăsit. De aceea nici noi nu-l uităm, pentru că ne-a dăruit mult. Aşa rămâne viu, prin puterea exemplului şi a iubirii sale curate şi autentice faţă de Biserică, căci iubirea lui Iisus Hristos pentru lume este mai tare decât moartea! Cei l-a cunoscut se vor bucura de acest dar de suflet (adică această carte), iar cei ce abia acum îl descoperă – tineri teologi şi generaţia de astăzi din Biserică, vor avea ocazia şi bucuria întâlnirii cu un model de slujire, de iubire de Dumnezeu şi de identificare, „trup şi suflet”, cu Biserica – „maica neamului românesc” (IPS Dr. Casian Crăciun – pag. 8).

Reperele biobibliografice, alcătuite de către Părintele Dr. Lucian Petroaia – Consilier Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, întregesc şi rotunjesc această carte, care se dovedeşte a fi o sinteză, un „manual” de suflet, cuget şi simţire românească, pentru minte, inimă, slujire şi misiune, pentru dimensiunea istorică a culturii bisericeşti, pentru binefacerea educaţiei creştine la „Şcoala mitropolitul Antonie” – păstor, dascăl, şi om al lui Dumnezeu, care priveşte de „Dincolo” spre noi. Împreună îl vedem cu el, şi noi, pe Iisus Hristos Domnul, dăruindu-i lumină şi odihnă fericită, la şapte ani de la plecarea dintre noi, cei ce-l cinstim cu credincioşie, loialitate şi fidelitate, precum ne-a învăţat şi cu cuvântul, şi cu fapta şi cu viaţa. De aceea, lucrarea de faţă „este o modestă formă prin care noi, cei de astăzi, încercăm să arătăm Mitropolitului Antonie Plămădeală recunoştinţa unei generaţii care nu a avut şansa de a cunoaşte mai bine astfel de oameni, mari la suflet, mari la sfat, mari prin viaţa şi prin lucrarea lor.” (Pr. Dr. Lucian Petroaia – Consilier eparhial).

Aidoma unei icoane vii, viaţa, opera şi valorile sfinte, culturale, istorice, de suflet şi de inimă, rămân testamentul său de iubire jertfelnică faţă de Biserică şi faţă de neam. Cât a trăit pe pământ, şi-a cinstit înaintaşii săi şi i-a evidenţiat mereu pe străluciţii ctitori de viaţă, de cultură şi de valori sfinte, sacre şi perene, în istoria bisericii, iar acum posteritatea îl pomeneşte şi îl comemorează cu dragoste, preţuire şi profundă recunoştinţă. Îl lasă în „lumina realităţilor”, cum spunea adesea, în evidenţa faptelor lui concrete, consistente şi punctuale iar nu a vorbelor despre el sau despre lucrarea sa… Astfel de ,,lumini”, prin exemplul dăruirii în viaţă, dăinuiesc atât în evlavia şi lucrarea urmaşilor, a ucenicilor şi a beneficiarilor muncii lor, cât şi prin mila şi bunătatea lui Dumnezeu, care ne-a oferit astfel de părinţi spirituali, păstori şi mărturisitori ai Crucii, dar şi ai Învierii Sale, precum neuitatul Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*