Octombrie 1956 – Ecouri mureșene ale revoluției anticomuniste din Ungaria

Sediul din Târgu-Mureș al fostei SecuritățiEvenimentele din Ungaria din octombrie 1956 – prima “defecţiune” majoră din lagărul comunist – sunt de acum binecunoscute, şi ca atare nu voi insista asupra lor. Ele au reverberat însă puternic în Transilvania, inclusiv la Târgu-Mureş şi în general în zona Mureşului, generând mişcări de protest anticomuniste din partea românilor şi maghiarilor din zonă, dar fără a se putea însă concretiza în acţiuni de mare anvergură. Insuccesul acestor mişcări s-a datorat în primul rând capacităţii prompte de reacţie a Securităţii mureşene, dar şi unei pregătiri insuficiente a acţiunilor anticomuniste din partea grupurilor implicate şi nu în ultimul rând, lipsei de cooperare între organizatorii români şi cei maghiari, întrucât respectivele grupuri s-au organizat pe criterii etnice. PCR cunoştea situaţia reală din Transilvania, fiind foarte bine informat de starea de spirit din provincie şi aici trebuie arătat faptul că la momentul respectiv, 1956, existau încă resentimente puternice între români şi maghiari, toate acestea venind dintr-o istorie recentă şi destul de încărcată. Studiind o parte din documentele aflate în evidenţa Arhivelor Naționale – Direcţia Judeţeană Mureş, referitoare la momentul 1956 în zona Mureșului, am identificat trei grupuri de rezistenţă anticomuniste: grupul Faliboga, un grup românesc, și grupurile Kelemen, respectiv grupul Veres, ultimele două fiind grupuri maghiare. Un caz ceva mai aparte a fost cel al grupului Fodor,  tot un grup maghiar, arestat însă în 1957 și care potrivit documentelor pe care le-am cercetat – aflate tot la Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale – face referire și la activitatea anticomunistă, dar și antiromânească, a episcopului romano-catolic Marton Aron.

Cazul Faliboga – moment din rezistenţa anticomunistă mureşeană

Începută în noiembrie 1956 şi terminată şapte luni mai târziu, ancheta desfăşurată de Procuratura Militară din Târgu-Mureş în cazul Faliboga s-a soldat cu 70 de arestări. În cadrul procesului care s-a desfăşurat la Sibiu, Ion Faliboga, Gheorghe Maier şi Ioachim Vlad, consideraţi conducătorii grupului, au fost condamnaţi la moarte. Ceilalţi 67 de inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse variabile, dar au beneficiat cu toţii de graţierea acordată de Dej în 1964. Mulţi dintre ei n-au mai apucat însă amnistia, dar cei care au avut şansa să se întoarcă din puşcării s-au simţit marginalizaţi într-o societate care, volens-nolens, acceptase compromisul cu comunismul. Şase procurori militari de la Procuratura Militară din Târgu- Mureş şi doisprezece anchetatori penali de securitate de la UM 0421 din Târgu-Mureş (vezi anexa 1), s-au ocupat de instrumentarea acestui caz cu ramificaţii în foarte multe localităţi din ţară, dar în mod deosebit în Transilvania. Cadre didactice, funcţionari, foşti militari, foşti magistraţi, personal CFR, medici, chiar şi agricultori[1], au fost atraşi în cadrul acestei mişcări conduse de Ioan Faliboga, avându-i drept adjuncţi pe Gheorghe Maier şi Ioachim Mocanu. Mişcarea, al cărei embrion se formase încă din 1954, îşi propusese la început rezolvarea unor revendicări salariale, pentru domeniile pe care membrii ei, prin profesiile lor, le reprezentau. În timp însă, potrivit actelor de acuzare existente la dosarul cauzei, baza trimiterii celor 70 de inculpaţi în judecata Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, această mişcare se radicalizase, mergând chiar până la a concepe un plan de răsturnare a regimului.  Radicalizarea programului şi a planului conceput de membrii mişcării avusese loc sub influenţa evenimentelor ce se aflau în plină desfăşurare în Ungaria, în octombrie 1956. Mişcarea de rezistenţă anticomunistă condusă de Ioan Faliboga, pe care Securitatea a denumit-o poate puţin cam pretenţios Comitetul Naţional de Eliberare, era însă în atenţia organelor de represiune încă de la înfiinţare – anul 1954 – ele ajungând în 1956 să fie la curent cu toate hotărârile importante care se luau, cu ultimele recrutări care se făceau şi cu sarcinile pe care le avea fiecare membru.

Acuzaţii deosebit de grave 

”Rezultă probe suficiente că Faliboga Ioan, scria în referatul său lt.maj. de securitate, anchetator penal Mircea Onea, a organizat în Târgu-Mureş o organizaţie contrarevoluţionară, cu ramificaţii într-o serie de localităţi ale Regiunii Autonome Maghiare, oraşul Stalin (Braşov, n.a.), Timişoara, Bucureşti, etc., unde a recrutat elemente şi în care scop a ţinut la domiciliul său, începând din 1955, o serie de întruniri clandestine cu elemente din conducerea acesteia…”. În acelaşi raport, Onea mai scria: “…În ultimul timp, datorită evenimentelor internaţionale (cele din Ungaria, n.a.), Faliboga a luat măsuri pentru formarea unor aşa-zise “comitete”, între care a şi format un “Comitet Militar”, în a cărui componenţă au intrat o serie de foşti ofiţeri, membrii ai organizaţiei contrarevoluţionare, în scopul ca la momentul oportun să treacă la atacarea depozitelor de muniţii pentru înarmarea organizaţiei şi astfel să acţioneze în vederea schimbării formei de guvernământ în R.P.R.” În cuprinsul referatului său, lt.maj. Onea făcea referiri exprese şi la acuzatul Maier Gheorghe: “Faliboga şi Maier au completat manifestul contrarevoluţionar pe care după multiplicare, proiectau să-l difuzeze în rândul populaţiei, odată cu declanşarea acţiunii…Maier Gheorghe şi fiul său Alexandru şi-au asumat obligaţia de a-l multiplica şi a-l traduce şi în limba maghiară şi de a lua legătura cu elemente reacţionare din rândul populaţiei maghiare pentru a le atrage de partea lor. Maier Gheorghe mai trebuia să prezinte şi o informare asupra stării de spirit a armatei precum şi a atitudinii lor faţă de evenimentele din Ungaria, urmărindu-se în acest scop atragerea în mişcare  a unor ofiţeri activi. În acest scop, Maier i-a indicat lui Faliboga să ia legătura cu soţia unui ofiţer activ din garnizoana Târgu-Mureş. Într-un alt act de acuzare împotriva conducătorului grupului, respectiv a lui Ioan Faliboga, act întocmit în februarie 1957, Securitatea menţiona: “…atunci când urmau să treacă la acţiune pentru acapararea puterii de stat, primele obiective care trebuiau să fie ocupate erau instituţiile de stat ca Sfaturile Populare, Poşta, etc. Tot în acest scop s-a convenit ca Faliboga Ioan împreună cu Petcu şi Sofron Grigore prin învinuita Bogdan Maria, să ia legătura cu una din ambasadele imperialiste pentru susţinerea organizaţiei în acţiunea sa”. Pe actele de acuzare care li s-au adus la cunoştinţă, aflate la dosare, am văzut semnăturile lui Faliboga, Maier, Vlad şi multe altele. Semnături clare, citeţe, deloc tremurate, poate chiar puţin studiate. Cea a lui Faliboga este uşor înflorată, cea a lui Gheorghe Maier sigură, apăsată. Nici una nu trădează starea sufletească prin care treceau acuzaţii şi nici metodele de anchetă care li se aplicau de către Securitate.

Respectarea formalităţilor birocratic

Timp de aproape şapte luni, un numeros colectiv de anchetă format din ofiţeri de justiţie şi de securitate au lucrat la instrumentarea acestui caz. Aşa cum reiese şi din depoziţia (anexată) a lui Alexandru Maier, medic pensionar, unul din condamnaţii din grupul Faliboga şi care în prezent trăieşte la Târgu-Mureş, anchetele erau deosebit de dure. N-au lipsit violenţele verbale, dar mai ales cele fizice. Uzura morală şi fizică la care erau supuşi cei acuzaţi şi care se aflau reţinuţi în fostul celular al Securităţii din Târgu-Mureş, de pe strada Bradului, era accentuată de starea de nesomn ei fiind anchetaţi atât noaptea, cât şi ziua de cei 12 anchetatori penali de securitate, anchetatori care însă se schimbau la ore fixe. Trebuie menţionat faptul că anchetatorii de securitate, împreună cu ofiţerii de justiţie de la Procuratura Militară din Târgu- Mureş, erau preocupaţi de respectarea – cel puţin scriptic – a formalităţilor legate de instrumentarea acestui caz. Se întâmplau însă şi “defecţiuni”, dar consecvenţi principiului latin “Periat mundi, vivat justiţia” (“Poate să piară lumea, dar să triumfe justiţia”), cei puşi să vegheze la respectarea legalităţii comuniste, îi sancţionau aspru pe cei aflaţi în defect. Spre exemplu, în cazul învinuiţilor David Ciubara şi Alexandru Minculescu, lt.maj. de securitate Emil Pârlea depăşise termenul de aducere la cunoştinţă a învinuirilor. Superiorul său direct, lt. col. Mihail Kovacs, şeful Direcţiei Regionale a Securităţii, menţiona într-o adresă trimisă la data de 16 ianuarie 1957 Procuraturii Militare din Târgu-Mureş: “…lt.maj Pârlea a depăşit termenul de punere în vedere a învinuirii prevăzut de procedura penală cu 12 zile, atât la învinuitul Ciubara, cât şi la Minculescu. Faţă de acest anchetator penal de securitate s-au luat măsuri disciplinare pe linie de comandă”. Între atribuţiile Procuraturii Militare din Târgu- Mureş, figura şi verificarea condiţiilor de reţinere şi deţinere din aresturile de unitate şi de garnizoană ale Ministerului Forţelor Armate, dar şi din penitenciarele Ministerului de Interne şi locurile de anchetă ale Securităţii. În aprilie 1957, într-o notă raport întocmită de cpt. de justiţie Gheorghe Mellau – şi el membru în colectivul de anchetă în cazul Faliboga – se menţiona: “…condiţiile din acest arest (cel al Securităţii din Târgu-Mureş unde se aflau reţinuţi membrii grupului Faliboga – n.a.) sunt foarte bune. Arestaţii sunt foarte bine trataţi şi aşteaptă cu nerăbdare să fie judecaţi, condamnaţi şi depuşi în penitenciare”. Umor (tragic) involuntar sau doar cinism brutal?

Grupul Kelemen şi grupul Veres

În Fondul Procuratura Militară din cadrul Direcţiei Mureş a Arhivelor Naţionale am identificat şi două grupuri maghiare anticomuniste. Este vorba de grupul Kelemen şi grupul Veres. Studiind dosarele de trimitere în judecată a acestor două grupuri am putut trage concluzia că acestea două erau grupuri mai puţin organizate decât grupul Faliboga.  Toate cele trei grupuri – constituite însă pe criterii entice – fapt datorat probabil şi unor obiective diferite vizate de acestea, au fost rapid anihilate de Securitatea mureşeană, chiar înainte ca ele să treacă la acţiuni concrete. Grupul Kelemen era format din opt persoane şi urma să acţioneze în zona Sovata şi Reghin, locul unde domiciliau sau lucrau membrii acestuia, iar grupul Veres era format din șase persoane şi urma să acţioneze în zona Sângeorgiu de Pădure, locul de domiciliu al majorităţii membrilor săi. Nici măcar aceste două grupuri nu aveau cunoştinţă unul de celălalt şi cu atât mai puţin de grupul românesc Faliboga. Şi nu cred că este vorba aici de o regulă de bază a conspirativităţii, ci mai degrabă de acţiuni spontane, insuficient elaborate, preconizate a fi un violent protest anticomunist, dar aşa cum am mai menţionat anterior,  pe criterii entice. În actul de trimitere în judecată a membrilor grupului Kelemen se formula ca acuzaţie de bază “activitate subversivă împotriva ordinii democrat- populare şi procurarea de arme”. Se mai arăta faptul că, citez: “odată cu izbucnirea evenimentelor din Ungaria din octombrie 1956, intenţionau să instige populaţia şi să se refugieze în munţi de unde să lupte împotriva regimului”. Şapte din cei opt membrii ai grupului au fost arestaţi în ziua de 28 octombrie 1956, iar Kelemen, conducătorul grupului, a doua zi, pe data de 29 octombrie 1956. În ceea ce priveşte grupul Veres, cei şase membrii ai acestuia au fost arestaţi  în intervalul de timp 22 iunie – 29 iulie 1957. În concluziile de învinuire – baza trimiterii lor în judecata Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj – se specifica că sunt trimişi în judecată, citez: “pentru uneltire şi activitate antisocială şi că aveau ca scop răsturnarea prin violenţă a a regimului de democraţie populară”. De asemenea se mai menţiona faptul că, citez: “în vederea scopului propus, organizaţia subversivă denumită Organizaţia Secretă revoluţionară, prin programul ei îndemna la contrarevoluţie asemănătoare puciului fascist din Ungaria. Membrii organizaţiei subversive îşi întocmeau planurile lor criminale pe baza îndrumărilor ce se făceau de către posturile de radio imperialiste Vocea Americii, Europa Liberă şi Londra…”.  

Presa mureşeană în timpul evenimentelor din Ungaria

Pe tot parcursul evenimentelor din Ungaria, oficiosul comunist de limbă română “Steaua Roşie” din Târgu-Mureş a relatat desfăşurarea evenimentelor, binenţeles în stilul caracteristic perioadei. Mai mult chiar, au fost inserate şi aşa-zise “luări de poziţie” din partea oamenilor muncii din Târgu-Mureş şi din judeţ. “La Târgu-Mureş continuă mitingurile oamenilor muncii, în care sunt dezbătute evenimentele din Ungaria, înfierate acţiunile criminale care au fost puse la cale de reacţiunea imperialistă…”, se relata într-un articol  care avea pretenţia că surprinde adevărata stare de spirit a oamenilor de la Întreprinderea “Textila-Mureş”. “Noi medicii maghiari ai Institutului Medico-Farmaceutic din Târgu-Mureş şi consiliul ştiinţific, ne strângem rândurile în jurul CC al partidului nostru, în frunte cu tovarăşul Gh. Gh. Dej…Suntem convinşi că poporul muncitor maghiar va triumfa şi că forţele întunecate ale contrarevoluţiei vor fi învinse definitiv. Cauza noastră – cauza socialismului – este de neînvins. Urmau cele 42 de semnături pe o declaraţie comună ale unor cunoscute personalităţi maghiare din medicina mureşeană publicate în cotidianul comunist mureşean „Steaua Roşie”, pe data de 5 noiembrie 1956. Se cuvine menţionat faptul că luarea de poziţie a medicilor maghiari din Târgu-Mureş survine abia după intervenţia hotărâtă a trupelor sovietice în Ungaria.  Evident, că nu poate fi vorba de luări de poziţie sincere, ci regizate de partidul comunist şi de Securitate. Orice abţinere ar fi fost aspru sancţionată. În toată perioada în care s-au derulat arestările în cazul grupului Faliboga, dar şi a celorlalte grupuri, cotidianul mai sus amintit nu a inserat nici măcar o ştire referitoare la cele ce se întâmplau în urbea mureşeană. Este nu numai o dovadă a faptului că se practica o cenzură foarte strictă, dar şi a faptului că Securitatea nu dorea să provoace reacţii imprevizibile din partea populaţiei. Revoluţia din Ungaria din octombrie 1956 a rămas însă în istoria contemporană ca un moment important de afirmare a ideii de libertate şi de renaştere a speranţelor în democraţie, într-un moment în care comunismul părea de necontestat. A rămas însă şi gustul amar faţă de indiferenţa şi neimplicarea Occidentului într-un moment în care Ungaria solicitase în mod expres intervenţia şi protecţia ONU.

Grupul Fodor în ancheta Procuraturii Militare mureşene

Grupul Fodor – având ca principali membri pe Szentmartoni Valentin, Szocs Ignatiu şi Csiha Coloman – un grup ce s-a constituit şi a acţionat în fosta RAM (Regiune Autonomă Maghiară), a fost arestat în 1957, după ce timp de aproape doi ani s-a aflat în supravegherea Securităţii mureşene. Punerea acestui grup în relaţie cu episcopul Marton Aron a fost relativ simplă întrucât episcopul – aflat la Alba-Iulia – se afla permanent în filajul operativ al Securităţii. În cadrul anchetei desfăşurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia că grupul Fodor era cu mult mai numeros şi se aflase într-o permanentă legătură cu episcopul romano-catolic Marton Aron, proaspăt eliberat din închisoare – fusese condamnat pe viaţă în 1951, dar i se întrerupsese încarcerarea la intervenţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale – iar la momentul respectiv, 1956, episcopul se afla în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia. Figură centrală a Bisericii romano-catolice din România din prima jumătate a secolului XX, episcopul Marton Aron, datorită atitudinii sale antiromâneşti şi revizioniste se afla încă din anii ‘30 în atenţia Siguranţei şi Serviciului Secret de Informaţii (SSI).

În 1941, SSI reuşise să probeze în mod indubitabil calitatea de spion englez a episcopului Marton Aron, iar după 1948, Securitatea care care preluase atribuţiile fostei Siguranţe şi a SSI, intrase şi în posesia arhivelor serviciilor secrete şi drept urmare episcopul continuase să rămână în filaj operativ. În documentele preluate de către Securitate era considerat: “…unul din conducătorii acţiunii iredentiste maghiare în ţara noastră şi un duşman neîmpăcat a tot ce este românesc”. Înainte de a alege calea spirituală, Marton Aron a luptat în primul război mondial – având gradul de locotenent – în Divizia Secuiască, unitate militară care potrivit tot rapoartelor SSI: “era vestită pentru atrocităţile comise contra românilor”. Fusese rănit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz şi Asiago. Referitor la Fodor Pavel, conducătorul grupului, se arăta: “În luna august 1955 a făcut o vizită episcopului Marton Aron cu care ocazie a dus discuţii duşmănoase la adresa regimului de democraţie populară…Marton Aron îi aduce la cunoştinţă că arestarea lui s-a datorat faptului că în mai multe ocazii s-a manifestat public că teritoriul Ardealului după 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”.

Planul de acţiune elaborat de grupul Fodor viza în final atingerea unui obiectiv din cele trei formulate ca variante: Ardeal independent, Ardealul dat în întregime Ungariei sau Ardealul să fie despărţit în două părţi egale între România şi Ungaria. Acest fapt rezultă din conţinutul referatului întocmit de Procuratura Militară Târgu-Mureş şi înaintat Procuraturii Militare Principale Bucureşti, referat însoţit de concluziile de învinuire puse pe data de 22.01.1958. În final, aşa cum scria în referatul Procuraturii mureşene, s-a căzut de acord asupra celei de-a treia variante. “…învinuitul Fodor Pavel, se arăta în referat, a rămas la concluzia că rezolvarea problemei cedării teritoriului Ardealului să se facă prin împărţirea în două părţi egale, între România şi Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime şi episcopul Marton Aron…”. În timpul anchetei, grupul Fodor a fost pus în relaţie directă cu evenimentele revoluţionare ce avuseseră loc în octombrie 1956, în Ungaria. “În luna octombrie 1956, se menţiona în referat, învinuitul Fodor Pavel a crezut că a sosit momentul de a acţiona…şi a întocmit mai multe schiţe cu împărţirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schiţe a întocmit o hartă a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localităţile, bogăţiile – sol, subsol – cu linii de demarcaţie a frontierei plănuite de el între România şi Ungaria…”.

În continuare, în cuprinsul aceluiaşi referat se mai arătau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiară pe care ar fi încercat să le recruteze. În ceea ce-l priveşte pe Csiha Coloman, se menţiona: “În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arată că l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin părinţii săi încă de mult timp…învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele făcute episcopului Marton Aron şi relaţiile pe care le are cu acesta…” Dincolo de schiţe (hărţi), planuri mai mult sau mai puţin elaborate şi recrutarea de membrii, grupul Fodor s-a dovedit însă incapabil să acţioneze eficient din motivele pe care dealtfel le-am arătat anterior. Interesant este şi faptul că în aceeaşi perioadă, dar şi în cea anterioară, persoana episcopului Marton Aron a făcut obiectul interesului Comitetului de partid al Regiunii Autonome Maghiare, iar în mai multe ocazii, pe baza informaţiilor furnizate de Securitate, activitatea episcopului a fost analizată, mai ales din punct de vedere al influenţei pe care acesta o exercita asupra credincioşilor romano-catolici din secuime. Aflat în domiciliu obligatoriu, episcopul a putut face însă în mai multe rânduri, vizite credincioşilor maghiari din secuime. Deşi am studiat mai multe documente legat de acest caz – şi presupunând că ancheta a fost făcută cu un minim de profesionalism şi imparţialitate – pentru mine rămâne întrebarea: cine a fost adevăratul inspirator al respectivului grup, Fodor Pavel sau Marton Aron? Fodor Pavel, conducătorul grupului, nu era nici el un personaj oarecare deoarece documentele Procuraturii Militare ne relevă câteva aspecte foarte interesante. “În trecut, se menţiona într-un asemenea document, a fost conducător al Partidului Ardelean Maghiar al fostului judeţ Ciuc…”, iar ulterior, referitor tot la persoana lui Fodor, se mai arăta că ”….în timpul celui de-al doilea război mondial a fost ofiţer în armata maghiară şi a luptat în Rusia.” 

MĂRTURII PESTE TIMP ÎN CAZUL FALIBOGA

Medicul Alexandru Maier era în 1956 student în anul IV, la Institutul Medico-Farmaceutic din Târgu-Mureș şi a făcut parte din grupul Faliboga. A fost intervievat de subsemnatul, în luna august 2005. Este pensionar şi domiciliază în Târgu-Mureş. A fost arestat la 18 ianuarie 1957, după ce pe data de 14 noiembrie 1956, fusese arestat tatăl său, Gheorghe Maier, considerat unul dintre liderii grupului Faliboga. Cel care l-a arestat pe Alexandru Maier a fost unul dintre foştii colegi de liceu, locotenentul de securitate Băţagă, devenit ulterior locţiitor al comandantului Securităţii mureşene. Spune că nu a fost bătut de cei care l-au anchetat, ofiţerii Bihari Emeric şi Bartoş Carol. “Cu mine, a declarat Alexandru Maier, s-au purtat normal, n-am primit decât câteva palme de la Bartoş, dar mult mai târziu. Pe tata însă l-au bătut crunt. Din bătaie, anchetatorul Onea i-a rupt sternul. În mai 1957, a avut loc procesul lotului Faliboga, la Sibiu.  Eu, Miholcea şi Frunda Carol (tatăl senatorului UDMR Gyorgy Frunda) am fost condamnaţi la 12 ani de închisoare, dar am făcut doar şapte ani, pentru că Dej a dat o graţiere în 1964. Cei mai mulţi ani de penitenciar, la fel ca mulţi din lotul nostru, i-am făcut la Gherla. Condiţii grele, umilinţe fără seamăn… o experienţă nefericită, ce să vă povestesc? Aceste experienţe, ca şi multe aspecte care ţin de cazul Faliboga, am ţinut să le relatez în cartea mea „Am fost medic la Gherla”, carte pe care am publicat-o în 1998″. Calvarul doctorului Alexandru Maier a continuat şi după ieşirea din penitenciar. A rămas în atenţia Securităţii şi în 1977 a fost arestat şi condamnat din nou, de data aceasta pentru o altă acuzaţie.

*

*                                      *

GRUPUL DE ANCHETĂ ÎN CAZUL FALIBOGA

Ofiţeri de justiţie militară:

 – lt.col. de justiţie Constantin Miclea (şeful Procuraturii Militare Cluj a Regiunii a 3-a Militare); cpt. de justiţie Virgil Liciu (locţiitor al Procurorului şef al Procuraturii Militare a Regiunii a 3-a Militare); cpt. de justiţie Gheorghe Duţu (Procuratura Militară Târgu Mureş); lt.maj de justiţie Dumitru Fărcaş(Procuratura Militară Târgu  Mureş); lt.maj de justiţie Teodor Buzan (Procuratura Militară Târgu Mureş); cpt. de justiţie Gheorghe Mellau (Procuratura Militară Târgu Mureş);

 Anchetatori penali de securitate din UM 0421 Târgu Mureş:

 lt.maj. Gheorghe Vesmaş; lt. Petre Mocanu; cpt. Bihari Emeric; lt.maj. Florea Gheorghe; lt. Dumitru Sângeorzan; lt.maj. Constantin Oprea; lt.maj. Mircea Onea; lt. Iosif Sereş; lt.maj. Iosif Moldovan; lt.maj. Emil Pârlea; lt. Gheorghe Costin; cpt. Bartoş Carol;

Condamnaţii din grupul Faliboga

Dosar nr.256/1956: 

 – Faliboga Ioan, Maier Gheorghe, Vlad Ioachim, Nuţiu Eugen, Sopoteanu Ştefan, Pop Simion, Grecu Mihai, Orăşanu Petru, Mănescu Ioan, Nicu Petru, Sandu Ioan, Frunda Carol, Miholcea Iuliu, Mureşan Pancraţia Mariana, Bogdan Maria, Mustăciosu Margareta, Maier Alexandru

Dosar nr.259/1956: Petcu Şerban, Sofron Grigore, Damian Emil, Samson Ioan, Stan Ieronim, Trâmbiţaş Vasile, Hâpărteanu Constantin, Oltean Ilie, Hreniuc Gheorghe, Iojici Iulian, Georgescu Parmenius, Spinei Haralambie, Cucuruz Arcadie, Cibotariu Gavril, Danu Ioan, Dragoş Gheorghe, Popa Nistor, Maloş Liviu

Dosar nr.260/1956: Viziteu Jenică, Firulescu Constantin, Popescu Constantin, Lănescu Liviu, Vlădescu Mircea, Gradu Ioan, Cornea Gheorghe, Cioloboc Ioan, Muth Aurel, Bârgoan Gavril, Pătraşcu Marin, Ciontea Ioan, Ciungan Constanti, Minculescu Alexandru, Ţepeluş Gheorghe, Matei Gheorghe, Man Florian, Moldovan Gheorghe, Giurca Constantin,  Brudan Ilie

 Dosar nr.301/1956: Manole Mihai, Ciubară David, Matei Dumitru, Vuică Nicolae, Neculcea Petru, Chiriţă Constantin, Voiculescu Marin, Bucur Alexandru, Soare Ilie, Pop Teodor, Ghinea Grigore, Măcăleţu Vasile, Gavriş Ioan, Frâncu Mihai, Muntean Gheorghe

 Structura profesională a grupului de rezistenţă Faliboga: 15 funcţionari, 12 angajaţi CFR (de la acar la şef de staţie), nouă foşti militari de carieră (de la subofiţer la colonel), șase cadre didactice, patru ingineri, patru jurişti, patru medici, doi contabili, doi preoţi, un arhitect, un comerciant, un tapiţer, șase agricultori, trei casnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*