Viorile Cerului au amuţit. Din Basarabia, spre o altă dimensiune de de-asupra Timpurilor unde va dăinui, numită Eternitatea, se înalţă astăzi o voce distinctă de o rară muzicalitate poetică în care s-au adunat toate dorurile pentru un popor necăjit… O voce live, o voce care a propulsat doar energie plină de Duhul Sfânt va fi auzită în toate celelalte lumi, urmând să promoveze şi în continuare idealurile naţionale pentru care a luptat întru a-şi vedeai Basarabia întregită la un loc cu toată Ţară Românească…
Poeta fără de moarte Leonida Lari…Astăzi sufletul ei s-a făcut o togă zburătoare, această haină fiind pe măsura calităţilor unui avocat dac în Marele Senat al Paradisului, angajat în lupta de apărare a dreptului nostru de a fi numiţi cu numele adevărat – cel de român –, mai căutând modalitatea de a le sugera fraţilor noştri în piele de vameş să ne recunoască de fraţi şi să nu ne mai suspecteze ca pe nişte criminali care au furat acte străine la trecerea hotarului dintre doi pereţi ai uneia şi aceeaşi case…
Leonida Lari a fost și rămâne steaua revoluţiei din noi la timpul prezent trecut şi viitor. Ea a iubit lumea şi a mobilizat-o să fie mai bună, mai frumoasă, mai demnă, exprimând în poezie nobleţea patriotului cu verticalitate. A ţinut la valorile noaste româneşti şi la cele universale, iar în poeziile ei curge râuri durerea, revolta, indignarea pentru un popor mioritic care, de cele mai multe ori, se resemnează cu capul plecat, în timp ce nişte pseudosavanţi tip stati inventează noi dicţionare de limbă pocită de calchieri numită limba moldovenească. Împotriva lor şi a mulţimii de mancurţi a fost îndreptată pana şi vocea inconfundabilei poete.
Vom aştepta mesajele poeziei ei prin fulgi şi stropi de ploaie, prin raze de soare, şi flori de tei, prin plânsetul pruncilor şi suspinelor celor în etate. Şi vor vi pline de sens şi ne vom pătrunde de cele ce avem de făcut – fiecare la locul său şi pe potriva omeniei întru a-i omeni şi pe renegaţi.
Dumnezeu să o aibă cu cei drepţi.
INFINITĂ VALOARE…
Leonidei Lari se dedică
Infinită valoare… Dumnezeu este drept
Când coseşte în floare, bate cuie în piept…
Nu te supăr azi, Doamne, plânge-un neam, îl auzi?
Cum mai strigă în iarnă libertatea pe rugi!
Suferinţă enormă… Plânge un parastas
Moartea parcă e-o normă cu-acest drum spre Parnas.
Şi durerea cea mare… Cum se zbate în van!
Că ni-i lipsă un soare ce-a căzut între ani
De eclipsă mintală… Cu orgolii de regi,
Cineva ne doboară c-un cuţit peste legi,
Făurind… mişelia… Iar poeţii se duc,
Asaltând nemurirea cu-al lor suflet de rug.
Cu unirea ne-ncântă, auziţi-i de Sus! –
Şi iubirea fierbinte pentru tot ce n-au spus…
În Olimp cântă orga, pe pământ plâng viori
Cade aripi o togă cu-n senin în vâltori
Infinită valoare… Dumnezeu este drept
Drum de mărgăritare se aşterne-un poet.
Lasă un răspuns