Pe 25 noiembrie 2012 în comuna Siliștea-Gumești s-a desfășurat o acțiune culturală care a reînviat atmosfera moromeților din vremea lor de glorie. Desigur că subiectul a fost tot Marin Preda. Așezată undeva la nordul județului Teleorman, la marginea lumii, cum s-ar spune, această comună s-a înscris ca și Ipoteștul și Humuleștiul etc. pe harta literaturii noastre române prin personalitatea marelui scriitor Marin Preda.
Acțiunea a fost luată la inițiativa școlii și a organelor locale și a fost încununată de succes. Mai întâi s-a vizitat Centrul Memorial M. Preda, unde se găsește un bogat material iconografic din viața și activitatea literară a lui Marin Preda. Aici ne-a întâmpinat profesoara Țăpurică Eugenia, custodele memorialului, o împătimită a lui Preda care ne-a vorbit despre viața lui Marin Preda. Camera Memorialului mi s-a părut însă cam „rece” în sensul că a cam rămas aceeași de pe timpuri, fără a i se aduce îmbunătățiri. M-aș fi așteptat să regăsesc o casă memorială a marelui scriitor cu masa lor cu trei picioare, așezată în antreu, cu vasele, pirostriile și tinda unde Joița Preda le făcea mâncare, cu prispa lor cu parmalâc, cu uneletele țăranului de la câmpie etc. Din păcate, primarul comunei mi-a povestit că s-a încercat de mai multe ori să se cumpere casa în care a locuit marele scriitor, dar nu s-a înțeles cu proprietarii. Casa a suferit mari schimbări, din casa cu două odăi, antreu și tindă, a devenit un fel de kitsch, a dispărut prispa, i s-au adus modoficări, desfigurând acea casă veche cu pitorescul ei în care a copilărit scriitorul.
La această sărbătoare au participat și doi scriitori, este vorba de Sorin Preda, nepot de frate al scriitorului, și Gheorghe Iova, poet și prozator.
Câteva cuvinte despre Sorin Preda, pe care mulți îl cunosc din Formula AS.
Sorin Preda nu este numai nepot de frate al scriitorului ci singurul din familia Preda care a îndrăgit arta scrisului. El este un mare prozator al generației sale, un ziarist de excepție și profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București.
Sorin Preda ne-a atras atenția asupra omului din spatele „Moromeților”. De altfel în cartea lui „Moromeții-ultimul capitol, Editura Academiei, București ,2010” ne-a spus-o clar că „Moromeții” nu este o monografie a clanului Călărașu. De altfel și Marin Preda spusese undeva că personajele din roman nu au nicio legătură cu „viața civilă” a lor. Sorin Preda, vorbind despre satul natal al scriitorului, unde venea și el în vacanțe ca elev sau student a cunoscut foarte bine oamenii locului, ulițele satului, casele, împrejurimile, pe care le colinda cu însuși Marin Preda. De altfel Tudor Călărașu și Joița Preda erau bunicii lui și ca membru al familiei a știut și el ce au știut toți membrii familiei de la Sae, tatăl lui, până la Ilinca sau Gigi Baltac, fiul Ilincăi, care poate vorbi ore întregi despre Marin Preda.
Sorin Preda a investigat cu metoda reportajului acest subiect fascinant al moromeților, căutând mărturii credibile, obiective despre personajele din roman. Și concluzionează clar: nu au nimic comun personajele din roman cu personajele din viața reală. De altfel și eu prin 1970, la inițiativa profesorilor Alexandru Piru și Ion Rotaru am făcut o lucrare pentru licență intitulată „Realitare și ficțiune în romanul „Moromeții”, fotografiind și interogând personajele reale despre părerile lor cu cele fictive din roman. Multe persone erau supărate pe Marin Preda că nu a spus „adevărul” despre ele, că a „mințit”. Ba unele voiau să-l „dea în judecată” pentru că le-a „denigrat” în roman.
Neștiind că „Moromeții” era un roman de ficțiune în care Marin Preda împrumutase din sat nume de oameni, atitudini, psihologii, vorbirea locului cu înjurături și proverbe locale, cu obiceiuri tradiționale văzute cu ochii lui în copilărie precum călușul sau spălatul pe picioare la Rusalii, oamenii simpli confundau ralitatea cu ficțiunea.
Stând departe de lumea deslănțuită a Bucureștiului și de lumea literară actuală, mărturisesc, spre rușinea mea, că știam foarte puține lucruri despre scriitorul Gheorghe Șova. Scriitorul, și el un împătimit al lui Marin Preda, s-a născut în anul 1950 în satul Găgeni comuna Săhăleni, Buzău. Debutează în anul 1970 cu „texte” prozaice de tip postmodern, fiind un adept înflăcărat al „noului val”, publicând prima carte în „Texteiova” după 1989. Gheorghe Șova a intrat imediat în atenția criticii ca poet, prozator, eseist, scriitor, un intelectual complex și unul din cei mai importanți „doctrinari” ai literaturii române a ultimelor decenii.
Primind în dar cu autograf ultimele lui apariții, adică două cărți, una de poezie și alta de memorii, mi-am dat seama că Gheorghe Șova iese din contingent cu niște apariții literare mai puțin ortodoxe. Eu, care eram crescut la literatura clasică, mi-a venit greu să-l înțeleg. Prima carte de poezii, intitulată „Gheorghe Șova GENIUL CATREN”, Editura Charmides, 1912, este o carte de poezie bine îngrijită, frumos ilustrată, de catrene. A doua carte, o carte de „memorii” și nu numai, intitulată „Gheorghe Șova, Documentarea unei neînțelegeri. Editura Charmides, 2012. Aș deschide discuția despre cartea de poezie cu ultimul citat din prefață„…stanța de patru versuri„ este potrivită mai cu seamă elegiei moderne datorită caracterului său plăcut, grav și melancolic”
Stanțele lui sunt niște catrene care rup logica obișnuită, el biciuiește cuvintele, indiferent de scriitura descrisă, atât în poezie cât și în proză, eul lui e o prezență autarhică, dictatorială, cu manifestări împrevizibile, schimbătoare de la o propoziție le alta, disipate în nenumărate manifestări de expresie, de la poezie la dramaturgie, de la gravitate la capriciile jocurilor gramaticale, de la ironie la umor, opera lui e antiretorică, ludică, împinsă până la șarja dadaistă.
Nu intru în prea multe amănuntă că nu acesta este scopul expunerii mele, aș da câteva versuri din „geniul catren”:
Nu zic, cuvintelor,nu,
Pentru a ucide ci
Pentru a le prinde, din zbor,
Aruncate, spre inversul lor.
Sincer să fiu, mie mi-a plăcut tot o poezie care se vrea clasică din cartea lui. Poezia se numește „Sonet” și are miros eminescian:
Cu asta, am sfârșit întâiul vers.
Mă aflu undeva în univers,
Coșmaruri n-am, gândirea e normală
Și corpul este la orizontală.
Nu știu unde mă aflu, dar contemplu
Ceva din măreția unui templu.
De sus detot, parcă privesc un lac,
Pe care nuferi, galbeni, se desfac.
Acolo jos, desigur, adie vânt, ușor:
Nuferii nu-s statornici în strălucirea lor,
Pare să fie, lacul, cuprins de un fior.
Dar, iată că o lebedă argintie,
Plutește lin, e o coală de hârtie,
Pe lacul ce-l privesc cu atâta dor.
A doua carte pe care eu am numit-o impropriu o carte de însemnări și memorii este o carete de însemnări, de poezie, scrisori, amintiri în formele lor primare, așa cum și le-a notat scriitorul, fără a mai interveni ulterior în corectarea lor. Cartea are un titlu ciudat: ”documentarea unei neînțelegeri”, neînțelegerea fiind tocmai calea pe care și-a ales-o scriitorul pe urmele nebătute ale textualismului postmodern.
Și acum să revenim la subiectul Marin Preda. La adunare au luat cuvântul mai mulți consăteni care ne-au povestit amintiri din viața scriitorului și din viața familiei. S-a remarcat inginerul, de acum pensionar, Gheorghe, zis Gigi Baltac, nepotul lui din partea Ilincăi, care ne-a vorbit despre ultimele zile din viața lui Marin Preda și despre faimoasa ladă cu manuscrise, dispărută de la Mogoșoaia. Ne-a mai povestit cum l-a înfruntat Marin Preda pe Nicolae Ceaușescu când a vrut să dea scriitorii afară din Palatul Mogoșoaia pentru a-l face reședință prezidențială. „Ce, bă, nu –i ajuge câte case are!-” i-a fi reproșat Marin Preda securistului însărcinat cu scoaterea scriitorilor din Palat. Marin Preda s-a opus din răsputeri, securistul a plecat cu coada-ntre picioare și de-abia după moartea lui în 1980, Palatul Mogoșoaia a fost închis.
Lasă un răspuns