Traian Băsescu nu poate opri torentul pro-PSD!

Românii, tot mai debusolaţi de sărăcie şi lipsiţi de o ofertă electorală energică, detaşată net de cele ale ultimilor douăzeci de ani, nu au decât să se întoarcă la PSD, cu toate că acesta i-a dezamăgit de mai multe ori, iar alianţa cu liberalii nu este profitabilă nici măcar ca sumă; e îndoielnic că electoratul liberal autentic va vota cu USL. Românii în general nu sunt interesați de democratizarea formulelor după care acced în Parlament deputații și senatorii, însă dau curs chemării la urne fără alt discernământ decât cel al „atențiilor” mai consistente şi al apetitului pentru discursuri mai condimentate. Climatul politic românesc de dupa eșuarea suspendării președintelui Traian Băsescu s-a încălzit din nou, dar pe alte paliere. Supervizarea alegerilor din decembrie de către unele organisme ale U.E. nu mai este un avertisment pe care miza victoriei să nu-l depășească cu abilitate balcanică.

Tehnicile de influențare a votului practicate până acum ar putea fi stopate de teama consecințelor, dar ar putea fi substituite cu altele mult mai elaborate. Simultan însă, pentru cât mai multă siguranță, PSD & co. și-a „pregătit” electoratul, acel electorat căruia nu-i trebuie prea multe argumente raționale, ci o supraîncălzire emoțională. Şi exact asta se face pe antenele lui Dan Voiculescu nonstop, ca la oracolul din Delfi. Se invocă sondaje de opinie, probabil cu circuit închis, se dă ca sigur ceea ce nu poate fi încă decât ipotetic, se ocolesc raţionamentele pentru că electoratul nu trebuie să gândească; singurele argumente sunt doar cele decontextualizate după rețetele lui Volkoff . Originalitatea alegerilor parlamentare de anul acesta, percepută întocmai și de UE, constă în mutarea luptei politice în mass-media, declinarea ei în seama analiștilor şi numai pentru deliciul acelor spirite încinse se mai hăituiesc pe laTg. Jiu suporterii lui Dan Diaconescu.

Presa românească de mare audiență este în bună parte arendată de PSD, presa locală (scrisă și mai ales audio-vizuală), în special în județele cu electorat de stânga și cu baroni locali de aceeași culoare, a fost cumpărată efectiv de aceștia. Ori lucrurile de genul acesta se știu și la Bruxelles și așa se explică de ce alegerile din decembrie vor fi supervizate de organismele internaționale ale democraţiei, mai ales după atacurile din vara acestui an asupra statului de drept la București. Cum însă în decembrie se va face un nou raport pe Justiție, Traian Băsescu, în virtutea prerogativelor lui constituționale, a fost nevoit la 12 noiembrie să atenționeze public asupra unor consecințe de această natură, mai ales că în Parlament se întârzie un vot decisiv în ce privește solicitarea organelor de drept de a cerceta câțiva membri ai Executivului, la sesizarea Agenției Naționale de Integritate, în cauze de incompatibilitate. Cum era de anticipat, intervenția lui Traian Băsescu a fost taxată imediat ca implicare în campania electorală. Pentru precizări și accente, președintele revine a doua zi, dar în zadar. Încă o dată se confirmă vorba Eclesiastului că nimic nu e nou sub soare din moment ce în urmă cu un secol Sigmund Freud constata și el pe motive similare că fondatorul civilizației a fost nu cel care a aruncat o piatră, ci cel care a aruncat o insultă. Traian Băsescu nu are nevoie de apărare, cum o spune el însuși, însă instituția Președintelui României are nevoie de consolidare. Hăituit cu suspendarea, președintele valorifică doar acele intervale constituționale de grație când nu poate fi suspendat și se adresează politicienilor atenționându-i să nu compromită și ceea ce a mai rămas neatins de atacurile furibunde asupra instituțiilor statului de drept.

Referendumul privind restructurarea Parlamentului a rămas fără efecte, însă ideea modificării Constituției surâde din nou partidului lui Ion Iliescu și aceasta se va face tot în spiritul impus de Antonie Iorgovan. Nu cred, de pildă, că PSD ar îndrăzni tocmai în momente de criză să-i întrebe pe români dacă vor republică sau monarhie. În plus, PSD nu are la această dată un proiect realist de guvernare actualizată, dar are sloganuri persuasive pentru un electorat mediocru, care să asigure numărul de voturi (protestele dezamăgiților de la OLTCHIM nu sunt de natură să schimbe situația la vot în decembrie). Pe de altă parte,  nici o intervenție a lui Traian Băsescu în fața unei astfel de realități, care ne va costa pe termen lung, nu poate opri torentul opțiunilor pro-PSD, inoculate mediocrității românești doar emoțional ori cel mult cu argumentele imediate ale trebuințelor inferioare. Suntem în situația statului care trebuie să vină în interesul cetățeanului și nu în folosul lui, ori aserțiunea se adresează rațiunii nu simțirii și din cauza asta, într-un stat slăbit instituțional de politicienii lui, se salvează doar cei care traversează crizele gândind, iar cei ce se manifestă în spirit de turmă se pot pierde până şi sociologic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*