Noi cercetări privind romano-catolicii din Moldova

Cea de-a XVIII-a sesiune de comunicări ştiinţifice „Arhivele şi Istoria”, manifestare de prestigiu care a avut loc la Bacău, la începutul lunii noiembrie, în organizarea Arhivelor Naţionale, s-a desfăşurat în plen şi pe urătoarele patru secţiuni: istorie băcăuană, istorie generală, arhivistică şi romano – catolicii din Moldova. Majoritatea celor 60 de comunicări prezentate cu acest prilej au văzut lumina tiparului, fiind publicate în „Acta Bacoviensia”, Anuarul Arhivelor Bacău, nr. VII/2012 (redactor responsabil Vilică Munteanu, directorul Arhivelor băcăuane), publicaţie lansată cu acest prilej.

În secţiunea destinată romano-catolicii din Moldova, moderată de conf. dr. preot Ştefan Lupu şi dr. Ioan Lăcătuşu, au fost prezentate următoarele comunicări: Trasee ale emigranţilor catolici transilvăneni către Moldova (Dr.Silviu Văcaru, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi); Ultimul misionar apostolic – primul episcop al diecezei de Iaşi: Nicolae Iosif Camili (1884 -1894; 1904 -1915) (Dr. Iosif Tamaş, Universitatea Al.I. Cuza Iaşi); Aspecte istorico – demografice privind populaţia romano –catolică din judeţul Neamţ (Gheorghe Radu, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ); Documente inedite privind comunitatea catolică din Somuşca (Dr. Anton Coşa, Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” Bacău); Contribuţia prof. dr. Carol Augner la dezvoltarea istoriografiei catolice din România (Conf. dr. preot Ştefan Lupu, Institutul Teologic Romano –Catolic Iaşi); Eroi romano-catolici din localităţi ale judeţului Bacău (Col. (r) Paul Valerian Timofte, Asociaţia „Cultul Eroilor” Bacău); Problematica romano –catolicilor din Moldova în presa de limbă maghiară din România (2011 -2012) (Dr. Ioan Lăcătuşu, Centrul European de Studii Covasna – Harghita, Sf. Gheorghe); Reportajul „vorbit”, în dialectologie. Studiul de caz: Oituz de Constanţa (Dr. Ioan Dănilă, Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” Bacău); Din activitatea Asociaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş – provocări şi realizări (Gheorghe Bejan, Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” Bacău). În plenul sesiunii, preot prof. emerit dr. Anton Despinescu, de la Episcopia Romano – Catolică din Iaşi, a prezentat comunicarea „Nil novi sub sole” – un crâmpei de propagandă maghiară în secolul XIX .

În „Acta Bacoviensia”, nr. VII/2012, sub semnătura subsemnatului au apărut materialele:„Un episod de criză al sprijinului oferit de Ungaria învăţământului în limba maghiară pentru elevii romano-catolici din Moldova” şi „Profesorul Dumitru Mărtinaş în documentele Securităţii”.

În dezbaterile care au avut loc pe marginea materialelor prezentate, vorbitorii au apreciat valoarea acestora şi importanţa introducerii în circuitul ştiinţific a unor informaţii bazate pe valorificarea  documentelor de arhivă, documente care demonstrează – sine ira et studio – originea românească a majorităţii romano-catolicilor din Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*