Dreptul de veto pe laşitate

Poate că Victor Ponta chiar a avut impresia unei mişcări politice geniale și a „cedat” în faţa lui Traian Băsescu dintr-un calcul cât se poate de simplu: liderul care va fi mers la Consiliul European trebuia să fie şi cel ce va anunţa ţara, la întoarce, de măsurile dure ce vor urma. Precum tăierea unor noi fonduri europene ori reducerea semnificativă a banilor care vor mai putea fi absorbiţi vreodată de România. Or, cum ar fi fost ca Ponta să revină în ţară, în plină campanie electorală, să-i anunţe pe români că li se pregăteşte un viitor cenuşiu?! Ar fi fost un preţ mult prea mare chiar şi pentru el, cel dispus să sacrifice aproape orice (politic, vorbind!) pentru fericirea de a fi stat câteva ore în preajma mai marilor Europei… De aceea, aparent docil, social-democratul i-a lasat preşedintelui onoarea de „reprezentare”. De fapt, de încasare a unei lungi facturi de veşti rele. Şi chiar dacă a fost vorba de laşitate, de teamă ori pur și simplu de pragmatism electoral, trebuie să fim conştienţi că rocada reprezentării nu ar fi schimbat cu nimic felul de raportare a Uniunii Europene faţă de noi.

Problema este că nu doar Victor Ponta a realizat că nu este indicat să meargă la Bruxelles, dintr-un capriciu al fuduliei de reprezentare la nivel înalt riscând să devină pentru milioane de români mesagerul unor veşti cutremurătoare. Ci şi adversarii politici! Iar dacă scuza, nespusă public, aceea că pe Traian Băsescu oricum nu-l deranjează dacă trebuie să dea el veştile rele, ba, chiar pare că-i face plăcere (doar a făcut-o, cu zâmbetul pe buze, şi în timpul mandatului lui Emil Boc, şi nu pentru că i-ar fi păsat carecumva de viitorul politic al acestuia), nu-l va scuti pe liderul PSD de atacurile ce se prefigurează pe linia finală a campaniei. Ţara, electoratul şi contracandidații politici îl vor taxa pe premier pentru laşitatea de care a dat dovadă rămânând acasă. Pentru că nu poţi pretinde să mergi la Bruxelles doar când se serveşte cafeluţa şi se fac fotografiile pentru istorie. Ci şi când trebuie să primeşti în faţă „aprecierea” eforturilor de guvernare…

„Vitezii” stau însă acasă de data aceasta… Nu mai vor să se umfle în pene pe coridoarele de la „consilii”, nu mai dau peste cap aranjamentul fotografiilor de grup, nu se mai duc să stea cârpă, pentru a nu spune capră!, în faţa Europei. Păi, dacă i se mai impune lui Victor un „cvorum”? Acum pe tema tăierii masive de fonduri europene? Mai poate el refuza ceea ce astă-vară a primit cu braţele deschise?! Şi totuşi, pentru a nu intra în plin planul (şi al nostru, şi al Europei) ca un laş care nu a mai avut curajul să meargă la „mecca” împlinirii sale, acolo unde, data trecută, a preferat să bage ţara la o cheltuială de un referendum, numai să-și vadă visul împlinit, Victor Ponta pozează în mare sfătuitor, spunându-i public lui Traian Băsesecu acele lucruri pe care pare că nu a avut timp (și curaj?) să i le spună între patru ochi: cum să dea cu pumnul în masa Europei!

Pentru ţară, mai ales în vâltoarea populismului electoral, sună bine: România trebuie să apeleze la dreptul de veto dacă UE va pune pe tapet reducerea fondurilor europene. Ar fi o acţiune radicală şi fulminanată! Ar semăna cu acţiunea lui Ceauşescu din ’68 (în fine, alte vremuri, alţi stăpâni; dar tot niște stăpâni!). Ar arăta că România are curajul să dea cu pumnul în masă. Întrebarea e: dacă Victor Ponta chiar este convins că apelarea la dreptul de veto este cu adevărat o soluţie, care ar pune Europa cu botul pe labe, de ce nu s-a dus el la Bruxelles? Nu cumva îi e teamă să nu se facă iar de râs? Mai ales că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, iar dacă România ar apela la dreptul de veto în condiţiile în care s-ar reduce fondurile alocate tuturor statelor, ar reuşi doar să cadă în ridicol. Pentru că un drept de veto s-ar justifica doar dacă România ar fi cea vizată de tăierea fondurilor! Şi ar avea dreptul să reclame că este discriminată.

Tăierea fondurilor se va aplica însă în masă. Cu acelaşi procent de raportare. Care este discriminant pentru noi doar din cauza propriei noastre neputinţe şi indiferenţe. Pentru că nu este vina Europei că România a absorbit atât de puţin încât cele 15 procente în plus faţă de ceea ce am atras, calcul care se va aplica fiecărui stat, va fi extrem de puţin.

Este adevărat, şi noi trebuie să avem o voce în cadrul consiliului. Pentru că este vorba de o schimbare a regulilor jocului în timpul jocului. Dacă am fi ştiut din prima clipă a aderării că nivelul de absorţie al fondurilor va condiționa alocăriile în viitor, poate cu totul altfel ar fi arătat rata de absorţie. Evident, este puţin probabil ca fostelor guvernări să le fi păsat, dar avem dreptul să spunem acest lucru la masa „greilor”. Ameninţarea cu dreptul de veto nu este însă soluţia. Căci, la primul atac al Europei strict la adresa noastră, la ce vom mai apela? Ori poate că Victor Ponta se gândeşte să-i întindă o plasă preşedintelui. Iar la întoarcere, ca răspuns al neutilizării dreptului de veto, să iniţieze iarăşi suspendarea?!

Din această perspectivă, cererea lui Ponta nu are așadar nici o acoperire… După cum, din păcate pentru el, nici „viziunea” care l-ar fi determinat să-l lase în faţă pe Traian Băsescu, nu face parte dintr-un calcul politic genial. Căci, deşi pare că Traian Băsescu a muşcat „momeala”, asumându-și rolul de purtător al veştilor rele (mai mult, prin acceptarea propunerii lui Victor Ponta de a merge el la Bruxells, în loc să-i împacheteze acestuia un copy-paste al draftului de reprezentare, dând chiar impresia că a mai bătut un cui în sicriul PDL-ului), nu este deloc aşa. Iar marinarul nu a rămas dator, subliniind că nu are nevoie pe post de însoţitori în delegație de miniştrii politici ai guvernului, ci de experţi pe care, evident, Ponta nu-i are nici în ministere, nici în guvern.

P.S.:

Pe acest fundal, al reproșării de către Traian Băsescu a cvasi-politizării ministerelor, Victor Ponta a mai făcut o gafă, grăbindu-se să ia atitudine faţă de acuzele aduse de UDMR pentru presupusele activități de propagandă electorală la care s-au dedat funcţionarii din cadrul mai multor ministere. Angajaţi care, chipurile, s-ar ocupa cu trimiterea de e-mailuri anti UDMR! În loc să vină să tranşeze lucrurile, premierul a lăsat loc de suspiciuni, declarând că dacă sunt dovezi că din ministere s-au trimis emailuri cu mesaje negative la adresa UDMR, va acţiona, lăsând să se înţeleagă că emailurile cu mesaje politice… pozitive sunt binevenite, nu?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*