Nostalgii ruginii…

Iubito, toamna

Iubito, în această toamnă lungă de nesfârșite ploi
Precum un zbor spre ceruri de rouă și de apă,
Mă rog să nu uiți să te rogi ca, totuși, pentru noi
Mormântul să ni-l sape în adâncimi de pleoapă…

Iubito, în această toamnă mohorâtă și lichidă
Precum o peșteră topindu-se în inimi ca de gheață
Mă rog să nu uiți să te rogi pe ambii să ne-nchidă
Într-un mormânt din carnea unei frunze fără viață…

Iubito, în această toamnă sumbră, mortuară, spartă
De lama unui urlet disperat al morții prelung, sfâșietor,
Mă rog să nu uiți să te rogi ca nu cumva să ne despartă,
Eu chiar și mort fiind, de dorul tău voi continua să mor…

 

Vine toamna

 

Vine toamna, tristă briză,

Deja vu pe-un tobogan,

În ținuta-i de marchiză

Din satin galben-șofran,

 

Fără pașaport și viză…

Ah, de-aș fi iar licean!

Vine toamna, tristă briză,

Deja vu pe-un tobogan.

 

Fără viitor și miză

În al vremilor noian,

Nu am timp de analiză,

Dar m-aș mai iubi un an…

 

Vine toamna, tristă briză…

 

Toamna

Toamna spulberă umbra urmelor de rugină
Ale copacului gârbov ce greu se apleacă
În vreme ce pașii strivesc frunzele de lumină
Și lacrima din ciutura ochilor tăi nopțile seacă…

Toamna ucide surâsul de pe buzele crăpate
Ale sărutului scăpat ca un mânz pe tărâmul ceresc
În vreme ce triste balade se pierd în vise furate
Și linia vieții din palmele tale brusc se sfârșesc…

Toamna, iubito, îngroapă nostalgice doruri
Ale nopților lungi depănând amintiri și suspine
În vreme ce păsări de umbră pleacă în stoluri
Și buzele tale sunt reci ca frunzele de pe mine…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*