Români pentru România (2)

Hilară, servilă, cu respiraţii pe distanţe scurte, casta politică post-revoluţionară este o creaţie de vid, o umplutură restaurând golul de putere într-un registru aparent împrospătat de sinonimele europene ale tarelor foştilor activişti: avariţia, falsetul patriotic, damful imperial al apartenenţei la un limbaj şi o viziune globalistă la care ceilalţi componenţi ai societăţii vor ajunge greu, turma fiind greu de mişcat conform bramburelii din capul lor. Arendând, vânzând pe nimica ceea ce nu le-a aparţinut vreodată, “apa şi focul şi lutul”, au intermediat tot ce se putea intermedia, au umplut de petice colorate, sacul tot mai gol al visteriei naţionale, bugetul public, au semnat decizii şi acte de sărăcire nemeritată pentru o populaţie care a suportat 50 de ani de uniformizare comunistă.

Uniformizarea, ca proces, continuă în registre şi mai tragice, aceiaşi vieţaşi din lagărul de concentrare comunistă a existenţei, cei care au plătit cu supramăsură datoriile de război ocupanţilor societici, fiind obligaţi la un nou efort de îndatorări fie printr-o tembelă, prea permisibilă lege a reîmproprietăririlor, fie prin restaurarea la comandă a unui nou ciclu de despăgubiri pentru cutare sau cutare entitate, fie prin privatizări de spulberare a industriei şi a forţei de muncă profesionalizată, graba  acceptării de servituţi ascunzând propriile interese, uşile mascate ale seifurilor la care doar iniţiaţii castei au dreptul de a ajunge. Preşedenţia reală a ţării s-a mutat demult la BNR, Traian Băsescu continuând să-şi joace partitura ce i-a fost tradusă pentru scenariul democraţiei europene de tip fanariot ăn timp ce Mugur Isărescu construieşte după reţete alchimice raportul dintre lei-euro-dolar. Scuzele redundante ale preşedinţilor sau premierilor de până acum, asigurarea subliminală că dacă nu acceptam taxele x şi y nu mai pupam heraldica NATO sau cutia milelor de la Bruxelles sau ajutoarele financiare de la FMI, sumele alea din care potenţaţii democraţiei de-aiurea să-şi tragă grosul iar restul să plătească dobânzi, daune şi tot ce-or mai hotărâ zarafii acestui veac, sunt vinovăţii care, cât de repede, trebuie să fie amendate în penalitatea lor profundă. Nimeni nu a avut curajul de a opri catastrofa, de a impune un audit de ţară ci, dimpotrivă, mai nou, vor iscăli cu ambele mâini ultimele neantizări ale unor surse de refacere ale lanţului trofic al economiei româneşti (vezi Azomureşul, Roşia Montană, cele câteva fabrici de medicamente), atacul direct al finanţelor mondiale la aceste ultime repere fiind în sine un atac la suveranitate…

Iată de ce parlamentarele de după Sfântul Nicola ar trebui să se desfăşoare în  limitele unei decizii naţionale de a debarca casta politică, sursa catastrofică de neantizare a Ţării. Dar aşa cum, la investire, fiecare mare demnitar trebuie să rostească un jurământ, jurământul noilor parlamentari trebuie să fie cel al sacralităţii existenţei acestui popor, textul obligatoriu fiind cel al unui program de recuperare a României de către români. Într-o contabilitate simplă, reducând cheltuielile inutile, îndatoritoare, axând Proiectul de Ţară pe reconstrucţia demnităţii prin muncă vom reuşi să modificăm, indiferent de reacţiile alergene, locul pe care România şi românii au dreptul să-l ocupe în concertul actual al statelor europene. Egalitatea nu este o pomană ci un drept ce se câştigă prin performanţă. Iar performanţa imediată va fi cea a închiderii tuturor găurilor negre cheltuitoare de venit/muncă reală.

II. Pentru comunităţi rurale prospere

Experienţele de până acum, modul de gestionare a fondurilor destinate agriculturii fiind în principal detrminat de ataşamente sau interese politice, întregul sistem este profund infestat de corupţie concomitant cu scăderea resurselor financiare ale gospodăriei ţărăneşti şi cu produsele de primă necessitate pentru alimentaţia populaţiei. Disiparea şanselor gospodăriei rurale de a evolua a fot programată prin dizolvarea proprietăţii cooperatiste, întoarcerea cu 100 de ani a acestei ramuri economice fiind deja diagnosticată de economişti de renume. Orice altă interpretare (populism, conjunctură, lipsă de experienţă) devine imposibilă. Lumea satului a devenit, prinpauperizarea forţată, o masă de interes electoral şi cam atât, evident, dincolo de spălările de bani prin proiecte fantasmagorice, demne de a fi înscrise în Marea Enciclopedie a Prostiei.

Fără a reveni asupra componenţei reale a membrilor partidelor cu pretenţii, cotizanţii acestora din zona rurală sunt în marea lor majoritate cei interesaţi de exerciţiul electoral, de sprijinul de moment pentru a ocupa funcţia de primar şi componentele anexe (consiliul local, jocul de funcţii, impunerea prozeliţilor, etc). În sine, însă, conform sondajelor atinse de noi, precaritatea srijinului post-electoral nu argumentează un devotement politic al vechilor şi noilor primari. De unde, concomitant cu alte decizii de depolitizare a vieţii sociale, administrative, se impune ca:

1. Alegerea primarului dintr-o localitate rurală să se facă cu eliminarea totală a factorului politic, mai mult, prin interzicerea prin lege a imixtiunii politicului în exerciţiul electoral. Sunt suficient de multe elemente care pot crea, într-o concurenţă de proiecte, profilul dorit pentru funcţia de primar.

2. Pentru că political a infestat mediul de responsabilităţi civice, membrii Consiliului Local vor fi aleşi dintre cei mai importanţi membri ai comunităţii, funcţia fiind una de voluntariat.

3. Bugetarea dela stat să fie cunoscută înaintea campaniei electorale, concurenţa pe această bază oferind egalitatea de şanse şi surplusul de conturare a managerului dorit de către comunitate.

4. Pentru întărirea autonomiei locale se va revedea modul de raportare a volumului veniturilor din plan local ca sursă a bugetului primăriei. Se va revedea, concomitant, regimul filialelor unor firme care ăşi au sediul în alte localităţi, impozitele ieşind de sub controlul local.

5. Revederea Legii agrare,  a Codului Civil la capitolul proprietăţii rurale prin simplificarea desenului moştenitorul direct, continuator al activităţii agricole , reducând astfel pericolul fărâmiţării loturilor arabile şi asigurând continuitatea activităţii, tradiţia acestei munci..

6. Asigurarea resuselor de finanţare pentru proiectele coerente de ferme, microferme concomitant cu asigurarea desfacerii produselor în marile aglomeraţii urbane.

7. Constituirea depozitelor de stat, atât de necesare pentru intervenţia statului în situaţii limită dar şi pentru materializarea unor decizii de interes naţional.

8. Reconsiderarea firmelor producătoare de utilaje agricole şi susţinerea producţiei acestora prin priorităţi legate de ferme, de nevoile reale din teritoriul agricol.

9. Inventarierea exactă a suprafeţelor neproductive şi soluţionarea legalităţii trecerii acestora în patrimoniul silvic al ţării.

10. Susţinerea cu fermitate a imposibilităţii vinderii de pământ altcuiva decât “pământenilor” cu excepţia micilor ferme sau proprietăţi /de până la X hectare pentru străinii care doresc să se “împământească” în România şi la care, la a doua generaţie, spre exemplu, dreptul extinderii funciare prin cumpărare să fie asigurat de lege concomitant cu cetăţenia asumată.

11. Garantarea de către stat a unor dobânzi minime pentru fermierii care dezvoltă mici industrii agro-alimentare, mici industrii meşteşugăreşti de necesitate în zonă

12. Asigurarea priorităţii absolute şi cu taxe reduse a prezenţei producătorilor autohtoni în pieţele agro-alimentare şi revederea acestor pieţe, extensia lor, pentru a contracara efectul clonării supermarketurilor de tip Lidel, Metro, etc, etc unde producătorul roman este excesiv taxat sau neluat în considerare.

13. Asumarea de către stat a strategiei de restaurare a sistemului de irigaţii şi susţinerea micilor fermieri în realizarea conectării la acesta concomitent cu dezvoltarea infrastructurii care să asigure o diminuare a costurilor de transport a produselor agricole.

14. Revederea posibilităţii de asigurare a protecţiei producţiei agricole prin crearea unei legislaţii privind contractile de furnizare de produse agricole către structurile consumatoare/spitale, internate, armată, etc astfel încât circuitul financiar să fie coerent şi avantajos tuturor.

15. In comunităţile în care dezvolarea agro-turismului are cadrul şi elementele necesare, iarăşi, rolul statului este de a sprijini dezvoltarea acestora ca viitoare surse de venit pentru un buget sănătos.

16. Crearea unui sistem de susţinere a exportului de produse agricole concomitant cu o atentă asigurarea a unui raport coerent între volumul produselor agricole pe relaţia import-export funcţie şi de calendarul de consum vară – iarnă.

17. Recompunerea unui fond de teren al primăriilor prin rechiziţionarea legală a terenurilor nelucrate timp de x ani şi asigurarea de teren pentru specialiştii necesari comunităţii /învăţământ, sănătate.

     18. Crearea unui sistem de încurajare a comunităţilor rurale unde, pe baza proiectelor proprii, se asigură trecerea pe harta tursmului (în afara zonelor consecrate).

Acestea sunt doar câteva obiective dintr-un neînchipuit de mare volum al cerinţelor agriculturii, ramură economică prioritară în sistemul de securitate al vieţii unei naţiuni. Voi reveni.