Costurile unui non-master plan de ţară

Se va organiza un referendum pentru pofta ce a poftit Ponta master copy-paste. Un proces electoral care înseamnă, în cele din urmă, costuri pentru fiecare dintre noi, acestea adăugându-se costurilor date de instalarea şi neasumarea, până azi, a nici unui obiectiv economic imediat de către guvernul USL. Neasumări care se văd din plin prin prăbuşirea continuă a monedei naţionale şi pierderea calificativelor de ţără, fenomene care vor duce la alungarea tot mai puţinilor investitori străini, dar şi la scumpirea creditelor.

Or, avea România nevoie de aşa ceva acum? În nici un caz! USL avea deja la dispoziţie suficiente pârghii pentru a se ocupa de ţară. Şi avea multe alte puncte de realizat pentru a convinge electoratul că a ales bine la locale. Căci, dacă Victor Ponta ar fi vrut să fie respectat, era suficient ca premierul non-master să înceapă cu lucrurile pe care le-a promis. Recuperarea pensiilor, salariilor ori drepturilor de autor (despre ultimele Mircea Diaconu nici nu a pomenit cât a fost în fruntea Culturii!), dar și îndreptarea cadrului general de derulare a muncii în România, stâlcit juridic şi moral de lăcustele portocalii, înlăturarea imbecilităţii de a pedepsi munca la negru cu închisoare, repararea mizeriilor introduse în Codul muncii ori repunerea în drepturi a dialogului social. Erau atâtea de făcut încât Victor Ponta avea de unde să aleagă. Erau atâtea probleme pe care le-a promis singur că le va rezolva că nici nu trebuia să-i spună ţara de unde să înceapă.

Și trebuia să treacă la treabă din prima clipă a mandatului de premier. Pentru că noi nu am uitat angajamentele pe care le-a luat în timpul celei mai inactive opoziţii pe care a avut-o România post-decembristă. În acele momente în care democrat-liberalii îşi băteau joc de ţară, dar Victor Ponta ne asigura că putem sta liniştiţi, urmând să îndrepte el lucrurile din prima clipă în care va veni la putere. Aşa a promis când sindicatele au fost înlăturate din deciziile societăţii româneşti. Aşa a promis când guvernul Boc a hotărât să pedepsească munca la negru cu puşcărie.

Victor Ponta pare a fi uitat… Sau poate că pe atunci nu erau doar un biet „copy-paste” al sforarilor din spatele lui.

Astăzi însă, el are un război de dus. O luptă care a devenit parcă prea personală. Un război cu liderii roiului spart de lăcuste portocalii, bătălie care acum nu mai este o proritate pentru ţăriă. Pentru că oamenii au avut alte aşteptări. Şi, în schimb, ce au primit? Prăbuşirea continuă a monedei naţionale, scumpirea carburanţilor, a energiei electrice, a gazelor, perpetuarea cozilor la înscrierea copiilor la grădiniţe şi şcoli, continurea batjocurei în cadrul examenului de bacalaureat, dar și promovarea fățișă a politicii de desconsiderare a omului de rând, metodă generalizată de lăcustele portocalii, prin tratarea fiecăruia dintre noi din postura „a priori” de posibil infractor. Şi atunci, la ce ne foloseşte costistoarea debarcare a preşedintelui? O suspendare care mai putea aştepta?

Evident, nu trebuie să-i plângem de milă lui Traian Băsescu. Avea nevoie de o lecţie. Cutremurător este însă felul, inclusiv din perspectiva argumentării juridice, în care a fost înfăptuită această acţiune. Pentru că, prezentând un text de suspendare mai apropiat de o opinie publicistică decât de un text cu forţă juridică, deşi ar fi existat suficiente capete de acuzare care puteau fi folosite, suspendarea lui Traian Băsescu poate fi definită ca o acţiune stricită de sancţionare a aprecierilor sale. A opiniilor sale la adresa unor instituţii sau persoane. Or, pentru asta se suspendă un preşedinte?

E adevărat, poate mult prea grăbiţi, „juriştii” USL au fost lipsiţi de minima logică a argumentării. Sau mult prea comozi pentru a mai face un exerciţiu rațional. Au mers pe ideea de la locale, „indiferent de ceea ce facem, ţara este oricum destul de înrăită”, încât şi-au permis să lase istoriei, ca text al suspendării o compunere, nu o expunere cu argumente juridice.

În acest condiţii, concluzia suspendării este cât se poate de rece. Deşi poate că ne-am dorit-o cu toţii, nu putem ignora faptul că, măcar din perspectiva “acuzaţiilor”, Traian Băsescu a fost pedepsit pentru delict de opinie. Iar prin asta social-democraţii s-au întors mult în timp ca nivel de metalitate… Și au fost suficienți jurişti care au avertizat că, din punct de vedere juridic, textul argumentării suspendării “este un poem”. Liderii USL nu s-au mai deranjat însă să revadă “compunerea”, să-i adauge elementele concrete.

Şi mai trebuie să constatăm un neajuns pe care USL îl lasă istoriei juridice. Realitatea faptului că, prin felul în care USL a “lucrat” la poziţionarea taberelor din Parlament, suspendarea lui Traian Băsescu a fost, în fapt, consecinţa directă a lipsei de susţinere politică în Parlament. Ceea ce se constituie într-un precedent periculos. Căci, ori de câte ori un preşedinte nu va mai avea susţinere politică majoritară în parlament, înseamnă că va putea fi suspendat. Şi atunci, cum rămâne cu necesara distanţare a preşedintelui ţării de politic?

Concluzia? În încercarea de a atinge un scop, USL a încălcat principii juridice şi cutume cel puţin cu aceaşi îndârjire de care a dat dovadă şi guvernul Boc la vremea lui. S-a văzut în toate etapele acţiunii, dar, mai ales, în felul în care s-au schimbat regulile de derulare a referendumului, schimbări intervenite chiar în timpul acţiunii de suspendare. Iar asta a deranjat lumea civilizată.

Ba, s-a modificat atât de grabnic totul, cu dedicaţie strict pentru Traian Băsescu, încât executivul pare a mai fi făcut o gafă, modificând referendumul strict pentru demiterea preşedintelui. Ceea ce a dus la situaţia în care preşedintele Republicii poate fi demis mai uşor decât un primar! (în cazul primului fiind nevoie de majoritatea plus unu dintre cei care vin la urne, în cazul celui de al doilea de jumătatea plus unu dintre cei înscrişi pe listele electorale ale urbei!).

Există totuşi şi un lucru pozitiv în acțiunea de suspendare a preşedintelui. Acum, între USL şi binele pe care vrea să-l facă ţării (dar nu putea din cauza lui Vasile Blaga, Robertei Anastase, Traian Băsescu ori a şefilor de deconcentrate) nu mai stă nimeni.

De acum înainte, USL nu mai are nici o scuză. Va fi pe cont propriu faţă de angajamentele şi răspunderile pe care le-a luat şi le are faţă de ţară. Şi nu mai poate arunca vina pe valul lăsat în urmă de lăcustele portocalii. De acum, orice eroare, orice lipsă de acţiune imediată în managerierea ţării, va fi decontată direct USL, fiind evidentă lipsa de isteţime politică a USL care nu a lăsat în funcție nici măcar un personaj portocaliu pe post de ţap ispăşitor în a cărui cârcă să pună resposabilitatea eşecurilor inerente!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*