Când unii merg la Alba Iulia
Cum merge baba Safta la izvor
Și-n loc să-și spele
Mutra lor zurlie,
Ei spun povești,
Se dau martiri
C-au fost sub ruși
În pușcării
Și cântă grav o poezie
Pe care-au scris-o, cică,
Încarcerați în colivie.
Sunt unii ce se jură
Cu spumele la gură
Că l-au avut de frate pe Vieru,
Iar alții îl înjură
Precum c-a lui făptură
Nu merită statui
Ci doar fluierătură…
Oricum la Alba Iulia
N-am fost deloc
Din Unul meu Decembrie
Când mama mă născură
Pe vatra Coloniței
Să știu ce e măsura
Și-n locurile sfinte
Să nu port dram de ură…
Lasă un răspuns