George Alexianu, guvernatorul Transnistriei

La terminarea războiului, toţi cei unsprezece guvernatori care au administrat teritoriul sovietic ocupat de Germania şi aliaţii ei au fost arestaţi pentru a fi anchetaţi şi judecaţi pentru faptele lor, pentru felul cum au guvernat ţinutul încredinţat. Cei unsprezece guvernatori erau care polonez, care neamţ, care lituanian, ucrainean etc. Printre cei arestaţi, şi un român : profesorul universitar GEORGE ALEXIANU, vreme de aproape trei ani guvernator al Transnistriei. Se pare că mareşalul Antonescu nu l–a cunoscut personal pe GEORGE ALEXIANU înainte de a–l numi guvernator. A contat în alegerea pe care a făcut–o faima de profesionist, de onestitate şi loialitate faţă de Ţară, pe care o avea profesorul de drept internaţional. Cei unsprezece foşti guvernatori au fost judecaţi fiecare în oraşul în care şi–a avut reşedinţa. În cazul Transnistriei, Odessa. Din cei unsprezece acuzaţi, zece au fost găsiţi vinovaţi şi executaţi pe loc, în faţa publicului care asistase la proces şi ceruse condamnarea celui acuzat. Un singur guvernator a fost găsit nevinovat !

Şi acesta a fost GEORGE ALEXIANU ! Toţi martorii care s–au prezentat, cei mai mulţi din proprie iniţiativă, au avut numai cuvinte de recunoştinţă pentru fostul guvernator din Transnistria ! Iar ancheta întreprinsă de autorităţile sovietice nu a găsit nici un motiv de incriminare penală, ca criminal de război !  Atât juriul, cât şi miile de ruşi, ucrainieni şi evrei din Odessa şi împrejurimi au cerut un verdict de achitare, de dezincriminare a lui George Alexianu ! Sentinţa dată de Tribunalul Poporului din Odessa s–a conformat acestei evidenţe şi GEORGE ALEXIANU a fost înapoiat autorităţilor din România, aducându–li–se acestora la cunoştinţă că populaţia Transnistriei nu are ce–i reproşa fostului guvernator. Autorităţile comuniste din România, conştiente însă că dezincriminarea lui GEORGE ALEXIANU diminuează şansele de incriminare a mareşalului Antonescu, nu au ţinut seamă de verdictul dat la Odessa, de “autoritatea lucrului deja judecat”, astfel că GEORGE ALEXIANU s–a trezit inculpat şi condamnat la moarte alături de mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi Picky Vasiliu pentru “crime împotriva păcii şi a umanităţii”. Şi executat la 1 iunie 1946 …

Nu este loc, în aceste pagini, pentru o biografie propriu–zisă a marelui patriot român, a marelui om care a fost GEORGE ALEXIANU. Vom menţiona doar câteva fapte şi aspecte legate de persoana sa, complet necunoscute opiniei publice româneşti şi celor care au gândit şi redactat Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002.

1. Una din măsurile luate de GEORGE ALEXIANU, de cum a fost instalat ca guvernator, a fost să redeschidă toate lăcaşurile de cult din Transnistria, închise de bolşevici. Au fost redeschise şi sinagogele evreieşti. Cum însă lipseau obiectele de cult, ALEXIANU s–a adresat la Bucureşti, Patriarhiei Române şi capilor celorlalte culte. Singurii care nu au răspuns apelului au fost liderii religioşi evrei din Bucureşti. Nu au invocat nici un motiv, nu au dat nici un răspuns. O opinie personală : numai aşa mai târziu se putea ascunde gestul lui GEORGE ALEXIANU. Dacă comunitatea evreiască i–ar fi răspuns lui GEORGE ALEXIANU asta ar fi însemnat acte, scrisori etc., iar scripta manent şi, uneori, rămân în istorie.

2. Personal, GEORGE ALEXIANU a avut cele mai bune relaţii cu evrei foarte importanţi. Medicul de familie, care se îngrijea de cei trei copii ai lui GEORGE ALEXIANU, era evreu, tatăl lui Nicolae Cajal, cel care va ajunge peste ani preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În această calitate, Nicolae Cajal nu se sfieşte să aibă dintotdeauna relaţii dintre cele mai bune cu Şerban Alexianu, fiul “criminalului” de război GEORGE ALEXIANU.

De asemenea, cât timp a fost guvernator, în casa lui ALEXIANU venea săptămânal rabinul şef al evreilor din România, Eminenţa Sa Alexandru Şafran. Sub pretextul că dă lecţii de germană copiilor Alexianu, rabinul Alexandru Şafran ţinea astfel legătura cu guvernatorul Transnistriei, evident, pentru a face mai bună viaţa evreilor din Transnistria. Din păcate, la proces, rabinul Alexandru Şafran nu s–a grăbit să participe ca martor al apărării lui GEORGE ALEXIANU. Abia peste mai bine de o jumătate de veac, Alexandru Şafran îi va încredinţa lui Şerban Alexianu următorul înscris : “Lui Şerban Alexianu, amic din tinereţea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga–i viaţă şi activitate profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda comunistă (s.n.) cumplit şi total nedrept. Întreaga–i suferinţă să–i fie izbăvită.” Încredinţându–i acest înscris, marele rabin al Genevei i–a cerut d–lui Şerban Alexianu să nu publice înscrisul “decât după moartea mea.” Lamentabilă exigenţă ! Din care îmi permit să deduc, ca opinie strict personală, un singur lucru : rabinul Alexandru Şafran nu crede nici în Dumnezeu, nici în mântuirea sufletului ! Nici în omenie !

3. În schimb, Papa Ioan Paul al II–lea, când a venit în România, în 1999, şi a dat cu această ocazie o recepţie oficială, a ţinut ca printre invitaţii săi să se numere şi dl Şerban Alexianu ! Oarecum surprins, dl. Şerban Alexianu s–a consultat cu prietenul său, dl. academician Nicolae Cajal, încercând să priceapă ce anume a determinat acest gest al Sfântului Părinte. Domnul academician a găsit explicaţia : aşa cum şi domnia sa ştia, în 1943, nunţiul papal monseniorul Andrea Cassulo, la cererea Papei Pius al XII–lea, a făcut o vizită în Transnistria, pentru a vedea cum sunt trataţi evreii deportaţi. Tot ce a constatat monseniorul Cassulo a consemnat în raportul înaintat către Sfântul Scaun. Papa Pius al XII–lea, sensibil la acest subiect (în ciuda minciunilor ulterior scornite pe seama nepăsării Sale – vezi filmul recent Amen), l–a onorat pe destoinicul guvernator al Transnistriei decorându–l cu înalta distincţie papală Orbis et Urbis care în acel an, 1943, a fost acordată unei singure persoane, românului GEORGE ALEXIANU, guvernatorul Transnistriei.

Gestul papei Ioan Paul al II–lea faţă de fiul lui GEORGE ALEXIANU are o semnificaţie limpede şi unică : Vaticanul, una din cele mai bine informate instituţii de pe planetă, îşi menţine în anul 1999 aprecierea pe care a făcut–o în 1943 faţă de persoana şi activitatea lui GEORGE ALEXIANU, ceea ce, implicit, înseamnă dezavuarea de către Vatican a procesului prin care GEORGE ALEXIANU a fost condamnat la moarte şi executat pentru imaginare “crime împotriva păcii şi a umanităţii.”

4. Să menţionăm şi altă apreciere contemporană cu activitatea profesorului GEORGE ALEXIANU în Transnistria. Adresându–se ambasadorului român de la Vichy şi doamnei Cantacuzino, mareşalul Petain a declarat : “Cea mai mare glorie a Dumneavoastră, a românilor, se poate considera modul civilizat şi uman în care aţi administrat Transnistria şi realizările obţinute.” (Vezi Olivian Verenca, Administraţia civilă română în Transnistria 1941–1944, Bucureşti, 2000, p. 254).

Închei aceste însemnări despre GEORGE ALEXIANU convins că salvarea Neamului Românesc nu este posibilă atâta vreme cât mai admitem ca unor oameni de calibrul lui GEORGE ALEXIANU să le fie terfelită amintirea de nişte infractori deveniţi guvernanţi. Unor oameni ca GEORGE ALEXIANU, cu care Dumnezeu a dăruit Neamul Românesc, se cuvine să le ridicăm statuia recunoştinţei noastre în toate cărţile de şcoală, oferindu–i ca modele de omenie urmaşilor noştri !

E foarte bine că Ministerul Educaţiei a decis să introducă în programa şcolară lecţii despre holocaust. Din cuprinsul acestor lecţii nu poate lipsi adevărul despre GEORGE ALEXIANU! Adevărul despre omenia românească! Adevărul despre recunoştinţa şi mai ales despre nerecunoştinţa evreiască !

Un răspuns la George Alexianu, guvernatorul Transnistriei

  1. Ub articol documentat! Radi Mărculescu aduce și el o mărturie în acest sens,când prinzonier fiind ajunge la Odesa, unde localnicii au manifestat pe față simpatie la adresa soldaților români prinzonieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*