Romeo Tarhon, candidat pe lista PNDC pentru funcția de primar al sectorului 6

– Domnule Romeo Tarhon, vă rog prezentați-vă și explicați-mi ce v-a determinat să veniți din anonimat și să intrați într-o bătălie ce pare dinainte pierdută: competiția pentru funcția de primar la sectorul 6 unde vă veți lua la trântă cu fostul campion la lupte, Cristian Poteraș, un politician versat cu un aparat electoral performant și cu mulți bani…

– M-am născut și trăiesc în cartierul Giulești. Sunt un simplu cetățean, un anonim în raport cu celebrele nulități de pe sticlă și din tabloide și în raport cu mercenarii din presă. În câteva cuvinte, așa cum mi-ați cerut, vă pot spune că sunt copatron al Grupului de Presă „Alcero”și redactor-șef adjunct al ziarului Națiunea. Am fost biolog specialist și șef de biobază la Institutul de Sănătate Publică, iar înainte de 1989 am fost cadru medical la spitalul O.R.L. Panduri. Ajunsesem la un moment dat lider sindical… În ceea ce privește decizia de a candida, aplic următorul meu principiu: Chiar și cel mai simplu cetățean onest este mai bun decât oricare politician în funcțiile administrative…

Dar este suficientă această calitate de „simplu cetățean”, chiar și instruit, obișnuit să lucreze cu mari colective, așa cum ați lăsat de înțeles? Vă poate fi de folos pregătirea de ziarist, biolog și specialist în sănătate publică?

– Cred că aceste experiențe îmi vor fi folositoare. Mă voi bate fără teamă cu Poteraș și alți grei ai sistemului politic putred. Sunt unul dintre românii hotărâți să înceapă lupta pentru schimbarea României. Este foarte important ca după lunga păcăleală de peste două decenii în care românii – vorba maestrului Dan Puric – au fost anesteziați precum găinile de avicola, să răzbată cât mai mulți cetațeni în functiile administrative și legislative. Ar fi momentul ca societatea civică să dea o lovitură mortală clasei politice. Din păcate, forțele civice sunt disparate, nesudate, lipsite de lideri spirituali, de modele mobilizatoare… Eminențele cenușii care conduc țara din spatele scenei cu marionete politice acționează pervers întreținând discordia, împiedicând coagularea.

Românii și-au pierdut încrederea în clasa politică. Remarc faptul că vorbiți ca un militant… De altfel și în articolele dumneavoastră politice sunteți un mesager al civismului militant. Amintesc un titlu mobilizator din ziarul Națiunea: ”Să formăm un pol civic în jurul liderilor spirituali Dan Puric, Tudor Gheorghe, Ion Coja, Florin Constantiniu și alți mari naționaliști”.

– Din nefericire, academicianul Florin Constantiniu ne-a părăsit recent. Un mare român! Pledez în articolele mele pentru necesitatea constituirii unui mare pol civic prin coagularea cât mai multor forțe, acum risipite în fel și fel de forme asociative. Îndemn societatea să își desemneze reprezentanți destoinici și să intre în bătălia electorală pentru a-și cuceri dreptul manifest de putere în stat,  pentru a nu se mai comporta ca masă de manevră și de decor… Așa văd eu schimbarea. Sunt un militant al civismului. De-a lungul anilor, cu prilejul evenimentelor de stradă, am văzut cu amărăciune cât de ușor sunt deturnate manifestațiile dinspre mediul civic spre cel politic. Am înțeles pentru totdeauna că românii nu sunt greci… Și nici islandezi… Și că, fără implicarea serviciilor și a agitatorilor, nu pot avea loc mișcări ample de schimbare a unui regim, dacă nu are loc subminarea din interior. România este condusă de trădători sclipitori care au săpat un șanț uriaș între elită și societatea civică. Liderii sindicali, președinții de asociații, formatorii de opinie sunt înregimentați. Opoziția și Puterea se întrepătrund, dezertarea și traseismul politic au fost ridicate la rang de virtute. Partidele fac schimb de pioni și spioni. Politicienii își fură politicienii… Mi se pare cel mai potrivit moment istoric pentru ca societatea să se organizeze, să iasă la luptă.

– Pentru dumneavoastră, așadar, toți politicienii sunt o apă și-un pământ. Regretați că nu ați intrat în politică? În fond, așa cum am văzut în declarația de avere, sunteți un român sărac. Mi-ați spus la un moment dat, anectdotic, faptul că Națiunea, ziarul celui mai bogat român, Josif Constantin Drăgan, a devenit proprietatea celor mai săraci români: Romeo Tarhon și Cezar Mihalache. Cum de nu ați izbutit  să coalizați un grup, o mișcare civică de proporții?

În urmă cu patru ani am fondat „Mișcarea România Altfel”. Am sperat că mi se vor alătura intelectuali importanți, personalități marcante, oameni cu spirit civic pentru a da împreună semnalul deșteptării naționale. Nu în stradă, ci în mental, în conștiința românității. Din păcate, această mișcare s-a blocat la nivel virtual. Încă funcționează în rețelele de socializare. Oamenii nu s-au mobilizat să ne întâlnim în real, să ne organizăm, să devenim o forță socială demnă de luat în seamă. Sunt un naționalist moderat. De fapt un patriot incurabil. O dovadă este și faptul că m-am consacrat ca jurnalist ziarului Națiunea și că, alături de Cezar A. Mihalache, redactorul-șef al publicației de pe vremea când aceasta aparținea magnatului și patriotului Josif Constantin Drăgan, am salvat de la dispariție această publicație în iarna anului 2011. Nu pot să nu vibrez pentru România…

– Cum l-ați cunoscut pe profesorul  Ion Coja, un veteran al naționaliștilor contemporani?

– Prin ziar și prin Cezar A. Mihalache. Ion Coja este un om luminat, un scriitor remarcabil și un jurnalist de excepție. Colaborează la „Națiunea” de peste două decenii. A fost chiar și directorul publicației. La ziarul nostru vechi încă din 1881 au scris Brătienii, Caragiale, Călinescu, Arghezi…. Iar după 1990 Arthur Silvestri, Adrian Păunescu, Dinu Săraru, Ion Mărgineanu, Gheorghe Funar… Nu știu dacă toți publiciștii care care scriu la noi sunt naționaliști ca domnul Ion Coja, dar toți sunt patrioți, români adevărați a căror inimă pompează sânge amestecat cu lacrimi când văd cum ni se fură țara de două decenii, cum ni se  alungă poporul  în cel mai pustiitor exod pentru a i se fura pământul roditor, încă plin de aur, încă împodopit de codri seculari. Mă doare sufletul când, călătorind prin țară, văd câmpiile sufocate de buruieni și ciulini, satele bântuite de umbrele unor bătrâni neputincioși, drumurile gloduroase bătute de copitele unor măgăruși numai piele și os trăgând atelaje medievale, brazdele anevoie răsturnate de vaci și cai înhămați la jugul unor pluguri și grape de muzeu… Dar vin alegerile locale, numai să-i vedeți pe primari și consilieri cum le aruncă sărmanilor oameni, fără jenă, pomeni electorale. Nimic nu au făcut pentru oameni. Le-au tocat bugetul, s-au înavuțit, s-au mafiotizat…

Vorbiți-mi, vă rog, despre campania dumneavoastră. Ce sperați? Care vă este sloganul? Am văzut că aveți statut de independent, dar candidați pe ”Lista Națională” a profesorului Ion Coja și pe lista PNDC al  profesorului Horia Niță…

– Sloganul meu ar trebui să fie „Un giuleștean simplu și onest pentru sectorul 6”. Cartierului Giulești este un amestec pitoresc de pseudorural cu pseudourban. O mahala atemporală care se poate lăuda cu Gheorghe Dinică, Cornel Vulpe, Ghoerghe Visu, George Stanca, Rică Răducanu și chiar cu Nina Iliescu, soția tomnatecului fost președinte. M-am hotărât, totuși, asupra sloganului ”Un cetățean onest pentru sectorul 6”. Sunt probleme grave în toate zonele, mai ales la periferie, iar eu lansez un demers inedit și care se potrivește principiilor civismului în care cred. Formațiunea care ne găzduiește în calitate de candidați este Partidul Național Democrat Creștin fondat în 1990 de către profesor dr. Horia Niță, un revoluționar autentic și un român model. PNDC este un partid imaculat care nu a intrat niciodată în jocul politic, nu a făcut compromisuri. Semnul electoral al formațiunii care ne găzduiește este CRUCEA, ducând cu gândul la credința în Dumnezeu și Neamul Românesc.

Înainte de a încheia acest interviu, puteți trasa în câteva linii  principalele proiecte pe care vi le-ați propus în cazul în care veți izbuti în alegeri?

– Sunt multe probleme care așteaptă soluții de la un regim administrativ la altul. Mi-am propus urgentarea dosarelor de retrocedare tărăgănate abuziv cu scopul pervers de descurajare a celor care trebuie puși în posesie. Tentaculele caracatiței imobiliare pornesc din administrația locală. S-ar termina, astfel, și cu maidanele transformate în gropi de gunoi. Aș merge până la îngrădirea și întreținerea acestor terenuri de către primărie până la soluționarea dosarelor. Sunt încă mii de hectare fără proprietari în zonele Drumul Săbăreni, Giulești Sârbi, Chiajna, Lacul Morii, Militari, Drumul Taberei… Ce cartiere de locuințe sociale s-ar construi, ce stadion municipal s-ar amenaja, ce parc zoologic s-ar  înființa… M-aș preocopa prioritar de creșterea siguranței oamenilor prin disciplinarea polițiștilor și scoaterea lor de sub influența interlopilor, a rețelelor de prădători. Să vă dau un caz: vechiul meu prieten cogiuleștean, cunoscutul scriitor și publicist Geroge Stanca, s-a întors acum trei ani în Giulești Sărbi, leagănul copilăriei… Nu a rezistat mai mult de un an. În imediata lui vecinătate, ”niște băieți”, fără autorizații, au amenajat un centru de colectare a fierului vechi. Fiindcă le-a cerut să îi respecte dreptul la tihnă, i-au violat proprietatea, i-au tăiat cauciucurile Duster-ului, ca avertisment… Neprimind satisfacție de la poliție, Stanca s-a plâns prietenului lui, Cristian Poteraș. Ditamai primarul l-a sfătuit să plece la bloc, fiindcă poliția este mână în mână cu pungașii și borfașii. Aș rezolva neapărat problema animalelor fără adăpost și aș elimina samsarii și speculanții din piețe. De asemenea, m-aș dedica unui program social bine articulat, inclusiv prin acordarea de asistență medicală gratuită și mese calde celor nevoiași, pe baza unor dosare încheiate prin anchete sociale. Nu aș mai permite ca un interlop precum Ștefan Florescu să pozeze în salvatorul săracilor și să își tipărească poza în cărțile bisericești printre sfinți, corupând parohii cu donații. Din învârteli, furtișaguri și rostogoliri de bani negri, acest ”filantrop” își cumpără imaginea dând mâncare la sufertaș unor suflete năpăsuite. Nu e rău, dar nu mică mi-a fost surprinderea să aflu că multe dintre aceste ”suflete” sunt agenți electorali, agitatori de cartier… Interlopul candidează pentru funcția de primar la sectorul 6. Mă voi bate și cu el…

-M-ați convins. Văd că sunteți la curent cu neajunsurile sectorului. Sunt sigur că veți avea prilejul să dezvăluiți mult mai multe probleme în campanie. Vă mulțumesc și vă doresc succes.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*