Andrés Sánchez Robayna despre Eugen Dorcescu

Între esenţă şi existenţă

Ce ar fi de spus, mai întâi, în prezenţa unei cărţi atât de neobişnuite precum Poemas del viejo – Poemele bătrânului, de Eugen Dorcescu, apărută la Editura Igitur , Montblanc (Tarragona), Spania, în 2012, este că nu trebuie să ne lăsăm purtaţi de ceea ce titlul – atât de atrăgător în simplitatea lui – ar părea să  indice într-o primă instanţă. Poemas del viejo – Poemele bătrânului trimite, într-adevăr,  de îndată, şi aparent, la versuri ce se scriu în răstimpul din urmă al unei vieţi, şi care pot dezvolta teme îndeajuns de eterogene. Versuri de acest tip – vreau să spun, stihuri ce corespund acestei ultime perioade a vieţii, şi cu o tematică variată – au scris Lope de Vega şi John Donne, Goethe şi Victor Hugo, Giuseppe Ungaretti şi Jorge Guillén. Etapa finală a lui Lope, de exemplu, s-a dorit a fi numită “ciclul de senectute”, chiar dacă în acesta nu totul a vădit atitudini ascetice şi meditatio mortis: au existat de asemenea spaţiu şi timp pentru joc, râs, parodie. Dacă ne gândim, dimpotrivă, la Ungaretti şi la cartea sa din 1960 Il taccuino del vecchio, ceea ce observăm este reunirea obsesiilor pe care deja le cunoşteam din cărţile anterioare ale poetului italian, plasate acum sub “muşcătura” (l’addentare) a timpului şi sub ravagiile sale. “Eu cred – scria Ungaretti – că în poezia bătrâneţii nu există prospeţimea, iluzia tinereţii; cred, însă, că există o asemenea însumare a experienţei, încât se ajunge – şi nu se ajunge întotdeauna – la găsirea cuvântului potrivit, se atinge poezia cea mai înaltă”. Dar temele din taccuino, s-o recunoaştem, continuau să fie diverse: singurătatea, durerea, inima ce încă iubeşte.

În Poemas del Viejo – Poemele bătrânului de Eugen Dorcescu suntem în faţa unei realităţi ori a unei lumi foarte diferite.  Chiar de la piesa iniţială, ceea ce se abordează şi se explorează în ele este experienţa însăşi a bătrâneţii, această dramatică realitate a unei fiinţe care, de fapt, nu trăieşte, ci îşi supravieţuieşte sieşi, aşa cum ni se spune la un moment dat. Desigur, apar, în paralel, alte teme (de la corporalitate până la “negura” lui Thánatos), dar ele gravitează, toate, în jurul semnificaţiei bătrâneţii, o bătrâneţe ce ajunge la capătul “aventurii de neînţeles a existenţei”. De aici dramatismul susţinut al acestor versuri, profunzimea lor, care este, în acelaşi timp, angoasă şi voinţă de cunoaştere. Despre bătrân se vorbeşte întotdeauna la persoana a treia (“Bătrânul cunoaşte exact…”, “bătrânul a observat…”, “bătrânul se încăpăţânează…”), ca şi cum această distanţă ar permite vocii lirice să obiectiveze realitatea despre care grăieşte, lumea acestei fiinţe “tragice şi nenorocite”, înscrisă între văzduh şi cenuşă. Există, însă, de asemenea, frumuseţe, o “frumuseţe sfâşietoare”, a fiinţei conştiente de finitudinea ei şi de solidaritatea şi armonia cosmosului. Existenţa îşi aşteaptă sfârşitul, şi se predă lui, pentru a avea loc fluxul etern al cosmosului, pentru ca fiinţa să poată urca “treptele veşnic tinere ale eternităţii”.

Când, în primăvara lui 2009, am citit pentru prima oară – şi printr-un fericit hazard – poezia românului Eugen Dorcescu (Timişoara, 1942), am experimentat senzaţia de netăgăduit că mă aflu în faţa unui autor în care converg unele direcţii esenţiale ale liricii moderne. O adâncă scrutare a sensului transcendenţei – uneori inseparabil unit cu lecţiile misticii occidentale – îşi dă mâna, în această poezie, cu o viguroasă căutare metafizică (“metafizică, nu filozofică”, insista Juan Ramón Jiménez), al cărei centru sau axă este fiinţa în faţa eternităţii. Marea tradiţie a poeziei române, de la Mihai Eminescu până la Tudor Arghezi – o tradiţie pe care în Spania, sau în limba spaniolă, o cunoaştem, din nefericire, cu totul insuficient – , se vede asumată în fiecare vers al lui Dorcescu, sublimată în fiecare din cuvintele sale, şi se leagă cu unele dintre marile procupări care, de la Mallarmé până la Luzi sau Bonnefoy, determină limbajul şi lumea celei mai vii poezii europene a modernităţii.

Nu va fi inutil să se atragă atenţia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale şi culturale ale ţării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, şi doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creaţia lui sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernităţii poetice, şi într-o manieră foarte specială ceea ce Mario Luzi a numit “dialectica dintre existenţă şi esenţă”, adică necesarul inter-schimb dintre experienţa vitală însăşi şi fondul ontologic în care această existenţă se înscrie. De echilibrul, de solidaritatea dintre aceste două planuri, depinde cuvântul poetic; o dialectică, într-adevăr, “fără de care – adaugă Luzi – poezia, cel puţin în accepţiunea noastră, nu s-ar produce”.

Cititorul nu doar asistă, în Poemas del viejo – Poemele bătrânului, la această dialectică, ci se cufundă în ea, o simte agitându-se în conştiinţă, între senechismul, adică între doctrina etică a filozofului Seneca, ce promovează stoicismul şi temperanţa (aici uneori foarte strict), pe care orice meditaţie asupra finitudinii îl implică, în mod necesar, în tradiţia noastră, şi un acut sentiment al dramei, nu mai puţin caracteristic unei părţi foarte semnificative a acestei tradiţii, şi nu doar în admirabila sa fază barocă. Eugen Dorcescu ne pune în faţa acestei drame, cu cuvinte în acelaşi timp nude şi neliniştitoare, cuvinte ce nu renunţă – nu pot renunţa cu nici un chip – la sentimentul misterului, ca şi cum acesta ar fi cel mai definitoriu simţământ omenesc, posesiunea noastră sensibilă cea mai vie.

Poemas del viejo – Poemele bătrânului, cuvinte consacrate, da, “eliberării, durerii, luminii”, după cum se citeşte în unul dintre texte. Dar, de asemenea, şi înainte de orice, consacrate misterului, acestui spaţiu (şi acestui timp) dintre existenţă şi esenţă care ne întemeiază, şi despre care cuvântul poetic este chemat să fie, mereu, o frumoasă, iradiantă, de nesubstituit mărturie.

(traducere din spaniolă)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*