O lucrare despre secui, reflectând atitudini șovine și discriminatorii, este distribuită de Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean Harghita

Am primit la Redacție o scrisoare pe care o redăm în întregime. Autorul nu dorește o imagine publică, mulțumindu-se să semneze simplu „Un părinte român discriminat!”. Lăsăm cititorul să tragă acele concluzii pe care le crede de cuviință, dar este evident că ne aflăm în fața unei alte zvâcniri a uriașei mașinării iredentiste pe care o facem cunoscută grație colaboratorului nostru.

Întâmplător ne-a căzut în mână volumul „Secuii. Studiu istoric și etnografic” de Benedict Jancso, lucrare editată în anul 1921 și reeditată în 2006, sub patronajul lui Verestoy Attila, la editura Litera-Veres, cu un cuvânt înainte de Lajos Demeny.

Nimic deosebit până aici, existând pe piață multe lucrări având caracter monografic despre secui, istoria și tradițiile acestui popor. Aspectele care ne-au atras atenția țin de câteva inadvertențe științifice și metodologice ale cercetătii istorice.

De la bun început ținem să precizăm că atât cel ce prefațează lucrarea cât și cel care și-o asumă în calitate de mecena, se arată cu totul de acord asupra celor scrise în lucrare. Când patronezi apariția unei lucrări, se presupune că știi ce cuprinde ea, deci ți-o asumi în totalitate. Sau într-un scurt text introductiv te poți disocia de unele afirmații ale autorului, mai ales că ele sunt scrise acum 90 de ani. Acest aspect în ceea ce-l privește pe domnul senator Verestoy Attila.

În privința celui care prefațează lucrarea, lucrurile sunt mult mai simple. El își asumă pe de-a întregul studiul, prefața sa intitulându-se chiar „o prezentare excelentă despre secui”.

Orice studiu introductiv al unei lucrări reeditate după 90 de ani ar trebui să cuprindă aspecte ce țin de istoriografia recentă a problematicii prezentate, să adnoteze sau să corecteze unele apecte care între timp au fost tratate în altă manieră. Nici vorbă de așa ceva în studiul introductiv, mai mult decât atât, autorul se arată încântat de lucrarea pe care tocmai o prefațează. După ce afirmă că este absolut necesară o mai bună cunoaștere între români și maghiari, (fără a „uita” să pomenească de„organizaţiile şovine anti-maghiare – sprijinite tacit de cercurile superioare – cum a fost şi rămas Vatra Româneasca de notorietate dubioasă,”) autorul prefeței trece în revistă câteva momente din viața și activitatea autorului studiului, Benedict Jancso. Printre altele autorul era printre primii care „au atras atenţia politicienilor maghiari asupra aspiraţiilor politice româneşti, asupra câştigării de teren în conştiinţa publică românească de către curentul teoretic daco-român şi asupra influenţei propagandei româneşti legate de acesta în opinia publică internaţională. A atras atenţia politicienilor şi opinei publice maghiare din epocă asupra faptului că desconsiderarea aspiraţiilor politice româneşti este foarte dăunătoare şi acestea trebuie oricum luate în serios.” Tot dinprefață extragem pasajul referitor la marele istoric român Nicola Iorga:  „Lumea savanţilor aflate în slujba scopurilor propagandei politice româneşti, mai ales Nicolae Iorga, s-a străduit să exploateze la maxim ignoranţa opiniei publice internaţionale – şi anume acel Nicolae Iorga care într-una din cărţile sale, publicată în 1916, se dovedeşte a fi precursorul politicii de românizare dusă în perioada de dintre cele două războaie mondiale împotriva secuimii.”

Despre autor mai pomenim că „el însuşi a luat parte la făurirea istoriei secuilor, întrucât de la 1907 a fost colaboratorul ministerului învăţământului şi cultelor la Budapesta, iar în 1917-18 a lucrat în calitate consilier în problema naţionalităţilor pe lângă comandamentul austro-ungar din Bucureştiul, vremelnic ocupat. Ca oricare intelectual maghiar contemporan cu el, şi Benedict Jancso a protestat împotriva tratatului – considerat nedrept – de la Trianon, opinie pe care nu a ascuns-o nici în lucrările sale scrise despre secui. Dar trebuie remarcat şi faptul că în anii 1920 a căutat calea împăcării cu românii, bineînţeles cu condiţia acordării şi garantării, conform tratatului de la Trianon, a drepturilor individuale şi colective ale maghiarilor – printre care şi ale secuilor – din Transilvania / România.

Acestea au fost şi rămân moştenirea şi mesajul, de o mare actualitate şi în zilele noastre, transmise de lucrarea lui Benedict Jancso. Bucureşti, luna decembrie 2005 Lajos Demeny”.

Să reținem din aceste pasaje aspectul că cel care scrie prefața își asumă integral și fără nuanțe conținutul lucrării apărute acum 90 de ani. Vom vedea mai jos de ce este important acest aspect.

Să trecem mai departe la analiza câtorva pasaje care ne-au frapat din conținutul propriu-zis al lucrării.

Încă de la început autorul consideră că „România a anexat Transilvania în urma tratatului de la Trianon” ( pag. 73). Nu ar fi nimic deosebit, cunoscând faptul că mare parte din istoricii maghiari consideră Trianonul un dictat, iar România un ocupant.

Două pagini mai jos, la pag. 75, autorul se ridică cu indignare împotrive lui Nicolae Iorga:

„În interesul propagandei lor, scriitorii politici români încearcă, recurgând de asemenea la falsificări cu tentă ştiinţifică, să profite de lipsa de informare a opiniei străine în privinţa secuilor. În acest sens, Nicolae Iorga, profesor la Universitatea din Bucureşti, poate fi considerat ca un pionier. În prefaţa lucrării sale, publicată în 1916 sub titlul: Acte româneşti din Ardeal etc, el se străduieşte, fără vreun argument sau dovadă acceptabilă, să stabilească nişte asemănări între români şi secui, în privinţa particularităţilor psihice şi morale, precum şi a organizaţiilor sociale, a instituţiilor publice – toate acestea numai pentru a putea rosti apoi cu voce tare şi a face pe toată lumea să creadă, cum că secuii nu sunt în realitate decât nişte români maghiarizaţi. În consecinţă măsurile ce vor fi întreprinse în interesul românizării secuilor, nu pot fi deci considerate nicidecum  injuste, întrucât acestea nu ţintesc nimic altceva, decât să-i facă, deşi cu preţul unei blânde violenţe, din nou români, cum erau cu multe secole în urmă. În felul său succint, prezentul studiu nu are alt scop, decât să-i facă cunoscuţi pe secui – în concordanţă cu realitatea şi adevărul istoric, celor care se interesează -, una din ramurile cele mai pure şi cele mai valoroase ale neamului maghiar, care se făleşte cu un trecut strălucitor şi care a fost întotdeauna cel mai puternic reprezentant al aspiraţiilor maghiare în Transilvania.”

Una din tezele dragi istoricilor revizioniști și care nu putea scăpa autorului de față, este aceea a expansiunii demografice a românilor din Transilvania:

„Cel puţin 80% din nobilimea Transilvaniei este de origine secuiască. Împreună cu ei se aşează în valea Mureşului şi Someşului o parte din excedentul demografic secuiesc, alimentând necontenit etnia maghiară transilvană care lupta în aceste ţinuturi cu afluenţa elementului românesc, şi aceasta într-o măsură atât de mare, încât fenomenul a fost observat şi de călătorii străini”.

Însă ceea ce urmează este cu mult mai grav, pentru o lucrare reeditată în secolul XXI:

„Modul de viaţă dus de secui de-a lungul secolelor şi natura ocupaţiilor lor au contribuit în mare măsura la afirmarea unei selecţii naturale. În consecinţă secuii au devenit tribul cel mai sănătos şi cel mai robust din punct de veder fizic al maghiarilor. Această constatare este confirmată de datele statistice ale conscripţiilor militare referitoare la aptitudinile fizice ale neamurilor din vechiul regat al Ungariei. Din acestea reiese că pe când această cifră (raportată la o mie) este de 180-200 la slovaci, 150-180 la români, 130-150 la ruteni, în cazul maghiarilor se mişcă între 350-400, iar la secui este şi mai ridicat atingând în cea mai mare parte a Ţinutului Secuilor o medie de 400-500. […]Pentru a înţelege superioritatea secuilor asupra neamurilor nemaghiare, este suficient să aruncăm o privire asupra casei de locuit al secuiului. Vom constata imediat, că în cadrul modului de viaţă respectiv, se găsesc aici nu numai elemente ale exigenţelor igienice, dar şi condiţiile ei superioare. Nivelul de civilizaţie ridicat al satelor secuieşti, organizarea administrativă şi socială moştenită din secolele trecute explică forţa fizică a poporului secui, superioritatea sa în sănătate şi vigoare faţă de românii conlocuitori.( pag. 88)[…] Mersul şi gesturile lor sunt elastice, fără să fie prea vii, dar nu au nunic din mişcarea greoaie a saşilor cu care trăiesc împreună şi din nonşalanţa ţăranilor români.(pag. 89)[…] Secuii sunt serioşi, au sentimente adânci şi în consecinţă sunt cu adevărat credincioşi. Încep şi termină orice lucru în numele lui Dumnezeu. Dar intolerenţa religioasă este necunoscută, lucru demonstrat de faptul că aparţin într-un număr aproape egal religiei catolice şi protestante. Se întâmplă de multe ori ca o ramură a aceleiaşi familii să fie catolică, iar cealaltă protestantă. Căsătoriile mixte între ei sunt la ordinea zilei şi sunt unul din motivele pentru care secuii manifestă o toleranţă religioasă atât de mare.(pag.90)[…] Peste tot au luptat cu tenacitate şi vitejie, ca trupe de asalt, atacând inamicul cu elanul irezistibil al vitejiei strămoşeşti maghiare. Ordinele de zi ale Cartierului General austro-ungar nu menţionează atât se des şi atât de elogios nici un corp de armată ca regimentul 82 de linie, 24 de infanterie, 2 de husari, 9 de honvezi husari şi 5 de artilerie – toate formate exclusiv din secui.În afară de aceste regimente, au existat şi alte unităţi tactice secuieşti, a căror misiune era de a completa rândurile rarefiate de pierderile trupelor nemaghiare, care şi-au pierdut pofta de a lupta. Aceste detaşamente au fost întotdeauna dirijate în punctele unde ameninţa pericolul cel mai mare. Trupele formate din soldaţi români din Transilvania nu dădeau rezultate pe câmpul de luptă numai dacă erau comandate , de subofiţeri secui, şi includeau în efectivul lor, cel puţin până la o treime, soldaţi secui. Pot fi date ca exemple regimentele 2 de linie şi 62 de infanterie, precum 21 şi 22 de infanterie teritorială, recrutate din români amestecaţi cu secui.(pag. 97-98)[…] Istoricii români îl elogiază – nu fără temei – pe voievodul Mihai Viteazul pentru strălucitele sale fapte de arme săvârşite în luptele duse împotriva Turcilor. Dar în asemenea ocazii ei trec sub tăcere totuşi că aceste războaie s-ar fi terminat cu înfrângere, dacă în armata lui nu ar fi fost prezente acele trupe secuieşti pe care Sigismund Bâthori, principele de atunci al Transilvaniei le-a trimis în ajutor, sub comanda celor mai buni generali ai săi: Albert Kiraly, Gyorgy Borbely şi Mihaly  Mako. Cea mai strălucită victorie a lui Mihai Viteazul este considerată de către istoriografii români bătălia de la Călugăreni împotriva lui Sinan paşa. Numai că această bătălie era ca şi pierdută, când a intervenit Albert Kiraly cu artileria şi infanteria sa secuiască şi a întors în favoarea sa soarta bătăliei.(pag.99)[…] Ca o consecinţă a Tratatului de pace de Trianon, s-a prăbuşit cel mai puternic turn de veghe al fortăreţei transilvane care apăra Ungaria dinspre răsărit: Ţinutul Secuilor. Secuii, care dealungul secolelor au fost păzitorii fideli ai acestui turn, lipsiţi de armele lor şi rupţi de fraţii lor maghiari au ajuns sub dominaţia românească. Care va fi destinul lor viitor? Cine ar putea să-1 prezică? Paragraful 11 al Tratatului încheiat între România şi Puterile aliate şi asociate va fi oare aplicat, în care România şi-a asumat obligaţia de a acorda Secuilor autonomie cel puţin în privinţa problemelor religioase şi ale învăţământului? Poporul secui are un suflet. Acest suflet îl va apăra, şi chiar în condiţii de dominaţie, îl va păstra pentru naţiunea maghiară, până ce acest popor va fiinţa în bazinul Dunării şi al Tisei.(pag.100)”

Am preferat să redăm câteva pasaje din lucrarea amintită tocmai pentru a pune în fața cititorului o mostră din discursul istoriografic din 1925. Cu siguranță că românilor le-a tresăltat sufletul de bucurie să afle că indicele lor de inteligență este mult inferior celui a secuilor, că sunt leneși, iar că Mihai Viteazu nu ar fi fost nimic dacă nu interveneau secuii.

Deasemea am mai aflat de tradiționala vitejie secuiască din primul război mondial, dar fără a ni se spune că românii erau trimiși în prima linie, tocmai pentru a face să dispară floarea tinerimii române. Ce minunat a fost să aflăm de la autor despre toleranța religioasă a secuilor, dar dacă el nu murea, ar fi văzut și el pe viu aeastă toleranță, în timpul dictatului de la Viena, când binecredinciosul popor secui a dărâmat și distrus numeroase biserici românești în secuime. Asta se cheamă toleranță?

Poate că am fi trecut cu vederea această modestă lucrare din punct de vedere istoric, cu rolul cel mult de popularizare a istoriei secuilor. Nu este decât una dintre multele de acest fel. Dar faptul care ne-a făcut să luăm poziție este acela că această lucrare a fost acordată tuturor elevilor participanți la Olimpiada Județeană de Istorie de la Odorhei, pe 19 martie 2011, cu dedicație de la senatorul Verestiy Attila! Ne întrebăm cum este posibil ca o asemenea lucrare, cu conotații șovine, care induce principii discriminatorii, să fie oferită, într-un cadru festiv, organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Harghita, unor copii cu vârste fragede? Oare cum s-au simțit acești copii citind acasă că strămoșii lor erau inferiori secuilor, că indicele lor de inteligență era cel mai scăzut din Transilvania, că au avut bunici leneși, indolenți, că floarea ea mai vestită a populației transilvănene era secuiască? Că bunicii lor au luptat în primul război mondial doar mânați de la spate de secui, că nu erau în stare să lupte singuri. Între noi fie vorba, chiar dacă ar fi fost așa, pentru ce să fi luptat? Pentru o țară care le interzicea și cele mai elementare drepturi, și care îi considera doar carne de tun? Că toleranța secuiască este cea mai vestită din lume dar în multe sate din secuime au fost distruse și crucile care aminteau că odată au fost acolo și români, nemaivorbind de cele peste 20 de biserici românești?

Rezultatele acestei politici de îndoctrinare a tineretului sunt vizibile, dacă ar fi să ne referim doar la ultimul caz, cel al tânărului hocheist român din echipa națională a României, agresat și umilit de colegii săi cetățeni români de naționalitate maghiară.

Aceste acțiuni vin în totală contradicție cu recomandările Comisiei de la Veneția, care propune  organizarea de activităţi culturale, educaţionale, sportive, etc. în care să fie angrenaţi tinerii aparţinând majorităţii şi minorităţilor naţionale, astfel încât aceştia să ajungă să se cunoască, să se respecte reciproc şi să îşi dorească să îşi construiască împreună viitorul într-un climat european, de normală şi armonioasă convieţuire interetnică.

În același timp, ar fi utilă demararea unei anchete de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care să stabilească dacă este corectă practica distribuirii de materiale editoriale care aduc atingere demnității naționale și care denigrează pe criterii etnice, pe baza unor așa-zise studii științifice de acum 90 de ani. Nu credem că în actuala Germanie le sunt oferite copiilor la concursurile de istorie lucrări conținând studiile lui Goebbels sau Mengele!

Lucrurile nu ar fi fost așa de grave dacă editorii broșurii, în studiul introductiv, s-ar fi disociat de informațiile autorului, publicând lucrarea cu adnotări, sau considerând-o utilă doar din punct de vedere istoriografic. Dimpotriva, în prefață, așa cum am arătat, nici un cuvânt despre exagerările din cuprinsul lucrării, nici o vorbă despre noile orientări istoriografice sau despre climatul care domnea în epoca respectivă, diferit de cel contemporan.

Dacă această lucrare, în ediție trilingvă, maghiară, română și franceză ar fi fost distribuită doar în librării, faptul nu ni s-ar fi părut atât de grav. Este dreptul fiecăruia să aleagă pe ce dă banii. Dar să dai o asemenea lucrare unor copii de clasa a VIII-a, într-un cadru festiv, organizat de forurile conducătoare ale județului și Inspectoratului școlar, este deja credem și de competența organelor abilitate să cerceteze un caz de discriminare și politizare prin școală. Domnul senator Veretoy Attila are dreptul să finanțeze ce lucrări crede de cuviință domnia sa, în limitele legii, dar nimeni nu-i dă dreptul să distribuie lucrări discriminatoare prin cadrul școlilor.

 

Un răspuns la O lucrare despre secui, reflectând atitudini șovine și discriminatorii, este distribuită de Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean Harghita

  1. adrian spune:

    jos UDMR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*