În acest an, am avut parte de o supraproducţie de zarzavaturi, legume şi chiar fructe româneşti, ca o dovadă că în ţara asta, pe care o vorbim de rău ori de câte ori avem ocazia, mai sunt oameni care se pricep să dea cu sapa, să pună răsadurile de roşii şi ardei, să plivească buruiana şi să îngrijească merii şi perii. Iar ca urmare a acestei producţii neaşteptat de mari, şi preţurile de la tarabe au fost pentru buzunarele celor mulţi.
Cum a venit, însă, toamna şi a căzut bruma, legumele şi zarvaturile noastre au dispărut, locul acestora fiind luat de roşiile italiene şi turceşti, de prazul grecesc şi de pătrunjelul olandez. Şi asta nu pentru că pe alte meleaguri ar fi mai cald decât la noi, ci pentru că ăia de acolo au bani mai mulţi, ştiu să se organizeze mai bine, iar statul îi sprijină altfel pe fermieri. Dar, în timp ce preţurile sunt mai mari, calitatea legumelor aduse de afară este îndoielnică. Parcă ai mânca nu roşii, ci cauciuc, şi ai pune în ciorbă iarbă uscată şi nu pătrunjel, dacă îl cumperi de la un supermarket.
Pentru prima dată după mult timp, sunt de acord cu preşedintele Traian Băsescu, care, în stilul său inconfundabil, ne sugerează în mod subtil să-i urmăm gestul de a nu cumpăra zarzavaturi olandeze, ca drept răspuns la poziţia guvernului batav faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen. Altfel spus, dacă olandezii se opun aderării, de ce ar fi nevoie să le cumpărăm lalelele, trandafirii, păstârnacul, morcovul şi pătrunjelul? Iar gestul lui Băsescu merită apreciat, chiar dacă un preşedinte ar trebui să aibă o altă atitudine publică în astfel de situaţii.
Pe de altă parte, Traian Băsescu ne îndeamnă să nu umblăm cocoşaţi pe unde ne ducem în marea familie europeană din care şi noi facem parte. Să lăsăm complexele la o parte şi să nu-i mai privim pe unii şi pe alţii ca pe nişte Dumnezei. De-a lungul istoriei, românii au dovedit că nu am fost niciodată mai prejos decât alţii, iar performanţele economice ale României sunt şi astăzi mai bune decât ale altor ţări. Poate că ne-a lipsit încrederea şi curajul de a demonstra că am fost şi suntem cel puţin la fel de buni ca unii ce ne dau lecţii astăzi.
Şi încă ceva. Poate vor mai trece ani buni până vom ajunge să le arătăm altora că România nu este doar o piaţă de desfacere. Până atunci, însă, să le demonstrăm că avem mândria noastră de români şi că nu-i vom lăsa pe alţii să ne calce pe bombeu ori de câte ori au chef.
Lasă un răspuns