Culmea ipocriziei…

Zilele trecute a fost prezentat un reportaj la televizor, care mi-a lăsat un gust amar! În mai multe orașe ale Olteniei, țiganii protestau vehement, fiindcă li se tăiaseră de către primării ajutoarele pentru încălzire. Aveau palate precum în cărțile de povești, cu turnuri și turnulețe ca la pagodele indiene, aveau scări de marmură interioare, ca-n filmele cu imagini din înalta societate, aveau covoare persane pe jos și pe pereți, tot felul de obiecte casnice de mare valoare, aveau prin curte automobile de sute de mii de euro, dar nu mai aveau cele câteva zeci de mii lei vechi pentru lemne. Revolta lor era maximă, când arătau caloriferele reci, când arătau că trebuiau să stea familiile îngrămădite în două sau trei camere și să facă focul cu lemne în teracote!! La gâtul protestatarilor atârnau lanțuri grele de aur de multe carate, urechile erau încărcate cu cercei mari și grei, degetele abia se mișcau, fiind blindate de ghiuluri și inele….

Spectacolul era de un grotesc fără precedent. El era o continuare a altor asemenea mascarade, când aceiași ,,eroi” își parcau mașinile de lux în apropierea primăriilor și se duceau la cozi, ca să primească ajutoarele sociale, sau la cantinele sociale,  ca să primească o farfurie cu zeamă.

România se vădește a fi o țară cu două tipuri de populație. O categorie de oameni, care formează acea ,,Românie tainică”, de care vorbeau marii intelectuali ai nației, o  populație de români de viță veche, care au dus în spate istoria de două milenii și mai bine a neamului, care au primit în piepturile lor săgețile și gloanțele în războaie, care au strămoșii, moșii ori părinții amestecați cu glia pe câmpurile de luptă, în morminte fără cruce; o categorie de oameni, care are încă puterea de a spera într-un viitor mai bun pentru țară, care suportă toate mojiciile și toate nedreptățile lumii acesteia, cu convingerea că apa trece dar pietrele rămân. O altă parte a țării acesteia este formată dintr-o faună de profitori, de infractori, de nesimțiți, de indivizi fără scrupule și  fără Dumnezeu, de indivizi care sunt în stare să taie și să spânzure pe oricine, care n-au istorie, n-au respect pentru cultura și sufletul acestui neam românesc, care se răspândesc ca fiarele de pradă în lume și ne ,,reprezintă” ca nație. O categorie de profitori, care jefuiește bogățiile țării și tot ceea ce are neamul mai de preț, fără frică de Dumnezeu și de oameni, fără frică de judecata istoriei.

Știu că întotdeauna pădurea, oricât de mare și de verde ar fi, tot are uscături, dar parcă la noi sunt prea multe! Teamă mi-e că uscăturile se tot înmulțesc, prind teren și la un moment dat vor domina!  E o problemă care ar trebui să dea de gândit oamenilor cu putere de decizie și responsabilitate în țara aceasta, în Europa însăși!

Un răspuns la Culmea ipocriziei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*