1812 – Anul primei răpiri a Basarabiei din trupul Moldovei

Basarabia este pământul românesc de circa 46.000 Km pătrați scăldați de Prut spre apus şi de Nistru spre răsărit. Prutul țâșnește din Carpaţi, sfârtecă nordul Bucovinei, crestează Cernăuţii și se prăvale spre sud printre dealurile şi câmpiile Moldovei şi Basarabiei, înecându-se în Dunărea cea mare până la mare. Nistrul izbucnește din piatra Carpaţilor Păduroşi, dă ocol leneș părții de sus a Basarabiei şi apoi șipotește molcom spre sud unde împânzește o largă luncă săpată din vremuri ancestrale în carnea pietroasă a dealurilor Podoliei, scurgându-se în câmpia Bugeacului la vest, în Basarabia, și în Câmpia Odesei la vest, în Ucraina. Bugeacul, seamînând Bărăganului ca fertilitate și ariditate, reprezintă treimea de sud a Basarabiei, întinzându-se pînă la Dunărea inferioară, Delta Dunării și Marea Neagră care îmbibă țărmul   ca un  uriaș burete pe mai bine de 130 de km. Basarabia nu are munți, iar dealurile și câmpiile au aceeaşi aceeaşi structură și aceeași vechime cu cele din Moldova cea mare, fiind împresurată  în nord și centru de numeroase cursuri de ape interioare care fie sfărșesc direct în Prut, fie unindu-se în râuri mai mari cum ar fi  Răutul, Bâcul şi Botna, sfârșesc în Nistru.

Neamul românesc trăitor din veacuri vechi pe teritoriile bătrânii Dacii aflate la răspântie de imperii și în calea năvălitorilor, a fost greu și pe nedrept lovit în urma războiului ruso-turc din 1806 câștigat de Imperiul Țarist. Neprietenii(!) noștri dintotdeauna, rușii, au găsit că este momentul să ceară imperiului otoman Țara Românească și Moldova, deși țările  române nu au aparținut niciodată turcilor. Ulterior și din fericire pentru nația română, datorită conjuncturii militare, politice și diplomatice pretențiile absurde și lacome ale imperialismului țarist s-au tot restrâns și s-au limitat treptat la provinciile dintre Prut și Nistru, aflate sub stăpânire otomană dar, prin abilități și mașinațiuni diplomatice, și asupra unor părți de Răsărit ale Moldovei care nu fuseseră provincii otomane. Tuturor acestor ținuturi dintre Dunăre și Hotin, rușii și complicii lor turci și occidentali le-au dat numele de ”Basarabia”.

În  mai 1812 se încheia Tratatul de la București prin care aceste teritorii erau înhățate fraudulos de imperiul țarist. Acest tratat a fost o gravă încălcare a normele de drept internațional și un abuz fără precedent: imperiul otoman ceda imperiului țarist teritorii de mare întindere care nu i-au aprținut și care aparțineau de drept Moldovei ca stat autonom, deși vasal, căruia trebuia să îi garanteze hotarele conform tratatelor existente la acea vreme. Astfel, Basarabia, parte vie din trupul  principatului Moldova, a fost înghițită de Rusia țaristă prin ”răpire” și nu prin cucerire, știindu-se că moldovenii nu au vrut să se implice în crâncenul război ruso-turc. În urma anexării, românii din teritoriile ocupate au fost siliți să plece într-un prim dureros exod de mari proporții, similar celui economic din zilele noastre, risipindu-se în lume întregi comunități moldovenești. Autoritățile ruse au mobilizat în teritoriile părăsite bună parte din propria populație și din alte neamuri, forțând procesul de colonizare și rusificare a satelor românești începând cu marea provincie Bugeac în care, deși rărită și împânzită mai ales cu tătărime, populația românească a dăinuit majoritară peste veacuri.

Pentru accelerarea procesului de ocupare și rusificare a ținuturilor moldovenești răpite, Rusia a hotărât în iulie 1812 să acorde grabnic cetățenie rusă tuturor trăitorilor din Basarabia, celor vechi dar mai ales celor abia sosiți, în schimbul unui jurământ de supunere față de țar, scutindu-i de impozitul general și impozitul agricol către statul rus pe o durată de trei ani, și scutindu-i de serviciul militar. Aceste măsuri au fost tentante pentru coloniști, motiv pentru care, în doar câțiva ani de la răpire, s-au stabilit în Basarabia numeroase comunități străine. Astfel, în scurtă vreme, prin colonizare precipitată și haotică, Basarabia a devenit un amestec nefiresc de naționalități și populații total diferite. Imperiul țarist a urmărit de fapt înlocuirea populației moldovenești majoritare cu alte multe și mărunte neamuri și schimbarea rapidă a structurii etnice în defavoarea românilor. Este notabil faptul că românii rămași locului erau persecutați și obligați să muncească pentru coloniști, fiind folosiți la construcția locuințelor acestora și chiar la întreținerea familiilor acestora. Asuprirea și sfidarea populației românești s-a manifestat inclusiv prin repartizarea celor mai roditoare pământuri coloniștilor și prin încercarea de transformare a veneticilor în țărani producători pentru statul țarist.

Chiar și diferite oficialități ruse au admis că populația Basarabiei se împărțea la acea vreme în locuitori moldoveni băştinaşi şi în locuitori de import, între care majoritatea erau ruşi fugari care urmăriseră să scape fie de robia față de boieri, fie de stagiul militar, fie de diferite pedeapse pentru tâlhării și crime, fie de fel și fel de persecuţii religioase. Cu tot procesul de colonizare accelerată, românii au continuat să aibă cea mai mare pondere, iar fluctuațiile în raport cu alte neamuri au fost nesemnificative, păstrându-se în general aceleași proporţii.

Rușii nu au urmărit prin colonizare progresul economic şi cultural al Basarabiei, motiv pentru care coloniștii, cu excepția nemților, nu au contribuit la dezvoltarea economică a provinciei. Având un caracter de largă toleranță religioasă, legislația rusească pentru această regiune  a fost indulgentă pentru fugarii care au populat zonele insulare deromânizate, asigurându-le o nesperată ospitalitate. Este de înțeles faptul că după o vreme rușii au impus măsuri drastice împotriva aventurierilor și hoților, autoritățile fiind nevoite la un moment dat să expulzeze aproape 50.000 de vagabonzi și infractori, devenind din ce în ce mai precaute față de noile valuri de emigranți din cauza creșterii criminalității și a gradului de nesiguranță.

Cu toată îndârjirea de a rusifica românitatea, dintotdeauna majoritară în Basarabia, politica prestalinistă, stalinistă și poststalinistă a eșuat, având loc, dincontră, în multe zone, un spectaculos proces de românizare, de moldovenizare a coloniștilor, chiar și în unele ținuturi în care românii au fost sufocați numeric de valurile coloniștilor. Rusificarea Basarabiei, începută în 1812, chiar și cu scăderea ritmului și intensității spre sfârșitul secolului al XIX-lea, nu a încetat niciodată. Știu bine acest lucru frații noștri din Basarabia de astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*