Neîndoilenic, reacţiile francezilor sunt de blamat. Dar numai până la un punct. Pentru că trebuie să ne privim în oglindă şi să analizăm şi partea noastră de vinovăţie care a hrănit, de fapt, puseurile urât clevetitoare ale Parisului. Şi ale aceluia de la nivelul „vulgului”, mult mai estompate însă, dar mai ales cele provenite din „frontul” elitei intelectuale şi diplomatice.
Căci, faţă de o ţară în care se numără pe nerăsuflate gafele şi acţiunile anti-naţionale, fapte determinate de mizerabilele interese meschine, tot mai puţin obscure, ale politicienilor (şi ale politicii aflate în proces de metamorfozare, din politica grupului aleator format, partidul, în politica interesului de clan) reacţiile nici nu ar fi putut fi altfel.
Este dureros, dar real: în mare parte, noi suntem sursa acestui val anti-românesc. Francezii doar au reacţionat la propriile noastre „stihuri”. La acţiunile unui ministru al învăţământului (de sorginte francofilă, să nu uităm!) care, prin examenul de bac transformat dintr-un proces de absolvire într-unul de eliminare, a vrut să dovedească „analfabetismul” din învăţămâmt. Şi adevărul este că mai potrivit decât un analfabet pentru a demonstra acest lucru nu era nimeni! Sunt reacţiile faţă de un fost ministru al educaţiei care, vizând pragmatic uriaşa masă de manevră electorală formată din părinţii şi rudelor miilor de copii rămaşi, nu doar fără bacalaureat, ci şi fără o linie de acţiune pentru viitorul imediat, a venit cu proiectul legislativ aberant de a permite înscrierea la facultate fără acest examen, cu obligaţia dovedirii ulterioare a absolvirii, proiect pe care l-a răsucit din condei în explicaţia introducerii de fapt a unui presupus an pregătitor, ca la grădiniţă şi şcoala primară, pentru studenţii viitori… studenţi. O acţiune determinată în special de încercarea de a specula grija subzistenţei imediate. Căci, netrecând examenul nici după cea de a doua sesiune, elevii au rămas şi fără ajutorul de şomaj care se acorda doar în urma depunerii dosarului în maximum trei luni din momentul terminării şcolii, termen care a început să se curgă practic încă de dinante de prima sesiune şi care s-a epuizat în preajma celei de a doua.
Sunt reacţiile faţă de o ţară în care mai multe asociaţii feministe au protestat în stradă (!) acuzând că în România se produce un… viol la patru ore! De fapt, în parenteză spus, este de o exagerare pentru a justifica organizarea a fel şi fel de acţiuni prin care oamenii din spatele acestor manifestări se înfruptă din bani europeni, nu puţini, destinaţi programelor „antidiscriminare”. Sunt reacţiile faţă de o ţară în care, tot din banii europeni (şi ar trebui să remarcăm că, nu întâmplător, sunt mai mulţi bani şi mai uşor de accest pentru acţiunile de autodenigrare decât pentru dezvoltare şi investiţii!), se tipăresc afişe care ne prezintă drept niste ierbivori, cu frunze în gură, afise temebele care nu transmit nici un mesaj direct şi explicit împotriva consumului de etnobotanice (astea pe lângă faptul că etnobotanicele nu sunt în mod necesar „cocteiluri” din plante, ci mai ales din chimicale!).
Faţă de asemenea autoînjosiri (pe care le facem pentru a pune mâna pe fonduri europene, chiar dacă ne construim o imagine cu pete ce vor persista multă vreme) nu ar trebui să ne mire atacurile francezilor. Nu ar trebui să ne mire că ne privesc nu doar ca pe cei mai săraci dintre săracii de dinainte şi din timpul crizei, dar şi printre cei mai analfabeţi. Ba, putem spune ca am scăpat „ieftin”, căci la felul în care singuri ne ponegrim, aceştia ar fi trebuit să ne umilească mult mai crunt!
Trebuie să remarcăm, însă, şi schimbarea de abordare a francezilor! Care nu îşi mai varsă ironiile la adresa romilor români, ci a românilor. Este o schimbare radicală şi nu este „accidentală”. Francezii au renunţat la atacurile „etnice”, refulându-şi nemulţumirile direct asupra unei ţări francofone. Au lăsat în urmă hot-dog-ul lingvistico-american ori ranchiunile anglo-saxone, năpustindu-se asupra unei ţări surate.
O schimbare de direcţie care a fost iniţiată prin recentele declaraţii ale ministrului de interne al Franţei, care, pentru întâia oară într-un discurs oficial, a subliniat faptul că vorbeşte despre români, nu despre ţigani din românia. Şi trebuie spus că ministrul nu a făcut această delimitare faţă de abordarea „rom din România” din cauza unei temeri faţă de protestele asociaţilor antidiscrimare. Ci, dintr-un scop mult mai pragmatic, în care interesele legate de viitoarele alegeri din Franţa nu pot fi ignorate.
Şi totuşi, suntem în faţa unei abordări extrem de riscante. Pentru că, din momentul în care idiomul rom a fost inclus în acuza generală de român, politica de expulzare a ţiganilor, în faţa căreia UE a închis ochii până la urmă, se transformă într-o expulzare ce se apropie periculos de practicile unor regimuri naziste. Căci, prin avioanele care aterizează la Timişoara, departe de ochii Bucureştiului, nu mai sunt expulzaţi ţiganii din România, ci românii.
Este o abordare pe care teama de efectele încă neimaginate ale crizei mondiale o poate justifica. Din perspectiva Parisului şi poate chiar a Europei. Este poate chiar un semnal indirect că lucrurile se vor schimba cu mult peste intuiţia noastră. Şi poate că, în curând, pe lângă băncile greceşti din România, şi cele franceze vor bate în retragere, repatrindu-şi provizioanele depuse la Banca Naţională. Lucru care, în condiţiile în care am putea vorbi de milioaone de euro ce vor ieşi din visteria Băncii Naţionale, adică din propriul nostru colac de siguranţă bancară, ar putea agrava conflictul încă mocnit la nivel de satiră dintre Bucureşti şi Paris.
P.S.
Ministrul francez sublinia că 85 la sută dintre români, nu dintre romi, învaţă franceza pentru a cerşi. Or, ar fi şi păcat să nu îi întoarcem lipsa de logică şi să ne întrebăm dacă nu cumva, în loc de a-l citi pe Balzac şi Zola, franceză a ajuns să fie mai potrivită cerşitului?! Dar noi iubim prea mult franceza. Şi chiar şi pe francezi cu toate capriciile, orgoliile şi angoasele lor. Ar trebui însă să fie mai atenţi la propriile ironii! Ca şi norvegienii. Care ne acuză că romii le mânâncă şobolanii şi câinii! Grotesc, nu? Dar şi penibil. Parcă totuşi francezii au o anumită eleganţă în croşetarea argumentelor. Pentru că nu era nevoie ca ţiganii noştri să meargă la Oslo pentru fripturi de maidanezi. Apoi, în ceea ce priveste consumul de şobolani, dacă este aşa, înseamnă că norvegieni au mari probleme cu deratizarea şi ar trebui, de fapt, să le mulţumească ţiganilor!
Lasă un răspuns