Politica – beneficii versus costuri

Trăim într-un tip de organizare statală, guvernată de principii clare de tipul: îmi dai – îţi dau!

Şi din moment ce facem parte dintr-o societate umană, avem dreptul să ne pronunţăm, atât în legătură cu regulile pe care dorim să le respectăm, pentru prevenirea haosului şi al conflictelor, cât şi cu serviciile de care vrem să beneficiem ca membri al acestei societăţi. Şi este normal, ca noi, simpli cetăţeni, să avem dreptul să decidem, de comun acord, când, cât şi în ce mod să contribuim la buna funcţionare a comunităţii şi mai ales, cum să se investească banii pe care, din spirit de solidaritate socială şi simţ civic, îi punem la dispoziţia societăţii.

Şi cum suntem prea mulţi pentru a ne putea exercita aceste drepturi în mod practic şi eficient, am decis exercitarea acestora prin intermediul unor delegaţi, cei mai buni, mai capabili şi mai cinstiţi dintre noi, aleşi pe sprânceană din rândurile noastre, concetăţeni care după îndelungi consultări cu noi, să ne reprezinte interesele. Şi cum punctele de vedere privind căile de rezolvare a problemelor ce apar în administrarea treburilor obştii pot fi diferite este necesară o armonizare a acestora prin dialog. Aceste puncte de vedere au primit numele generic de politici şi în consecinţă i-am numit pe aceşti reprezentanţi – politicieni.

Politicienii au primit însărcinări diferite în funcţie de competenţele lor: unii se pricep la administrarea treburilor la nivel local, alţii, la nivel judeţean, iar pe cei mai buni şi mai valoroşi dintre noi i-am trimis să ne reprezinte interesele în capitală, la nivel naţional, într-un for suprem, pe care l-am numit “Parlament”, unde prin dialog, se face identificarea şi armonizarea tuturor intereselor comune ale societăţii, în ansamblul ei.

O vorbă din popor zice că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită!

De regulă clasa politică este copia fidelă, în miniatură, a societăţii pe care o reprezintă. Politicienii nu sunt extratereştri. Nu au căzut din cer! Ce-i drept unii, par căzuţi din lună, dar din păcate nu din cer. Omenirea a cunoscut din fericire un politician căzut din cer dar acestuia nimeni nu are ai reproşa nimic. Ba dimpotrivă.

În schimb, politicienii care ne reprezintă sunt de-ai noştri. Sunt dintre noi. Au primit aceeaşi educaţie şi au moştenit, din păcate, aceleaşi metehne ca mai toţi dintre noi. Nu ne plac? Dar noi, ne placem? Avem noi dreptul să le cerem să fie altfel decât suntem noi înşine dispuşi să fim?

Putem noi să le cerem să se schimbe fără ca noi înşine să o facem. Politicienii nu sunt oameni de sacrificiu. Poate au “fost odată ca-n poveşti”. Au “fost ca niciodată”…

Să ne uităm din nou în oglindă şi să încercăm să răspundem sincer: suntem noi, oare, mai buni ca ei? E just să învinovăţim în bloc toată clasa politică? Şi mai ales: e just să învinovăţim DOAR clasa politică?

Conducători au studiat „Teoria culpabilizării în masă”, au pus-o în aplicare „ca la carte” şi acum ni se induce subtil ideea că noi suntem de fapt de vină… că din cauza faptului că noi suntem incorecţi nu avem dreptul să comentăm.

Bombardaţi zilnic pe toate canalele de media, cu filme, reportaje, ştiri ba chiar şi cu muzică care fac apologia violenţei, a furtului, ţepelor, violurilor şi înşelăciunii de parcă ar fi virtuţi supreme ale rasei umane, elemente indispensabile din decorul cotidian, românii s-au obişnuit cu micile găinării, (pe care în termeni eleganţi le alintă prin sintagma: „mica criminalitate”), într-o aşa măsură încât a devenit insesizabilă. Asta s-a şi vrut!

Crearea în rândurile populaţiei a unei stări de sărăcie şi de subcultură, prin care aceasta să devină dependentă de “mica ciupeală”. Inocularea conceptului “sănătos” că “găina de unde scurmă, de acolo mănâncă” şi că trebuie să mergem la serviciu cu convingerea că acolo “dacă nu curge, pică”!…

Şi-apoi cum să iei atitudine, cum să ieşi în faţă şi să arăţi cu degetul când tu însuţi, chiar dacă din alte motive, întemeiate poate şi cu siguranţă la un alt nivel valoric, eşti pătat! Au făcut în aşa fel încât nevoile să ne împingă să ne murdărim…

Românii s-au obişnuit atât de mult cu violenţa şi cu sângele de pe ecrane, încât au ajuns şi în viaţa reală la „performanţa” de a nu mai fi impresionaţi de aceste fapte teribile care sunt crima, violul şi jaful. Şi dacă nu mai sunt impresionaţi, de ce să mai reacţioneze?… Asta este! Aşa s-a ajuns în zilele noastre! N-ai ce să-i faci!

S-a ajuns la “vaccinarea” populaţiei prin găinăreli, pentru a fi inertă la marile epidemii de devalizare, devastare şi lichidare a economiei naţionale.

Politica are aşadar costuri practice şi beneficii, din păcate, doar teoretice…

Ori de câte ori veţi vedea un afiş electoral mare, bine tipărit, reprezentând un tip cu o expresie foarte convingătoare care vă cere votul, să ştiţi că un colţişor din acel afiş e făcut din banii care lipsesc din alocaţia copilului dumneavoastră.

Ori de câte ori veţi vedea un banner, suspendat de-a latul şoselei, care vă îndeamnă să votaţi cu un anumit partid sau cu o anumită persoană, să ştiţi că un colţişor de acolo e făcut din banii care lipsesc din pensiile părinţilor şi bunicilor dumneavoastră.

Ori de câte ori veţi vedea la TV, sau auzi la radio, un spot electoral, când veţi primi în cutia de poştă o scrisoare personalizată sau un manifest, din partea unuia sau mai multor politicieni, puteţi fi siguri că l-aţi plătit deja cu banii care lipsesc, prin impozitarea excesivă, din salariul dumneavoastră.

Partidele, politicienii şi administraţiile, de la toate nivelurile, prin lipsa lor de patriotism şi de spirit civic, prin lăcomie, clientelism, incompetenţă şi indiferenţă, se constituie într-o enormă risipă de resurse şi de privilegii. Poate nu toţi. Dar marea majoritate, cu siguranţă!

Iar nouă, atât timp cât ne vom simţi “cu musca pe căciulă”, ni se va pune “pumnul în gură”!…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*