Încreştinarea românilor

Cu mii de ani înainte de naşterea lui Iisus, locuitorii de la poalele munţilor Carpaţi serbau, în ziua de 25 decembrie, primele semne ale creşterii luminii soarelui. În cadrul acelor ceremonii se organizau vânători de porci mistreţi, socotiţi un simbol al forţelor întunericului din cauza obiceiurilor de a-şi petrece viaţa în cele mai umbrite unghere ale codrilor, scormonind pământul cu râtul şi scăldându-se în noroi. Cu timpul, locul porcului sălbatic a fost luat de cel crescut în curte în vederea sacrificiului ritual care era urmat de purificare prin pârjolire, îndepărtarea zgurii prin râcâire până la ivirea şoriciului alb, simbolul luminii, şi desprinderea de trunchi a capului, care era purtat cu veselie prin sat, ca toţi oamenii să fie încredinţaţi că forţele întunericului au fost biruite.

Începând cu acele vremuri străvechi şi până astăzi, colindători, purtând măşti, au interpretat și interpretează rolul gonacilor ancestrali care, cu strigătele lor, îi alungau pe mistreţi către gropile capcană pregătite din ajun.

Trebuie precizat că asemenea ceremonii nu erau închinate astrului zilei ci Tatălui Ceresc, care îl făcuse pentru folosul oamenilor, o dovadă fiind că Iisus nu le-a condamnat când a participat la ele în ţinutul Gadarenilor (Gergesenilor), locuit cel mai probabil de transhumanţi nord-dunăreni care făceau acolo un lung popas de aprovizionare cu sarea extrasă din apele Mării Moarte, necesară pe drumurile de întoarcere spre casă.

Populaţiile din sudul Mării Mediterane nu consumau carnea de porc iar în Soare erau înclinate să vadă un zeu nu un simbol al Celui fără început care îl crease. Ținând seama de acest aspect înţelegem de ce Sfinţii Evanghelişti l-au prezentat pe cel care oficia cultul lui Zamolse (cel ieşit viu din pământ?) sau Gebeleiezis (cel ieşit viu din mormânt?) despre care Herodot spunea că sunt unul şi acelaşi sfânt, ca pe un „îndrăcit” cu toate că acesta adeverise că Iisus este fiul lui Dumnezeu.

Hristos însuşi îl făcuse pe îndrăcitul cuminţit un apostol al său pe care l-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu, fiind încredinţat că vestea cea mare o să ajungă şi la aceia care o aşteptau în nordul Dunării, pregătiţi de veacuri prin credinţa lor în viaţa de dincolo de mormânt.

Celorlalţi 12 apostoli, printre care doar câţiva ştiau să citească, Iisus le-a încredinţat în mod explicit minunea de întoarcere la credinţă a iudeilor, a căror limbă o vorbeau şi care cunoşteau scripturile la care se refereau.

Trecerea Sfântului Apostol Andrei pe la comunităţile evreieşti din cetăţile Dobrogei poate fi socotită ca un început al încreştinării strămoşilor românilor care sunt pomeniţi în treacăt într-una dintre epistolele eruditului Sfântul Apostol Pavel ca sciţi, unul dintre numele sub care era cunoscut cel mai vechi popor al Europei, a cărui limbă era vorbită de la Volga până la Rin şi de la marea Baltică până la Marea Egee.

Această inexplicabilă trecere cu vederea din partea Apostolului Neamurilor este datorată faptului că tocmai aceia care inventaseră scrisul au renunţat cu mii de ani în urmă la el pentru a pune capăt răului pe care îl provoca interpretarea greşită a textelor (excluzându-se, astfel, în mod voluntar, din zona de interferenţă cu marea civilizaţie greco-romană).

Întoarcerea Mozaismului la filonul Zamolxian, inaugurat de Moise prin înălţarea şarpelui de aramă în pustiu şi la preoţia arhereului Melhisedec, sub a cărui ascultare se aflase Avraam, constituie esenţa subînţeleasă a propovăduirii Mântuitorului. Şarpele lui Moise,  simbolul mântuirii numit Nehuștan fusese sfărâmat de Împăratul Iudeei, Ezechia, dar Hristos l-a refăcut prin trupul său pus pe cruce ca o uşă mereu deschisă către viaţa de după moarte.

Dumnezeu Întrupat cunoştea credinţa locuitorilor de la poalele munţilor Carpaţi şi îl învrednicise pe „Îndrăcit” să fie Apostolul său printre cei de dincolo de Dunăre.

Se poate conculziona că însuși războiul lui Traian împotriva lui Decebal a avut un substrat anticreştin, ca şi cel de astăzi, purtat contra ortodoxiei româneşti de oportuniştii secesionişti din toate taberele care au transformat credinţa în Hristos într-un instrument politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*