„Sindromul Coanei Chiriţa” şi indicarea orei

De câtva timp observăm o tendinţă generală de siluire a limbii romane, de parcă greşelile s-ar subvenţiona de la buget şi i-ar îmbogăţi pe cei care se fac vinovaţi de ele. De dragul snobismului asezonat cu cosmopolitism şi, probabil, ca să-şi ascundă complexele de sfertodocţi, mulţi adoptă o exprimare pompoasa şi scremută, încălcând normele predate în clasele primare. Am subliniat mai demult, într-un alt articol, referitor la folosirea conjuncţiei „ca”, succedată de sufocantul „şi”, pentru a evita cacofoniile – lucru incorect din punct de vedere gramatical şi stupid din punct de vedere logic.

O altă prostie ridicată la grad de cultură este sintagma „orele 13, 16, 19…”, în loc de „ora 19”. Cei care se exprima astfel, în dorinţa lor de a părea docţi şi preţioşi în „iesprimare”, habar nu au de logică şi, evident, nici nu se gândesc să-şi elimine această lipsă, tocmai fiindcă le lipseşte glagoria: numărul respectiv indică ordinea, ordonarea acelei ore în răstimpul, în întregul interval al zilei. Adică, el, numărul orei nu semnifică faptul că, în acel număr ar fi îngrămădite „13, 16, 19” ore, cumva mai mititele – sau, poate, chiar egale între ele –, ca să fie nevoie să spui, la plural, „orele 19”! Oricare număr indică – repet, ca să rămână în memoria indivizilor preţioşi! – ordinea respectivei ore în cadrul zilei şi nu cantitatea de ore conţinute în acel număr! Or, dacă nu exprimă mai multe ore în acea oră – ca să fie nevoie să zici „orele 7” sau „orele 10” –, ci doar una singură, atunci trebuie să te exprimi corectr, „ora 7”, „ora 10” etc.

Mai grav este că am întâlnit tot felul de indivizi, unii cocoţaţi în nu ştiu ce funcţii grandomane, iar alţii fâlfâindu-şi diplomele de doctorat – culmea, unii chiar în filologie! –, care-i apostrofează – cu tupeu şi infatuare –, tot ei, pe cei care se exprimă corect şi le dau peste nas cu argumentul suprem cum că ei au doctorat (în neştiinţă?!), deci ei „ştie” mai bine, prin prisma acestui fapt.

Istoria a demonstrat, deja, de nenumărate ori, că o bucată de hârtie nu-ţi conferă, automat, nici cultură, nici inteligenţă, nici bun simţ, nici erudiţie, nici frumuseţe, nici silueta, nici, nici, nici…

Aşa că haideţi, oameni buni, să folosim limba română, comoara despre care scria poetul Alexei Mateevici, cu minte şi cu suflet, nu prin prisma ultimelor mode promovate fie pe la televizor, fie prin jurnalele colcăind de tineri ziarişti care nu şi-au completat penuria de logică sau care şi-au greşit meseria!

Limba română face parte din Patrimoniul Naţional. Dar cerberii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului din ce parte fac?! A celor care stau degeaba?!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*